Eu nu găsesc „cheia”, mă ajutaţi voi?

Am o nelămurire şi vă rog, atât cât se poate, să-mi spuneţi părerea voastră, să mă ajutaţi să văd lucurile mai clar pentru că sunt într-o piscină de subiectivism şi deşi nu ştiu să înot, m-am aruncat acolo fără colac. Ca de obicei, am gândit cu sufletul şi el n-are griji din astea de înghiţit apă şi căzut la fund. Cu astea se ocupă mintea dar de data asta a fost mai înceată. Sau, mă rog, şi de data asta, să nu se creadă că ar fi vreo excusivitate. Voi încerca să nu pară că vreau să bag cuiva pe gât părerea mea chiar dacă, pe parcursul acestui articol, voi greşi expunând-o. Dar vă asigur că voi ţine cont de ale voastre şi chiar am nevoie de ele ca să-mi liniştesc gândurile revoltate.
Ştiţi ce nu am reuşit eu să înţeleg nici până acum? De unde pornirea asta a noastră de a călca pe cap pe oricine îndrăzneşte să se ridice puţin spre lumină, să se delimiteze puţin de mulţime sau să-şi îmbunătăţească într-un fel sau altul condiţia, depăşind-o? Şi de ce?

Cu atât mai mult cu cât nu se atentează sub nicio formă la un loc călduţ pe care ne-am obişnuit să ne trăim viaţa. Nu reprezintă aşadar un potenţial pericol pentru noi, nu ne e adversar declarat, nici nu a aruncat mănuşa-n ring. Dacă totuşi a intrat în luptă, a intrat cu mâinile goale în timp ce noi ne umpleam pumnii cu noroi, minţindu-ne că-i nămol de Techirghiol şi face bine la articulaţii.
De ce atunci când citim o poezie, vedem un tablou, ascultăm o melodie, asistăm la un act artistic şi neavând nimic de reproşat „operei”, fie pentru că nici nu există ceva de reproşat, fie din lipsa de cunoştinţe care ne-ar putea ajuta să simţim o notă falsă sau o nuanţă nepotrivită, răscolim în viaţa artistului doar ca să găsim un motiv de punere la zid? Cu ce preţ facem asta? Spre satisfacţia cui?

De ce o melodie ş-ar pierde valoarea în ochii noştri dacă aflăm că cel care o cântă le cam trage la măsea, ca să folosesc limbajul din popor?
Mă întreb aşa, de formă: dacă azi noapte nu am putut dormi din cauza unei măsele care m-a făcut să mă răscolesc de durere şi azi un stomatolog m-a vindecat, merită să-l pun la zid pentru că mi-a spus că a avut permisul suspendat? Oare aş fi refuzat să merg la el pentru că umblă vorba-n târg că a fost văzut la braţ cu o femeie care nu-i soţia lui? Asta-l face un medic mai puţin bun?
Şi atunci, cu unii doctori de suflete de ce procedăm pe dos? De ce nu le mai recunoaştem valoarea când aflăm că au câte o pată în viaţa personală? Întreb doar.
Sigur, sunt unele fapte condamnabile. Se aplică legea în cazul lor şi nu spun că trebuie să ridicăm statuie unui om care a săvârşit o astfel de faptă. Dar când omul ăla e pe scenă sau când o poezie de-a lui ne inundă fiinţa de emoţie, chiar e musai să avem în faţă cazierul lui ca să putem spune dacă e talentat sau nu?
Am şters pe jos cu artiştii noştri, i-am târât în noroi începând cu Eminescu şi până la Păunescu sau Stefan Iordache. Că deh, ba erau beţivi, ba afemeiaţi, ba comunişti, ba nu le stătea bine o suviţă. Şi asta ne cam deranja nouă moralitatea. Ne ştirbea nouă imaculatul pe care-l fluturăm în faţa oricui, cu orice ocazie. Tac.

Vă rog ceva. Dacă aveţi timp şi chef, daţi un click aici dar dacă se poate fără să vă uitaţi la imagine. Ascultaţi cu ochii închişi, durează mai puţin de două minute.
Gata? V-a plăcut? E cu da sau nu şi e vorba doar de voce. Dacă aţi spus nu, e în regulă, e perfect normal şi vă mulţumesc. Totuşi, nu v-a plăcut pentru că… voce, nu?
Dacă aţi spus da şi eu acum vă spun că omul ăsta a fost traficant de droguri şi şi-a ispăşit pedeapsa şi încearcă acum să aibă o viaţă fără aspecte penale, vi se pare că parcă nu mai e la fel de talentat?

