Momente sensibile pe ritmuri nebune

Copiii din ziua de azi sunt atât de şi de şi de, că mă tot mir de unde au atât de multă aia şi aia şi aia. Nici eu nu ştiu exact ce-am vrut să spun dar vă explic imediat. M-am hotărât să fac sport. Şi asta pentru că aveam impresia că nu-i sănătos să stau 8 ore pe scaun în poziţii deloc recomandate de specialişti adică deşirată într-o parte, cu un cot pe spătar şi altul pe birou sau pe mouse sau cu bărbia sprijinită-n pumn şi cu picioarele înnodate pe sub scaun, pe sub birou. Mi-am zis eu aşa, în sinea mea, că parcă ar merita coloana mea nişte respect acordat cu linguriţa, de două ori pe săptămână, la o sală de sport, oricare-ar fi. Un an mai târziu, că-s perseverentă, eram la fel de hotărâtă. Era şi greu de ales că oraşul ăsta se putea mulţumi cu o sală în care se practică un sport, la bucată, nu ţşpe săli cu ţşpe sporturi cele mai multe cu nume suspecte de parcă-ar fi de competenţa serviciilor secrete. Cum spuneam, eram hotărâtă şi consumam calorii gândind unde voi arde calorii când… cândva. Şi-ntr-o zi cu ploaie multă, sună telefonul, o prietenă: ştii ce m-am gândit? Că m-am îngrăşat. Merg la sală, vii? Hai. Mâine? Mâine. Păi, nu? Ce mai tot gândim atât.

A doua zi, cu gentuţa pe umăr şi cheful de lucrat muşchii la purtător, ne prezentăm la ora stabilită şi pornim la drum. Pe la jumătatea drumului, ştiind că ea a mai fost o dată ca spectator acolo, mă gândesc că n-ar fi rău să o întreb ceva, doar ca şi motiv de conversaţie, nu c-ar fi fost important: da’ noi de fapt ce facem acolo? Adică ce sport vom practica? 🙄 Mi-a zis dar tot n-am înţeles exact şi nici nu ştiu de ce-am întrebat că era clar că-i în sală deci costum de cosmonaut nu mi-ar fi trebuit. Şi toate celelalte pot fi practicate în ţinuta pe care o căram după mine, inclusiv sumo, că eram dotată cu prosoape deci aş fi improvizat că-s fată descurcăreaţă. În teorie ştiam despre ce-i vorba dar şi alea-s de mai multe feluri şi nu ştiam exact ce mă aşteaptă. Am înţeles că nu-i aia cu saltele, nici aia cu stepper, nici aia cu bară (să n-aud comentarii, e vorba de bară din aia de balet, din alea orizontale la oglindă 😀 ).
Şi ne prezentăm şi cu fiică-sa că a văzut ea că acolo e cu loc de joacă pentru copii şi a crezut că aia mică va fi tentată de maşinuţe, trenuluțe, tuneluţe şi alte uţe înşirate pe covoraşul verde cu desene în toate culorile. A crezut. Dar ce-a urmat n-are nimic de-a face cu ce-a crezut.

Intrăm la „recepţie”, completăm tabele, primim carteluţe, ticăim, zâmbim, mulţumim, intrăm în vestiar. Am crezut că-i concert de ziua femeii deşi ziua femeii trecuse de mult timp dar na, cu noile trenduri nu te pui. Câtă frunză, câtă iarbă atâtea picioare şi mâini şi prosoape şi papuci. Şi nu ştiu turcii cum făceau ei când se porneau la luptă, dar sigur nu puteau întrece gălăgia de acolo. Ne-am strecurat, am găsit un pătrăţel de bancă liber, ne-am dat coate-n spate şi palme-n ochi cu colegele de vestiar până am reuşit să ne schimbăm şi am intrat în sală unde erau şi mai multe picioare şi mâini decât frunza şi iarba care erau oricum în inferioritate numerică încă de la vestiar, aşa cum am stabilit. Am ochit un alt pătrăţel, de parchet de data asta, că atât mai era liber în toată sala şi am aşteptat. Şi s-a făcut lumină dintr-o dată când a intrat el, antrenorul.
Să-nceapă zumbaaa fitneees. Şi porneşte muzica şi el pe podium, noi pe jos. Mai jos, nu pe jos. Mă uit în stânga, că-n dreapta era perete, tot rându’ de ele făcea fix la fel, fix în acelaşi timp cu el. Cum naiba? Mă uit în faţă, toate rândurile de ele făceau la fel, în acelaşi timp. În spate, hoopaaa, v-am priiins, şmecheriuţe mici ce sunteţi, v-aţi pus în spate să nu se vadă că habar n-aveţi. Fix ca mine şi prietena mea, în acelaşi timp, aceleaşi mişcări dar altele decât el şi restul de ele.

