O clipă-n dimineaţă

Oraşul a mirosit ciudat de dimineaţă. Un amestec între început şi sfârşit. A început de ploaie şi a sfârşit de ceva nedefinit. Poate de luptă a florilor ce şi-au pierdut petalele, poate de dans al petalelor în bătaia vântului. Poate de luptă a norilor cu seninul, poate de dans al soarelui cu umbrele proiectate pe trotuare. Poate de luptă a oamenilor cu ei înşişi şi de dans al aceloraşi oameni cu umbrele celor pe care-i poartă-n suflet. Sau poate doar mi s-a părut. Poate aşa miroase orice dimineaţă: a început şi a sfârşit doar că uneori e mai pregnant şi ne înţeapă simţurile. Sau noi suntem mai atenţi şi mai dispuşi să simţim. Sau să distingem arome.
Undeva, la un colţ de stradă, o bătrână cu ochii mari în care parcă s-a adăpostit tot cerul anilor ei m-a strigat, aşa cum a făcut şi cu cei dinaintea mea, trecători şi ei, ca mine, pe trotuarul prăfuit, prin timp, pe lângă viaţă. M-am oprit, ca la un semn.

Avea în glas o căldură care m-a atras. „Mamă, vreau şi eu să-mi cumpăr cartofi şi nişte oase, să-mi fac o ciorbă”. Mirosea şi-n jurul ei a început şi-a sfârşit. A puteri sfârşite şi-a început de uitare. Am avut impresia că toate bunicile acestei lumi şi-au adunat glasurile în al ei şi prin ochii ei mă privesc toţi bunicii poveştilor frumoase.
I-am spus să mă aştepte că intru în magazin şi îi cumpăr tot ce are nevoie. Seninul din ochii ei s-a tulburat şi-am simţit miros de început de furtună şi-a sfârşit de blândeţe atunci când mi-a spus repezit că „da io nu pot căra, să-mi dai bani că-l trimit pe fiul meu să cumpere”. Mi s-a făcut brusc şi mai milă de ea, de toate ale ei, m-au durut şi mai tare ochii ăia-n care s-a ascuns seninul şi-a lăsat loc norilor, mai furioşi decât cei de pe cer care anunţau început de ploaie. Sau poate doar mi s-a părut. Poate au fost acolo de la început dar glasul ei cald i-a îmbrăcat armonios. Sau poate m-am tulburat doar eu şi nu am mai văzut lumina din ochii ei, neavând-o în ai mei.

Oraşul a sunat ciudat. A început şi-a sfârşit. Aşa cum a şi mirosit. A început de gând şi-a sfârşit de vis. Sau invers. Sau a niciuna. Poate doar mi s-a părut. Poate au fost doar păsările ce-şi vedeau de zborul lor sus, privind la paşii mărunţi de jos. Mărunţi şi grăbiţi. Şi fără vreun rost. Bezmetici, căutând senin unde n-a fost niciodată. Sau acolo de unde ia naştere în fiecare zi. Sau din el se naşte fiecare zi. Fiecare zi în care numărăm paşi de dans între început şi sfârşit, până când un glas îmbătrânit ne strigă şi ne cere bani pentru o ciorbă. Pe care cel căruia i-a dat viaţă o va cumpăra. Sau nu. Poate doar i se va părea că o mănâncă. Glasul acela va fi şi mâine acolo, la colţul de stradă dintr-un oraş care dimineaţa miroase ciudat. A început şi-a sfârşit. Nedefinite arome, imperceptibilă trecere.

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

44 de răspunsuri la O clipă-n dimineaţă

  1. Mugur zice:

    Superbă scriere despre dureroase simțiri.
    Pe la mine era o bătrână ce se așeza pe o treaptă și doar stătea. Nu-i auzeai glasul decât dacă-i dădeai ceva, indiferent ce, o bucată de pâine, un fruct, un leu. Atunci abia vorbea, pentru a-ți mulțumi. Aș spune că asta-i diferența între albastrul cerului și… albastru.

    Apreciat de 3 persoane

  2. Cosmisian zice:

    Eu cred ca astazi, cu un manunchi de contraste in mana, tanti a pasit pe poteci. A atins ce bine este pe ele.

