Nu, nu-l cunosc pe Grey şi nici nu mi-am propus asta când am suflat în lumânări la ziua mea. 😀 A fost odată ca-n 22 august când, citind un articol pe un blog pe care-l urmăresc, ajung la final şi-mi văd numele acolo. Strâng ochii şi îi deschid iar dar mai larg, să mai citesc o dată. Mda, era numele meu. Tocmai primisem o leapşă. Primul gând a fost de bucurie că s-a gândit la mine, al doilea că de ce blogul meu nu m-a anunţat prin notificare că-s strigată şi al treilea că uite că parcă mi-a apus faima de aia care refuză lepşe. A fost o vreme când, după ce am publicat un articol în care am explicat frumos de ce refuz politicos (printre alte motive, unul era că erau la mare modă tot felul de lepşe şi dacă-ar fi fost să le fac pe toate, că ori pe toate, ori niciuna, ar fi însemnat să postez numai răspunsuri la lepşe o perioadă) am citit la două sau trei fete dragi mie că potecuţă, ştiu că nu primeşti lepşe dar eu te pun totuşi aici. Mă bucur că a trecut asta, chiar mă simţeam aiurea dar zău că veţi afla mai jos de ce.
Antoaneta mi-a dat temă de casă să scriu despre toamnă. Am întrebat-o dacă e în regulă să mai amân puţin, undeva pe la început de septembrie, a zis că nu e problemă şi să scriu când am chef, timp, inspiraţie. Acu’ chef şi timp au fost dar inspiraţie nema. Că de toamnă am zis eu de două ori de atunci dar nu se putea pupa cu cerinţa aşa că am amânat iar. Că dădea prost să pun link la poezie şi să zic că am răspuns. Dar cumva îmi stătea pe cap ideea că-s datoare.
Azi am văzut la ea o nouă leapşă şi am întrebat dacă îmi dă voie să fac schimb. La asta de azi nu sunt strigată deci m-am cam băgat singură. Încă nu a răspuns şi sper că nu se va supăra că mi-am permis să fac târgul ăsta şi să răspund la alta în locul celei pe care am primit-o. Nu de alta dar mi-e mai uşor să vorbesc despre mine decât despre altcineva, cum ar fi despre toamnă 😀
Cinci defecte care-mi dau bătaie de cap.
În primul rând, ştiţi cum s-au aliniat când au auzit că-i posibil să vorbesc despre ele? Ca la împărţirea de fasole bătută pe la vreun praznic. Şi au făcut aia cu pick meee, pick meee, de abia le-am potolit.
Şi în al doilea rând, nu-mi dau bătăi de cap că ne respectăm reciproc şi convieţuim într-o armonie perfectă. Atâta armonie numai pe la Festivalul Enescu s-a mai văzut.
No, asta-am vrut să spun.
1. Nu mă pot concentra să fac din timp ceva ce are ca termen limită o dată mai îndepărtată decât „acum”. Pe scurt, nu sunt genul care face planuri legate de o lucrare, proiect, postare, dosare, bla, bla şi nu pot fi organizată. Pe şi mai scurt, sunt delăsătoare.
Dar nu le las pe mâine că poate nu mai trebuie. Nu! Ştiu că trebuie şi ştiu că voi face dar nu acum dacă nu trebuie acum. Şi-n liceu, şi-n facultate sau la master, tot aşa am făcut. Nu puteam scrie un comentariu azi dacă trebuia dat la profa de română săptămâna viitoare. Am adunat materialul pentru lucrarea finală de master cu un an înainte dar m-am apucat de ea pe la final de mai, că-n iulie trebuia predată.
Cumva, creierul meu şi-a făcut scut de apărare împotriva delăsării mele şi numai aşa funcţionează. Dacă de exemplu vreau să fiu conştiincioasă cu ceva şi să scriu o lucrare pentru noiembrie, fiţi siguri că mă voi opri din 5 în 5 minute pentru un mesaj, o pipă, ceva de ronţăit sau de băut că toate vor fi mult mai importante. Şi-o fac harcea-parcea sau o las la un moment dat de tot. Dar înainte cu câteva zile de termenul limită când mă apuc, apăi numai aia există. Nu telefon, nu mâncare, numai aia.