Da, m-am îngrozit sâmbătă când am citit articole-n care era făcut preş din cauza acelei pete din trecut. Moraliştii, cei cu cazierele curate, s-au simţit îndreptăţiţi să arunce pietrele că uită-te, domn’le, la drogatul ăla. Nu mai contează talentul deloc deşi eu ştiu că a participat la un concurs numit vocea şi nu moralitatea României.
A nu se înţelege că sunt adepta practicilor care sfidează legea. Şi nici că îl compar pe băiatul ăsta cu cei enumeraţi mai sus. Dar sunt adepta acelei punţi care se face între om şi opera sa. Dacă nu e puntea, riscăm să fim luaţi de apă. Dar dacă trecem pe ea, nu înseamnă că avem dreptul să aruncăm pietre şi apoi să ne amuzăm de undele făcute. Pietrele rămân acolo. Uneori chiar în sufletul murdărit cu noroiul aruncat din lipsă de alte argumente.

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

61 de răspunsuri la Eu nu găsesc „cheia”, mă ajutaţi voi?

  1. 9 zice:

    Nu mă uit la Vocea României. Despre cel care a cântat ce pot să spun? Are talent. Cât despre privată a artiştilor nu sunt deloc interesată.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ella zice:

    Asta e Romania, Potecuta! Imi pare rau! :((
    Asta este echivalentul la „nu mai ascultam muzica lui Freddie Mercury pentru ca era homo”.
    Eu consider ca fiecare pe lumea asta are dreptul la a doua sansa si la a treia si la a patra atat timp cat înceaca prin propriile puteri si nu prin faptyl ca este nepotul sau fiul … !
    Daca nu reuseste acolo sa vina în Olanda! 🙂

    Apreciază

    • Şi dacă e asta România, nu e doar asta. E mult mai mult şi mai frumos. Eu mă încăpăţânez să cred asta.
      Ai dreptate mare! Şi eu cred ca tine în a doua sau a treia şansă şi în puterea de a ajunge undeva sus.
      Seară frumoasă, Ella!

      Apreciază

      • Ella zice:

        M-ai facut curioasa si am cautat prin minunatele ziare romanesti cat de „drogat” si mare „comerciant de droguri” a fost acest tanar! E DE RASUL CURCILOR!
        Totul a fost in 2006, deci cand era bunica fata! Si ce crezi ca au gasit la el? Un baleg!
        4 grame de hasi si 3 de cannabis … ziarist tampit! Hasi sau cannabis este acelasi lucru!
        Daca esti curioasa, am citit aici despre acest „cremenal”! 🙂
        Mai te încapatanezi sa crezi în „cai verzi pe pereti”? LOL 🙂

        p.s. sper sa nu te superi pe mine, doar glumesc, desi aceasta „gluma” ma face sa lacrimez! Nu mai recunosc uneori Romania!

        Apreciat de 1 persoană

        • Da, Ella, am citit şi eu acel articol înainte de a scrie postarea asta. O chichiţă de care unii s-au agăţat ca să aducă-n faţa noastră un veritabil armăsar în galop. Până la urmă nici nu e chiar atât de şocant ce-a făcut şi cu atât mai mult cu cât, repet, a participat la un concurs în care vocea ar trebui pusă pe primul loc, nu cazierul.
          Mă mai încăpăţânez atunci când e vorba de generalizări. Nu pot fi de acord cu asta. Dacă un cioban are 99 de oi albe şi una neagră, nu înseamnă că aia una nu contează şi că toate-s albe. Da, aproape toate-s albe dar aia una poate ieşi în evidenţă tocmai pentru că nu-i ca restul.
          Cât timp există oameni ca cei care au comentat aici (ca să mă limitez la blog), nu pot spune că România e o ţară de… sau că românii sunt de… Că nu am cum.
          Nu am niciun motiv să mă supăr, cum aş putea? În fond, şi tu tot româncă eşti. Deci cum aş putea să nu simt spiritul de glumă? Dacă-ar fi venit la un neamţ veritabil, aş fi venit şi eu cu sute de exemple. Dar nu e cazul, am înţeles gluma ta 😉
          Zi frumoasă îţi doresc!

