Cronică din stradă. Cu mâncare

Am preluat legătura şi raportez: primul lucru care te izbeşte de cum păşeşti pe porţile improvizate ale festivalului cu nume împrumutat de la vecinii noştri americani e fumul. E fum cu pretenţii, nu orice fel de fum. Miroase mioritic dar e din esenţă tare (tare scumpă). Şi ca orice parfum scump, şi ăsta se lipeşte de haine, de păr, de piele şi nu mai iese de acolo. Te gândeşti că ai putea profita de asta şi ai putea sta mai mult în mijlocul lui, să se impregneze suficient de mult ca să laşi în urma ta iz de gospodină desăvârşită, să le faci invidioase pe vecinele care cred că în loc să faci 23 de feluri de mâncare ca să bifezi cum se cuvine sărbătoarea, tu pierzi vremea prin oraş. Miroase a grătar amestecat cu foie gras stropit cu reducţie de slănină prăjită şi asezonat cu fructe de mare pe pat de tescovină dar tu asociezi mirosul cu ceva ce nu-ţi aminteşti exact. Îţi stă cuvântul pe limbă dar nu-l poţi spune. Poate mai târziu.

La prima tarabă pe stânga se vinde ceva cu nume care nu-ţi spune nimic. Te duci mai aproape şi citeşti pe tăbliţa neagră cu meniul scris cu cretă albă scoici. Un ceaun imens prezintă scoicile. Lângă tine, doi copii analizează în stilul specific copiilor: astea-s numa’ coji, ce mănânci din ele? Uite, bă, aici e una cu carne, nu vezi? Te uiţi la o farfurie cumpărată de cineva din faţă: două linguri de orez amestecat cu morcovi şi ardei, cu un moţ de două scoici. 30 de lei. Ăsta e orez ou kinder. Afli numai la final ce ai câştigat. Din două scoici oare câte au şi carne înăuntru? Dar pentru 30 de lei merită să rişti. Tu nu rişti că tu nu ştii să-ţi trăieşti viaţa la extrem.
Lângă taraba aia, o alta vinde plăcinte cu câte trei bucăţele de şuncă şi două de ciuperci, presărate cu caşcaval şi coapte pe un fel de vatră. 8 lei bucata că doar „sfântă ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră”. În dreapta se vinde carne de vită cu garnitură. 60 de lei porţia. Mai încolo, eclere cât degetul meu arătător (voi nu ştiţi cât de mare e degetul meu arătător dar vă dau un indiciu: nu-s pianistă 😉 ) 15 lei bucata.

Un alt copil o atenţionează pe mama lui: uite-l pe nenea ăla de la MasterChef. Te uiţi şi tu prin mulţime dar nu vezi pe nimeni cunoscut. Îţi aminteşti că nu te-ai uitat la MasterChef aşa că te chinui degeaba, mai bine te întorci la statistică. Mai poposeşti la o tarabă unde se vând creveţi. Puţin subnutriţi dar frumos prezentaţi, nimic de comentat. Ţi-e dor de hamisii. Ai mâncat pe litoral dintr-un local din ăla pe care-l vezi la ştiri când se găseşte carne expirată acum 5 ani dar a fost cea mai bună mâncare ever aşa că nu le dai pe raci, pe crabi sau pe ce-o mai vinde oamenii ăia simpatici care nu prea o bungheau în română dar râdeau tot timpul aşa că nici nu mai conta că nu pricepeau nimic din ce le spuneau oamenii care cumpărau.
Deja eşti plictisit aşa că grăbeşti pasul şi încă te străduieşti să pronunţi cuvântul ăla care descrie mirosul dar tot nu-ţi iese. Pe iarbă, pe nişte perne imense pe post de fotolii, oamenii beau, mănâncă şi se uită la doi tineri de pe scenă care cântă ceva despre vară şi vacanţe. În engleză, normal. Ar fi fost chiar culmea ca la un festival cu astfel de nume să se cânte Ionel, Ionelule. Foarte occidental peisajul, chiar frumos. Aduce a campus studenţesc. Nu mai e nicio pernă liberă că ai fi stat şi tu câteva minute.

Imediat după zona asta verde, sub un salcâm, dragă, mă-aştepţi tu pe mine, îşi aşteaptă clienţii un domn cu clop pe cap. Vinde pâine de casă, din aia cum făcea bunica. E cu degustare. Îi serveşte pe oameni cu bucăţele de pâine unse cu unsoare şi cu ceapă roşie. Te-ai duce să cumperi o pâine şi un borcan de unsoare, să faci rost şi de ceapa roşie şi să te aşezi la umbră să te-nfrupţi din delicatesă. Printre specialităţile mexicane din jur, asta chiar pare ceva foarte extravagant şi e singura care ţi-a atras atenţia. Deh, vacanţele petrecute la bunici şi-au scos colţii şi au dat de pământ cu gusturile fine şi cu beţişoarele cu care unii mâncau noddles la o tarabă din spate.

Părăseşti zona înghesuită, scapi de călcat pe picioare sau genţi în spate şi ajungi în altă zonă unde se montează scena şi se fac pregătiri pentru deja celebrul FITS. E drept că, după o masă copioasă, merge o porţie de cultură. Te aşezi la o terasă şi, în timp ce citeşti meniul, te săgetează cuvântul. Ăla care te-a chinuit cât ai făcut turul tarabelor şi încercai să-nţelegi a ce miroase acolo, la festivalul cu nume pretenţios. Bâlci! Bâlci era cuvântul.

Foto