Când gugălu’ îţi râde-n nas

Nu ştiu cum să vă dau vestea asta ca să nu arunc cu panica-n populaţie. Cel mai bine cred că ar fi să o spun fără ocolişuri, dintr-o răsuflare, şi după aia ne liniştim şi revenim la ale noastre. Am ajuns la concluzia că pe cât de util poate fi gugălu’, pe atât de periculos e el atunci când îşi pune-n .ro sau în punct com să fie. Şi pe cât de deştept e el, pe atât de tare te tâmpeşte dacă îl crezi specialist în orice. Ţi-o spune-n faţă, nu se-ncurcă în eufemisme. Dacă eşti deja tâmpit de presiunea atmosferică, nu te mai prinzi, îl crezi deştept până-n pânzele albe şi acţionezi în consecinţă. Te uiţi la el şi crezi că face cumva să nu-ţi mai curgă ţeava-n baie, de exemplu. Ah, nu v-am spus o noutate? No, ca de obicei, io numa’ acum am aflat. Trec la subiect până nu mă învăluie ruşinea de a mărturisi public faptul că am fost în ultima categorie.

A trebuit să merg la maternitate, la o prietenă, proaspătă mămică. Aşa se zice, nu?
În primul rând, zic ceva ce poate să-mi atragă râuri-valuri de huoo-uri dar n-are rost să mă ascund: nici prin cap nu mi-a trecut să merg la ea. În sensul că eu, în circumvoluţiunile mele, nu m-am gândit nici o secundă să intru în perimetrul cu halate. Pentru că mă gândeam că spaţiul ăla invadat de gravide şi foste gravide şi bebeluşi care au abia au împlinit venerabila vârstă de 24 de ore, e destinat exclusiv tatălui sau, după caz, taţilor copilului 😀 şi cel mult bunicilor, nicidecum oricui şi oricum.
N-am fost şi nu sunt în situaţia asta dar am fost răcită. Se pune? No, şi ştiu că şi numai când ai nasul înfundat şi te ustură-n gât, n-ai chef să te vezi nici pe tine, apăi să fi abia ieşită din sala de naşteri şi să ai vizite după vizite? Credeam că în zilele alea, o femeie are nevoie de orice altceva în afară de întrebări magnifice gen „cum a fost?” sau de prezentări şi expoziţii art nouveau în care ăla mic e studiat din toate părţile.

Aşadar, am trimis un mesaj cu urări de sănătate şi ştiind că familia lor e minusculă şi poate proaspătul tătic nu se descurcă singur cu toate, mi-am permis să o rog să îmi spună dacă are nevoie de ceva, că mă prezint în faţa maternităţii şi îi livrez pachetul şi că abia aştept să o văd pe ea şi pe noul membru al familiei… când va fi să fie. Răspunsul ei m-a destabilizat puţin şi m-a topit. Că nu vrea nimic, numai să merg să îi văd. Şi mi-a dispărut din minte orice conţinea termeni de microbi, durere, oboseală, intimitate şi tot ce ar trebui să ţină departe vizitatorii străini de un salon de maternitate.

No, potecuţî, hai să merem, mi-am zis. Ce-i duc? Nu ştiu. Shit! Pardon, esenţă de levănţică! Tăticul zice că „cred că are voie orice!”. Cred-ul ăla a fost inventat special ca să mă arunce-n ceaţa densă a lui „fată, ai încurcat-o!”. Cu ultimele puteri am reuşit să storc din creier ideea că parcă n-ar putea fi chiar orice, totuşi. Fata aia alăptează deci nu cred că-i chiar orice. Bun. Dar ce nu-i şi ce îi voie?
Am ieşit la o pipă şi după primul fum, semn că dăunează şi gândirii, mi-am zis: Gugăl!
Forumuri, site-uri, toate de şi cu mămici. Şi am găsit! Evrika! Băi, simplu mai era, şi eu mă stresam degeaba.
Pe primul am găsit că, citez: cât mai multe fructe şi legume. Ideal e sucul de caise pentru vitamine.
Pe al doilea că: în niciun caz fructe cum ar fi caisele, face bebe diaree şi se deshidratează sau va face erupţii cutanate.
Pe al treilea: depinde, eu nu am avut probleme de la astea dar sora mea a avut, a tras două zile cu bebele să îşi revină.
Pe altul că: depinde de la caz la caz, că dacă mamei îi pică bine, şi lui bebe îi va pica bine.