    Apreciază

  3. Ana zice:

    Ai facut un suflet fericit, azi….si Mnezeu ti-a mai pus o bila alba in cosul cu lucruri bune! 👏👏👏⚘⚘⚘🤗🤗🤗

    Apreciază

  4. doar nicole zice:

    O clipă-n început de zi cu aromă de sfârșit, dar plină de atât de multe nuanțe… încălzesc mult sufletul. Iar sfârșit de vis… eu sper să nu, uite, un semn, o vorbă, un impuls, de a întinde o mână, poate de a ușura povara cuiva, cât de puțin.

    Apreciază

  5. Iosif zice:

    Eu as zice ca astfel de gesturi fac parte din intimitatea sufleteasca,personala,iar din momentul publicarii îsi pierd din valoarea,stralucirea si farmecul satisfactiei spirituale. E doar o parere personala…

    Apreciază

  6. Iosif zice:

    Gândul si intentia sincera,e identica cu fapta.

    Apreciază

  7. Ella zice:

    In unul din putinele mele concedii în Ro, la insistentele nasilor nostrii am fost la o manastire.. Nu dau nume ptr ca, nu dau! 🙂 Foarte frumoasa manastirea, totul renovat si stralucitor! Pavazul strazii se termina exact unde se termina si curtea manastirii … deci mai incolo era… drum de tara! Intorc capul spre o casa care arata foarte darapanata, mai ca se prabusa si pe o bancuta afara, era o batrana! Am avut asa o imagine ca de de poveste … o batrana cu parul complet alb si de-o senitatate fantastica! Acum stau si ma întreb, din resturile de material ramase de la renovarea manastirii, nu puteau sa repare si acea casuta? Trist!
    Weekend placut Potecuta!

    Apreciază

  8. Asa emoție și trăire in cuvintele tale… esti superba! Parcă te-ai născut ca sa împletești cuvinte, zău!

    Apreciază

  9. Ce frumos ai îmbrăcat deziluzia, care a devenit astfel dulce-amăruie! Mi-ai dat ocazia să reevaluez astfel de situații, de care sunt convins că ne lovim mulți. Triste, poate chiar revoltătoare, dar fiecare altfel.

    Apreciat de 1 persoană

  10. lucillette zice:

    În noi stă şi începutul şi sfârşitul în acelaşi timp. Mai pregnant, mai de durată ar fi, cred, sfârşitul. Nu ştiu ce avem cu începuturile, pare că nu le suportăm prea bine, cuprinsul ce le-ar urma firesc ne sperie teribil. Din pricina lui dăm fuga (cu gândul) la sfârşituri. Punem punctul aproape cu satisfacție reinstaurând ordinea în care ştim să viețuim. De trăit, trăim cumva în clipe. Să ne fie uşor.

    Apreciază

  11. Zina zice:

    ” Pe care cel căruia i-a dat viaţă o va cumpăra. Sau nu. ” Aș putea să pariez că nu… Dar povestea ai spus-o tare frumos.

    Apreciază

  12. 1lauralaly zice:

    Potecuta, cuvintele mi s-au facut mici de emotie. E multa sensibilitate in slovele tale. Am simtit fiecare miros si fiecare traire. Multumesc. Poate bunicuta ne striga a aducere aminte.Te pup.

    Apreciază

  13. Într-un oraş care poate că miroase la fel în fiecare zi sunt clipe cu izuri subtile care ne dau de gândit, ne îndeamnă ba la bucurii, ba la regrete. Doar sufletul îşi cunoaşte pornirile de moment, iar atunci când le ascultăm putem fi mulţumiţi sau nu, depinde de finalitatea întâmplării… O zi minunată să ai, Potecuţă, aşa ca sufleţelul tău şi cuvintele care stârnesc emoţii! 🙂

    Apreciază

  14. Suflet zice:

    Ce intens simti totul, Potecuta! De la început pânã la sfârsit. Si da, parcã glasul linistii pe trotuar se aude mult mai tare decât acela când sunt „trasã de mânecã”. Cel putin în cazul meu…

    Apreciază

  15. Atena zice:

    Poate că trăim, poate că doar existăm, nu știu, dar natura cu cerul ei, cu păsările și copacii ei, cu vântul și norii ei sigur e vie și trăiește. Noi doar în trecere mereu. Frumos monolog 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s