          Apreciază

  3. Si eu sunt subiectiva, mi-e teama ca nu te pot ajuta, pentru ca dincolo de talent il apreciez si pentru povestea lui de viata.
    Pentru mine oamenii care au puterea de a recunoaste ca au gresit si mai mult de atat, sa repare, sa isi asume consecintele si sa se reabiliteze sunt mult mai valorosi decat oamenii care trec „fara pata” prin viata. Pana la urma toti gresesc, putini au curaj sa recunoasca.

    Apreciat de 2 persoane

  4. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Să încep cu interpretul. Nu a cântat rău, deşi mie mi s-a părut că se chinuia puţin (dar e doar o părere personală, nu sunt cel mai îndreptăţit să judec calităţile lui muzicale).
    În legătură cu celălalt aspect, al intratului cu bocancii în viaţa oamenilor, eu văd aici două aspecte: deşi au trecut aproape 28 de ani din decembrie 1989, obiceiurile semănate în vechiul regim au prins rod şi s-au perpetuat peste timp. Atunci oamenilor li se spunea să declare ce fac vecinii, prietenii, chiar şi rudele, insinuarea în viaţa altora era chiar recompensată. După 90, a venit din Occident încă un element care i s-a adăugat acestei curiozităţi, aş zice, morbide: paparazzi şi tabloidele (îi privesc ca un tot, al naibii de dăunător). Am luat, aşadar, scormonirea vieţii sau a trecutului unei persoane şi am transformat-o în sport naţional. Pentru că românii, s-o recunoaştem, ca nişte buni balcanici, adoră bârfa. Nu ştiu cum e în alte ţări, dar la noi, cu cât se trântesc mai multe detalii picante despre o persoană, cu atât mai bine se vinde marfa.
    În cazul de faţă, detaliile scoase la iveală îi pot face rău solistului, dar e posibil să-i facă şi bine, adăugând o aură „primejdioasă” personalităţii lui, care să îl facă mai atrăgător. Vreau să cred că generaţia tânără nu e atât de interesată de asemenea picanterii şi că judecă omul după calităţi. Toţi putem greşi, e uşor să aplicăm anatema, dar faptul că un om încearcă să se ridice prin forţe proprii ar trebui să spună ceva.

    Apreciat de 1 persoană

    • Din păcate, deşi n-aş fi vrut, mă văd nevoită să-ţi dau dreptate. Spun din păcate pentru că aş fi sperat la o părere care să-mi spună că nu e deloc aşa, că nu mai apreciem bârfele, că nu ne mai interesează, că… ai înţeles ideea.
      Da, tabloidele încă se vând ca pâinea caldă şi nu numai la noi. Am urmărit recent acel film al vieţii Dianei, povestită chiar de ea. Se pare că şi atunci, şi la ei, scandalul era pe primele pagini şi era savurat cu sete. Deci nu e chiar marcă întregistrată, nu e chiar made în Ro.
      Şi eu vreau să cred asta şi uneori aleg să văd numai partea bună. Din fericire, există multe părţi bune. Dar asta cu privitul pe gaura cheii încă ne dă satisfacţii. Altfel, cum ar mai rezista Facebookul?
      Îţi mulţumesc! Noapte liniştită!

      Apreciat de 1 persoană

  5. Bun venit in adevarata Romanie, asa stim sa valorificam, sa pretuim. Dam cu noroi in oamenii ce stau mereu pe cea mai inalta treapta pentru ca nu ii ajungem din urma. La talent show-uri nu ma uit, e o risipa de timp si energie, castiga cine vor ei si cum vor ei, ni se spala creierul usor, usor.

    Apreciază

    • E mai uşor să împroşcăm ce nu putem egala…
      Şi tu zici că e specific plaiului mioritic? Uf, înseamnă că mă înşel eu.
      Eu mă uit când apuc dar nu am probleme încă. Cred că nici nu am realizat că umblă cu clor 😀
      Glumesc! Am avut preferați şi deşi nu au câştigat, am reuşit să nu mă enervez.
      Mulțumesc, Roxana! Noapte liniştită!