Mă uit la prietena mea cu disperare: pst, pst! noi sigur n-am greşit cursul şi n-am nimerit la un ansamblu care face repetiţii pentru un festival, ceva? Cum să ştie toate ele-le toate dansurile la perfecţie? Ea, deşi părea sigură pe ea la început, parcă a vrut să se-ndoiască şi să se gândească dacă şi data trecută, când a fost spectator, tot acolo a fost sau cu un etaj mai sus. Nu, era sigură că aici a fost dar şi-a amintit brusc că a uitat să-mi zică ceva: şi data trecută tot aşa erau toate cu sincron perfect.
Era treabă serioasă, cu coregrafie, cu stat în mâna stângă, făcut flotări cu degetul mic în timp ce piciorul drept era după cap. Până mă prindeam eu de mişcare, de cum să-mi arunc piciorul fără să-i scot ochii tipei de lângă mine, trecea la altă mişcare. El şi toată sala de ele. În afară de mine, de prietena mea şi de tipele din spate. La un moment dat m-am oprit, cu boticul pus. De draci. M-a şi ochit el, mi-a zâmbit, mi-a făcut semn regulamentar de încurajare şi tot ce-am putut să fac a fost să-i fac cu mâna. Aşa cum faci când trenul e pus în mişcare şi vrei să-i faci vânt să-l împingi.

După momentul ăsta de glorie, m-am enervat şi m-am pus pe treabă, am prins ceva mişcări din zbor, am mai şi nimerit şi 30 de minute mai târziu am simţit nevoia să ies în patru labe de acolo dar am ştiut c-ar fi cam indecentă ieşirea aşa că m-am abţinut. Prietena mea era zen, că ea nu s-a chinuit să prindă mişcările şi n-a simţit mare lucru, ea făcea doar mişcări stânga-dreapta, cam cum se dansa pe vremuri în dicoteci pe casablanca.
Aia mică a ei era în faţa podiumului, dansa de parcă era-n finală cu Mihai Petre jurat. Când s-a terminat ora eram ca după o baie-n piscină, tremuram şi îmi doream extrem de mult un lucru: ori să mor, ori să adorm instant. Dar ştiam că nu-i cazul aşa că m-am târât înapoi pe pătrăţelul de băncuţă şi am început iar schema cu coate şi pumni pe unde apucam să dau în timp ce încercam să barez coatele şi pumnii ele-lor de lângă mine care şi ele, nevinovate, nu doreau decât să se schimbe.

Pe drumul de întoarcere spre casă, prietena mea-mi spune că ea parcă ar vrea şi a treia zi să meargă. Aia mică a sărit: daaa, mami, te rog eu să mergem, te rog frumos, da, mergem că oricum tu trebuie să înveţi mişcările. Pfuaii, zdreng, bang, boom, a durut. Bine, mergem.
A treia zi, ne prezentăm la locul faptei dar în vestiar era linişte de mormânt. Se ţine moment de căutare a sinelui sau ce?, mă întrebam în sinele meu. Deschid uşa şi văd cinci ele, se îmbrăcau de parcă făceau balet, cu vestiarul tot al lor, fără niciun pumn sau cot pe nicăieri. Ce nu-i bine, ce îmi scapă?
În sală, vreo 6 ele. Ceee nu-i bine, ce îmi scapă? Se face lumină când intră ea, antrenoarea. Începe muzica şi văd mişcări normale, explicate, văd toate ele-le care stăteau să prindă mişcarea, nu văd coregrafii, nu văd o sală plină de ele care ştiu perfect mişcările, nu văd frunză şi nici iarbă, nu se aud păsărele şi nici cum suspină codru’ verde. 30 de minute mai târziu, aceeaşi senzaţie de semi-leşin, semn că muşchii mei lucrează şi coloana se distrează. Acelaşi efort dar cu faţă de om, nu de dansatori profesionişti. M-am prins atunci că el şi-a împărţit zilele săptămânii cu ea şi la el e nebunie de ele şi la ea nu e nebunie de ele. No, atât am mai putut gândi după atâta efort, nu-mi cereţi mai mult. Şi el e el şi ea e nevastă-sa 😀

