Dilemele potecuţei

Pe la ora 12-13, mi-au venit nişte idei de postare din aia genu’ meu, valoarea mea, de şi eu mă minunam de mine. Frumos! Măi, da’ frumos. Aşe de frumos era de nu vă pot explica pentru că nu-mi ajung cuvintele. Şi ca să-mi temperez surescitarea dată de atâta frumuseţe, am zis să fac o pauză de ţigară şi pe urmă mă apuc de scris. Şi pentru sănătatea dumneavoastră n-a dat greş şi a acţionat direct la sursă şi s-a şters tăt-tăt din memorie şi inspiraţie şi nu-mi mai aminteam decât că parcă era ceva cu. Mi-a mai venit o dată o adiere de inspiraţie dar eram pe drum spre casă şi am zis că scriu când ajung. Şi când am ajuns, mi-am amitit că era ceva cu constrângeri şi ceva cu poate mâine. Şi după aia s-au certat vecinii de undeva de deasupra şi ăla ţipa şi ea plângea şi eu în atmosferă din asta nu pot scrie cu metafore. Şi pe urmă mi-a bătut în uşă o tinerică să mă întrebe ce şampon folosesc, ce aia şi ce aia şi mi-a dat nişte plicuri cu ceva din ce m-a întrebat. Nu cred că-i ceva ilegal pe acolo deşi sunt nişte bobiţe verzi printr-un plic dar am văzut în reclamă că nu se trag pe nas ci se pun în maşina de spălat rufe aşa că văd eu dacă se apucă de cântat romanţe după ce le înghite la primul spălat. Şi cu şi fără bobiţe, tot n-am mai putut scrie că s-a dus bui-buiu’ cu tot cu constrângeri şi a dispărut fioru’ şi străfulgerarea. Dar aşe de frumos era…

Înainte să închid pagina, am văzut o notificare şi mi-am amintit că am tot vrut să vă întreb ceva. Notificarea mi-a amintit de asta că era un follow de la un blog în altă limbă (da, sunt potecă internaţională. Highway rullz 😛 ) şi intrând să văd cine poate fi interesat de je, mi-am amintit ce-am vrut să vă întreb cândva dar am uitat. Voi aţi observat cam câtă conversaţie se face pe blogurile scrise în engleză sau italiană sau… ceva că am mai dat peste o limbă dar nu mai ştiu care? Nu spun de postările scrise-n altă limbă ci de blogurile de peste mări şi ţări. De la 300 de comentarii-n sus şi 500-1000 de like-uri. Huopaa. Nu, măi, nu mi-e ciudă. De ciudă mi-am făcut două găuri în peretele din bucătărie, nu de ciudă scriu. Scriu că-s curioasă şi ca să mă fac de râs că azi am uitat de trei ori ce-am vrut să scriu tot de trei.
Acum serios vorbesc. Voi primiţi follow de la oameni care nu au scris un cuvinţel în limba asta de ne saltă inima-n plăcere când o ascultăm? Şi aţi fost în excursie pe la ei? Io mă duc, parol. Şi pe unde m-am dus, tot aşa a fost. Sute de comentarii, floricele, buburuze, inimuţe. E frumos, nu zic. Dar stau pe margine şi observ şi nu pot să nu mă întreb cum şi de ce emigrează pe la noi? Că mai primesc un spam care mă sfătuieşte să-mi increase… ceva, nu ştiu ce că-l şterg înainte să aflu, dar cred că despre trafic e vorba că altceva ce să-mi şi increase, vorba aia, e una. Dar cei care-mi scriu amazing, great post şi felicitados, oare ce pricep ei din ce e scris acolo? Că eu mi-am tradus o bucată de text cu translate şi n-am mai înţeles eu ce-am vrut să zic tot eu.
Nu am nicio problemă, din contră, sunt poftiţi oricând, suntem friends dacă vor asta dar vreau numa’ să pricep. Că dacă vin, dau like, scriu amazing, dau follow şi pleacă şi eu mă duc la ei şi tot blogul e în italiană, io ce să pricep? 🙄

Asta am vrut să vă întreb. Şi să ştiţi că aşa frumos era ce-am vrut să scriu… 😀
Mă „duc” să ascult Ţapinarii. Nu vă zic ce melodie 😀 😀

Foto