      Apreciază

  6. Oana zice:

    Nu e nicio ‘cheie’, Potecuț. Așa suntem construiți, cu prejudecăți. Mari și multe. Grave. Câți bărbați ar mai citi cu același interes și emoție cuvintele suave ale unei femei dacă ar ști, bunăoară, că are peste 100 de kilograme și gâfâie slinos?? Sau că are un handicap sever? Și-ar schimba îndată optica și ar fi cel mult…neutri. Sau n-ar mai discuta cu ea.
    Am ‘simplificat’, desigur, dar e un exemplu din aceeași gamă. Păunescu și Paler sunt de necitit/neamintit pt unii doar pentru că au fost ‘comuniști’. Eu îi iubesc oricum ar fi fost. Nimeni nu mi-a născut emoții în suflet precum a făcut-o scrierea lor.

    Apreciază

    • Mi-e greu să intru în mintea unui bărbat aşa că nu prea pot răspunde. Îmi place să cred că… că… nu ştiu ce să zic. Cred că depinde de ceea ce caută. Nu?
      Şi eu îi iubesc tare şi nu-mi pasă deloc de ce spun alții. Câtă vreme versul sau cuvântul lor mişcă ceva-n mine… de ce m-ar atrage micile mizerii de care amintea şi Eminescu?
      Mulțumesc, Oana! Gând bun!

      Apreciază

  7. Mugur zice:

    Am să spun că nu m-a convins varianta interpretativă, care nici nu a reliefat, după umila mea părere o voce deosebită. Poate dacă-și alegea o melodie pe potriva calitătilor sale interpretative ar fi fost mai bine. Dar asta nu este o părere avizată, ci doar a unui dioletant în ale muzicii.

    Despre om nu pot spune nimic, pentru că viața lui particulară nu mă interesează, cu atât mai puțin trecutul, pe care el însuși probabil că îl vrea uitat.
    La aruncatul cu pietre știi că sunt maestru, dar numai pe lacuri sau râuri, ca să le fac să salte pe valuri. 😀

    Apreciază

    • Mugur, nici a mea nu e avizată. Mie mi-a plăcut, ție nu. Nu e nimic rău în asta şi nu greşeşte niciunul dintre noi. E chestie de gust şi atât.
      Daaa, dar să ştii că şi pentru aruncatul ăla trebuie îndemânare deci nici de ăla nu e în stare chiar oricine. Eu nu-s 😳
      Seară faină! Şi mulțumesc!

      Apreciază

  8. Iosif zice:

    Potecuta draga,”cheia” se pierde în istoria “Genezei” omenirii,care a pierdut reperele valorilor autentice,ale iubirii absolute,promovând relativismul materialist-umanismului EGO-ist, adoptând legi si ceremonii impuse de elitele puterilor politico-religioase,care,prin forta fizica au limitat,eliminat si anihilat înca din faza embrionara valorile Adevarului Unic Absolut,eliberator al omenirii.
    În orice caz articolul este pe cât de adevarat pe atât de trist pentru poporul român,care este din ce în ce mai dezbinat de la nivelul cel mai înalt pâna la cei mai umili locuitori ai tarii. Trist însa asta este realitatea obiectiva.
    O noapte relaxanta !

    Apreciază

    • Aşa o fi, Iosif! Poate că voi, cei plecați, vedeți mai clar lucrurile. Şi mai obiectiv. Eu sunt mai subiectivă şi încă mai cred în partea bună. Aici trăiesc. Plâng şi râd în limba română şi mi-e greu să spun că românii sunt aşa sau aşa.
      Noapte bună şi ție! Mulțumesc pentru părere!

      Apreciat de 1 persoană

  9. Alba ca Zapada e pura, buna, frumoasa, daca cineva ar descoperi ca ea nu era chiar atat de harnica cum se spune in poveste, s-ar transforma intr-un personaj negativ. Celor mai multi inca le plac povestile si vor sa creada in mituri, doar avem aproape 3 milioane de votanti Cpf. :)))

    Apreciază

  10. E bine să descoperim în noi puterea de a despărți artistul de om. Sunt nenumărate exemple din care reiese că adevărate genii recunoscute peste timp au dus o viață personală dezordonată – asta ca să mă exprim elegant. Opera lor a rămas, faptul că unii sunt interesați şi de cantitatea de alcool îngurgitată, spre exemplu, denotă apetența multora pentru cancan.

