Toamna vine la oră fixă

Setăm alarma aceluiaşi telefon, la aceeaşi oră, cu aceeaşi melodie. Veselă, în cele mai multe cazuri. Şi tare, de fiecare dată. Ne place să credem că dacă ne trezeşte o melodie ritmată vom fi plini de energie întreaga zi. Şi cu zâmbetul pe buze. De parcă toată ziua ar depinde numai de nişte sunete aşezate armonios într-o ordine anume. Poate din superstiţie. Poate din convingere. Poate autosugestie. Că va fi bine. Sau măcar mai bine. Şi chiar dacă dimineaţa a început cu porţia de veselie servită la oră fixă din telefonul pus pe noptieră sau cât mai departe, de frica opririi lui involuntare, uneori, seara, aceeaşi pernă absoarbe cu poftă dezamăgirile, neîmplinirile, dorurile, tristeţile. Aceleaşi şi ele. Nu-i nimic, dimineaţa vine cu melodia aia. Aia pe care am ales-o cu gândul că ne va lipi un zâmbet pe buze de cum vom deschide ochii şi nu-l vom mai pierde până-n zori şi… şi tot aşa. Şi tot aşa, se mai întâmplă să-l pierdem prin buzunarele zilelor, printre bilete de tramvai sau mărunţiş pentru cafea.

Ne programăm timpul aproape la secundă. Şi ne ţinem de program. Sau de promisiuni. Uneori, din principiu. Alteori, din obişnuiţă. De multe ori, din comoditate. De cele mai multe ori, de frică. Frica de-a ieşi din ritm, de-a devia de la traseu, de a nu da de o străduţă înfundată.
Dar vine o dimineaţă-n care alarma setată cu ochii mijiţi de somn, de entuziasm sau de plâns, ne lipeşte instant zâmbetul ăla. Ăla programat cândva din două atingeri pe ecranul sensibil. Coborâm din pat pe aceeaşi parte. Grăbiţi, dezordonaţi şi stângaci sau abia simţit, să nu-l deranjăm pe cel ce încă doarme sau să nu trezim singurătăţile atât de devreme. Şi ne amintim. E 1 Septembrie. E toamnă, deci. Am adormit în vară, ne-am trezit în toamnă. Înseamnă că zâmbetul ăla trebuie şters cât mai repede. Cel puţin la nivel declarativ. Nu se cade să fim veseli, e toamnă. Azi. Şi de azi. E nostagie, e ploaie, frunze care mor, melancolii care dor, nu mai e vară, e părere de rău. A venit la fix, la fix trebuie să suferim. Sau să stăm cu ochii pierduţi în zare. Sau măcar să mimăm.

Ne programăm sufletul. Nu contează că el nu simte ruginiul, trebuie să o facă. Aşa se face. Toamna se suferă. Sau doar se suspină artistic, admirând o frunză care cade. E o cursă nebună la ora 23:59, 31 August. 3, 2, 1, start la tristeţe, acoperă-mi inima cu ceva. E aproape un imn. Şi aproape că nici nu simţim cum se strecoară pe buzele noastre şi fredonăm ca la un semn deşi sufletul poate simte nevoia să-njure, aşa cum o fac valurile din poezia-n care „cerul e mânjit cu nori de zgură și marea neagră bate apa-n piuă” sau ar cam vrea să fluiere ceva ritmuri orientale.

