O clipă-n dimineaţă

Oraşul a mirosit ciudat de dimineaţă. Un amestec între început şi sfârşit. A început de ploaie şi a sfârşit de ceva nedefinit. Poate de luptă a florilor ce şi-au pierdut petalele, poate de dans al petalelor în bătaia vântului. Poate de luptă a norilor cu seninul, poate de dans al soarelui cu umbrele proiectate pe trotuare. Poate de luptă a oamenilor cu ei înşişi şi de dans al aceloraşi oameni cu umbrele celor pe care-i poartă-n suflet. Sau poate doar mi s-a părut. Poate aşa miroase orice dimineaţă: a început şi a sfârşit doar că uneori e mai pregnant şi ne înţeapă simţurile. Sau noi suntem mai atenţi şi mai dispuşi să simţim. Sau să distingem arome.
Undeva, la un colţ de stradă, o bătrână cu ochii mari în care parcă s-a adăpostit tot cerul anilor ei m-a strigat, aşa cum a făcut şi cu cei dinaintea mea, trecători şi ei, ca mine, pe trotuarul prăfuit, prin timp, pe lângă viaţă. M-am oprit, ca la un semn.

Avea în glas o căldură care m-a atras. „Mamă, vreau şi eu să-mi cumpăr cartofi şi nişte oase, să-mi fac o ciorbă”. Mirosea şi-n jurul ei a început şi-a sfârşit. A puteri sfârşite şi-a început de uitare. Am avut impresia că toate bunicile acestei lumi şi-au adunat glasurile în al ei şi prin ochii ei mă privesc toţi bunicii poveştilor frumoase.
I-am spus să mă aştepte că intru în magazin şi îi cumpăr tot ce are nevoie. Seninul din ochii ei s-a tulburat şi-am simţit miros de început de furtună şi-a sfârşit de blândeţe atunci când mi-a spus repezit că „da io nu pot căra, să-mi dai bani că-l trimit pe fiul meu să cumpere”. Mi s-a făcut brusc şi mai milă de ea, de toate ale ei, m-au durut şi mai tare ochii ăia-n care s-a ascuns seninul şi-a lăsat loc norilor, mai furioşi decât cei de pe cer care anunţau început de ploaie. Sau poate doar mi s-a părut. Poate au fost acolo de la început dar glasul ei cald i-a îmbrăcat armonios. Sau poate m-am tulburat doar eu şi nu am mai văzut lumina din ochii ei, neavând-o în ai mei.

Oraşul a sunat ciudat. A început şi-a sfârşit. Aşa cum a şi mirosit. A început de gând şi-a sfârşit de vis. Sau invers. Sau a niciuna. Poate doar mi s-a părut. Poate au fost doar păsările ce-şi vedeau de zborul lor sus, privind la paşii mărunţi de jos. Mărunţi şi grăbiţi. Şi fără vreun rost. Bezmetici, căutând senin unde n-a fost niciodată. Sau acolo de unde ia naştere în fiecare zi. Sau din el se naşte fiecare zi. Fiecare zi în care numărăm paşi de dans între început şi sfârşit, până când un glas îmbătrânit ne strigă şi ne cere bani pentru o ciorbă. Pe care cel căruia i-a dat viaţă o va cumpăra. Sau nu. Poate doar i se va părea că o mănâncă. Glasul acela va fi şi mâine acolo, la colţul de stradă dintr-un oraş care dimineaţa miroase ciudat. A început şi-a sfârşit. Nedefinite arome, imperceptibilă trecere.

Foto