Am văzut, plimbându-mă prin căsuţele din jurul potecuţelor, un fel de leapşă în care trebuie să spui cincizeci de lucruri despre tine. Primul gând, mai sprinten şi mai gălăgios, a strigat: „cincizeci? Atât de mult? Ce-aş putea să scriu în dreptul tuturor liniuţelor? Însă imediat după ce s-a liniştit şi şi-a încetat revolta, am simţit cum un altul, mai timid şi mai micuţ, s-a apropiat pe vârful picioarelor, m-a tras de mânecă, mi-a făcut semn să mă aplec şi mi-a şoptit: „indiferent câţi ani îţi stau în spate şi câţi sunt în faţă, cu tot ce-ai strâns sau ai pierdut, se cheamă c-ai trăit o viaţă. Şi-atunci cum poate să îţi pară prea mult să-nşiri numai cincizeci când asta-nseamnă doar un strop din toată marea care eşti?”. I-am dat dreptate. Şi totuşi, cum aş putea să aleg? Şi ce-aş scrie ca să pot, la finalul celor 50 de rânduri să spun asta-s eu? Pot alege corect ceea ce mă defineşte? Ar fi drept să aleg o plimbare-n parc în detrimentul unui film? Când vorbesc despre lucrurile care-mi plac, aş putea enumera doar câteva fără să simt că am lăsat deoparte ceva esenţial? Şi dacă aş scrie numai pentru mine, ştiind că nimeni nu va citi vreodată, ce-aş alege să scot în evidenţă? Nu, mi-ar fi imposibil. Bine că nu mi-a dat nimeni leapşa.
Mai bine să…
spună luna despre mine
mi-e cel mai loial confident
şi ştie poate cel mai bine
s-asculte şoaptele atent
Îmi ştie şi zâmbet şi lacrimi
şi gânduri, doruri şi păcat,
iluzii croşetate-n noapte
să-i ţină visului de cald
I-am plâns pe umăr şi spre ziuă
o conduceam până în prag
şi rămânea numai o umbră
cât gămălia unui ac
Să spună cărţile de mine
de câte ori le-am mângâiat
şi-am pus cu grijă între file
simţiri, ca floarea, la presat
Sau când mă regăseam prin rânduri,
cuvinte-nşirate-nţelept,
de parcă m-aş strâns pe mine,
strângeam coperţile la piept
Să spună despre mine drumul
ce paşii mi i-a legănat
-în anii ce-au zburat ca fumul-
cât dor pe umeri am purtat
tot rătăcind şi căutând
cărări mai drepte şi mai line
mai revenind şi mai plecând
sau mai pierzându-mă pe mine
Să spună ploaia despre mine
de câte ori m-a ‘mbrăţişat
şi câte-oftaturi sau suspine
cu stropii reci mi le-a spălat
În câte zile am chemat-o
şi-n câte nopţi i-am povestit
de câte ori am întrebat-o
„de mine şi-o fi amintit?”
Să spună dorul tot ce ştie
de vrea să povestească-odată
ce sunt şi tot ce-i despre mine
ce-am fost, ce n-oi fi niciodată
Să-nşire gânduri la fereşti
trimise-n nopţi fără de vise
sunt mii, nu numai vreo cinczeci
sunt şi-nflorate dar şi ninse
Să spună despre depărtări
spre care-adesea a zburat
mai plin de soare şi cu zâmbet
sau mai cu ploi şi-nfrigurat.
Şi rânduri sunt acum 50. S-ar fi putut poate mai bine
nu ştiu de ele v-au plăcut dar ştiu că este despre mine 😀
Plăcut. Întotdeauna.
ApreciazăApreciază
Multumesc mult, luccillette!
ApreciazăApreciază
Desigur ca mi-a placut … tare mult chiar! ♥ Desigur, variant ta este originala… 🙂
Darrrrrr….. 🙂 Ceea ce nu îmi place in general asa… pe wordpress este ca se „fura” idei de pe BlogSpot si nimeni nu pune link! Urat! Eu am tradus acest tag din olandeza si este la mine pe blog …. Foarte putini s-au incumetat sa puna un link! Bah! Nu, nu te acuz pe tine, dar asa în general, ramai dezamagit de blogosfera romaneasca! 😦
ApreciazăApreciază
Ella, jur ca nu de la tine am luat si asta nu e raspuns la leapsa. Imi cer scuze daca am suparat dar daca acceptam leapsa, puneam link spre cel care mi-a dat-o. Deci asta nu e leapsa. Si am vazut asta pe un blog nou dar nu mai stiu la cine. Eu am un fix cu sursele, pun orice sursa. 😉
ApreciazăApreciază
Am specificat ca nu sunt suparata pe tine! ♥
Dar si eu m-am mai întalnit cu tagul meu pe wordpress, am specificat ca e de la mine, dar nu sa sinchisit sa puna link! Asta nu-mi place! Pe tine nu am cu ce sa te acuz! In afara de titlu cu alea 50 … nimic nu se aseamana cu tagul meu! Te pup Potecuta!