Da, ştiu, e bine din timp şi fără stres. Dar se pare că mie stres îmi trebuie să funcţionez la din astea. În rest, stresul mă destabilizează.
În schimb, dacă cineva mă roagă să fac ceva dar că nu e grabă, apăi atunci las tot şi fac în ziua aia dacă pot că îmi stă pe umeri când cineva depinde de mine.
Deci dublu defect că dacă-i pentru alţii, pot. Pentru că nu pot refuza doar pentru că n-am chef. Şi nu pot spune că nu fac asta pentru tine pentru că nu vreau. Când nu pot din alte motive, e altceva.
2. Mănânc supă de tăiţei cu pâine. Şi stai, nu e doar atât, mai avem ceva pentru tine acum şi numai acum cado’, cado’… rup pâinea-n bucăţele şi o introduc delicat în castronelul meu din plastic. Da, acasă am un castronel din plastic. Mno, ce să fac?
3. Nu-mi place să vorbesc mult la telefon. Sunt şi excepţii, fiţi siguri. Dar general vorbind, nu-mi place. Pentru că nu ştiu de ce dar îmi pierd răbdarea. Mai ales în cazuri în care aud „na bine, hai că te las să îţi faci treaba…” şi după asta mai urmează o poveste de 30 de minute. Şi când şi spun pe bune ce fac când sunt întrebată, cum ar fi mănânc, şi după „te-am sunat să te întreb dacă…” şi răspund la întrebare aud „aa, stai să vezi, când am fost în concediu… şi să-ţi mai spun de…” îmi pierd răbdarea, recunosc.
Poate uneori par deplasată dar dacă sun pe cineva cu treabă, după ce-mi răspunde şi mulţumesc, încape şi un şi ce mai faceţi, mă bucur că sunteţi bine, ciao, pa, seară faină dar după aia gata.
Dar sunt şi excepţii, cum spuneam. Că altfel pot vorbi şi 3 ore sau o noapte-ntreagă fără să simt când şi cum trece timpul 😉
Îl consider defect pentru că pe de-o parte ştiu că e mişto să stai să povesteşti cu lux de amănunte ceva dar eu nu am răbdarea asta. Încă un dublu defect că n-am răbdare.
4. Sufăr de ceva ce are legătură cu obsesiv-compulsivă dar nu i-aş spune nevroză că nu vreau să recunosc. Aia cu compulsivă sună elitist tare şi mă dau mare că uite, măi, ce boalili pretenţioase am. Vorba aia, de constipaţie oricine e capabil să sufere dar io am ceva ce se şi pronunţă greu şi nici nu prea înţelege oricine ce înseamnă. Nici măcar eu.
Nu, n-am fost la medic, m-am diagnosticat singură 😀
Înainte să plec de acasă, verific să fie geamul rabatat sau închis, funcţie de vreme, la dormitor. După aia e baia: perdeaua de duş trasă, uitat la robinet să nu curgă apă, uitat la robinetul de la chiuvetă ca să nu curgă apă. Mers la bucătărie, uitat la filtru să fie beculeţul stins, uitat la robinet să fie închis, la butoanele de aragaz să fie drepte şi ridicate. Ce? N-am folosit aragazul de trei zile? Da’ ce legătură are? 🙄
Verificat geamul la balcon şi ieşit. Întors cheia de două ori, apăsat pe clanţă tot de două ori. Da, poate prima dată n-am apăsat bine şi doar mi s-a părut că-i încuiat.
No, cum să-mi doresc să câştig la lotto să-mi iau vilă? Nici nu mă gândesc! 😀
5. Ăsta e spaţiul vostru. Despre mine, dacă vreţi. Dacă nu, despre voi.
Mulţumesc, Antoaneta!
