Cinci umbre ale Potecuţei

Nu, nu-l cunosc pe Grey şi nici nu mi-am propus asta când am suflat în lumânări la ziua mea. 😀 A fost odată ca-n 22 august când, citind un articol pe un blog pe care-l urmăresc, ajung la final şi-mi văd numele acolo. Strâng ochii şi îi deschid iar dar mai larg, să mai citesc o dată. Mda, era numele meu. Tocmai primisem o leapşă. Primul gând a fost de bucurie că s-a gândit la mine, al doilea că de ce blogul meu nu m-a anunţat prin notificare că-s strigată şi al treilea că uite că parcă mi-a apus faima de aia care refuză lepşe. A fost o vreme când, după ce am publicat un articol în care am explicat frumos de ce refuz politicos (printre alte motive, unul era că erau la mare modă tot felul de lepşe şi dacă-ar fi fost să le fac pe toate, că ori pe toate, ori niciuna, ar fi însemnat să postez numai răspunsuri la lepşe o perioadă) am citit la două sau trei fete dragi mie că potecuţă, ştiu că nu primeşti lepşe dar eu te pun totuşi aici. Mă bucur că a trecut asta, chiar mă simţeam aiurea dar zău că veţi afla mai jos de ce.

Antoaneta mi-a dat temă de casă să scriu despre toamnă. Am întrebat-o dacă e în regulă să mai amân puţin, undeva pe la început de septembrie, a zis că nu e problemă şi să scriu când am chef, timp, inspiraţie. Acu’ chef şi timp au fost dar inspiraţie nema. Că de toamnă am zis eu de două ori de atunci dar nu se putea pupa cu cerinţa aşa că am amânat iar. Că dădea prost să pun link la poezie şi să zic că am răspuns. Dar cumva îmi stătea pe cap ideea că-s datoare.
Azi am văzut la ea o nouă leapşă şi am întrebat dacă îmi dă voie să fac schimb. La asta de azi nu sunt strigată deci m-am cam băgat singură. Încă nu a răspuns şi sper că nu se va supăra că mi-am permis să fac târgul ăsta şi să răspund la alta în locul celei pe care am primit-o. Nu de alta dar mi-e mai uşor să vorbesc despre mine decât despre altcineva, cum ar fi despre toamnă 😀

Cinci defecte care-mi dau bătaie de cap.

În primul rând, ştiţi cum s-au aliniat când au auzit că-i posibil să vorbesc despre ele? Ca la împărţirea de fasole bătută pe la vreun praznic. Şi au făcut aia cu pick meee, pick meee, de abia le-am potolit.
Şi în al doilea rând, nu-mi dau bătăi de cap că ne respectăm reciproc şi convieţuim într-o armonie perfectă. Atâta armonie numai pe la Festivalul Enescu s-a mai văzut.
No, asta-am vrut să spun.

1. Nu mă pot concentra să fac din timp ceva ce are ca termen limită o dată mai îndepărtată decât „acum”. Pe scurt, nu sunt genul care face planuri legate de o lucrare, proiect, postare, dosare, bla, bla şi nu pot fi organizată. Pe şi mai scurt, sunt delăsătoare.
Dar nu le las pe mâine că poate nu mai trebuie. Nu! Ştiu că trebuie şi ştiu că voi face dar nu acum dacă nu trebuie acum. Şi-n liceu, şi-n facultate sau la master, tot aşa am făcut. Nu puteam scrie un comentariu azi dacă trebuia dat la profa de română săptămâna viitoare. Am adunat materialul pentru lucrarea finală de master cu un an înainte dar m-am apucat de ea pe la final de mai, că-n iulie trebuia predată.
Cumva, creierul meu şi-a făcut scut de apărare împotriva delăsării mele şi numai aşa funcţionează. Dacă de exemplu vreau să fiu conştiincioasă cu ceva şi să scriu o lucrare pentru noiembrie, fiţi siguri că mă voi opri din 5 în 5 minute pentru un mesaj, o pipă, ceva de ronţăit sau de băut că toate vor fi mult mai importante. Şi-o fac harcea-parcea sau o las la un moment dat de tot. Dar înainte cu câteva zile de termenul limită când mă apuc, apăi numai aia există. Nu telefon, nu mâncare, numai aia.
Da, ştiu, e bine din timp şi fără stres. Dar se pare că mie stres îmi trebuie să funcţionez la din astea. În rest, stresul mă destabilizează.
În schimb, dacă cineva mă roagă să fac ceva dar că nu e grabă, apăi atunci las tot şi fac în ziua aia dacă pot că îmi stă pe umeri când cineva depinde de mine.
Deci dublu defect că dacă-i pentru alţii, pot. Pentru că nu pot refuza doar pentru că n-am chef. Şi nu pot spune că nu fac asta pentru tine pentru că nu vreau.  Când nu pot din alte motive, e altceva.