ApreciazăApreciază
Ce fac altii… fac altii.
Te imbratisez si iti multumesc!
ApreciazăApreciază
Pai mie mi-a placut si am avut curiozitatea sa citesc toate randurile. Nu le-am numarat…or fi sau nu 50, nici nu conteaza, au fost tare bine potrivite.
Si cel mai mult mi-a placut de la randul 13 la 20…
🤗😊
ApreciazăApreciază
Te pup cu drag si iti multumesc mult! Tare ma bucur ca iti place!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tot ce spun altii despre tine,e uneori irelevant,
Caci viata e înselatoare,iar adevarul e mascat.
Traim privind la aparente,perceptii iluzorii,moarte,
Ne sperie Lumina Lumii,traim doar în obscuritate !
Suntem copii si facem gafe,când nu suntem supravegheati,
Apoi,când Tatal ne surprinde,pledam pe loc nevinovati.
Ne stie însa slabiciunea,din trupul firav de pamânt,
Si ne ofera-n dar iubirea,prin Cel Întâi nascut si Sfânt !
ApreciazăApreciază
Aici am spus eu despre mine, nu alții. La cine te referi?
ApreciazăApreciază
La „Nimeni” si la toti,fara exceptie .
„Fiindca Dumnezeu a închis pe ‘toti’ oamenii în neascultare,ca sa aiba îndurare de toti.”
„Caci ‘toti’ au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.”
Sa ai o seara linistita,Suflet drag !
ApreciazăApreciază
Asta se înțelege din ce am scris despre mine?
Noapte bună!
ApreciazăApreciază
Cuvintelor le poti da întelesul dorit în functie de context,de perceptia formata fata de autor,si de sentimentele ce le ai (la un moment dat) fata de gânditorul si autorul lor.
ApreciazăApreciază
Mai bine să… e o poezie
frumoasă, împletită ca o ie
ce povestește despre tine
în curcubeie cristaline…
O după amiază cât mai plăcută !
ApreciazăApreciază
Oh, mă onorează mult asemănarea cu împletirea de ie! Mulțumesc tare mult!
Seară frumoasă îți doresc!
ApreciazăApreciază
…si, nu ii intorc vorba Ellei, nu, dar mai bine ar fi fost sa nu scrii 50 de randuri despre tine. Si, nu ca sa nu superi pe cineva. Eu sunt la cealalta extrema, cand vad ca dupa mii de ani, inca dorim sa mentionam cine a spus prima data ceva, cumva stirbind ideea de inspiratie si de ‘asa am vrut eu sa scriu/public’. As fi vrut sa fii mai inventiva, Potecuto. 50 de randuri despre tine ar putea fi interpretabil, ai lepsit fara eticheta sau nu?! Acum e prea tarziu. Mai ai o sansa ca sa iti cureti potecile: 100 de randuri despre potecuta. Asta nu ar mai fi interpretabil, desi mie mi-ar face placere sa interpretez fluiditatea cu care curg randuri despre tine.
Ellei ii spun Hi!
Tie? Bine faci ca scrii des.
Wordpress/Blogspot? Le multumim ca ne ofera platforme pentru pasiunea de a scrie. Iar noua, celor care scriem pe oricare dintre ele – prajituri! Si bauturi racoritoare 🙂
Ai, ai, ai… cum am impacat pe toata lumea.
ApreciazăApreciază
Nici eu n-aş vrea să întorci vorba Ellei pentru că ea a înțeles şi nu despre mine spunea, oricum. Dacă şi-a găsit leapşa fără link pe alt blog, e normal să fie deranjată. Dar nu pe al meu.
Nu caut să fiu originală, eu scriu cum simt şi asta e cel mai important pentru mine. Că simt şi alți 1000 ca mine… ce bucurie!
Îți mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Ah, am vazut raspunsul tau si ochii mei au sarit diect pe cifra 1000. Am crezut ca scrii 1000 de randuri despre tine. 🙂
De fapt, i-am intors vorba Ellei. Am vizitat-o pe blogul dansei si am lasat impresiile mele pentru acel post. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta mă bucură! Blogul ei merită citit!
ApreciazăApreciază
Si-acum sa spuna despre tine omul
Ce te citeste cu sufletul la gura,
Sa spuna despre tine gandul
Pe care-l naste dorul-n vara
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumoase rânduri!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult!
ApreciazăApreciază
Pentru ce? Tu ai scris, eu te felicit! Când nu comentez, ori nu este nimic de adăugat, ori nu imi găsesc timp.
ApreciazăApreciază
Contează cuvintele tale. Pentru asta.
ApreciazăApreciază
Înțeleg, deci te mai felicit încă o dată☺!