Eu sunt excesiv de organizat şi parolist. Dacă mă duc undeva, posibil să ajung cu 10 minute mai devreme. Iar asta nu se prea mai poartă în zilele noastre. Am o problemă cu acţiunile repetitive, uit dacă am făcut ceva anume. De ex. dacă am apăsat pe buton să încui maşina, deşi o fac din reflex. Dar să nu uităm, am şi eu o vârstă (mamă, m-am scos cu chestia asta!) şi devine scuzabil.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu asta şi mă ocup, sincer. Cu ajunsul mai devreme oriunde, oricum. Plec şi cu o oră mai repede, să fiu sigură că-s acolo la timp.
😀 😀 Încep să mă simt bine. Deci mai sunt ca mine?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oh, da. Doar că eu mă consideram un dinozaur.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păcat de diagnosticul ăla elitist. Să-i iei neapărat o vilişoară, acolo e de el. Aci e doar o …umbră. Din cele cinci.
ApreciazăApreciază
Nu ți-e milă de mini? Cum ar fi să am de verificat 15 camere în fiecare zi de câte două ori? 😯
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deloc! Trebuie sa faci şi tu un efort. Cum altfel să-l egalezi pe Gray ăla?
ApreciazăApreciază
Da io nu ştiu exact că m-am luat numai de titlu. Ce făcea exact nenea ăla? 🙄
ApreciazăApreciază
Ei, dar ce nu făcea…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Măi, nu e glumă cu asta compulsivă….dacă ți se-ntâmplă zilnic și de mai multe ori (peste două ori adică), mergi la medic 🙂 Cel puțin vei avea ce povesti 🙂
Eu am multe defecte. Dar unu-i mare rău: o iubesc iremediabil pe Potecuț! E defect fiindcă o să-mi re-re-frângă inima, știu eu 😛
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu am zis eu bine. Nu stau la TV şi mă ridic să verific de 2 ori. Fac asta numai înainte de a pleca de acasă. Şi uneori plec, revin şi iar plec.
Deci nu cred că e chiar de medic încă.
Cum să îți mulțumesc? Te îmbrățişez! Eu sper să nu! 🙂
Mulțumesc, Oana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-am lăsat placa în priză și am mers la liceu fără vreo treabă. Am uitat-o pe vară-mea la magazin. Dacă nu era să mă ia ai mei acasă, mă uitam singură la maternitate.
CE FEL DE OAMENI MĂNÂNCĂ SUPĂ CU PÂINE? Aveam o prietenă care făcea asta, dar credeam că o face din greșeală și îi e rușine să mai scoată pâinea aia de acolo. Cum poți???
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Georgiana, toate ca toate dar până la supă! Te iei de supa mea, te iei de fabrici şi uzine, vorba aia veche. Tu ştii ce greu e să trăieşti aşa? Că mergi în vizită, dă omu’ supă şi tu plângi pe interior în fața farfuriei după o felie de pâine şi nu poți face desfrâu cu supa ta că aia e, eşti în casă străină.
Aveam ăla sună îngrijorător. Sper că nu pâinea din supă a dus la asta. Adică e bine fata, nu? 😯
Eşti delicioasă!! Da, ți-am mai zis. Dar acum am scuză, am recunoscut că-s compulsivă sau cum se zice. Aia cu maternitatea e de nota 20. 😀
Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
I-o fi venit pâinea înapoi. E pe lume și ea, își caută provizii de supă
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu m-am distrat de data asta. Supă cu pâine??? 😀
Eu am o listă respectabilă, tu nici cinci.
Faină Georgiana. :)))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Numai cu pâine! Dacă nu e pâine, nu vreau supă. Sunt nevindecabilă 😀
Ei, atât era cerința, nu am vrut să abuzez.
Georgiana e o simpatică de nu se poate. Deşi acum se ia de mine cu supa, tot zic că-i o dulce. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Văd că fac parte din blog =))))) Potecuță, tu îți cam faci fani pe spatele meu. Ia dă-mi pita înapoi
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E deja-n supă! 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred ca ai un frate prin pribegie 🙂
Copilul meu cel mic, care acum e mare 🙂 tot asa, mananca supa cu paine!