Oh, de câte ori nu am urlat în noi, mirosind crenguţe de cireş în floare, sau mai bine cu umbra ta? Dar am astupat gura urletului, pe-afară era primăvară, se primeau şi trimiteau ghiocei şi Virgil Carianopol cântat de Tudor Gheorghe sub poze-n mişcare reprezentând pisici şi mărţişoare. Cum să te laşi să strigi în aşa atmosferă? Nu se face, doar „se reîntorc livezile acasă, în rochii înflorate până jos”, cum să porţi dureri cu tine? Nu se asortează deloc cu firul roş-alb. Zâmbeşte, deci. Ieşi afară şi ţopăie, a venit primăvara! Ieri a fost iarnă, ai avut voie la fleacuri din astea care te-au sfâşiat pe interior dar acum hai, şterge rana, umple golul, calendarul zice c-a trecut.
De câte ori n-am plâns de dorul celor ce cândva erau din jurul mesei a şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, acompaniaţi de colindele auzite prin pereţi de la vecini? Dar iarna nu se plânge, iarna se bucură.
Sau de şi din alte doruri de departe, printre strigătele de bucurie ale copiilor care-şi vedeau, pe mal de mare, castelul ridicat din nisip, de câte ori n-am strâns pumnii înspre inimă ascunzând în ei un mă tem că n-am să te mai văd, uneori? Dar nici vara nu se doare.
Se tace doar. Şi din când în când, se muşcă buzele. Dar nu se doare. Şi, mai ales, nu se spune.

Sunt oameni în jurul cărora se face toamnă de câte ori îţi ies în cale. Toamna aia rece şi nervoasă, cu nori supăraţi şi gata să-şi descarce tot năduful peste tine. Oamenii ăia care-au uitat demult să zâmbească, mereu nemulţumiţi de câte ceva, mereu găsind vinovaţi, mereu căutând alte vini. I-ai ocoli dar uneori nu ai de ales. Duc toamna asta pe umeri, o poartă-n privire şi o scuipă indecent fără să-şi ceară scuze. Toamna asta din ei nu e poezie.
Şi sunt oameni în jurul cărora toamna miroase-a mere coapte şi-a must proaspăt. Se face lumină caldă de început de septembrie când îi vezi. Când zâmbesc, simţi dulceaţă de gutui pe buze. Poate că nici aici nu-i poezie dar toamna asta pe care o duc cu ei nu vine pe 1 Septembrie. E acolo mereu.

Aşa cum poate fi mereu în noi. Dar acum e târziu, nu e timp de noi. Acum trebuie să setăm alarma aceluiaşi telefon, la aceeaşi oră, cu aceeaşi melodie. Veselă, în cele mai multe cazuri. Şi tare, de fiecare dată. Ne place să credem că dacă ne trezeşte o melodie ritmată, vom fi plini de energie întreaga zi. Şi cu zâmbetul pe buze. De parcă toată ziua ar depinde numai de nişte sunete aşezate armonios într-o ordine anume.

Foto

P.S. nu ştiu de ce scriu piesul ăsta că nu ştiu ce să zic. Zic: o parte din postarea asta a fost scrisă pe 1 şi abandonată-n ciornă. Îi rog mult pe cei care au folosit melodia amintită pentru a ilustra frumoasele lor postări despre toamnă (am citit zilele astea 3 în care era melodia) să nu creadă că e cu apropo. Că nu e. Chiar nu!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

46 de răspunsuri la Toamna vine la oră fixă

  1. Maria zice:

    Melancolic/frumos/trist.?
    Nu, vesel ! E un început de tablou.
    Ceasul! Nu, eu nu am melodia aia de „trezește-te ” , am un tic-tac care îmi țacăne undeva ascuns, habar n-am unde, funcționează perfect. Mă trezesc fix, fără ghid la o anume oră, enervant rău, poziționată uneori pe diagonala spațiului de odihnă, sau atârnând aproape de margine. Mno, e toamnă, e simpatică, vine după o vară „incendiară ” , cu de toate pentru toți.
    Și potecuța va avea un covor galben/arămiu, cu foșnet oftat. O potecuță pe care o vom citi și când primii fulgi vor anunța …iarna!
    Noapte faină! 😊

    Apreciat de 1 persoană

    • Sper să avem ocazia să ne întâlnim cândva. E aşa frumos Sibiul toamna… şi iarna şi primăvara şi… ar fi păcat să nu-l vezi. Asta pentru că aş vrea să te cunosc dar şi pentru că sper că, atunci când te voi lua în braţe, se va lua şi la mine chestia asta cu trezitul fără ghid. Cum lucrez în ture, somnul meu nu ştie când e săptămâna de trezit la ora 6 şi când e aia de trezit la 11-12 şi de obicei e setat pe varianta 2. Aşa că fără ceas nu am nicio şansă. Alarma mea e cu pian. Frumoasă dar tot îmi vine să „trag în pianist” că-mi întrerupe frumuseţe de vis.
      Mulţumesc mult! Potecuţele, chiar şi ninse, vor primi cu mare drag paşii tăi. Şi se vor bucura tare când le vei citi 😉
      O zi frumoasă, draga mea!

