Text fără sens. Text fără sens? Text.

E puţin ciudat să scriu cu atâta linişte în jur, am şters cele câteva încercări de început până când am avut impresia că se va sfâşia albul ăsta strălucitor, aşa cum se sfâşia hârtia aia de proastă calitate din care ne erau făcute caietele-n care scriam temele de casă şi ştergeam cu radiera de proastă calitate până când celuloza ceda, anunţând finalul luptei cu o mică ferestruică spre pagina următoare. Aici nu se va dizolva pagina, nu va ceda nimeni dar de şters se vor mai şterge cuvinte şi rânduri până când se vor aşeza şi vor lua o formă acceptabilă. Liniştea nu mă lasă să scriu după dictare, mă obligă să-mi aud gândurile şi să le disesc înainte de a le lăsa să năpustească aici. De obicei scriu cu căştile din care cineva cântă sau altcineva vorbeşte şi chiar dacă nu mai desluşesc ce spun, percep fundalul şi scriu după dictarea celor ce-mi trec prin minte. Sau doar descriu ce-mi simt şi văd prin suflet. Am pornit televizorul. Ce poate fi mai potrivit când nu mai vrei să ai de-a face cu gândurile tale decât televizorul?

Şi când nu mai râmâne nimic din ele după nenumăratele analize şi disecţii şi puneri sub lupă şi cosmetizări, ţie nu-ţi rămâne decât să recunoşti golul sau să apelezi la trucuri şi la ajutor din exterior, să descrii ce vezi dacă nu poţi întrezări ce gândeşti. Aş putea să-ţi spun despre munţii pe care-i am în stânga. Sunt încărunţiţi aproape tot timpul. Întineresc rar, aproape niciodată şi doar pe frunte. Când fierbe asfaltul, par nişte omuleţi cu creştetul alb şi fruntea aproape verde. Stau întodeauna în stânga mea şi le cunosc aproape fiecare cută, atât de des, de atent şi de mult i-am privit. Şi când rătăcesc cu privirea pe cărările lor minuscule, simt că sunt ai mei. Nu contează că poate în acel moment îi mângâie şi alţi ochi curioşi sau îi murdăresc alte priviri flămânde.
Cu ei e totuşi un soi de intimitate care-ţi permite să simţi că-ţi aparţin. Nu e ca şi cum două priviri sunt ridicate în acelaşi timp spre cer, căutând Carul Mare sau o steluţă anume. El îi indică nordul, ea se pierde-n ochii lui şi amândoi se gândesc stângaci şi adolescentin la un prim sărut imaginat sau visat de mii de ori până atunci. Nu, cu munţii e altceva atunci când îi priveşti de la mare distanţă. Nu aceeaşi intimitate doar un soi de proprietate. Atunci eşti doar tu cu ei. Şi e un altfel de emoţie, fără pierdere-n braţe, doar cu rătăciri pe culmi. Nici nu contează despre ce munţi vorbesc, nici n-aş vrea să îi descriu. Nu ştiu dacă aş putea şi oricum, oricât de atentă la detalii aş fi, tu vei avea propria ta imagine, cu proprii tăi munţi. Îţi vei putea imagina dar nu va fi aceeaşi imagine pe care o am în stânga, de fiecare dată în stânga. Şi atunci, ce rost ar avea descrierea? Sunt… munţi.