    Apreciază

    • Ai sintetizat perfect. Da, unii sunt în stare doar de îngurgitat. O fac cu talent, nu zic. Dar ferească Sfântu’ să vină unul care, pe lângă asta, lasă şi nişte sute de opere că-i mâncat. Adică mda, era talentat dar le cam bea şi nu-i ok. Cumva, e pe sistemul ori aia, ori ailaltă. Unii aleg doar alcoolul, să fie siguri că nu vor fi judecaţi postum. 😀

      Apreciază

  11. Nu cunosc și nici nu sunt interesat de persoana care cântă, dar îi apreciez mult vocea. Nici nu mă uit la astfel de concursuri, tocmai pentru că se pune mai mare preț pe povestea din spatele prestației, abia apoi pe talent. Cum am sesizat la „Dansez pentru tine” și „Românii au talent”. Îmi place să aud povești frumoase, dar să fie spuse la categoria lor, iar muzica să curgă fără alte influențe.

    Apreciază

    • Din păcate, unele aspecte se aplică peste tot. Un text are mai multă valoare dacă ştim noi sigur că există cineva căruia-i este adresat şi avem şi informaţii legate de poveste, nu? Sau, na, dacă n-avem poză şi CNP pe blog, parcă nu prea mai merităm să fim citiţi…
      Ai dreptate, Petru. Povestea din spatele talentului cântăreşte mai mult. Din păcate…

      Apreciat de 1 persoană

  12. Ana zice:

    Umanii au fost invatati sa judece si sa eticheteze. Dar sti care este curiozitatea? Ca NU toate societatile umane fac asta si nu in toate tarile si regiunile mapamondului se aplica mizeria asta cu etichetatul si.judecatul, ci in tarile foste sau inca actuale comuniste….pentru ca ESTE educatie comunista, reminiscenta ale unui secol de rahat de gandire gen ” sa moara si capra vecinului..al dreacului mosier burghez nenorocit”… Vezi peste tot asa…cine este vinovat ca ma-ta si tac-tu provin dintr-o familie saraca si promoveaza ura si neputinta? Si cum sa nu il judece si eticheteze pe ala care a avut curajul sa iasa din conditia in care a fost si sa zica „destul , eu vreau altceva”?.Si nu se lamenteaza si nu se plange si isi poarta stigmatul si crucea mai departe?
    Cand cineva va aplauda si va aprecia ceea ce un om face pentru a se ridica din situatia grea in care s-ar gasi, atunci am spune ca acela este un om…nu un mocirlit frustrat zi plangacios ce stie doar sa spuna” firear al dreacului..nenorocitul naibii, a facut x si y lucruri si acum vrea sa se indrepte? da-l dreacu…impingeti-l pe cap sa intre in noroiul de unde se zbate sa iasa”.

    Apreciază

  13. E mult mai ușor să aruncăm cu ”nămol de Techirgiol” decât să recunoaștem valoarea cuiva

    Apreciază

  14. … Melodia o ascult mai pe seară pentru că nu am posibilitatea acum. 🙂

    Apreciază

  15. Beta zice:

    Nu exista oameni fara pacat , ca pacatul unora este mai vizibil si al altora mai putin vizibil este problema fiecaruia. Cine-si recunoaste greseala si se indreapta este un om de curaj totusi romanii nostri nu Romania noastra (care a fost, este si probabil o sa mai fie criticata si ea tot de romani) vor gasi prilejul sa spuna ca ceva nu este bine, nu este frumos, nu este… nu este… pentru ca nu degeaba din strabuni ne apar zicerile care ne caracterizeaza din vremuri de demult si s-au transmis din generatie in generatie cum este si aceasta : ” Nu-si vede barna din ochiul lui , vede paiul din ochiul altuia „.
    O saptamana frumoasa Potecuta sa ai si numai bine ❤

    Apreciază

    • Ai sesizat perfect şi da, şi eu încerc să nu mă refer la ţară ca la un tot când doar unii au zis sau au făcut. Păi, şi strugurii sunt cam acrişori de nişte sute de ani încoace aşa că bine spui tu că ni s-a cam dus vorba…
      Au spus şi alţii în comentarii că e mai uşor să împroşcăm decât să recunoaştem valoarea cuiva. Dacă ai mai mulţi bani înseamnă că ai furat, dacă ai câştigat ceva înseamnă că ai pile, dacă… dacă…
      Îţi mulţumesc mult, Beta! Seară frumoasă îţi doresc!