2. Mănânc supă de tăiţei cu pâine. Şi stai, nu e doar atât, mai avem ceva pentru tine acum şi numai acum cado’, cado’… rup pâinea-n bucăţele şi o introduc delicat în castronelul meu din plastic. Da, acasă am un castronel din plastic. Mno, ce să fac?

3. Nu-mi place să vorbesc mult la telefon. Sunt şi excepţii, fiţi siguri. Dar general vorbind, nu-mi place. Pentru că nu ştiu de ce dar îmi pierd răbdarea. Mai ales în cazuri în care aud „na bine, hai că te las să îţi faci treaba…” şi după asta mai urmează o poveste de 30 de minute. Şi când şi spun pe bune ce fac când sunt întrebată, cum ar fi mănânc, şi după „te-am sunat să te întreb dacă…” şi răspund la întrebare aud „aa, stai să vezi, când am fost în concediu… şi să-ţi mai spun de…” îmi pierd răbdarea, recunosc.
Poate uneori par deplasată dar dacă sun pe cineva cu treabă, după ce-mi răspunde şi mulţumesc, încape şi un şi ce mai faceţi, mă bucur că sunteţi bine, ciao, pa, seară faină dar după aia gata.
Dar sunt şi excepţii, cum spuneam. Că altfel pot vorbi şi 3 ore sau o noapte-ntreagă fără să simt când şi cum trece timpul 😉
Îl consider defect pentru că pe de-o parte ştiu că e mişto să stai să povesteşti cu lux de amănunte ceva dar eu nu am răbdarea asta. Încă un dublu defect că n-am răbdare.

4. Sufăr de ceva ce are legătură cu obsesiv-compulsivă dar nu i-aş spune nevroză că nu vreau să recunosc. Aia cu compulsivă sună elitist tare şi mă dau mare că uite, măi, ce boalili pretenţioase am. Vorba aia, de constipaţie oricine e capabil să sufere dar io am ceva ce se şi pronunţă greu şi nici nu prea înţelege oricine ce înseamnă. Nici măcar eu.
Nu, n-am fost la medic, m-am diagnosticat singură 😀
Înainte să plec de acasă, verific să fie geamul rabatat sau închis, funcţie de vreme, la dormitor. După aia e baia: perdeaua de duş trasă, uitat la robinet să nu curgă apă, uitat la robinetul de la chiuvetă ca să nu curgă apă. Mers la bucătărie, uitat la filtru să fie beculeţul stins, uitat la robinet să fie închis, la butoanele de aragaz să fie drepte şi ridicate. Ce? N-am folosit aragazul de trei zile? Da’ ce legătură are? 🙄
Verificat geamul la balcon şi ieşit. Întors cheia de două ori, apăsat pe clanţă tot de două ori. Da, poate prima dată n-am apăsat bine şi doar mi s-a părut că-i încuiat.
No, cum să-mi doresc să câştig la lotto să-mi iau vilă? Nici nu mă gândesc! 😀

5. Ăsta e spaţiul vostru. Despre mine, dacă vreţi. Dacă nu, despre voi.

Mulţumesc, Antoaneta!

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

77 de răspunsuri la Cinci umbre ale Potecuţei

  1. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Eu sunt excesiv de organizat şi parolist. Dacă mă duc undeva, posibil să ajung cu 10 minute mai devreme. Iar asta nu se prea mai poartă în zilele noastre. Am o problemă cu acţiunile repetitive, uit dacă am făcut ceva anume. De ex. dacă am apăsat pe buton să încui maşina, deşi o fac din reflex. Dar să nu uităm, am şi eu o vârstă (mamă, m-am scos cu chestia asta!) şi devine scuzabil.

    Apreciat de 1 persoană

  2. lucillette zice:

    Păcat de diagnosticul ăla elitist. Să-i iei neapărat o vilişoară, acolo e de el. Aci e doar o …umbră. Din cele cinci.