      Apreciază

      • Maria zice:

        Am citit comentariile. Ce lume frumoasă „locuiește” în căsuța ta virtuală, cred că din greșeală, sau poate există „nimic nu e întâmplător „, am bătut pe rând potecuța.
        Spre rușinea mea, nu am fost în Sibiu singura, doar cu părinții, eram prea mică să rețin imagini. Cu ei, eram atentă la vârful pantofilor, să nu-i julesc, și la fontițe, aveau ei ceva cu pedanteria, treabă groaznică pentru mine. Da m-am răzbunat io, mi-am făcut o poză cu rochița murdară, evident, am mâzgălit-o intenționat.
        Promit solemn, când voi ajunge cândva în Sibiu, ești prima persoana pe care vreau să o îmbrățișez! 😊
        Potecuță, ești un suflet minunat! 😊 ❤

        Apreciază

        • Eu am spus de multe ori că voi faceţi potecuţele mai frumoase 😉 Nu ştiu, poate că merit, poate că nu, poate e cum spui „din greşeală” dar oricum eu vă sunt recunoscătoare pentru asta.
          Aşa, te-ai răcorit şi ai pus tot năduful pe rochiţă! Bineee! 😀
          Abia aştept, draga mea! Îţi mulţumesc tare mult! Te îmbrăţişez!

          Apreciază

  2. Diana zice:

    🙂 Toamna e cu bucurie, aşa cum sunt şi primăvara, vara, iarna. Şi apoi, astronomic vorbind, încă nu e toamnă. 🙂
    Deşteptătoare?! Eu nu vreau să le aud – şi chiar nu le aud, de regulă! Poate de-ar fi sirene să le aud. 🙂
    “Toamna poartă in buzunarele ei mai mult aur decât oricare alt anotimp” (Jim Bishop) 😉

    Apreciat de 1 persoană

    • Ea ar vrea să fie şi în esenţă chiar e cu multă bucurie. Dar o primim morocănoşi şi uneori ne răspunde pe măsură. Dar o cam merităm.

      😀 Cunosc sentimentul. Trebuie inventate sisteme care să te şi zguduie când sună.

      Apreciază

  3. Trei am fost? 😀 Trei, Doamne și toate trei. 😀

    Sensibil text de început de toamnă. Poate tristețea e corelată cu toamna vieții, sau și cu toamna vieții. Oricum, Nichita o întoarce optimist la sfârșit. Iubesc finalul. 🙂 Și toamna în sine e un spectacol. Multe povești de dragoste încep toamna, pentru că începe școala, noi colegi, noi profesori… 🙂

    Nu știu dacă ne ajută cu adevărat toate aceste mici scenarii (melodia aceea la telefon, mantre pe bilețele lipite la oglinda din baie și frigider, cana roz de pe birou…habar n-am: pisica 13 etc), că te obișnuiești și oricum nu le mai vezi/auzi după o vreme. Oricum, riști să cazi în extrema cealaltă, să devii robul lor, să ți se pară că e proastă ziua dacă… și te legi de niște detalii.

    Apreciază

    • Atât am văzut din 1 până ieri. Dar cred că gaşca e mai mare şi mă includ ea. Ce crezi că fredonam vineri la cafea? Exact! 😀
      Este spectacol, este mister, este poveste în fiecare toamnă. Şi fără Nichita… no, nu prea mai pare completă. Nici toamna vieţii, nici cea care aruncă brumă peste frunzele moarte.