Nu ştiu voi, dar eu m-am lămurit: n-am înţeles nimic. Pentru siguranţă, tăiem caisele. Next! Tăiem şi next că tot aşa se dezbătea subiectul, adică la o mămică a fost rău, la alta a fost alegerea perfectă, la alta a fost aşa-şi-aşea. Tăiem fructele de pe listă.
Am păţit la fel şi cu iaurtul. Că dacă provine din lapte de la vaci negre e bun, dacă e de la vaci albe nu e bun. Ba nu, invers e. Ba nu, că la mine a fost aşa, vă spun eu, ba nu că…
Le-am lăsat să se certe şi am zis next. Care next, că nu a mai rămas nimic?
Potecuţăă, gândeşte, gândeşte, gândeşte. Ceva ce i-ar fi de folos dar nu are şanse să-i facă rău nici ei, nici copilului. Ce? Gândeşte-te la copil. Ce face un bebe toată ziua?
Şi aia a fost! M-am dus la raftul de „pempărşi” şi şerveţele umede.

Permiteţi să raportez: sub nicio formă nu vreau să discreditez siteuri sau forumuri chiar dacă n-am exagerat decât cu iaurtul. Nu era disputa legată de culoarea vacilor ci de grăsimea conţinută. Există păreri diferite şi împărţite şi e şi normal să fie aşa, organismul diferă aşa că era normal ca o biată caisă să fie iubită şi hulită pe aceeaşi pagină. Cu siguranţă sunt utile, altfel n-ar fi atât de populate şi cu siguranţă, fiecare alege de acolo ce crede că e bine.

Acestea fiind spuse, sunt din altă lume dacă am crezut că nu-i voie la maternitate cu vizite ca la casa de vacanţă?

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

53 de răspunsuri la Când gugălu’ îţi râde-n nas

  1. April zice:

    Eu am intrat și la reanimare, după ce a fost operată mama, mă mir că m-au lăsat. :))
    În altă ordine de idei, dacă te iei după toate părerile pe care le găsești pe google, normal că ajungi să fii mai confuz decât înainte. 🙂 Pe mine m-a sfătuit așa o doctoriță: ”În probleme medicale, netul e pentru retarzi. Tu sfatuiește-te cu medicul curant, că de aia a făcut o facultate și e acolo pentru tine.” 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Sunt perfect de acord cu tine. Dar eu am considerat că nu-i cazul să sun un medic să-l întreb ce să-i duc prietenei mele. Mi s-a părut o idee proastă. Am crezut că mă lămuresc de acolo dacă sunt alimente interzise. Că de alcool ştiam. Dar cam atât 😀

      Apreciază

  2. Când Google îți râde cu mustăți de iaurt de la vaci negre =)))

    Apreciază

  3. Am avut câteva experiențe legate de incursiuni pe diferite forumuri – subiecte diverse – şi de fiecare dată, fără excepție, am ieşit de acolo cu mintea franjuri. Pur şi simplu se băteau cap în cap informațiile până făceau cucuie.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Dupa ce am facut infarctul si mi-a spus doctorita ce dieta sa tin, am zis sa imbogatesc putin retetarul si am gugalit. Am iesit mai varza decat am intrat, cu ideea ca mai bine mai beau doar apa. :))) Bebelul a spus ,,Saru`mana, Potecut” pentru pampers sau a cautat si el pe gugal sa vada pana la ce varsta trebuie sa poarte? :)))

    Apreciază

    • Măcar varză ai voie? 😀
      Amețită sau nu de la atâtea sfaturi, mă bucur mult că poți face haz de necaz. 😉
      Zici că am nimerit? Mă bucuur! Acu, io nu mă bag, să poarte cât vrea, alt pachet nu mai duc 😀

      Apreciază

  5. Dacă stai să citești forumuri mai ales în probleme medicale, o iei razna, am pățit și eu. Te uiți să te informezi de ceva minor și toți își dau cu părerea, te sperie fără să aibă cunoștințe despre ce vorbesc. Pe forumuri toți sunt specialiști dar de fapt habar nu au ce vorbesc.