Mi-ar fi plăcut să fiu băutoare de ceai. Acum s-ar potrivi o cană aburindă în descriere. Ceaiul şi vinul au în ele o poezie şi un aer distins care îţi permite să te joci cu metafora în jurul lor. În poezie mi-ar fi fost uşor să aduc o cană cu ceai şi aş asorta-o cu „Rai” sau cel mai sigur cu „mai stai„. Ar fi fost interesant să scriu că sorb din cana aia admirând vârfuri înzăpezite. Dar nu beau ceai aproape niciodată. Ba, chiar mai rar decât întineresc munţii. Şi un pahar cu vin ar fi stat bine între rândurile astea dar nu am chef de vin.
Vezi? Nu mă descurc să incit imaginaţii când nu am căştile la mine. Când scriu ce văd nu sunt interesantă. Nu ştiu să fiu. Cine m-ar opri să scriu că beau vin dintr-un pahar cu picior lung, la temperatura camerei, cu o lumânare cu miros de vanilie lângă pahar? Nu m-ar opri nimeni dar n-aş mai fi eu. Şi dacă peste timp aş reveni la textul ăsta aş tresări găsind o străină printre rânduri. Lumânările cu miros de vanilie îmi fac rău la propriu, de altfel greu suport orice astfel de lumânare, indiferent de parfum. Cu mici excepţii. Şi nu beau vin din pahare cu picioare lungi şi nu la temperatura camerei. Nu mă interesează reguli şi „cum e indicat” şi nici „cum ar fi mai bine”, îl prefer din frigider în rarele ocazii în care îl prefer.

Mă uit la umbra fumului de ţigară pe peretele balconului. Mi se pare mai interesantă şi mai jucăuşă decât fumul pe care nici nu-l mai urmăresc. Cred că aşa e şi cu oamenii. Sau mai ales cu oamenii. Ne atrag mai mult proiecţiile decât emoţiile, umbrele decât cutele obrajilor lor, jocul formelor decât ce le-ar spune ochii. Suntem fascinaţi de holograme şi uităm să privim, măcar cu coada ochiului, la sursa lor, la fasciculul de lumină care ajută la formarea lor, la tresărirea care generează dansul umbrei. Că uneori ce credem că-i dans, poate fi un tremur.
Până să realizez asta, captivată de cum se împrăştia fumul pe perete, s-a terminat ţigara şi a dispărut fumul de tot. Cam aşa e şi cu oamenii.

Nu ştiu de ce-am scris asta. Ştii, citit ca un text oarecare, poate părea fără sens, fără legătură între paragrafe, fără sare şi piper. Dacă încerci să-i găseşti esenţa, va părea cu atât mai fad şi fără gust. Nu încerca. E doar o înşiruire de cuvinte ale cuiva care, pentru că îşi aude gândurile, le-a mărunţit atât de mult încât au ajuns praf de talc şi, din lipsă de intrinsec, scrie sec ce vede fără să aducă senzaţionalul în atât de normalul clipei.

Foto

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

61 de răspunsuri la Text fără sens. Text fără sens? Text.

  1. Iosif zice:

    „O,desartaciune a desartaciunilor,zice Eclesiastul,o desartaciune a desartaciunilor ! Totul este desartaciune.”Zic si …eu ! 🙂

    Apreciază

  2. Suflet zice:

    Potecuța tristă sau mi se pare?… Asta e ceva neobișnuit, cel puțin pentru mine.

    Apreciază

  3. Vezi, mie nu mi-a venit niciodată în minte să fac aşa ceva! E chiar interesant! E ca şi cum ne-ai fi lăsat să hoinărim prin circumvoluţiunile tale, absolut liberi, sărind de la un subiect la altul.
    Mereu mă mir când văd la alţii asemenea încercări: cum de nu m-am gândit?!
    O seară faină , potecuţă!

    Apreciază

  4. Mugur zice:

    Cât de reprezentativ este un „text fără sens”? Eu aș spune că este o adevărată oglindă a minții celui cescrie. Doar așa poți „vedea” cum se înșiruie gândurile, cum se „conectează” unul cu altul. Este ca atunci când ești în acea stare incertă, între trezie și somn, când nu-ți dai bine seama care este visul și care este realitatea.

    Să mai scrii așa, texte fără sens.

    Apreciază

    • Nu aşa am gândit textul dar mă bucur nespus că ăsta e efectul gândurilor mele. Am zis eu că nu le ascult dar nu pot fără ele.
      Mulțumesc mult, Mugur!