Pe drumul de întoarcere spre casă, noi hotărâte că numai la ea vom mai merge, aia mică tăcută şi bosumflată. Ce-i cu tine, eşti obosită? Nu. Eşti supărată? Da. De ce? Aşa. Cum aşa? Aşa. Nu ţi-a plăcut? Nu. De ce? Că nu a fost frumos. Că e mai frumos cu nenea ăla. De ce, n-ai văzut ce frumoasă e antrenoarea şi ce simpatică e? Nu e aşa frumoasă. Eu la el vreau. De ce? Pentru că m-am îndrăgostit puţin de el, na.

Ce ziceam la început de copiii din ziua de azi? No, cam aşa.

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

66 de răspunsuri la Momente sensibile pe ritmuri nebune

  1. Ella zice:

    Mwuahahahaha… copchii din ziua de azi! 🙂

    Apreciază

  2. ecaleopi zice:

    Aşa cum povesteşti, mai că mi vine să caut o sală… Tot cu ea aş prefera… Ori, ştiu şi eu…

    Apreciază

  3. Iosif zice:

    Admirabile,corecte si obiective,replicile fetitei ! În general copiii au o afinitate,atractie si respect mai mare fata de tati,fetitele în mod special ! 🙂

    Apreciază

    • Ai mare dreptate! Şi eu am fost tot cu tata 😉

      Apreciază

      • Iosif zice:

        Indiferent daca mi se acorda credit sau nu,iubesc Adevarul absolut,iar acesta m-a eliberat de mine,de EGO-ul mostenit genetic,de (omul vechi,adamic),prin credinta în Cuvânt,descoperindu-mi o noua identitate,de copil a lui Dumnezeu,eliberat de jertfa Fiului omului,întâi nascut din Dumnezeu si din („Samânta femeii”) ,scos din sistemul lumii „Matrix” (Antichristic),înaltat dincolo de relativismul spatio-temporal einsteinien,al acestei lumi decadente,care se îndreapta cu pasi accelerati,spre un dezastru iminent,condus de sistemele „semintei sarpelui înselator” (Balaurul cel vechi),care beneficiaza de puterea „fiarei” (politica) si al dumnezeului acestui sistem rau,”Mamona”.
        Te rog sa-mi ierti commentul off topic,însa acesta mi-a fost inspirat de citatul lui Oscar Wilde din entetul blogului „Poteci de dor”! 🙂
        O zi frumoasa,Suflet de copil drag !

        Apreciază

  4. cafeauata zice:

    Sa stii ca si eu am fost indragostita de mica. Doar din acest motiv am mers la „orientare turistica”. Noroc ca mi-a trecut repede… La sala nu merg din principiu, printre altele pentru ca nu suport lume multa care transpira in acelasi spatiu (de obicei fara geamuri deschise). Ei, figuri de om batran.
    Ganduri bune si spor la ars calorii!

    Apreciază

    • De acolo mi se trage şi mie? Că eu la grădiniță m-am îndrăgostit dar la orientate nu am fost şi drept urmare sunt în stare să mă pierd la mine-n cartier 😀
      Mulțumesc mult! Noapte bună!

      Apreciază

  5. 😂mă sufoc …ești senzație!
    Am o prietena, după o săptămână de zumbăreală, a urmat una de concediu , numa în casă. A trebuit să-i duc apa și papa zilnic. Acu mă zăpăcește cu toate mișcările zumbăristice 😂, repetă acasă!
    No acu ce să zic, și io m-am îndrăgostit de profu de chimie , da mi-a trecut repede 😀. Nu de alta, da a venit altu în locu lui și…era ceva mai tânăr și mai șarmant! 😀

    Apreciază

  6. Ce drăguț! Dulce aia mică. Dulce tu cum povestești. Zumba? 😂😂😂

    Apreciază

  7. Suflet zice:

    Faci viata sã parã atât de amuzantã, prin faptul cã povestesti atât de bine, Potecutã! Si din cauza asta, nu merg nici eu la salã. Tot asa as avea nevoie pt spate, ca în rest sunt aschiutã, dar când mã gândesc cã o sã fiu total pe lângã… Eu si la orele de sport de la scoalã, eram pe altã planetã :)))