    Apreciază

  6. Beta zice:

    Ai facut o alegere inteleapta, mai rau ne zapaceste decat ne limpezeste ! ❤

    Apreciază

  7. Irina zice:

    Când s-a născut fratele meu, imediat după Revoluție, nu avea nimeni voie din familie să pătrundă acolo. Știu că am vorbit cu mama din fata maternității, ea fiind la fereastră. Acum e moda fotografiilor, a vizitelor, sunt alte vremuri :). Eu nu cred că vizitele astea sunt bune nici pentru mamă, nici pentru copil. Cum spui și tu, vizitatorii pot aduce microbi, prezența lor obosește. Între noi fie spus, mie mi-e frică de bebeluși. Nici nu știu să-i țin în brațe 😉 .

    Apreciază

    • Irina, mie mi-e mai frică de mămicile ale care spun „tu să taci că nu ştii, n-ai copii!”, mai tare decât de bebeluşi. Nu, chiar nu ştiu. Dar mă intimidez când se ridică tonul la mine. Măcar bebeluşii tipă numai la foame 🙄
      Pe de altă parte, poate că asta ar putea fi un fel de „lecție” pentru cei care dezinfectează cu spirt tot ce atinge copilul. Dacă medicii permit vizite în maternitate, poate că nu e chiar întâmplător. Că sigur ei ştiu cel mai bine. Deci e cam cu dus-întors. Dar pe cuvânt că nu mă gândeam că e potrivită o vizită.
      Învățăm cât trăim 😀

      Apreciat de 1 persoană

  8. Iosif zice:

    ‘Netul,cea mai daunatoare si înselatoare pandemie a societatii umane,un drog destructiv care afecteaza si dezumanizeaza fiinta rational-sentimentala,la nivel sufletesc si spiritual,transformând-o într-o masinarie,mai mult moarta decât vie…vânatoare de pokemoni… 🙂

    Apreciază

  9. Fabiola Ion zice:

    Of, grea decizie… uite o idee: un album numit jurnalul bebelusului unde proaspata mamica poate sa noteze diverse detalii ale evolutiei copilului pana la un an, sa ataseze poze cu el sau sa deseneze amprenta manutei la 6 luni, de exemplu. Sigur ar fi bucurat-o. In timp, acest album va insemna o amintire pretioasa pentru intreaga familie.

    Apreciat de 1 persoană

  10. illusion zice:

    Gugăl ăsta e un încurcă-lume zăuuu și forumurile de mămici cred că sunt uneori… pfff… eu i-aș fi luat cadou o ramă foto, am luat ceva mișto unei prietene, în genul ăsta: https://olxro-ring07.akamaized.net/images_mercadorro/141110777_3_644x461_rama-family-servicii-diverse_rev002.jpg

    Apreciază

  11. Mugur zice:

    Acuma, ce vină are gugălul dacă pe forumuri e varză? Acolo nu postează gugălul nimic, ci oameni, ca mine, ca tine, ca… alții.
    Despre vizite… aș spune că mamicilor le face bine să mai schimbe vorbe și cu altcineva, nu numai cu doctori și asistente.
    Dar eu nu sunt mămică, așa că nu le știu chiar pe toate, chiar dacă am doi copii.

    Apreciază

    • A fost mai uşor să dau vina pe el. Mă gândesc că e un bătrânel simpatic care stă pe prispă şi mângâie motănelul, bea vin vechi şi trage din pipă. Şi genul ăsta de oameni nu se supără aşa uşor şi nu voi avea probleme de ordin legal 😀
      Zi frumoasă, Mugur!

      Apreciază

  12. Cu pempărsul nu dai greș niciodată în asemenea ocazii. La fel am procedat și eu când mi-a venit nepoțica, dar am întrebat în prealabil de la mămici cu experiență.

    Apreciază

  13. bogdanvi zice:

    Nu are legatura cu articolul, dar google-ul chiar te poate distruge psihic. Am cautat odata niste materiale despre durerea de cap. Ce crezi? Am aflat ca am trei tipuri de cancer si probabil inca patru care pandesc dupa colt. Google este bun, dar nu prea. :))

    Apreciază

  14. Ai dreptate, Potecuțî! Goagălul e ca piața de zi: producători adevărați și falși expun pe tarabe marfa bună, dar și cea contrafăcută. Cumpărătorii care nu pot deosebi originalul de contrafăcut, inevitabil iau țeapă!

