La Potecuţa S.A

M-am hotărât, nu mai e cale de-ntors, e bătut în cuie începând de acum. Bine, de gândit, m-am gândit de mai mult timp dar nu am găsit acea zi de luni perfectă oricărui nou început sau oricărei decizii care are legătură cu o cură de slăbire, cu un lăsat de fumat şi apucat de sală sau cu te miri ce alte lăsări sau apucări. Şi cum n-a fost până acum o „luni” numa bună de ce am vrut eu, zic azi că deşi nu e luni, e 1. Şi nu orice întâi. E întâi septembrie, perioadă-n care gospodinele se pregătesc să-şi mobileze cămara sau pivniţa cu… din toate câte puţin să fie, să nu ducem lipsă. Aşa că e o perioadă bună pentru planuri. Că le punem la dospit sau la murat, nu contează, planuri să fie.
Ştiu, frumos din partea mea ar fi fost să mă aliniez calendarului şi să zic ceva de toamnă dar amân momentul „liric” pentru că toamnă va fi până la iarnă aşa că e timp. Dar dacă nu zic acum ce vreau să zic, uit şi după aia-mi pare rău.

Vreau să-mi deschid o afacere. Mă fac proprietăreasă de magazin. Virtual, nu vă impacientaţi. Că dacă era vorba de unul real îmi ceream bani pentru reclamă pe blog şi io nu-s „eftină” aşa că n-aş fi avut bani să scriu advertorial despre mine.
Staţi că vă explic acum. Am tooot muşcat găluşte mai tari sau mai nefăcute de la mai multe firme luminoase care promiteau papa bun ca la mama acasă sau, şi mai tentant, ca la bunica-n bătătură sau la mătuşa Veta-n curte, sub nuc. Şi eu, punând lăptic în pahar să bea Moş Crăciun când va trece prin horn, i-am crezut că doar nu-s naivă degeaba şi pe gratis.
Pe lângă preţurile astronomice, că deh, E-urile lipsă ard la buzunar, n-am găsit nimic spectaculos în ele. Bine, hai, un pic de diferenţă între alea de producător şi alea din comerţ parcă se întrezărea dar nici pe departe nu era gustul ăla de la bunica, după cum se lăudau. Şi plăcintă şi zacuscă, şi dulceaţă şi vinete şi orice am luat, nu aveau nimic în comun cu ce ştiu eu.

Ultima găluşcă din asta piperată a fost înghiţită recent, la un festival cu brânză şi ţuică. Nu mă întrebaţi ce-am căutat acolo, vă spun doar că n-am pus strop de ţuică-n gură, parol pe cuvânt de om perfect lucid 😀 De brânză n-aş jura că n-am gustat dar aia nu cre’ că fermentează-n halul ăla de a-mi lua minţili.
No, şi între telemele şi burdufi şi caşi şi urzi, am zărit izmene-ntoarse. M-au strigat şi alta nu. Ţipau plăcintele alea la mine ca din gură de şarpe. Nu m-am îndurat să nu le iau, să nu le salvez din vitrina aia, că prea tare se jeluiau după mine. Şi eu mă luptam cu toate amintirile din vacanţele de vară-n care făcea bunica din astea, porţie la lighean.
Ştiţi ce sunt? Un fel de… două feluri că nu ştiu să le zic. Aluat dospit, prăjit în ulei. Se formează pătrate, se face gaură-n mijloc şi se trag colţurile prin gaura aia. În final arată cam ca două V-uri întoarse, cu colţurile în afară. Sunt uşor crocante când sunt calde şi în interior au aluat pufos. Demenţă!
Cer 5 bucăţi, 7 lei. Băăăăi. Mă rog, tranziţia. Am muşcat un colţ şi m-a apucat plânsu’ de ciudă că-s tută şi că nu mă-nvăţ minte că oricât aş vrea eu, izmene-ntoarse ca-n copilărie nu mai pup eu. Aluatul ăla de 25 de lei kilu’ era ca aluatul de plăcinte din alea cumpărate la colţ de stradă. Adică uleios şi fără pic de gust.