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Sunt sigur că nu așa ai gândit textul, dar eu m-am dus cu mintea la un text mai vechi de-al meu, în care chiar eram în acea stare dintre trezie și somn (picoteam?), iar asta a făcut „minuni”, căci au fost zece gânduri, adunate în doar cinci fraze, să zicem, exagerând puțin.
        În ce privește „oglinda minții”, mai sus pomenită de mine, eu chiar cred că astfel poți afla multe despre cel care scrie.

        Apreciază

  5. Oana zice:

    Textul ăsta? Habar n-ai tu cât sens, cât miez are! Și nu m-am gândit o clipă ce-oi fi vrut tu să spui…am găsit sensul în fiece cuvânt și rând. Sensul meu.

    Împrimăvărează munții cu al tău gând!

    Apreciază

  6. Ella zice:

    Daca vrei, saluta muntii pentru mine … îmi este tare dor de ei …
    Nici eu nu beau ceai si nici nu îmi plac lumanarile parfumate, dar îmi place ce ai scris! Chiar daca tu crezi ca nu are sens si legatura, undeva eu am gasit o potecuta care taie-n doua si sensul si legatura ! Noapte buna, vise faine sa ai!

    Apreciază

  7. E mai mult decât un text, e trăire, iar impactul emoțional e cu atât mai mare. Mi-a plăcut. ☺

    Apreciază

  8. Ana Vlad zice:

    Textele astea fără sens sunt ca niște treziri din inconștiență, sunt sublime. Cred că astea sunt momentele pe care le conștientizezi cu adevărat, restul curge.
    Foarte frumos fărăsensul tău, Potecuță!

    Apreciază

  9. Dacă tu folosești de obicei căști, fundalul meu sonor este mereu televizorul. Iar în timp ce tu privești munții din stânga, eu arunc câte o privire dealurilor din dreapta. Avantaj Potecuța! 🙂

    Apreciază

    • Deşi poate părea ciudat, m-am obişnuit să am căştile când scriu. Nu ştiu de ce dar parcă mă concentrez mai bine. Dacă ar trebui să învăţ ceva, orice zgomot m-ar încurca. Dar la scris mă ajută.
      E frumos cu dealuri în dreapta, ai şi tu un avantaj 😉
      Zi bună, Petru!

      Apreciat de 1 persoană

  10. Fabiola Ion zice:

    Ba are sens. Eu l-am priceput prin filtrul meu. Chiar acum câteva clipe mă gândeam că tocmai proiecțiile astea asupra oamenilor ne dau cele mai tari dureri de cap. Așteptările. Cerințele. Ideal ar fi să nu cerem nimic. Doar să oferim. Da’ na, sfinți din ăștia eu nu prea am cunoscut. Dacă știi tu unu’ să-mi arăți și mie că vreau să-i fur rețeta. 😁

    Apreciat de 1 persoană

  11. 1lauralaly zice:

    Text fara sens, zici? Pentru mine e plin de sensuri adanci. Muntii cei puternici, pazitori ai gandurilor aflate in zbor,contrasteaza perfect cu efemerul fumului de tigara si al umanului. Asa ca e un text cu mult sens. Te pup!

    Apreciază

  12. Alex zice:

    Chiar și atunci când crezi că textul tău nu are sens, el are un mare sens, căci sunt gândurile ce-ți izvorăsc direct și atât de simplu, într-o zi în care stăteai pe balcon și priveai la rotocoalele de fum, având în depărtare priveliștea munților. Frumoasă priveliște!
    Numai bine îți doresc, dragă Potecuță și un weekend minunat! 🙂

    Apreciază

  13. lucillette zice:

    Întotdeauna şi în orice există un sens, cred eu. Că este viziibil sau nu, de înţeles ori ba, asta o fi adevărat. Dar există.
    Şi mai cred că atunci când te porneşti cu tot dinadinsul să dai un sens pentru ceilalţi, e posibil să-l pierzi pe al tău.

