Desculţ păşind prin gânduri…

Când mi-ai intrat în gânduri, păşind încet prin seară,
amestecai cuvinte cu-acorduri de chitară
şi-mi frunzăreai prin viaţă şi răscoleai prin mine
cât depănai trecutul spunându-mi despre tine
Aveam în buzunare biletul de tramvai,
ţigările, o cheie şi pofta unui ceai
băut la o terasă în sunete de clopot
ce inundau oraşul gata să dea în clocot
Eu dizolvam în cană răspunsuri la-ntrebări,
prin fum, în rotocoale, se risipeau mirări
şi-un pic de Alifantis, cântându-l pe Nichita,
îmi întregea povestea reînviindu-mi clipa

Tu mi-ai păşit prin gânduri desculţ, să nu mă doară
sau să îmi fie teamă că se va face seară
şi am uitat deschisă fereastra înspre lume
şi-ar năpădi străinii cotrobăind prin mine
după comori ascunse, neştiind că-i la vedere
tot ceea ce-mi compune cea mai de preț avere
-credința şi visarea, speranța fără capăt-
nu le ascund de nimeni şi nu le-nchid sub lacăt
Aşa c-am stins lumina, abandonându-mi frica
nu au ce să-mi mai fure şi ce-ar putea strica
dacă-ntre două rânduri îmi voi aduce-aminte
că pot reface totul doar modelând cuvinte

Şi mi-ai rămas în gânduri şi a-nceput să-mi pară
că pot păşi în voie spre fiecare seară
schiţând aproape-n joacă trei temeri fără rost,
sortându-mi pe nuanţe visările ce-au fost
Mai e o picătură în cana de cafea,
mă-alint, imaginându-mi c-aş renunţa la ea
şi construiesc iluzii în fumul de ţigară
în timp ce-ascult Esenin şoptit de o chitară
Pe-aici nu mai există demult niciun tramvai
şi nu mai sorb răspunsuri din cănile de ceai
am rătăcit biletul dar răscolesc prin viaţă
şi frunzăresc prin mine desculţă-n dimineaţă.

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la Desculţ păşind prin gânduri…

  1. Emotivă frunzărire de suflet, absorbită cu deosebită plăcere, mulțumesc mult! Seară frumoasă!

    Apreciază

  2. illusion zice:

    Cumva, trec prin asa ceva acum… M-ai răscolit mental…

    Apreciază

  3. cafeauata zice:

    Frumos tare, Potecuta. Multumiri si ganduri bune.

    Apreciază

  4. Nergana zice:

    Tare frumos şi emoționant ai scris, Potecuță! Aş citi in fiecare seara, inainte de culcare asemenea scrieri! Mi-ai răscolit sufletul!

    Apreciază

  5. ane zice:

    Călătorul pășește descălțat prin gândurile tale, sa nu te doară visul, speranța si credința,cea mai de preț avere. Da,noi modelam cuvinte, rătăcim bilete… 🙂 Mi-a făcut plăcere sa ma joc putin. O seara minunata!

    Apreciază

  6. Ana G. zice:

    Frumos şi sensibil, ca tot ce scrii tu. Mi-ai vrăjit seara cu vorbele tale…

    Apreciază

  7. Ana Vlad zice:

    Alifantis ar fi încântat să cânte și o potecuță, chiar și desculță. Sau tocmai pentru că… Ți-am mai spus, cred, ca versurile tale au o muzică aparte, se vor cântate, iar dacă numai am gândit-o, îți spun acum. Felicitări!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Am popsit cu drag sa-mi dreg puterile reântoarse acasă. Versurile tale sunt o adevărata alifie pe un suflet obosit de scârţâitul trupului. Frumoase versuri, m-am legănat cu ele.

    Apreciază

  9. Știu că nu ești tu aceea care să pună lacăt pe credință, visare și speranță, pe care ni le insufli cu măiestrie prin versuri potrivite sufletului fiecăruia. Și ce frumos curg gândurile tale!

    Apreciază

  10. A ajuns la inimă poezia ta!

    Apreciază

  11. Suflet zice:

    M-ai lăsat fără cuvinte și de data asta… Ce bine că scrii și te citim ❤

    Apreciază

  12. em zice:

    Frumoasele amintiri… minunat ai scris. Iar. Te pup!

    Apreciază

  13. Un cântec dansat de gânduri printre file de poveste. Melodios mai rimezi, am mai spus-o și vreau să o repet. 🙂

    Apreciază

  14. Mugur zice:

    Un cânt de poveste se-așterne în versuri
    Și toamna-i departe, în rest par eresuri
    Ce-și caută drumul spre zări mai înalte.
    E vară și-i soare. Privește-l încalte.

    Pășesc printre gânduri cu suflet senin,
    Privesc spre înalturi la care mă-nchin.
    Mi-e viața povară sau doar o poveste
    Ce-mi spune că timpul trăiește, mai este?

    Apreciază

  15. Pe-aici nu mai există demult niciun tramvai
    şi nu mai sorb răspunsuri din cănile de ceai
    am rătăcit biletul dar răscolesc prin viaţă
    şi frunzăresc prin mine desculţă-n dimineaţă.

    No comment!

    Apreciază

  16. Te răsfoiesc, încercând să recuperez tot ceea ce am ratat cât am fost în vacanță, iar paginile tale îmi provoacă un curcubeu de stări. Ici, nostalgie cu început de lacrimă, colo, surâs cu început de hohot, doruri, gânduri felurite şi tare- i fain tot ce citesc! Cred că se potriveşte curcubeul potecilor tale. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s