      Câtă dreptate ai! Devenim tot mai dependenţi de lucuri, de scenarii, de sentimentul de siguranţă dat de iluzorii „talismane”…
      Mulţumesc mult, Em! O zi aşa cum îţi doreşti! 😉

      Apreciat de 1 persoană

  4. Mugur zice:

    Niciodată toamna nu fu mai frumoasă.

    Poate că eu simt altfel toamna, poate pentru că am depașit pragul ei, poate pentru că am cunoscut viața în miezul ei.
    A trecut întâi o bare pe deasupra viilor, și-a furat de prin ponoare, puful păpădiilor.
    Nu-mi plac ploile toamnei, însă tristețile ei parcă au altă valoare decât celelalte de peste an, sunt mai frumoase, mai calde, aducând și un fir de zâmbet cu ele. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Să dăm poeziei ce-i al ei şi să admitem că-n versuri toamna este şi va fi sublimă! Cu tot cu tristeţile-i provinciale, mai mult sau mai puţin mimate.
      Mulţumesc, Mugur! Zi cu soare îţi doresc!

      Apreciază

  5. Hulpav timpul ăsta, nu se satură niciodată. „Furtună de timp”, mi-am adus aminte de o carte sf pe care o citeam cu mare plăcere într-o toamnă din alte vremuri…

    Apreciază

  6. Ana Vlad zice:

    Mie îmi sună ceasul cu o melodie cu care ar putea să sune seara, ca să adorm. Și nu prea tare, că am observat la un moment dat că dacă țipă vesel și ritmat, îl găsesc pur și simplu sfidător. Aia nu e oră la care să fii vesel, decât dacă nu trebuie să pleci la muncă și când nu pleci la muncă, nu pui ceasul să sune.
    Doi la mână: cum poate fi trist un anotimp în care se face vinul? 😀
    Trei: sensibil textul tău, iar emoția lui Nichita, oricât de repetată ar fi, e mereu emoție.

    Apreciază

    • Da, uneori nu prea au logică multe dintre acţiunile noastre. Exemplul tău cu alarma întăreşte convingerea asta.
      Poate tocmai de aia e trist, că se face vinul. Şi unii nu ajung la el 😀

      Mi-ai amintit de asta:

      „Păleşte frunza. Pe malul lacului
      Pogoară pâcla de ametist.
      S-a dus şi vara –fire-ar a Dracului!
      D-aia sunt trist.

      Pe la podgorii, culesul viilor:
      Vuieşte vinul cel nou născut.
      Surâde Bachus. Vremea beţiilor
      A început.

      Când razachia cu boabe vinete
      Fierbe-n durbacă neistovit,
      Tu nu bea lacom, băiete, ţine-te,
      Nu-i de glumit!

      Cocorii pleacă, pleacă şi berzele
      Şi-n orice curte, pe înserat,
      Vezi gospodina cărându-şi verzele
      Pentru murat.

      Codane zvelte sosesc cu strugurii,
      La cramă-i larmă de lăutari
      Şi sub cămaşă le joacă mugurii
      Sânilor tari.

      Ce-mi pasă mie de malul lacului
      Şi pâcla ceea de ametist?
      S-a dus şi vara –ducă-se dracului –
      Nu mai sunt trist!”
      Păstorel Teodoreanu

      Îţi mulţumesc mult, Ana! O zi frumoasă!

      Apreciază

  7. Iosif zice:

    „Dumnezeu a vazut ca lumina era buna si Dumnezeu a despartit lumina de întuneric.Dumnezeu a numit lumina zi,iar întunericul l-a numit noapte.Astfel,a fost o seara si a fost o dimineata: aceasta a fost ziua întâi.” – Geneza –
    O zi plina de lumina în Suflet !