    Apreciază

  14. Nu există nici măcar o propoziție fără sens pe care o scrii. Dimpotrivă, mie mi se pare că sunt dantelării gândite. Azi nu voi spune nimic decât că îmi doresc să te îmbrățișez. Pentru mine, pentru tine, pentru munții aceia care încă sunt și pe retina mea, deși așa de departe și mi-e așa de dor… Mai ales că Sibiul e gol pentru mine azi. Merg doar în vizite scurte și rare acum, când ajung acasă. Deși am locuit acolo, era un fel de acasă și munții, da, îmi clipeau cărunți și mie. Și atât de liniștitori. Am făcut poze anul acesta din mașină, am încercat să-i iau cu mine. Dar eram pe autostradă, nu au ieșit cum trebuie. Apoi din oraș. Dar fotografia era departe de ceea ce ochii mei vedeau. Am pozele, am amintirile și gândul și dorul.

    Apreciază

    • Te îmbrăţişez în semn de mulţumire pentru toate sensurile pe care le găseşti acolo unde nu-s sigură nici eu că e un sens. Aici e. Sunt. Dar credeam că numai pentru mine. Mă bucur tare mult că le-ai descoperit şi ai păşit printre ele!
      Gândul şi dorul se îmbrăţişează şi valsul lor face mai mult pentru suflet decât o fotografie. 😉
      Voi trimite un gând spre încărunţiţii noştri. Voi realiza ei că e din partea ta!
      Te pup, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

      • Mi-e tare dor. Azi e ploaie și iz de primăvară în oraș. De multe ori Toronto miroase a Cluj ori a Sibiu. Ori mi se pare. Azi e una din acele zile. Te pup cu drag (era să zic cu dor ca și cum ne-am cunoaște). Uneori uit că anumite persoane, prea apropiate sufletului, sunt doar virtul cunoscute.

        Apreciază

  15. Monik zice:

    Sensurile ascunse sunt mai întoteauna fara sens pentru necunoscători. Aproape ca regret ca nici eu nu beau ceai, intr-adevăr se potriveste cu atmosfera pictată de tine. Fiecare paragraf spune o poveste si in fiecare m-am pierdut cu gandurile, Potecuța.

    Apreciază

  16. Chiar de tu zici că e un text fără sens, noi, cei care te citim ştim că nu e aşa. Poate citind printre rânduri descoperim o stare, un sens, o zi normală, cuvinte dragi. Să-ţi fie duminica plină de armonie, Potecuţă! 🙂

    Apreciază

  17. Foarte bun articol. Felicitari!

    Apreciază

  18. mcooper801 zice:

    Nostalgie de primavara ? Oricum textul are sens si se potriveste pentru multi semeni, inclusiv la mine…Multa primavara in suflet si o zi plina de sens , draga Potecuta ! 🙂

    Apreciază

  19. maelisweb zice:

    Tu crezi ca nu are sens dar eu știu ca aceast articol a expus autoportretul tău în galeria principala a vieții. Mă crezi sau nu atunci când am citit nu mi-am imaginat munții, pentru ca așa cum ai zis as fi fost prea departe de realitate, așa ca m-am rezumat în a căuta sens în cele scrise, și l-am găsit ascuns printre rânduri. Tu ești sensul lor, doar tu ai putut face munții sa vorbească și aburii ceaiului sa se ridice înainte de a fi cu adevărat servit.

    Apreciază

    • Nu ştiu dacă voi putea descrie bucuria pe care mi-au adus-o cuvintele tale. Faptul că ai găsit sensul, ascuns sau nu, în aceste rânduri născute la ceas de seară, când eram doar eu cu munţii mei la o poveste şoptită, înseamnă mult.
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  20. deea zice:

    Ceaiul are ceva aparte si da, cred ca si vinul desi nu beau…paharul de vin mi se pare sexy, de vin rosu…si eu incep cate o articol si nu pot trece de inceput…ramane apoi in draft si mai revin la gandul acela cine stie cand sau niciodata…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s