Potecuţa şi prizele de adrenalină

Când am fost mică… mă rog, ca să fie corect din toate punctele de vedere, ar fi trebuit să scriu „mai mică” pentru că de crescut n-am reuşit să cresc prea mult nici la stat şi nici la minte dar mno, supravieţuiesc io şi aşa. Revin: când am fost mai mică, într-o zi am primit o bicicletă. Nu mai ştiu exact dacă mi-am dorit sau am primit-o fără să-mi exprim dorinţa asta, ceea ce ar duce la concluzia că mi-a fost băgată pe gât. Era din aia mică-mică, pentru o fiinţă mică-mică. Două roţi mari faţă-spate plus încă două roţi mici stânga-dreapta pe spate, total 4 roţi. Am fugit cu ea pe afară, am dat câteva ture prin faţa blocului şi apoi, pentru că m-am plictisit, m-am gândit că n-ar fi rău să car nişte pietriş cu ea. Pietriş aveam din plin că părculeţul pentru copii era, graţie tovarăşilor conducători, plin cu pietricele şi nisip.

Şi am cărat o tură pe o chestie mică de plastic ce ţinea loc de portbagaj. Când am constatat că parcă nu prea am spor, că nu e loc prea mult în tăviţa aia, că nu prosper şi că nu se vede mare lucru din ce căram eu dintr-o parte-n alta, mi-a venit ideea genială de a pune pietricele peste tot pe unde se puteau pune pietricele, inclusiv pe bucăţica de plastic pe care de obicei se stă, nu se pun pietre. Când m-am aşezat şi am dat prima pedală, s-a auzit un poc, un trosc, un buf şi gata, asta a fost bicicleta mea. A plesnit plasticul pe peste tot şi am dus-o în casă că „s-a stricat”. Eu nu i-am făcut nimic, s-a spart toată. Şi n-am mai văzut-o de atunci, fie-i odihna la fier vechi.

În altă zi, mi-am dorit patine „cu roţi” că de din alea pentru gheaţă nu mă puteam folosi decât atunci când era gheaţă. Suficient de logică motivarea mea, nu? 😀 În altă zi decât aia-n care mi-am dorit, am primit. Erau din alea-n care băgai piciorul cu papuci cu tot, aveau curele care se prindeau peste papuci şi 4 roţi. Două-n faţă, două-n spate. În ciuda siguranţei oferite de ele, am constatat că asfaltul muşcă mai tare decât gheaţa aşa că după multe julituri tratate cu rivanol şi apă oxigenată, le-am abandonat undeva în debara şi au stat acolo câţiva ani fără să le mai bag în seamă. Cred că au ajuns la gunoi dar nu-s sigură. Oriunde ar fi ajuns, să le fie de bine că mie nu mi-au lipsit şi m-am întors cu emoţie la prima dragoste în materie de patine, de cum a venit iarna şi a îngheţat lacul. Fără remuşcări şi cu juliturile vindecate.
Au trecut apoi multe zile în care nu mi-am mai dorit chestii demne de sporturi extreme în afară de o rachetă de tenis sau o coardă sau o minge de ping-pong. Le-am avut şi pe astea dar spre marea mea surprindere nu s-a lăsat cu julituri aşa că, nefiind prea palpitant, le-am lăsat de izbelişte după ce am constatat că nu au surprize rezervate.

Ajungem în zilele noastre când, într-o zi, am văzut o gagică „patinând” cu eleganţă pe două roţi, pe stradă. În altă zi am văzut un gagic făcând acelaşi lucru şi în altă zi, iar gagica de mai sus. Şi mi-am zis că şiii ioooo vreauuu. Şi ia ghiciţi voi cine „patina” agale, aseară, aproape de miezul nopţii, prin faţa blocului? Io, io, iooo! Bine, agale e cam mult spus că încă învăţ dar să ştiţi că nu mă las. Deocamdată mi-am luat măsuri de precauţie şi exersez la ore târzii ca să fiu sigură că toţi copiii sunt în casă şi animalele de companie ale cartierului şi-au făcut deja ce aveau de făcut prin iarbă. Că nu vreau să se lase cu victime colaterale. După prima sesiune sunt cu toate oasele şi membrele la locul lor. Să fim modeşti şi să zicem că a fost norocul începătorului. Încă nu ştiu să mă întorc şi nici să pun frână dar mai studiez problema. Pentru orice eventualitate, dacă aveţi drum prin oraş, staţi cu ochii-n patru că io nu mă pot uita decât în faţă că dacă mă uit în stânga, cad în dreapta şi invers aşa că eu nu vă pot evita, mai bine vă păziţi voi.
Vă arăt noul meu instrument de sport extrem:

 


Foto: 1, 2

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

70 de răspunsuri la Potecuţa şi prizele de adrenalină

  1. Ella zice:

    Wow! Esti super tare! 🙂
    Vreau si eu … dar numai cu cotiere si genunchere! 🙂

    Apreciază

  2. Ivy zice:

    Mi-ai făcut pofta! E limita de vârsta pentru asta? :)))

    Apreciază

  3. Zina zice:

    Nu-mi pot reveni din râs! Nu mi te pot închipui pe trotineta aia, tu, femeie care scrii versuri atât de… Of, Doamne! :))))))))))))))))
    Mulțumesc, mi-ai făcut ziua veselă!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Oh, câte și mai câte julituri nu am avut până acum.:))) Am incercat tot ce mi-am permis: bicicletă, role, patine, trotinetă, baschet, handbal, tenis de câmp etc. Până nu vedeam eu cum funcționează nu mă puteam abține 😂

    Apreciază

  5. Ana zice:

    Aaaaaaa…e d-aia cu rotile mari…👏👏👏
    Faina! Faina!
    Sa o folosesti cu bucurie si sa inveti sa te dai! 🤗😙

    Apreciază

  6. Să fie cu lungi plimbări şi, fireşte, fără „accidente”! ☺☺☺

    Apreciază

  7. Irina zice:

    Așa instrument mi-ar surâde și mie, dar ar trebui să găsesc un loc unde absolut nimeni nu m-ar putea vedea, altfel aș încremeni complet, la cât de scorțoasă sunt 😆 . Nu știu să merg nici pe bicicletă, nici pe role, nici pe patine. Mi-a fost întotdeauna teamă. Cred că mai mult teamă de penibil 😦 .