    Apreciază

  3. Mi-am lăsat placa în priză și am mers la liceu fără vreo treabă. Am uitat-o pe vară-mea la magazin. Dacă nu era să mă ia ai mei acasă, mă uitam singură la maternitate.
    CE FEL DE OAMENI MĂNÂNCĂ SUPĂ CU PÂINE? Aveam o prietenă care făcea asta, dar credeam că o face din greșeală și îi e rușine să mai scoată pâinea aia de acolo. Cum poți???

    Apreciat de 1 persoană

  4. Eu m-am distrat de data asta. Supă cu pâine??? 😀
    Eu am o listă respectabilă, tu nici cinci.
    Faină Georgiana. :)))))

    Apreciat de 1 persoană

  5. Ella zice:

    Cred ca ai un frate prin pribegie 🙂
    Copilul meu cel mic, care acum e mare 🙂 tot asa, mananca supa cu paine!
    Cred ca e grav! Nu va mai faceti bine! 🙂

    Apreciază

  6. Chiar că ai boli pretenţioase şi te mai şi măndreşti cu ele. Cineva te îndemna să mergi la un medic. Dacă simţi nevoia, bazează-te pe mine. Cunosc eu un psiholog la care m-am dus eu să mă psihologească. E bun, l-am psihologit eu pe el. Tu mănânci supa cu pâine? Nu-i rău! Eu nu mănânc supa cu pâine, dar prefer doar supa din pui de pipiorocochilcăriţă. Să mă mai duc o dată la psiholog? Tu ce zici?

    Apreciază

    • Păi cu ce altceva să mă mândresc şi eu? Asta sunt, cu asta defilez.
      Mă bazez cu drag dar faci o reducere sau la 2 şedinţe una gratis, nu? 😀
      Eu zici să mergi, e păcat să nu-i duci o porţie de supă din aia de pipipiri… . Dar numai de aia, să-i duci şi lui.

      Apreciază

  7. Diana zice:

    La punctele 1,2, 3 am senzaţia că am răspuns eu (n-aş fi putut răspunde aşa de fain, dar ideea e aceeaşi) 🙂 La mine e grav! Nu doar că pun pâine in supă, in ciorbă… dar mănânc pâine şi la bulz (mămăligă cu smântână, brânză etc), la pastele făinoase… 🙂 Cred că „piticii” mei sunt flămânzi rău.
    Pâinea in supă nu e defect 🙂 Ţine de gusturi – m-am scos! 🙂
    Weekend frumos iti doresc!

    Apreciază

    • În liceu am făcut o cură de dezpâinilizare şi atunci am renunţat la a mânca pâine cu cartofi prăjiţi. Dar la supă nu mă bag. Nici nu mi-am propus să renunţ la obicieul ăsta.
      Cred că totuşi sună mai bine cum ai zis tu. Avem gusturi alese 😀
      Mulţumesc frumos, Diana! O zi minunată îţi doresc!

      Apreciază

  8. Sunt la fel de eficienta la telefon si ajuns devreme. Dar cum ai povestit de frumos, par calitati. :))))

    Apreciază

  9. Bună, Potecuta! In ceea ce priveste delasarea, ma abobez! Sunt asemeni tie. Imi fac sarcinile pe suta de metrii. In ultima vreme, mi le programez asa… cred ca este o chestiune de priorități si nu o umbrită. Cred că in sinea noastra, cel putin pe latura asta, am rămas copii ( copiii procedează asa, cand joaca e mai importantă decat… spălatul pe dinti, de ex.) . Deci nu e rau, nu?
    Oricum, nu e de conviețuit cu mine dacă esti prea, foarte, exagerat ( din punctul meu de vedere) de punctual, uneori chiar inainte de termen.
    Pe mine nu ma deranjează scama de pe covor, daca am alte priorități. Recunosc, nu sunt gospodina ideală, dar incerc sa fiu o mama buna… strang ( in ciuda firii mele) lucruri prin cameră ca sa dau exemplu fiicei mele.
    Sunt zăpăcita, imprastiata la lucru si tind sa las dezordine pana ajung la un final multumitor sau pana cand nu mai am inspiratie. Apoi strang pe masa de lucru. Si fac mai multe activitati , in paralel, multe neterminate… de aceea nu prea mai împărtăsesc nici pe blog.
    Acestea toate sunt umbre mici, usor schitate, Potecuta draga! Avem noroc. Sunt umbre mult mai adânci si mai intunecate in sufletele altora.
    Weekend călduț de toamna, Potecuta!