Şi atunci m-a lovit revelaţia: gata cu ţepele, deschid magazin de produse pe care le iubim din copilărie. Dăm iama-n cămara bunicuţelor noastre, adunăm de pe rafturi tot ce găsim şi ne place şi aducem aci, să aibă poporu’ papa cu adevărat bun, nu poveşti.
Eu îmi iau ia ca să vă primesc cum se cuvine, pun rachiul în păhărele, pregătesc sirop de căpşuni pentru doamne şi domnişoare, scot vin din butoaie (curat, mamă, din via noastă, n-are pastile, numa’ struguri d’ăia buni) şi tai pâinea abia scoasă din cuptorul din curte şi vă aştept.
Eu contribui şi cu lichiu cu ceapă sau cu varză şi nişte compoturi de gutui, pere şi piersici de vie.

Voi ce aduceţi la magazinul ăsta? Sau ce-aţi vrea să găsiţi că parcă vă e cam dor?
Primele porţii vor fi din partea casei şi după aia taxăm la metru. Metru cub, metru pătrat, negociem.

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

86 de răspunsuri la La Potecuţa S.A

  1. Eu vreau minciunele. :))))))

    Apreciat de 1 persoană

  2. firdeiarbainbataiavantului zice:

    Nu auzisem până acum de izmene-ntoarse, dar niciodată nu e prea târziu să mai afli ceva. Eu nu pot să aduc nimic, sunt nul la gătit, mama în schimb era o gospodină desăvârşită. Din păcate, ca să nu se extenueze „odorul”, (adică moi), nu m-a luat forţat la bucătărie să învăţ şi eu măcar un pic din mâncărurile minunate pe care le făcea. În Ardeal cred că nu există aşa ceva, dar aş vrea mâncare de mărar cu carne de care vrei (nu e numai mărar, ci mult mărar şi pătrunjel).

    Apreciază

    • Tocmai, nu noi trebuie să gătim. Noi doar căutăm printre amintiri şi adunăm bucatele copilăriei noastre.
      Nici de minciunele nu ai auzit? Am aflat şi eu că-i acelaşi lucru, poate după denumirea asta le ştii.
      Mâncare cu mărar… ştiu că la noi cam în mazăre se pune mărar şi-n clătitele cu urdă 😀
      Dar îmi place mărarul aşa că orice-ar fi, eu vreau.
      Mulţumesc!

      Apreciat de 2 persoane

      • firdeiarbainbataiavantului zice:

        De minciunele am auzit, mama făcea des când încă era în putere. Oare de ce nu m-a anunţat că mi-ai răspuns? Am văzut acum întâmplător.

        Apreciază

        • Nu ştiu de ce, eu n-am umblat la setări, poate face el iar ceva modificări.
          Răspund fiecărui comentariu în parte când sunt pe fază. Când trec două zile şi nu e răspuns, înseamnă că nu l-am văzut şi rog să fiu trasă de urechi, să fiu făcută atentă. 😉

          Apreciat de 1 persoană

  3. Conviețuiri zice:

    Pfff…iar vorbiți despre mâncare și mă simt vinovată și că citesc, respir, gândesc, darămite să mai și comentez 🙂
    Și totuși…pâine de casă și dulceață de cireșe albe (erau specialitatea mămăiței și n-am mai mâncat de ceva timp…)

    Apreciat de 1 persoană

  4. ane zice:

    Eu vreau floare de colt, prăjitură! 😉

    Apreciază

  5. dagatha zice:

    Alooooo! Ce e aici? Destrăbălări culinare???
    dacă tot am ajuns pe aici li dacă tot e „decât” virtual (deci nu sunt în pericol), aș gusta niște gogoși plus niște turte făcute pe vatră!

    Apreciază

  6. Tragic, dar bunica avea grijă de mine. Era șefă pe bucătărie la nunți și înmormântări. Niște pancove (gogoși) furate de pe masa unde urma să stea preotul, n-ar fi rău. Fără bătaia de după :))
    Turtă de mălai, lapte acru, prăjitură de mere, chec, plăcintă cu brânză, varză, cartofi, mere, dulceață, etc. Niște supă de pui, cu gălușcuțe din griș. Niște grișuleț cu lapte la desert. Ciuperci cu sos. Pături (aka un strat de mămăligă, unul de brânză, unul de smântână, unul de slănină prăjită). Pâine prăjită, cu smântână și zahăr. Gata, prea mult. Am pus câteva grame doar amintindu-mi.