Cred ca e grav! Nu va mai faceti bine! 🙂
ApreciazăApreciază
Calde salutări frăţiorului meu şi dacă pe la mare nu găseşte supă, îi trimit eu. Cu pâinea se descurcă el 😀
ApreciazăApreciază
Chiar că ai boli pretenţioase şi te mai şi măndreşti cu ele. Cineva te îndemna să mergi la un medic. Dacă simţi nevoia, bazează-te pe mine. Cunosc eu un psiholog la care m-am dus eu să mă psihologească. E bun, l-am psihologit eu pe el. Tu mănânci supa cu pâine? Nu-i rău! Eu nu mănânc supa cu pâine, dar prefer doar supa din pui de pipiorocochilcăriţă. Să mă mai duc o dată la psiholog? Tu ce zici?
ApreciazăApreciază
Păi cu ce altceva să mă mândresc şi eu? Asta sunt, cu asta defilez.
Mă bazez cu drag dar faci o reducere sau la 2 şedinţe una gratis, nu? 😀
Eu zici să mergi, e păcat să nu-i duci o porţie de supă din aia de pipipiri… . Dar numai de aia, să-i duci şi lui.
ApreciazăApreciază
La punctele 1,2, 3 am senzaţia că am răspuns eu (n-aş fi putut răspunde aşa de fain, dar ideea e aceeaşi) 🙂 La mine e grav! Nu doar că pun pâine in supă, in ciorbă… dar mănânc pâine şi la bulz (mămăligă cu smântână, brânză etc), la pastele făinoase… 🙂 Cred că „piticii” mei sunt flămânzi rău.
Pâinea in supă nu e defect 🙂 Ţine de gusturi – m-am scos! 🙂
Weekend frumos iti doresc!
ApreciazăApreciază
În liceu am făcut o cură de dezpâinilizare şi atunci am renunţat la a mânca pâine cu cartofi prăjiţi. Dar la supă nu mă bag. Nici nu mi-am propus să renunţ la obicieul ăsta.
Cred că totuşi sună mai bine cum ai zis tu. Avem gusturi alese 😀
Mulţumesc frumos, Diana! O zi minunată îţi doresc!
ApreciazăApreciază
Sunt la fel de eficienta la telefon si ajuns devreme. Dar cum ai povestit de frumos, par calitati. :))))
ApreciazăApreciază
Trebuia să mă laud şi eu cu ceva 😀
Neaţa bună, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
5 Shades of Potecuta. 😀 Morning to you too, my dear!
ApreciazăApreciază
Fac casting pentru filmul ăsta. Eu mă bag! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bag, dar nu actrita, asistenta la cafele. :))))
ApreciazăApreciază
Aşa rămâne! 😉
ApreciazăApreciază
Bună, Potecuta! In ceea ce priveste delasarea, ma abobez! Sunt asemeni tie. Imi fac sarcinile pe suta de metrii. In ultima vreme, mi le programez asa… cred ca este o chestiune de priorități si nu o umbrită. Cred că in sinea noastra, cel putin pe latura asta, am rămas copii ( copiii procedează asa, cand joaca e mai importantă decat… spălatul pe dinti, de ex.) . Deci nu e rau, nu?
Oricum, nu e de conviețuit cu mine dacă esti prea, foarte, exagerat ( din punctul meu de vedere) de punctual, uneori chiar inainte de termen.
Pe mine nu ma deranjează scama de pe covor, daca am alte priorități. Recunosc, nu sunt gospodina ideală, dar incerc sa fiu o mama buna… strang ( in ciuda firii mele) lucruri prin cameră ca sa dau exemplu fiicei mele.
Sunt zăpăcita, imprastiata la lucru si tind sa las dezordine pana ajung la un final multumitor sau pana cand nu mai am inspiratie. Apoi strang pe masa de lucru. Si fac mai multe activitati , in paralel, multe neterminate… de aceea nu prea mai împărtăsesc nici pe blog.
Acestea toate sunt umbre mici, usor schitate, Potecuta draga! Avem noroc. Sunt umbre mult mai adânci si mai intunecate in sufletele altora.
Weekend călduț de toamna, Potecuta!
ApreciazăApreciază
Aaaa, acum chiar îmi pare că aş fi scris eu!