    Apreciază

    • Aaaa, acum chiar îmi pare că aş fi scris eu!
      Tare, tare mult îmi place varianta ta cu copiii. Şi să ştii că pe viitor, când voi mai primi sfaturi legate de începerea unui proiect sau lucrare sau ceva din timp că aşa-i mai bine, voi spune nu, vreau să fiu copil, lăsaţi-mă să fiu copil. 😉
      Cu scama am o problemă numai când mă aşez în pat şi o văd. Am şi scris cândva despre sindromul scama. Nu sunt obsedată de curăţenie, nu am un stres că nu am frecat podeaua dar o scamă pe covor mă face să fiu concentrată numai la ea aşa că, dacă vreau să văd filmul liniştită, trebuie să mă ridic să o culeg.
      Împrăştiată sunt când gătesc. Pe birou nu suport să fie hărtii, hărtiuţe, telefoane. Nici când scriu pe blog nu pot fi atentă dacă am pe masă, lângă laptop, telecoamndă, carte, plic. Masa trebuie să fie goală! Dar când gătesc, cum nu-mi place să tai ceapa pe acelaşi tocător pe care înainte am tăiat ardei şi ori îl spăl, ori iau altul, se adună vase de parcă aş fi gătit pentru Corul Armatei 😀
      Ai dreptate, suntem norocoase, altele sunt mult mai grave! Îţi mulţumesc frumos!
      O zi frumoasă şi caldă şi ţie!

      Apreciat de 1 persoană

  10. Roxana zice:

    Ah, potecuta, este un suflet vesnic insorit.

    Apreciază

  11. 9 zice:

    A fost cumva ziua ta sau n-am înţeles eu bine? Oricum, un la mulţi ani, potecuţo, nu strică niciodată! Eh, eu mă întorc să văd dacă am încuiat uşa şi da, stresul mă omoară. 🙂

    Apreciază

  12. ane zice:

    Si eu sunt meticuloasa si corecta. Acasă fac multe boacăne. Ma cert,dar degeaba. 🙂 La multi ani si pentru tine!

    Apreciază

  13. Liviu zice:

    Am auzit că se poate mai rău, întâmplător când discutau două colege despre șeful lor am aflat că și-a dat seama în tramvai că el venise la muncă cu mașina. Și nu, nu sau oprit colegele din a depăna, înlacrimate de râs, amintirile auzite sau trăite împreună cu șeful lor. Au mai spus că și-a uitat mama pe undeva. 😃 P.S. O mare parte din ” umbrele ” tale le am și eu, avem aceeași genă? 🤔😊

    Apreciază

  14. Iosif zice:

    Potecuta draga,eu te iubesc cu tot cu “umbre” ! 🙂

    Apreciază

  15. Ana zice:

    Cred ca toti avem metehne obsesiv compulsive…de asta n-am dubiu.
    Sa-ti pove o intamplare legata de supa de taitei cu pita.
    Eram in maternitate, nascusem pe Luana. In salon cu mine doua mame gugulance (adica pur banatence) si una olteanca. Astia din banat mananca supa asta cu taitei in fiecare weekend ca facand parte din masa importanta…se aduna familia…sti tu. Adica nu faci supa ca n-ai ce manca, intelegi! In plus banatenii nu zis supa, o numesc zupa.
    Sa nu ma lungesc, Mariusache, la indicatiile mele, a preparat o supa cu taitei si inca ceva. Si ma pun pe pat stand in fund ( dupa epiziotomie asa ceva e de neconceput) scot cutia cu zupa, pita si bag in mine. In clipa aia am auzit cum se lua aer in piept , am vazut doua perechi de ochi ce plecau catre cefe si am auzit : ” Oi oi oi oi oi…cum sa zorbi zupa cu pita?! Oa ioii..oi ioi ioiiii…asta e sacrilegiu!”.
    Am ramas cu lingura-n aer si am urmarit teatrul…apoi mi-am terminat zupa…raspunzand la intrebatea ” De unde esti, draga de manci zupa cu pita?”. „Din Regat!”, am raspuns obraznica , molfaind. 😂😂😂😂😂😂😂

    Apreciază

  16. Oana zice:

    Potecuț, m-am mutat aici: http://bobdealint.wordpress.com
    Seară frumoasă! (iertare pentru toate gândurile voastre șterse…)

    Apreciază

  17. Numai cinci „umbre” ai, Potecuță? Până la cincizeci mai este cale lungă, deci slabe șanse să ajungi pe micul ecran. M-am regăsit și eu în unele, cum ar fi vorbitul la telefon. Nu-mi place să sun pe nimeni și o fac numai când îi musai… sau din politețe.