    Apreciază

  7. Diana zice:

    Spre final, cand ziceai de… una-alta, papilele din gura s-au dus razna! Si-am avut si neinspiratia de a citi comentariile!
    Minciunele vreau si eu! Si placinte, si clatite, si gogosi, dar si papanasi! Si dulceata de ce-o fi, si zacusca si… prajitura cu lamaie. Si mancare de marar cu carne – mooor dupa marar. 🙂 Ma opresc, ‘ca mi se-neaca limba. :

    Apreciază

    • Acu’ şi eu mă gândesc că cine m-o fi pus să… aşa-mi trebuie, acum înghit în sec.
      Mirosul de mărar mă termină. Şi gustul dar numai când simt mirosul mi se face foame instant. Pe cartofi, în salate, în mâncare de mazăre, în brânză… ioiii.
      Papanaşi nu făcea bunica dar sunt slăbiciunea mea. Cu dulceaţă de afine. Taaaac! 😀
      Zi frumoasă, Diana!

      Apreciază

  8. Maria zice:

    Da altă treabă n-ai avut decât să scrii în detaliu, că așa ești tu, explicații amănunțite! ?
    Citesc asta în zori de zi, și m-a apucat o foameeee! 😀
    Dă-mi ce ai tu pe-acolo, nici nu mai am pretenții!
    Nu vrei un asociat?
    Sunt bună rău! Tu te ocupi de firmă, și io (mă) servesc cu plăcinte, sau dacă vrei, număr banii, că și la asta mă pricep 😁!
    Lăsând gluma, tare mi-aș dori să mai simt aromele bunătăților gătite de buni…
    Weekend fain !

    Apreciază

  9. Pe timpul verii, aș contribui cu o bere de casă, așa cum o preparam în tinerețe, când era coadă la restaurante. Acu’, dacă tot se răcorește vremea, musai să ai și o pălincă de 60°, adusă tocmai din Săpânța, că în Seini nu se face decât la 52°. 😉

    Apreciază

  10. tink3rbe11 zice:

    Doamne…. cine m-a pus să citesc la ora asta așa ceva! Nu am reușit să mănânc că am perfuzia încă, gogoșile alea, izmene întoarse, la noi le știm de putulici, și dor îmi e de perje uscate și de.. nu stiu cum se numea mâncarea aia de o făcea bunica, dar era un fel de sos cu perje uscate și costiță afumată. Era… nu bun, tare de bun!

    Apreciază

  11. illusion zice:

    Ce idee, potecuță! O sa fiu prima clienta și o sa cumpăr din fiecare sortiment! Sunt sigura ca voi găsi atât lucruri de care îmi era dor, cât și produse noi. Mie îmi placea prăjitura semilună, aduci și din aia?

    Apreciază

  12. Iosif zice:

    Oare as putea gasi la „Potecuta S.A.” placinte „poale-n brâu” d’alea ce se mai gasesc (cred) pe dealul Mesteacan,pe drumul de la B.Mare spre Cluj. Sint un deliciu ! 🙂

    Apreciază

  13. Mugur zice:

    Multe-aș spune, căci sunt bune, dar nu toate pe-mbucate.
    Mi-ar fi de iaurtul de odinioară, acrișor, de dulceața de cireșe amare, de mâncarea de cartofi noi cu mult mărar (că tot ziceai tu de le pe undeva), o ciorbiță de roșii, dar din roșii de cele adevărate, date prin mașina de făcut suc și numai o țâră date la foc, cât să umfle trei boabe de orez și să molcomească frunza de țelină și leuștean. Ar fi ele multe, dar… iaca, mi-am amintit și de gogoșele cu flori de salcâm.

    Apreciază

    • Mi-am amintit acum de ciorba de postaie făcută numai cu legume din grădină. Morcovi, ceapă, roşii… mvaaai.
      Şi da, roşii din alea adevărate… foarte rar am găsit.
      Gogoşele cu flori de salcâm?? Acum aud şi de astea dar cred că erau o minunăţie.

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Gogoșelele cu flori de salcâm sunt simple. Se face aluat ca pentru clătite în care se scufundă florile de salcâm (ținute de tijă), după care se „aruncă în tigaie”, sau, se scot florile de salcâm de pe tijă, după care se amestecă în aluatul de clătite si se prăjesc, ca orice clătită, doar că este nevoie de ceva mai mult ulei ca să se coacă bine. Gustul e cel dulce-parfumat al florilor de salcâm, îmbrățișat de cel al clatitelor.