    Apreciază

  15. Suflet zice:

    Ai făcut foarte bine că i-ai dus pamperși și servețele umede. Altă variantă mai potrivită nu știu, poate un telefon pentru cel mic să-și facă selfie. :)))

    Apreciat de 1 persoană

  16. Roxana zice:

    Atunci cand am inceput o burta cu suflet am devenit paranoica. M-am dus la medic, am baut apa, am dormit… dar cand m-am trezit am zis, nu sunt singura gravida din univers. Cine sa ma sustina daca nu Domnul G?, am fugit la laptop si mi-am si facut un cont pe un forum de mamici.. creadeam ca acolo voi gasi raspunsuri inteligente si mai mult liniste. Voiam sa-mi inabus temerea cu ajutorul altora, al experientei lor. Rezultatul l-am pus aici https://roxanatrandafir.ro/fara-forum-de-mamici/
    si bine ca m-am trezit in a treia luna de sarcina si nu mai tarziu.
    La maternitate poti sa mergi cu flori, restul sunt detalii, gestul ramane etern.

    Apreciază

    • Te cred şi te înţeleg. Eu am vrut doar să caut eventuale alimente interzise în timpul alăptării, să nu dau cu bâta-n baltă şi tot am fost ameţită. Apăi o gravidă care citeşte toate nebuniile pe acolo.
      Apropo de ce-ai zis: citez o mămică de pe un forum: cel mai neinspirat şi cel mai inutil „cadou” la maternitate: florile. Rămân pe hol, nu e voie cu ele în salon şi ajung la coşul de gunoi.
      Deci ai înţeles ideea 😀 😀
      Îţi mulţumesc, draga mea!

      Apreciază

  17. Eu cred că te-ai descurcat de minune chiar fără ajutorul googălului, iar prezența ta acolo a contat cel mai mult. Duminică frumoasă, Potecuță! 😊

    Apreciază

  18. anuska zice:

    O duminica binecuvantata !

    Apreciază

  19. Ella zice:

    Asta-i cumea! Asta este al doilea blog unde citesc despre spitale …. Ma întorc în vacanta! 🙂
    Bine te-am reagasit, Potecuta! ❤

    Apreciază

  20. Beta zice:

    O saptamana insufletita cu bine si frumos ❗ ❤

    Apreciază

  21. Mă amuză mult termenul plocon, zici că mergi la împăratul :). Dar e corect, fiindcă fiecare bebeluș e un fel de împărat :). La noi nu se zice plocon, dar cred că „operațiunea” n-are nicio denumire. Ar trebui s-o împrumutăm și noi, zic.

    Apreciază

  22. tink3rbe11 zice:

    Eu am ajuns la concluzia ca pe net,in general gasesti orice daca vrei sa faci lectura,dar daca nu stii sa alegi…apoi e grav! Parerile sunt impartite si legat de aerul respirat sau apa de baut…nu mai vorbim de mancare,cat despre noile mamici…sunt care intra in depresie postnatala(nu stiu daca am scris corect),in fine,si o vizita poate fi binevenita!

    Apreciază

    • Exact, trebuie să ştii să alegi. În cazul ăsta a fost mai greu că nu aveam nici măcar „baza”, de unde să ştiu cine are dreptate? Cea care zice că fructele nu-s bune sau aia care zice că da? Aşa că am lăsat fructele la magazin şi i-am luat altceva 😀
      Îţi mulţumesc, seară frumoasă!

      Apreciază

  23. Alex zice:

    Ha, ha! Ești tare amuzantă, Potecuță. Uite și tu cum am ajuns să „întrebăm Gugălul” pentru orice situație sau probleme. Iar „el” ne răspunde în fel și chip, de ne zăpăcește. Cel puțin pe partea de probleme medicale… e de groază. ceea ce afirmă unii, contrazic alții și tot așa.
    Noi să fim sănătoși. Sunt convins că te-ai descurcat bine până la urmă și fără „goagăl” 😀

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s