      Apreciază

  16. centrefold zice:

    „De unde pornirea asta a noastră de a călca pe cap pe oricine îndrăzneşte să se ridice puţin spre lumină, să se delimiteze puţin de mulţime sau să-şi îmbunătăţească într-un fel sau altul condiţia?”

    Pentru ca ne e frica sa vedem acea persoana reusind. Avem toti monstrii nostri, dar daca am vedea pe cineva cu monstrii si mai ingrozitori reusind sa ii invinga si sa isi depaseasca conditia, atunci partea logica din noi ne-ar spune „si tu poti sa faci asta”. Problema e ca majoritatea dintre noi prefera sa capituleze in fata lor, decat sa depuna efortul de a incerca sa ii invinga.

    Un fost traficant (posibil si dependent) de droguri care „s-a lasat” si a ajuns muzician ( chiar daca doar de „semi-success” )? Ce scuze mai avem noi, care, in cel mai rau caz, putem spune ca ne plac prea mult clatitele cu gem de caise, sau stam prea mult pe social media ? Noi ar trebui sa fim toti rocket scientists sau best selling authors.

    Asa merge logica umana. Unul dintre cele mai nasoale lucruri pe care le putem trai este sa vedem pe cel de langa noi reusind.

    Apreciază

    • Dar oare reuşim să ne şi convingem de asta? Adică, din gură-l îngropăm pe ăla care-a reuşit să se lupte cu monstruleţii şi a ieşit şifonat sau nu din lupta asta. Îl tocăm în gura mare dar reuşim să ne şi convingem de asta? Că mă gândesc, dacă noi, înăuntrul nostru, înţelegem că „răul” lui nu e chiar atât de rău, nu ne e îngrozitor de greu să acceptăm asta? Ne putem ascunde la nesfârşit de realitate?

      Apreciază

  17. axel zice:

    O să-ți spun ce-am constatat eu. Românii sunt oameni încordați, încrâncenați, puşi pe scandal. Altercațiile, de la nimicuri de tipul „dați, doamnă, coşul mai încolo!” până la dueluri cu sabia, toporul sau pistolul de la un loc de parcare, ca să nu menționez porcăriile petrecute la beție sunt la ordinea zilei în România.
    Românilor le place răul altora şi, când acesta nu există, au ei grijă sa-l fabrice, fie şi prin încercarea de a acoperi cu noroi lucrurile de care alții se bucură. Puțini sunt capabili să se bucure cu adevărat de bucuria altora.
    De unde încrâncenarea asta, n-aş putea să spun
    dar am mai întâlnit-o doar la două nații: la ruşi şi la bulgari.
    Pe de altă parte, aceiaşi români fac temenele în fața unor infractori dovediți al căror singur merit e ca au bani, tupeu şi dau din copite în dreapta şi în stânga, lovind pe oricine se află în raza lor. Asta denotă laşitate, poltronerie şi temperament de slugă. N-ai să vezi un român că îşi susține dreptatea în fața Şefului sau a oricui e mai puternic în schimb acelaşi român e foarte vehement în fața unora cel mult egali cu el.
    Realitatea e că, ne place sau nu, ăştia suntem, aşa suntem programați genetic şi nu cred că ne vom vindeca vreodată cu adevărat.
    Întotdeauna am fost oportunişti pâna la greață, duplicitari cât cuprinde şi istoria are nenumărate exemple în sensul ăsta.
    Nu ştiu dacă am atins textul tău la țintă, însă cred că se leagă cumva.

    Bineînțeles, EXISTĂ excepții.

    Apreciază

    • Amar gustul pe care am început să-l simt. Aveam totuşi o speranţă dar uite că, citind cu atenţie tot ce aţi scris voi, încep să mă conving pe mine că realitatea e mai dură decât am vrut să cred. Te întreb şi pe tine, ca şi pe Ana. Şi ce facem? Transmitem gena asta mai departe? Aşa cresc şi copiii de azi, în atmosfera asta încrâncenată?
      Se leagă chiar foarte bine tot ce-ai scris şi îţi mulţumesc mult!

      Apreciază

  18. dyanaweb zice:

    Cam aceeasi discutie am avut-o si eu cu un coleg…Daca, de exemplu, cantaretul respectiv este gay sau e un traficant de droguri(ca in acest caz) el nu mai asculta melodiile lui, le sterge din lista de preferinte. Cum afla ceva, cum elimina vedeta respectiva din lista lui… Chiar l-am intrebat daca asculta George Michael sau Michael Jackson si mi-a raspuns ca sunt niste ”drogati, pedofili, homosexuali…” Sunt eliminati din lista… Nici un om nu trebuie judecat, nu stim ce poveste duce cu el, ce viata a avut pana la acel punct in care noi ajungem sa-l cunoastem… Nu avem nici un drept sa judecam, nu suntem perfecti, dar poate ca ne simtim mai in siguranta sau mai putin amenintati daca atacam primii. Poate ca unii simtim nevoia sa esim in evidenta cu astfel de comentarii in care strivim ”un vierme” al societatii… Mie pur si simplu cateodata mi-e lehamite de toate!

    Apreciază

    • Păi dacă noi nu am reuşit să ieşim din mulţime, cum să acceptăm că altul a făcut-o? Ah, nu avem ce-i reproşa profesional vorbind? Nu-i nimic, găsim noi ceva-n trecutul lui. Dacă nici acolo, intrăm cu bocancii în patul omului că suntem buricul pământului, avem toate drepturile.
      Te înţeleg perfect! Dar parşiv mod de-a ieşi în evidenţă, nu? Cam trist mod de a atrage reflectoarele asupra noastră.
      Şi când singurul „defect” pe care cineva îl găseşte unui om e că acel om e homosexual şi asta, în opinia lui, îi anulează toată valoarea, cred că subiectul e închis. Chiar nu aş mai avea argumente în faţa acelui om.
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  19. noradamian zice:

    Important subiect, Potecuțo- și cam dureros. Într-o societate tabloidizată politic, ca a noastră, nu mai funcționează normal criteriile în niciun domeniu nu doar în cel artistic; și asta nu ne face bine.

    Apreciază

  20. Nu prea mă uit, în general la televizor şi cu atât mai puţin la concursuri. Mie-mi place muzica aceea „care-mi gâdilă în mod plăcut urechea”. Am fost odată la un spectacol cu o trupă din Ungaria, care cânta un gen de muzică asemănător cu ce pui tu aici şi am plecat de acolo, ca oaia aia bolnavă de gălbează. Poate şi pentru că stătusem pe un loc în sală intre două difuzoare cât două dulapuri cu trei uşi. Nu, nu am cultură muzicală. Mai mult de tra, la,la, şi măi, măi , nu poţi pretinde de la mine. Spun toate acestea ca să demonstrez că nu pot să apreciez calităţile vocale ale acestui tânăr. Din păcate în Romania sau poate că şi în străinătate atunci când se participă la un concurs de talente se spune câte o poveste a vieţii participanţilor. În funcţie de tipul povestii: tristă, umbrită de vicii, de sărăcie, de performanţele anterioare, opinia juriului şi a opiniei publice va fi influenţată. Da, e greu să răzbeşti în viaţa daca ai un trecut pătat.

    Apreciază

    • Sunt de acord cu tine la partea de concursuri. Din păcate, nu numai acolo e buba. Eminescu n-a participat la vocea româniei şi totuşi i-am terfelit opera pe baza unei presupuse boli extrem de ruşinoase în mentalul colectiv.
      E greu pentru că noi nu lăsăm pe nimeni să răzbească. Cred.
      Seară bună îţi doresc!

      Apreciază

  21. Tinand cont de faptul ca iubesc nuzica pe mine ma interesează doar cum cântă o persoană si ce imi transmite prin muzica lui, ce face sau a facut el in viata lui nu ma intereseaza. Oamenii sunt pentru a judeca si barfi.

    Apreciază

  22. mcooper801 zice:

    Este si acea vorba- fa ce zice popa, nu ce face….din pacate ne place sa judecam oamenii din toate punctele de vedere, da’ mai ales dupa alea negative…traim intr-o lume in care negativul domina tot ce este bun si frumos…ganduri bune sa ai , draga Potecuta si o zi plina de frumos ! 🙂

    Apreciază

  23. Claudiu-Liviu Onișoară zice:

    Trist, da…
    În aceeași idee am scris și eu un articol pe blog acum ceva timp – ”Scriitorul și opera sa”… referitor la disocierea care ar trebui să se facă între talent/creație și creatorul ei, care poate nu are o viață perfectă.
    Îți dau dreptate întru totul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s