        Apreciază

        • Nu pot decât să-mi imaginez şi se pare că funcţionează, e mare pofta. Asta-nseamnă că explici perfect 😉

          Apreciază

          • Mugur zice:

            Sigur că-ți râzi de mine, căci este cea mai neexplicită explicație pe care o puteam da, mai puțin cea a îmbrățișării aromelor, care chiar așa apare, ca o dulce îmbrățișare de amanți. Și pentru că tot am cumpărat azi niște sirop de mure, îmi pare potrivită asezonarea și cu o picătură din acest dulce-pădurean.

            Apreciază

            • Pi cuvânt că n-am râs! Chiar am priceput. Înainte nu prea m-am prins cum e cu florile alea şi aluatul dar acum e totul clar, parol!
              Hai că deja nu mai e corect. E o oră cam indecentă pentru indecenţe cu sirop de mure. Păi e normal aşa? Mă duc să devastez cămara, sigur a rămas ceva de iarna trecută 😀

              Apreciază

  14. Eu aș dori de toate pentru toate gusturile, dar e prea mult, așa că m-aș mulțumi doar cu câteva găluște cu prune.

    Apreciază

  15. adrianport zice:

    Sa ne dai adresa. Doar adresa, fara reclame, ca am inteles ca magazinul e la inceput si nu-si permite inca. Si sa vezi cum faci cu exportul, c-ai j’de mii de clienti plecati de-acasa.

    Apreciază

  16. Ella zice:

    Noroc ca vei deschide filiala si aici! 🙂
    Nu de alta, dar sa vin în tara doar pentru o comanda facuta pe net … 🙂

    Apreciază

  17. Adrian zice:

    Potecuta, eu aduc o vaca, o capra si un ied. E nevoie si de lapte proaspat. Mie imi este pofta de un colarez cu lapte.

    Apreciază

    • Uauu, ce daruri de preţ! Să ştii că nu m-am gândit la asta dar sunt extrem de importante, nu vom mai avea grija produselor lactate.
      Punem şi asta pe listă. Eu cu orice e făcut din lapte mă împac excelent dar cu laptele în stare pură nu am nimic în comun. O fi ciudat dar n-am susţinut că aş fi chiar normală 😀
      Zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  18. Minciunelele, in unele locuri se numesc pizdurici. Eu nu vorbesc urat, dar asa se numesc. Eu vreau sa gasesc in magazinul virtual, fasole felul I, fasole felul II si fasole felul III. Si de baut, tot fasole.

    Apreciază

    • Am mai auzit denumirea asta dar nu în copilărie. Ori chiar nu se numesc aşa în zona mea, ori i-a fost ruşine bunicii să-mi spună. 😀
      Fasole cum? Bătută sau frecată că e tot aia, iahnie, ciorbă cu ciolan, cum? Să ştiu, să mă pregătesc 😉

      Apreciază

  19. La bunica le spunea ciureghe. Dor mi-e de gustul lor. Și de cocoradă cu varză, ori cu prune, făcută la cuptor. Bună idee cu magazinul tău virtual, proastă idee să citesc acum și postarea și comentariile, că la mine e trecut de miezul nopții și m-a apucat o poftă…
    Deși am fost ani de zile în Sibiu, doar am auzit de lichiu cu ceapă și cred că e tare bun. Nu am gustat niciodată că nu știu cum, nu s-a potrivit.

    Apreciază

  20. Vaaii, ce-mi plouă-n gură la ora asta! Eu vin cu lapte de pasăre, e bine?

    Apreciază

  21. 1lauralaly zice:

    Potecuta, s-a dus pe apa sambetei dorinta mea de a nu ma mai atinge de dulce. Mi s-a facut dor de galustele de gris date prin pezmet. De clatitele facute pe plita ,de rosiile din gradina puse langa o bucata de slana sanatoasa. Si de un lichiu cu cartofi.Vin cu ele. 🙂

    Apreciază

  22. psi zice:

    cuvinte. îți aduc cuvinte și le dăm gratis. sau pe-o îmbrățișare, vrei?

    Apreciază

  23. deea zice:

    Versuri si ceai, daca se poate😍

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s