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc frumos, draga mea! Uneori chiar e, nu doar pare. Uneori…
      Stai liniştită, la sport şi eu eram total pe lângă subiect. Capra aia din lemn mi-a mâncat copilăria 😀
      Dar aici nu e competiţie sau mă rog, nu eşti obligat să intri-n ea. Că nu cred eu că niciuna dintre „ele” nu s-a gândit măcar puţin că dacă învaţă coregrafia va ieşi în evidenţă…

      Apreciază

  8. Suzana zice:

    O simpaticeala de text. Cred ca nu exista cuvantul, dar si ce daca…
    Mi-a placut. Nu stiu sala aia cum e, dar teoretic doar, ar trebui sa fie zi o zona „libera” de profesor, doar aparate, unde faci ce ai chef, cand si daca… 😀
    Copiii sunt adorabili cum spun ei ce le place si de ce, de ramai mai ceva ca la dentist…
    ( sursa de inspiratie, nepotica! :))
    O zi faina, draga Potecuta. Eu zic, doar zic, ca e utila si gym. la domiciliu! Nu este o zona care te transforma in organism anaerob! 😀 ❤

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Suzana!
      Nu contează, l-ai inventat tu şi tare bine sună, îl adoptăm şi-l punem în vocabular 😉
      Eu ştiu ce spui şi nu spui rău dar am încercat acasă şi nu e de mine. Că după 10 minute de exerciţii, ba sună telefonul, ba hai să intru pe potecuţe, ba hai să intru la voi, ba mi-e sete, ba vreau la baie, ba… orice numai să chiulesc. La mine merge cu bâta sau cu antrenor 😀
      Zi frumoasă îţi doresc şi eu!

      Apreciază

  9. Cosmisian zice:

    No, ca ti-ai gasit poteca cu indicator 🙂 Si, ca sa nu ma leg de bara, ca as parea un arestat fara valoarebpentru un politionist in misiune de rang ce m-a incatusatbla oglinda, ma alatur celor care nu, pai nu, clar, doar nu o sa merg si eu la el-ul lui de antrenor, ca asta e mai curand un maestru al perfectiunii de miscare, asa ca, o aleg pe ea, ca n-am de ales, la o zumba mai calma. Oricum nu conteaza, nu?! Ca, oamenii de birou tot muschi au si ei, in formare, iar la ce pozitii ai descris ca faci tu la scaun, alea la bara verticale e pispirice! Sa se stie.
    PS: As fi comentat imediat ce ai publicat, dar am stat o zi intreaga sa reproduc maniera sportiva a statului la birou. Te pricepi la exercitii la birou. Faza cu cotul m-a costat. A trebuit sa improvizez o citiera la scaunul meu, ca n-aveam…

    Apreciază

    • Cosmisian zice:

      Erata: Am scapat consoane de legaturi si o citiera in loc de cotiera :))

      Apreciază

      • Uite că asta am uitat să zic. Dacă la el era sala de plină de ele, normal ar fi fost ca la ea să fie sala plină de ei, nu? Nţ. Nu ştiu unde sunt ei şi ce mişcări fac, pe unde fac, dar n-am văzut picior de el pe acolo. Am văzut la etajele inferioare pe unde e cu sporturi din alea de care ziceam că au denumiri SF.
        Trebuia să pun avertisment să nu încercaţi aşa ceva acasă. Nici n-are cum să-ţi reuşească, sunt unică şi irepetabilă, numai eu pot aşa ceva 😀
        Dar fiecare „om de birou” are propriile mişcări la fel de unice şi irepetabile aşa că am putea face un club, să scoatem un manual că suntem mulţi pe aici.

        Apreciază

  10. Nici nu mai trebuie să merg la sală, după cât am râs la textul tău! 😀
    Dar mă întreb: de ce nu veneau droaie de bărbați la doamna antrenoare? Că eu la ea m-aș fi dus. 🙂

    Apreciază

    • Cică râsu’ îngraşă. Nu? 😀
      M-am întrebat şi eu dar cred că pentru ei asta cu dansul pare prea feminin. Adevărul e că le e frică, las că ştiu eu. Nu rezistă la aşa efort 😀

      Apreciază

  11. succesulpe zice:

    Eu sugerez sa mergi in continuare la el. Astfel ai sa ajungi sa fii cea mai buna dintre cele care merg la ea 🙂