    Apreciat de 1 persoană

    • Ştiu ce spui şi te înţeleg perfect că şi eu am avut şi încă mai am un sâmbure de teamă din asta. Dar mi-am impus să cred că ăia care au ceva de comentat sau de râs o vor face şi dacă mergi drept pe stradă că aşa sunt ei. Aşa că am decis că decât să rabd de „dragul” lor, mai bine mă distrez şi-mi fac „damblaua” că ei mă arată cu degetul dar pe urmă se plicitisesc de mine şi îşi aleg altă victimă.
      Zi frumoasă îţi doresc, Irina!

      Apreciază

  8. Iosif zice:

    Niciodata nu-i târziu,pentru un nou început,însa este scris:”Mai bine este sfârsiul unui lucru decât începutul lui.” 🙂

    Apreciază

  9. vavaly zice:

    esti belea femeie :))). am incercat si eu dar nu se prinde de mine. de fapt tot ce e cu roti n are succes la mine, las copiii sa se distreze cu instrumentele astea de tortura. mai ales ca au aparut acum tot felul de nazdravanii….

    Apreciază

    • Aşa am crezut şi eu legat de roţi. Dar m-am enervat şi-am zis că doar nu-s două roţi mai tari ca mine. Bine, stai că încă n-am căzut. Să mă vezi după aia ce mieluşel devin. 😀

      Apreciază

  10. Suflet zice:

    Hahah ce tare ești 🙂 Mă gândeam că te dai iar pe patine, de ți-ai luat atâtea măsuri de precauție 😀 Să rămâi așa mereu, suflet drag plin de lumină!

    Apreciază

  11. bogdanvi zice:

    Chiar ieri îi spuneam cuiva că vreau să cumpăr o trotinetă. 😀

    Apreciază

  12. doar verde zice:

    Nu m-aş mira dacă vecinii vor descoperi dimineața o „potecuță” nouă (lăsată de trotineta ta ! 🙂 )

    Apreciază

  13. Nautilus zice:

    Se pare că a intrat în mainstream, deci o să-mi iau și eu. De multă vreme îmi doream să mă pot ține pe lângă puștiul meu. (Am încercat cu alergatul elementar, dar nu prea ține; după cinci minute arătam ca atunci când am fugit de un urs.)

    Apreciază

  14. Trotineta? Ha ha ha! Foarte tare. 😃

    Apreciază

  15. Mulțumesc mult pentru acest articol primăvăratic… vibrează fiecare cuvânt a trezire la viață. De fapt nu m-am mirat citindu-l… inspirația ne dă aripi pentru zbor… dar e bine s-o pornim de la trotinetă… Mult spor, îmi place să te citesc!

    Apreciază

  16. Tare aș vrea să te văd cum „pedalezi” pe o trotinetă de aia. Sunt convins că, dacă ți-ai face un clip și l-ai pune pe facebook, ar deveni viral! Sau măcar aici, pe potecuțe. 🙂

    Apreciază

  17. Hai, că mi-ai făcut-o! Nici prin gând nu-mi trecuse că ar fi o trotinetă, ci mă gândisem tot la patine cu rotile, model mai nou. Să o porți sănătoasă și cu mare atenție, fără evenimente neplăcute! O săptămână veselă, cu sau fără roți în dotare (după dorință)! 🙂

    Apreciază

  18. Ei,e prea de tot, să treci de la bicicletă, indiferent cum era, la trotinetă. Mai caută prin mintea-ți isteață poate găsești ceva mai bun.Te îmbrățișez cu drag pentru atâta umor!

    Apreciază

    • Bicicleta aia am avut-o pe la 4 ani. Au trecut mulţi de atunci aşa că saltul nu e chiar abrupt. Din păcate, numai de atât am fost în stare, mai bun de atât nu pot.
      Vă mulţumesc frumos! O zi frumoasă vă doresc!

      Apreciază

  19. psi zice:

    he, he! bine că știu cum să te recunosc prin sighii de-acuma! 😀

    Apreciază

  20. deea zice:

    Foarte tare, imi doresc si eu o bicicleta😄
    Sa te distrezi maxim cu noua achiZitie…si ca mereu, farmecul scrisului este aparte💜

    Apreciază

  21. Şi eu vreau o trotinetă! Oare mă aude iepuraşul??

    Apreciază

  22. Potecuta pe trotineta sau trotineta pe potecuta? Aceasta i intrebarea!

    Apreciază

  23. Alex zice:

    Ha, ha! Ești de pomină, Potecuță dragă. Te admir pentru curaj și hotărâre. Și mie mi-ar plăcea multe pe roți mici, dar tot ezit. Poate să mă convingă Sara, când o vrea să fac echipă cu ea pe role sau pe bicicletă. Numai să nu le fac praf, când s-o urca „telefănțilă” pe ele. Rămân la… roțile mașinii, mult mai sigure. Îți doresc mult succes și să ne mai povestești despre aventurile pe roți, la ceas de seară! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s