Tare, tare mult îmi place varianta ta cu copiii. Şi să ştii că pe viitor, când voi mai primi sfaturi legate de începerea unui proiect sau lucrare sau ceva din timp că aşa-i mai bine, voi spune nu, vreau să fiu copil, lăsaţi-mă să fiu copil. 😉
Cu scama am o problemă numai când mă aşez în pat şi o văd. Am şi scris cândva despre sindromul scama. Nu sunt obsedată de curăţenie, nu am un stres că nu am frecat podeaua dar o scamă pe covor mă face să fiu concentrată numai la ea aşa că, dacă vreau să văd filmul liniştită, trebuie să mă ridic să o culeg.
Împrăştiată sunt când gătesc. Pe birou nu suport să fie hărtii, hărtiuţe, telefoane. Nici când scriu pe blog nu pot fi atentă dacă am pe masă, lângă laptop, telecoamndă, carte, plic. Masa trebuie să fie goală! Dar când gătesc, cum nu-mi place să tai ceapa pe acelaşi tocător pe care înainte am tăiat ardei şi ori îl spăl, ori iau altul, se adună vase de parcă aş fi gătit pentru Corul Armatei 😀
Ai dreptate, suntem norocoase, altele sunt mult mai grave! Îţi mulţumesc frumos!
O zi frumoasă şi caldă şi ţie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ah, potecuta, este un suflet vesnic insorit.
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc frumos, Roxana!
ApreciazăApreciază
A fost cumva ziua ta sau n-am înţeles eu bine? Oricum, un la mulţi ani, potecuţo, nu strică niciodată! Eh, eu mă întorc să văd dacă am încuiat uşa şi da, stresul mă omoară. 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt un fel de Măriuţă mică, da. Îţi mulţumesc frumos!
Dacă tot mergi la uşă, vezi şi de apă, gaz… 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si eu sunt meticuloasa si corecta. Acasă fac multe boacăne. Ma cert,dar degeaba. 🙂 La multi ani si pentru tine!
ApreciazăApreciază
Nu te mai certa, fii şi tu mai înţelegătoare cu tine 😀
Îţi mulţumesc mult, ane!
ApreciazăApreciază
cu drag 🌻 🌼 🌷
ApreciazăApreciază
Am auzit că se poate mai rău, întâmplător când discutau două colege despre șeful lor am aflat că și-a dat seama în tramvai că el venise la muncă cu mașina. Și nu, nu sau oprit colegele din a depăna, înlacrimate de râs, amintirile auzite sau trăite împreună cu șeful lor. Au mai spus că și-a uitat mama pe undeva. 😃 P.S. O mare parte din ” umbrele ” tale le am și eu, avem aceeași genă? 🤔😊
ApreciazăApreciază
Ăvaaai! 😀
Deci pot răsufla uşurată, se poate şi mai rău! Bine, că mai demult, vorbind cu mama la telefon m-am auzit spunând după ce-am căutat în geantă „of, trebuie să mă întorc la muncă, mi-am uitat telefonul pe masă”, nu se pune, nu? 😀
Ori e gena, ori e contagios. Ceva e.
ApreciazăApreciază
Nu se pune, nu. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Potecuta draga,eu te iubesc cu tot cu “umbre” ! 🙂
ApreciazăApreciază
Da, Iosif! Ştiu că tu ne iubeşti pe toţi în egală măsură.
ApreciazăApreciază
Cred ca toti avem metehne obsesiv compulsive…de asta n-am dubiu.
Sa-ti pove o intamplare legata de supa de taitei cu pita.
Eram in maternitate, nascusem pe Luana. In salon cu mine doua mame gugulance (adica pur banatence) si una olteanca. Astia din banat mananca supa asta cu taitei in fiecare weekend ca facand parte din masa importanta…se aduna familia…sti tu. Adica nu faci supa ca n-ai ce manca, intelegi! In plus banatenii nu zis supa, o numesc zupa.
Sa nu ma lungesc, Mariusache, la indicatiile mele, a preparat o supa cu taitei si inca ceva. Si ma pun pe pat stand in fund ( dupa epiziotomie asa ceva e de neconceput) scot cutia cu zupa, pita si bag in mine. In clipa aia am auzit cum se lua aer in piept , am vazut doua perechi de ochi ce plecau catre cefe si am auzit : ” Oi oi oi oi oi…cum sa zorbi zupa cu pita?! Oa ioii..oi ioi ioiiii…asta e sacrilegiu!”.