    Apreciază

  12. Ana zice:

    Naşpa moment!
    Recomand antrenoarea, în continuare…mai bine!
    Sa-ț’ mai zic un pont…generălii spiching…gagixele alea , elele, „face” antrenamente de acasa pe wii sau youtube sau canale de zumba/sport şi vin la sală ,precum ai povestit , cu temele facute. ‘Ți dai seama că e ideea „ie” să nu se simtă cum te-ai simțit tu neştiind mişcările.
    Şi tot generălii spiching…mişcările de zumba sunt puțin standard,pe ele antrenorul/coregraful/instructorul „croşetând” pdpriile-i mişcări/idei de lucru.
    Dar aşa e mereu la început, mai greu…pe parcurs vine obişnuința.

    Apreciază

    • Io n-am ştiut din astea când am fost prima dată. Am mers pe ideea că mergi la sală să faci mişcare, nu să te rupi în figuri, să fii expert în coregrafii. Dar pe mine m-a amuzat, thanks God, ştiu să fac mişto de mine, nu mă simt deloc în inferioritate, mai ales când nu-i cazul. Că dacă mă înscriam la „uite cine dansează” şi mă faceam singură de cacao, mai zic să mă simt prost dar aşa… chiar e foarte bine cum sunt.
      Dar am căutat şi eu filmuleţe, doar ca să fac mişcările ca lumea, să aibă efect mersul la sală, nu de altceva 😀
      Zi faină să ai!

      Apreciat de 1 persoană

  13. ane zice:

    Eu nu pot sa spun decat amintirii, pentru mine 🙂 Seara faina si frumoasa!

    Apreciază

  14. noradamian zice:

    Acasă nu te ții de exerciții, cum spui, tot timpul intervine ceva important. De-aia e mai bine la sală. Pentru cineva cu simțul umorului și al autoironiei ca tine nu poate fi decât plăcut. și util. 🙂

    Apreciază

  15. Fabiola Ion zice:

    Potecuţ, am râs cu lacrimi. Parcă te şi vedeam. Ahahaha…. şi parcă mă văd pe mine acum vreo 4 ani, cu DOUĂ fete după mine la zumba. Fatăăă, da’ mie nu-mi plăcea de el ci de ea. Şi la ea era mai aglomerat. Şi ştii ce-mi mai plăcea? Învăţasem la mişcări din cur, pardon din fund, de făceam geloasă o dansăreaţă din asta profi. Ce-ar fi să mă reapuc? Da’ caut un el şi mă duc singură. Ei, ce zici?

    Apreciază

  16. 1lauralaly zice:

    Franc, direct si la obiect:)).Asa sunt copii in ziua de azi. Mai zi ceva daca poti! NU stiu cum o rezolvati:). Eu as zice sa ramaneti tot la antrenoare, dar mi-e teama ca cea mica se va supara tare de tot.

    Apreciază

  17. psi zice:

    eu îți doresc perseverență. și coloanei mele i-ar trebui un răsfăț de-ăsta (deși merg pe jos mult) dar o tot țin cu i-ar trebui și-atât. oricum, nu m-aș omorî cu zumba fitnees… nu de alta, dar coloana are fisură. și-aștept să se decidă și cumnată-mea. tot de vreun an.

    Apreciază

  18. doar nicole zice:

    Mi-ar place mult zumba, tare bine că poți merge. E și sănătos, și distractiv, zic eu. Cel puțin așa-mi imaginez. Iar pățania, sau povestea, peripeția primelor antrenamente și copii din ziua de azi… nostim și dulce. La fel ca și poza, mi se pare extraordinară. : ))

    Apreciază

  19. Mulțumesc mult, Potecuță, știi tu să delectezi cu scrieri minunate, baftă la sport, întru sănătate.

    Apreciază

  20. Să te ţină cât mai mult dragul de zumba. M-am distrat maxim şi mi-am amintit de un articol de acum vreo doi ani, cu un Ianoş care se dusese la zumba, mare culturist care a păţit-o cu ceara depilatoare. Cred că atunci ai comentat prima dată la un articol de-al meu, atunci te-am „cunoscut”. Articolul nu mai există, bineînţeles. Să te ţii de sport, că în mod sigur îţi va face bine. De-aş avea şi eu determinarea ta, dar, cine ştie, mai greu e începutul… 😀

    Apreciază

  21. Pingback: Coregraf în devenire | Poteci de dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s