    Apreciază

  18. 1lauralaly zice:

    Hmm. Ma recunosc in cateva dar nu spui care:)). Nu pun paine in supa, dar daca mananc un mar sau inghetata si nu beau un pahar de apa nu-i bine. A 5-a la tine e ca dai dependenta:) Te imbratisez.
    P.S. Ti-am trimis un mail.

    Apreciază

  19. Monik zice:

    Doar atat?! 😉 Sa nu ma puna pe mine cineva sa fac lista asta, ca nu ma pot încadra doar la 4 puncte. Cu painea cu tăieței m-ai trimis spre copilărie. Mancam orice cu paine. Ca sa nu simt gustul mâncării. Eram tare sclifosita. Acum sunt opusul. Nici macar nu am paine in casa. Si toti s-au dat dupa mine. Ah si telefonul, ce oroare de instrument! Bine, e bun la scris mesaje. Dar in rest…il ocolesc intens. Cu mici excepții evident.

    Apreciază

    • I-am spus şi lui Petru: pe lângă multe rele, am şi câte ceva bun. Unul dintre lucrurile bune e că dacă mă bag singură în joc, respect regulile. Sigur, asta dacă ele nu se schimbă pe parcurs. Aici nu a fost cazul aşa că 5 au fost, 4 am scris 😀
      La mine e pe invers în cazul supei. Am impresia că pâinea aia care absoarbe tot intensifică gustul. No, zdranga sunt, zdranga voi fi.
      Ooh, ce bine că mă înțelegi cu telefonul!! Credeam că-s singură pe lume…
      Te pup, Monik!

      Apreciază

      • Monik zice:

        Toti avem metehne, daca stim ca la interviu sa le dam o tenta pozitiva, atunci la mai multe! Asa ca painea ta la supa e inocenta tare. Iar ca ciudatenii culinare, sunt sigura ca nu e nimeni scutit de ele.
        Putini ma inteleg cu telefonul.Ma trec caldurile cand ma obliga soarta sa il folosesc. Asa m-am mirat ca nu sunt singura cand te-am citit… Dar m-am si bucurat! :). Pup

        Apreciază

  20. Antoaneta zice:

    Slabut, Potecuta! Slabut! Sa iti dau lectii despre umbre? Despre drumuri cotite? 🙂 )))
    Nu ma supar, stai linistita. Am intrat prea putin pe net zilele acestea si de aceea nu am apucat sa raspund la intrebarea ta. 🙂

    Apreciază

  21. Tare nostimă eşti! Eu nu-ţi găsesc niciun defect oricât de multe ai încerca tu să născoceşti… .D Duminică frumoasă să ai, Potecuţă! 🙂

    Apreciază

  22. mcooper801 zice:

    Bine ca-s doar cinci ! Buna-i Doamne painea cu supa de taitei 🙂 Sanatoasa sa fii si sa ti mearga bine ! 🙂

    Apreciază

  23. Suflet zice:

    Deci da, chiar semănăm. :)) Și eu am început lucrarea de diplomă în noiembrie, dar abia în iunie am tras tare să o termin :)) Mi se părea că n-am inspirație, că nu mă exprim cum trebuie etc etc. Mănânc cam orice cu pâine, chiar și paste… Cu telefonul ți-am zis, și am și ceva obsesiv-compulsiv, verific ușa, poarta, robinetele, butoanele de la plită (chiar de mai multe ori!!), clătesc unele vase de două ori, ca să fiu sigură că nu a rămas detergent pe ele, mă spăl cam des pe mâini (asta e și pt că am făcut o școală sanitară și mă gândesc mereu la microbi). Totuși sunt mai bine, încerc să mă temperez, :))) Alte defecte ar fi că sunt prea emotivă, nu am încredere în mine, sunt nehotărâtă și multe altele.
    Chiar mă bucur că ai schimbat leapșa, ne-ai amuzat tare!

    Apreciază

  24. Mi-am adus aminte că nici eu n-am răbdare să vorbesc la telefon. Ar fi trebuit să scriu și asta, dar oricum am depășit norma de cinci :).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s