Am ramas cu lingura-n aer si am urmarit teatrul…apoi mi-am terminat zupa…raspunzand la intrebatea ” De unde esti, draga de manci zupa cu pita?”. „Din Regat!”, am raspuns obraznica , molfaind. 😂😂😂😂😂😂😂
ApreciazăApreciază
Nuuuuu mai pot de râs!!!
Cum să îşi permită să denigreze ei zupa în halul ăsta? Habar nu au ei… 😀
ApreciazăApreciază
Oooo….nici nu iti poti imagina cata
ApreciazăApreciază
Scuze…un bou a comentat pe facebook si am vrut sa dau delete si s-a dus post…deci, vroiam sa scriu ca nu ai idee ce mutra oripilata avea una dintre cele doua despre modul in care eu am blasfemiat zupa cu pita peste taitei… 😎😎😎
ApreciazăApreciază
😀 😀
Nu ştiu dar îmi imaginez. Las, e a rămas cu mutra, tu ai avut haznă de zupă. 😉
ApreciazăApreciază
Potecuț, m-am mutat.
Seară frumoasă! (iertare pentru toate gândurile voastre șterse…)
ApreciazăApreciază
Am bifat de la primul semn 😉
Ei, mai avem şi altele, nu asta e important, am mai spus să faci cu blogul cum simți tu.
Mulțumesc mult, Oana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu ție…vouă!
ApreciazăApreciază
Numai cinci „umbre” ai, Potecuță? Până la cincizeci mai este cale lungă, deci slabe șanse să ajungi pe micul ecran. M-am regăsit și eu în unele, cum ar fi vorbitul la telefon. Nu-mi place să sun pe nimeni și o fac numai când îi musai… sau din politețe.
ApreciazăApreciază
Cinci era cerința şi eu doar am respectat limita, nu te gândi că nu-s în stare de mai multe defecte că pot mai mult decât vreau 😀
Zi frumoasă, Petru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hmm. Ma recunosc in cateva dar nu spui care:)). Nu pun paine in supa, dar daca mananc un mar sau inghetata si nu beau un pahar de apa nu-i bine. A 5-a la tine e ca dai dependenta:) Te imbratisez.
P.S. Ti-am trimis un mail.
ApreciazăApreciază
M-am gândit mai bine şi am ajuns la concluzia că pâinea mea şi apa ta sunt de fapt… gusturi gastronomice extrem de rafinate, nicidecum defecte 😀
Şi eu te îmbrățişez!
Ieri, nu? Am răspuns. De două ori că prima dată a dat rateu. După răspunsul meu ai mai trimis?
Îți mulțumesc mult, Laura!
ApreciazăApreciază
Da,acela. Sa inteleg ca piticul meu care imi spunea ca e extravaganta, avea dreptate.Iupiii!
ApreciazăApreciază
Avea mare dreptate! 😀 😀
ApreciazăApreciază
L-am primit. Ma bucur ca a ajuns gandul meu la tine
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc! M-a bucurat mult!
ApreciazăApreciază
Doar atat?! 😉 Sa nu ma puna pe mine cineva sa fac lista asta, ca nu ma pot încadra doar la 4 puncte. Cu painea cu tăieței m-ai trimis spre copilărie. Mancam orice cu paine. Ca sa nu simt gustul mâncării. Eram tare sclifosita. Acum sunt opusul. Nici macar nu am paine in casa. Si toti s-au dat dupa mine. Ah si telefonul, ce oroare de instrument! Bine, e bun la scris mesaje. Dar in rest…il ocolesc intens. Cu mici excepții evident.
ApreciazăApreciază
I-am spus şi lui Petru: pe lângă multe rele, am şi câte ceva bun. Unul dintre lucrurile bune e că dacă mă bag singură în joc, respect regulile. Sigur, asta dacă ele nu se schimbă pe parcurs. Aici nu a fost cazul aşa că 5 au fost, 4 am scris 😀
La mine e pe invers în cazul supei. Am impresia că pâinea aia care absoarbe tot intensifică gustul. No, zdranga sunt, zdranga voi fi.
