Toate primăverile din mine

Toate primăverile
adunate pe rând, an după an,
pe raftul de sus al sufletului
au ieşit la porţi şi pe
la colţuri de privire
să-ntâmpine nou venita
cu sfaturi şi reguli
de ordine interioară
şi aproape niciuna
nu s-a abţinut de la
reproşuri şi analizat defecte
imaginare şi imaginate

Că s-a lăsat prea mult aşteptată,
i-a spus tocmai primăvara
în care s-a aşteptat
mai mult ca niciodată
c-are rochia prea lungă
prea-nflorată
prea strident
prea parfumat
prea mult
prea puţin
prea deloc
sau că iarna i-a
călcat pe trenă
la-ntâlnirea de la răscruce
şi i-a pătat-o
cu uşoare urme
de nevenire,
i-au spus celelalte
când le-a venit rândul
la cuvânt.
Una singură,
cea din anii cei mai tineri
şi, paradoxal,
cea mai obosită dintre toate,
i-a zâmbit tăcut,
a luat-o de mână
şi a chemat-o la joacă

Ea le-a
ascultat pe rând şi
în tăcere
a început să plouă ca
să mascheze lacrimi şi
să adape doruri
Se juca tăcând
şi tăcea plouând

Toate primăverile din mine
s-au înghesuit
pe pleoape
ca să vadă mai bine nou venita
care le ploua fără defect.
Una singură şi-a amintit
că a lăsat uşa deschisă spre suflet
şi atunci s-a grăbit
să-mi înmugurească pe
buza de jos
că să nu se facă prea mult curent
care să trântească uşi
şi să spargă vise
ce ar putea răni cu cioburile lor
tălpile ploii abia-ncepute.

Foto