ApreciazăApreciază
Văd că îmi apare alt emoticon, eu l-am trimis pe primul, cu zâmbetul ăsta ☺ simplu 🙂
ApreciazăApreciază
Nu ştiu de ce a apărut altfel dar e bine oricum 😉
ApreciazăApreciază
😀
ApreciazăApreciază
Fumos tare ai spus şi mai potrivit decât atât nu ştiu dacă puteai. O zi minunată, Potecuţă! 🙂
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc! Am scris din suflet.
Zi frumoasă şi ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și luna, și cărțile, și ploaia, drumul… și mai ales dorul, cât de frumos spun despre tine, gânduri-rânduri, foiri… Minunat, mi-a plăcut mult! Și chiar nu le-am numărat, dar nu par cincizeci, așa se simt, curgând liniștit și curat. Mulțumesc pentru plimbare, cu-adevărat pe poteci despre tine. 🙂 Iar eu, m-am regăsit mult aici:
„Să-nşire gânduri la fereşti
trimise-n nopţi fără de vise
sunt mii, nu numai vreo cinczeci
sunt şi-nflorate dar şi ninse”
ApreciazăApreciază
Nicole… îți mulțumesc tare mult. Da, ele mă cunosc bine aşa că le dau cuvântul. Dacă spun lucrur i frumoase care curg lin, nu pot decât să mă bucur!
Îți mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase!
Dacă te-ai regăsit… ne întâlnim undeva între cuvinte! 😉
Seară frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu plăcere, și eu îți mulțumesc! Printre cuvinte, desigur… acolo pentru mine mereu este zbor și joacă. Joacă și zbor. : )) O seară plăcută. și o săptămână la fel! 🙂
ApreciazăApreciază
Acolo le-am şi pus… printre cuvinte.
Te îmbrățişez!
ApreciazăApreciază
Duios, ca-ntotdeauna 🙂
ApreciazăApreciază
Eşti o scumpă! Mulțumesc!
ApreciazăApreciază
Sublim, a curs atât de natural fiecare rând! Le-am strâns pe toate în piept 🙂 Și mi-ai adus aminte de ceva cu cărțile: https://www.google.ro/search?q=embrace+a+nook&client=firefox-b-ab&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjYyvLAq97TAhWQYVAKHQ0fBC4Q_AUICigB&biw=1366&bih=669#tbm=isch&q=how+it+feels+when+a+book+is+good&imgrc=69kFr0rwLXeI8M:
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc mult de tot! Sunt în siguranță acolo la tine şi sunt sigură că sunt bine! 😉
Apar mai multe la link, aşa ai vrut sau trebuia să fie numai una? 🙄
ApreciazăApreciază
🙂 Da de fapt e asta, am crezut că o apară:
https://onsizzle.com/i/reading-areally-good-book-feels-like-along-the-with-a-2904832
ApreciazăApreciază
Aaaah! Superbă imagine! Şi da, se potriveşte la fix!
Îți mulțumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu te-am citit și printre rânduri… ești OM BUN…😊😊
ApreciazăApreciază
Sper să fiu aşa şi în afara rândurilor…
Mulțumesc mult!
Noapte bună!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Esti Potecuta draga, ești…Noapte. bună!
ApreciazăApreciază
Gânduri bune, cu mulțumiri!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi se pare minunat! ❤️si da, eu cred ca te-am regasit…pe tine…
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, deea!
Mă simt bine ştiind că m-ai regăsit printre rânduri!
Zi bună să ai!
ApreciazăApreciază
Foarte frumos spus, iar ideea e super, nu are importanță numărul.
ApreciazăApreciază
Şi eu zic că nu are 😉
Mă bucur că ți-a plăcut! Mulțumesc! :*
Zi cu soare, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mai spune blogul despre tine
Că ești așa cum se cuvine
Să fie orice bloggeriță
Cu numele de Potecuță,
Iar pentru asta am mândria
Să-ți zic din nou: jos pălăria! 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt copleşită!
Mulțumesc frumos, Petru!
Zi cât mai frumoasă îți doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cum nu?! Asa te si imaginez. Cum te povestesc lucrurile ce te înconjoară…
ApreciazăApreciază
Mă bucur dacă e aşa!
Mulțumesc, Monik! :*
ApreciazăApreciază
sunt întru totul de acord… mai bine să! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumesc!
Aşa să rămână! 😉
ApreciazăApreciază
Chiar sunt 50 de randuri…la cat de repede le-am parcurs n-as crede !!! 🙂 …Senin mult in suflet iti doresc ! 🙂
ApreciazăApreciază
Mă bucur că nu s-a simţit parcurgerea lor! Mulţumesc mult!
Zi cu bucurie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Modesta,placuta si sofisticata in acelasi timp.Mi-era dor…
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult, draga mea! Mă bucură mult comentariu tău!
ApreciazăApreciază
Toate spun adevărul, din toate se vede o frumusețe și o bunătate naturală care te definește.
ApreciazăApreciază
Te îmbrăţişez cu drag şi îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană