Ne jucăm?

V-am mai spus eu cândva, când v-am rugat să mă luminaţi la o problemă cu multe nume şi detalii, că-n liceu mi-a plăcut mult logica dar cred că de fapt mi-a plăcut mai mult profa că era fascinantă în „nebunia” ei. Vorbesc serios. Nu vă pot explica dar avea reacţii şi gesturi destul de ciudate cu toate că era mai calmă şi blândă decât definiţia calmului şi a blândeţii. Ciudat, cum am şi spus. Pe lângă materia în sine, îmi plăceau teribil problemele pe care le primeam la clasă sau ca temă de acasă. La finalul fiecărei ore, ne spunea o problemă, o poveste iar noi, ca să aflăm ce s-a întâmplat de fapt, formulam întrebări la care să se poată răspunde doar cu „da” sau „nu”. Dacă nu reuşeam, se amâna pe data viitoare de ne storceam minţişoarele să aflăm soluţia până la următoarea oră. Poate jucăm o dată şi aici. Am găsit întâmplător două dintre problemele „rapide” pe care le primeam ca un fel de concurs în genul cine răspunde primul şi tare m-am amuzat amintindu-mi cum ne străduiam să găsim primii soluţia. Sunt puerile, nu zic nu. Dar şi noi eram! Şi, cum spuneam, erau din genul celor fulger, nu era timp mult de gândire.

1. Într-un sat locuiesc nouă fraţi. Unul mătură în curte, al doilea mănâncă, al treilea doarme, al patrulea joacă şah, al cincilea e pe câmp cu animalele, al şaselea scoate apă din fântână, al şaptelea citeşte, cel de-al optulea se dă pe bicicletă. Ce face ultimul?

2. 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 – e ordinea firească a acestor numere. Totuşi, la fel de firesc e şi 5, 2, 9, 8, 4, 7, 6, 3, 1, 0. De ce?

Şi bonus, că prea simple-s primele 😀 Voi câţi tigri vedeţi aici?

Da, mi-e dor de orele de logică, ci să şi fac? 😀

Sursă foto: 1, 2

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

68 de răspunsuri la Ne jucăm?

  1. Iosif zice:

    1. Joaca sah
    2. Au aceeasi valoare
    3.15 tigri

    Apreciat de 1 persoană

  2. Suflet zice:

    Oo, și mie îmi plăcea la nebunie logica :)) Am mers la olimpiadă pe sector, dar am luat doar 5 parcă :)) La prima, ultimul joacă șah cu al patrulea (asta am mai întâlnit-o), a doua nu prea am idee, dar văd că sunt doi de „2”. În poza am găsit 10, dar probabil că mai sunt. Noapte liniștită, Potecuță!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ella zice:

    Yaaaa…. Hahahaha..
    Asa este, ultimul joaca sah cu al patrulea! Mat! Hahahaha
    Si sunt 14 tigrii, eu atatia am gasit! Acum sunt curioasa daca mai gaseste cineva mai multi tigrii …:)
    Zi faina, Potecuta draga!

    Apreciază

  4. doar verde zice:

    Păi da, la șah e nevoie de doi, în schimb, văd doar 12 tigri!

    Apreciază

  5. Am poposit aici pe când toate trei problemele au fost rezolvate. De aceea am să fac doar un pic de haz la prima, în ideea că al patrulea frate poate juca șah cu calculatorul, așa cum fac eu adesea. Și uite-așa, ultimul frate șomează din cauza tehnicii! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  6. psi zice:

    absolut superbă poza… 😀

    Apreciază

  7. illusion zice:

    La primul e logic, doar nu joci șah singur… 🙂 La ultimul mi-a luat ceva să număr, dar sunt 16, la al doilea nu mă bag…

    Apreciază

  8. Buna, Potecuta! Pot sa ma hazardez si sa dau un răspuns pentru imaginea cu tigrii? Eu am văzut 14 fete de tigrii si, pentru ca sunt o lecuta cu imaginația cam dusa, mai vad un profil in stanga copacului…din stanga. 😆

    Apreciat de 1 persoană

  9. tcbianca zice:

    13 tigri..?

    Apreciază

  10. tcbianca zice:

    Stiam eu ca fac o prostie sa ma uit prin comentarii! Chiar si asa, citind pe aici si analizand poza, am reusit sa gasesc vreo 15 tigri, al 16-lea nu si pace…

    Apreciază

  11. Ana zice:

    Io am vazut 10 tigrii. La probleme zic pas…Doar ma gandesc ca al noualea frate se scobea in nas si facea bilute..🤔🤔🤔 ???!!!
    La restul nu stiu raspunsu’….

    Apreciază

  12. Ni i-am văzut pe toti oricât m-am străduit. ☺

    Apreciază

  13. doar nicole zice:

    Mi-au plăcut mult tigrișorii, veselă imaginea. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  14. Fian te joci cu imaginaţia şi logica. Zi bună să ai! 🙂

    Apreciază

  15. Roxana zice:

    1, joaca sah.
    3, vad 16 tigrii
    2, gandesc, gandesc, am gandit….. si… nu am idee.
    Dar mai vreau jocuri din astea misto.

    Apreciat de 1 persoană

  16. Irina zice:

    Eu stau foarte prost la problemele de logică, Potecuțo, de când mă știu 😦 . Așa că nici măcar nu încerc să dau un răspuns. Dar tigrii din fotografie îmi plac. Îndiferent câți sunt ei acolo 🙂 .

    Apreciat de 1 persoană

  17. Pfuuu… La a doua nu mă bag că nu-mi plac numerele deloc, dar deloc. Iar la tigri m-am uitat până m-am plictisit și tot na-m văzut mai mult de 10. Aragaz cu patru ochi, cs, n-ai csf :)!

    Apreciază

  18. Pingback: Când blogul are toane… | Poteci de dor

  19. Am gasit 11 tigrii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s