Ooh, ce bine că mă înțelegi cu telefonul!! Credeam că-s singură pe lume…
Te pup, Monik!
ApreciazăApreciază
Toti avem metehne, daca stim ca la interviu sa le dam o tenta pozitiva, atunci la mai multe! Asa ca painea ta la supa e inocenta tare. Iar ca ciudatenii culinare, sunt sigura ca nu e nimeni scutit de ele.
Putini ma inteleg cu telefonul.Ma trec caldurile cand ma obliga soarta sa il folosesc. Asa m-am mirat ca nu sunt singura cand te-am citit… Dar m-am si bucurat! :). Pup
ApreciazăApreciază
Şi asta e drept. Trebuie să învățăm să le gestionăm că de corectat… uneori e imposibil.
Te pup şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Slabut, Potecuta! Slabut! Sa iti dau lectii despre umbre? Despre drumuri cotite? 🙂 )))
Nu ma supar, stai linistita. Am intrat prea putin pe net zilele acestea si de aceea nu am apucat sa raspund la intrebarea ta. 🙂
ApreciazăApreciază
Vin la meditații! 😀
Mulțumesc mult, îmi era teamă că am intrat unde nu era locul meu.
ApreciazăApreciază
Nop! Eu nu fac figuri! Doar ma stii deja 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare nostimă eşti! Eu nu-ţi găsesc niciun defect oricât de multe ai încerca tu să născoceşti… .D Duminică frumoasă să ai, Potecuţă! 🙂
ApreciazăApreciază
Eşti o drăguță şi îți mulțumesc mult!
O zi frumoasă îți doresc şi eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine ca-s doar cinci ! Buna-i Doamne painea cu supa de taitei 🙂 Sanatoasa sa fii si sa ti mearga bine ! 🙂
ApreciazăApreciază
Mie-mi spui cât e de bună? 😀
Mulţumesc tare mult! Toate cele bune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deci da, chiar semănăm. :)) Și eu am început lucrarea de diplomă în noiembrie, dar abia în iunie am tras tare să o termin :)) Mi se părea că n-am inspirație, că nu mă exprim cum trebuie etc etc. Mănânc cam orice cu pâine, chiar și paste… Cu telefonul ți-am zis, și am și ceva obsesiv-compulsiv, verific ușa, poarta, robinetele, butoanele de la plită (chiar de mai multe ori!!), clătesc unele vase de două ori, ca să fiu sigură că nu a rămas detergent pe ele, mă spăl cam des pe mâini (asta e și pt că am făcut o școală sanitară și mă gândesc mereu la microbi). Totuși sunt mai bine, încerc să mă temperez, :))) Alte defecte ar fi că sunt prea emotivă, nu am încredere în mine, sunt nehotărâtă și multe altele.
Chiar mă bucur că ai schimbat leapșa, ne-ai amuzat tare!
ApreciazăApreciază
Ioi, Suflete! Noi două chiar ne asemănăm. De încrederea în mine nu am zis şi nu mai zic, că mă apucă plânsul de nervi pe mine.
Parcă-s eu în oglindă, zău!
Te pup, surora mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ah, partea cu încrederea în sine, nu prea aș fi bănuit-o… Și eu te puup! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-am adus aminte că nici eu n-am răbdare să vorbesc la telefon. Ar fi trebuit să scriu și asta, dar oricum am depășit norma de cinci :).
ApreciazăApreciază
Scrie aici, e loc destul 😀
Ce bine că suntem mai multe!
Hai că suntem bine, pare ceva normal 😀
Noapte bună şi mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Noapte bună! 🙂
ApreciazăApreciază
Eu am ramas totusi nelamurita: cum adica sa mananci supa fara paine????
ApreciazăApreciază
Asta am încercat şi eu să spun dar nu eram chiar convinsă că se poate aşa pe scurt. 😀
Facem echipă!
ApreciazăApreciază