    Apreciază

    • Mulţumesc, Iosif!
      Mă bucur că ţi-a plăcut textul meu! Ştii, chiar l-am scris din suflet. Poate citind în al meu, poate răsfoind prin cele ale trecătorilor ascunşi sub umbrele care, aparent, îi apărau de ploaia deja rece.
      Da, mi-a luat ceva timp până l-am scris şi corectat (atât cât am mai văzut literele) şi mă bucur nespus de mult când văd că cineva şi-a rupt din timp să îl citească şi să lase un gând referitor la el. E un semn de apreciere. De respect, dacă vrei.
      O zi frumoasă şi ţie!

      Apreciază

  8. Ar trebui sa fim setati pe patru anotimpuri, dar na, eu una pacalesc timpul ca as fi setata doar pe vara. :)))) Sa iti cante toamna, Potecuto!

    Apreciază

    • Rămâi aşa pe vară că e bine aşa! Şi suflă nişte raze şi spre centru, un picuţ spre stânga ta. Sau spre dreapta? Mă rog, stai cu faţa şi atunci e spre stânga şi-n faţă. 😀
      Mulţumesc mult! Ce frumos cântă de la tine!

      Apreciază

  9. 9 zice:

    Ca de obicei, potecuţo, suntem răsfăţaţi cu un text plin de sensibilitate.
    Dacă aş putea fi un anotimp, aş fi vară. Melancolia toamnei o iubesc doar atât cât e caldă, cu miros de struguri şi castane coapte.
    Ah şi să nu uit! Niciodată nu mă trezesc cu zâmbetul pe buze,da? 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, mult! Şi tu m-ai răsfăţat acum! Recunosc, îmi umple sufletul răsfăţul ăsta!
      Pfuaii, nici eu. Numai când dorm cât vreau eu. Atunci e zâmbetul cât blocul de 10 etaje.
      Eu rămân în primăvară. Aşa-s setată din naştere 😀

      Apreciat de 1 persoană

  10. Chiar a venit toamna sau e numai o avanpremieră? Văd pe fereastră cum cerul e întunecat, ploile cad dese, iar mercurul din termometre tot coboară, însă, până nu simt pe viu îmbrățișarea autumnală, nu cred. Mâine e joi, deci ar fi momentul să simt îndeaproape noul anotimp. 😉

    Apreciază

    • Dă semne că e pe drum, da. Şi bine faci că nu crezi, mai bine aşa. În fond, ce contează ce-i afară atât timp cât înăuntru e cald şi bine?
      Nu chiar de joi. Mai bine lasă pe luni. Luni, peste vreo 5 luni eventual. Şi când să crezi că-i toamnă, ce să vezi… e 1 martie 😀

      Apreciat de 1 persoană

  11. tink3rbe11 zice:

    Chiar de-i toamnă și textul ar trebui să aibe o conotație nostalgică (că să nu spun tristă) , eu l-am perceput a fi vesel și optimist așa cum doar Potecuta știe a fi.
    Alarma doar încearcă să ne… dea o linie melodică la început de zi…. restul ține doar de noi.
    O zi ☀ chiar dacă inculpatul nu e pe cer… ⛅

    Apreciază

  12. mcooper801 zice:

    Multa sensibilitate si melancolie in scrierea ta, draga Potecuta ! Poate vin prea multe odata cu toamna: se termina concediile, incep scolile, se mai raceste vremea,etc. etc. . Sa ne bucuram de fiecare anotimp in parte, oricum natura isi vede de drumul sau. O zi excelenta !

    Apreciază

  13. Zina zice:

    Îmi place prima parte a toamnei. Soare blând, aer respirabil, ziua e încă destul de lungă. Apar încet-încet culoarile toamnei… Până pe la jumătatea lui octombrie e minunat!

    Apreciat de 1 persoană

  14. lucillette zice:

    Sufletul e greu de programat, Potecuță, si nici cu vreun ritm de lambadă nu se înduplecă să ne
    sustină când n-are el chef. Sau motiv?

    Întotdeauna e şi de-un zâmbet si de-un gând mai profund la tine, în ceea ce scrii.

    Apreciază

  15. Ana zice:

    Pai cand spui toamna, spui noroi, de aia le tuna si fulgera unora, nu spui cine 😜
    In rest..zboara timpul, asta ma doare pe mine…

    Apreciază

  16. Suzana zice:

    Sunt oameni în jurul cărora se face iarna cand iti ies in cale…! Daca reusesc sa ii vad la timp, traversez! 😀 Daca nu, nu! Dar ma stradui sa nu contracareze melodiile proprii. Imi consum ceva energie in acest scop, dar merita … Nu pot spune decat ca mi-e mila de ei. Pur si simplu au nevoie de un declic sa se trezeasca… E complicat cu tehnica asta…

    Imi place toamna. Si mai nou cred ca invat sa spun ca imi place orice anotimp… Asa, pur si simplu! Pentru ca sunt si eu in ele! 😀
    Seara buna, Potecuta! Apropo, am inceput sa ma scol mai devreme, sa fac gimnastica in mod sistematic. Si e tare bine. Este momentul meu matinal. Ma dezmeticeste si e tare bine…

    Apreciază

    • Şi dacă nu putem traversa să îi ocoli, bine-ar fi să ne croşetăm mănuşi pentru suflet, să nu ni-l păteze cu iarna lor…
      Să ştii că şi mie îmi plac toate. În fiecare găsesc farmec şi ceva de admirat.
      Daaaa? Uau! Te felicit! Sunt sigură că îţi face bine asta şi îţi doresc să poţi face asta în fiecare zi!
      Mulţumesc, Suzana!
      Seară minunată!

      Apreciat de 1 persoană

  17. ane zice:

    Tocmai au anunțat la meteo ca vine un val de aer tropical…se întoarce vara;vremea e ca omul, sucita. Frumoasa descrierea ta,ca de obicei. Sa ne bucuram si sa savuram din minunatele bogății ale toamnei,printre care strugurii; of ce-mi plac,si ce îngrășa. Da nu-i bai. 🙂 O seara frumoasa!

    Apreciază

    • Da, se pare că prea a fost plânsă vara şi s-a înduplecat 🙂
      Îţi mulţumesc, ane! Să ne bucurăm de ce ne oferă fiecare zi!
      Mie îmi place un singur soi de struguri, busuioacă se numeau pe la bunica. Nu ştiu dacă aşa le zice peste tot.
      Seară bună, Ane!

      Apreciază

  18. Alex zice:

    Ce gânduri frumoase, la început de toamnă. Se simte în aer melancolia acestui anotimp frumos, plin de culoare…
    Mi-am amintiti dintre multe melodii cu care telefonul mi-a dat deșteptarea dimineața, că am ales demult una tare frumoasă, care îmi transmitea cu adevărat o stare minunată, la început de zi: Peer Gynt, de E. Grieg. Parcă ar fi cântat îngerii cu tâmbițe suave…

    Numai bine și o toamnă cât mai frumoasă, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

  19. Eu simt toamna ca pe un bilanţ. Poate pentru că se culeg roadele pământului, începem şi noi să tragem linii. Eu am privit toamna dintodeauna ca pe un motiv de izolare, de încarcerare, poate pentru că zilele ploioase mă ţin în casă. Sunt nascută primăvara şi acest anotimp îmi dă sentimentul de libertate pe care toamna mi-l fură. Oricum am gânduri frumoase la început de toamnă acum după ce le-am citit pe ale tale.

    Apreciază

    • Mi-a plăcut mult, mult comentariul tău! Sper totuşi ca această toamnă să îţi dea motiv de izolare!
      Şi eu sunt născută primăvara. Încă ceva în comun 😉
      Îţi mulţumesc mult, draga mea!

      Apreciază

  20. Fabiola Ion zice:

    La mine toamna a venit cu căldură mare, emoţii, împlinire şi lucruri noi. Adică tradus, venit tot… vara. Iar acum, boboaca de mine zice că ar trebui să-şi bage minţile în cap şi să facă ghiozdanul de şcoală că uite-acum m-apuc iar de drumuri, teme, nervi… pardon, zâmbete pe buze. :)))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s