Din culisele luxului

Am văzut azi noapte o emisiune care m-a pus serios pe gânduri. Prima dată a făcut să-mi sară somnul şi pe urmă m-a pus pe gânduri că nu se poate cu de toate în cazul meu. O aşa introducere bruscă n-am mai făcut de ceva timp şi parcă regret vremurile când, la tema „cum aţi petrecut vacanţa de iarnă?”, juma’ de pagină descria fulgii jucăuşi de nea care şi steluţele care şi zăpada care. Şi în câteva rânduri scriam la subiect. Asta pentru că nu eram suficienţi de jmecheri ca să scriem: bine. Sau mai pe lung: p’acasă, cu ai mei. Hai că tot am dat-o-n păpuşoi şi am mai câştigat câteva rânduri la numărătoare ca să nu-mi pară rău că nu-s în stare să scriu o introducere de Doamne-ajută la ce vreau să vă spun şi la ce vreau să vă întreb pe final. Ar fi loc de metafore că e despre concedii şi mare şi soare şi plajă dar nu ştiu la voi, însă la mine-i încă februarie, a nins aseară, io-s betejită şi numa m-aş enerva să scriu despre cele de mai sus. Mno, să zic despre ce-i vorba.

Ştiu că trăim vremuri nebune, aproape de paranoia dar vă rog să mă lăsaţi să rămân proastă şi să-mi permit să nu fac crize şi să caut informaţii legate de: aaa, păi tu ştii cine a sponsorizat emisiunea?, tu ştii că postul ăla e deţinut de familia lu’ ăla care nu ştiu ce-a mâncat când a fost mic?, aaa, sigur e conspiraţie aici… stop, potecuţo, respiră! Da, poate un om normal la cap ar căuta informaţii. Cum spuneam, nu am chef să fiu normală. Pentru că oricât de exagerată ar fi fost dacă a fost, 10 la sută din ce-am văzut dacă e adevărat, e de rău. De la rău în sus. Aşa că vă rog să nu mă certaţi că nu ştiu cine a dat bani pentru aşa ceva şi că nu mai pot cu teoria cozii de mop.

Patru adulţi, turişti în Maldive. Am ratat primele 5 minute aşa că n-am înţeles exact când au aflat ei de „schimbare” dar cred că nici nu contează. O zi şi o noapte stau frumos în singurul hotel luxos de pe insula luxoasă pe care au ales-o ca destinaţie de vacanţă. Lux, frate. Şi-n hamac era lux, vorba aia. A doua zi dimineaţa, sunt luaţi cu toate bagajele după ei şi duşi în zona în care trăiesc localnicii. Evident, izolaţi de zona de turişti. Că turiştii nu trebuie să vadă treaba aia, ei sunt acolo în concediu deci odihnă, relaxare, distracţie, deci nu ca să vadă viaţa adevărată de acolo. Că viaţă adevărată au şi acasă. Booon.
Cei patru turişti sunt cazaţi în casa unuia dintre localnici, casă în care nu e pic de lux, adică nimic în comun cu hotelul în care-au dormit o noapte. Şi din ziua aia sunt consideraţi localnici şi, având „statutul” ăsta, n-au decât să se comporte ca ei. Să muncească cot la cot cu ei pentru luxul de care se bucură turiştii pe plajă, în hotel etc. De exemplu, să împletească rogojini folosite la umbrelele de pe plajă.
Pe ăştia i-au dus în primul rând în zona de gunoaie strânse de la turişti. Să le sorteze. Şi de aici mi s-a rupt filmul. Prima dată, nişte oameni strâng gunoaiele aruncate pe plajă sau din camerele de hotel. Toate alea se duc într-un loc. Alţi oameni sau tot ăia le sortează. Adică adună ce nu-i biodegradabil într-o parte. Restul în altă parte, pe foc. Dar la ei pe insulă, pe lângă case. Domnul „ghid”, localnic, spunea că înainte de explozia turismului în zonă, nu existau materialele astea importate acum pentru confortul occidental. Şi e normal, na. Turiştii au adus plastice şi pentru turişti se aduc plasticele. La pet-uri mă refer. Şi cutii şi cutiuţe de creme, geluri de duş etc.
Ei, pentru că astea nu-s deloc ok şi pentru că localnicii riscau să fie înghiţiţi de tonele de astfel de gunoiae şi pentru că nema variantă de reciclare, s-a făcut o insulă artificială exclusiv din gunoaiale astea. Da, o insulă numai din şi pentru gunoaie. E la vreo 60 de kilometri de una dintre cele mai luxoase zone de acolo. Plutesc sticlele de coca-cola şi de apă minerală în apă.
Ghidul localnic a spus aşa(citez aproximativ, din amintire): „dacă nu se va găsi o soluţie urgentă şi încălzirea globală va fi la fel de accelerată, nivelul apelor va creşte atât de mult încât, în maxim 50 de ani, Maldivele nu vor mai exista”. Nu lipseşte nicio cifră, 50 de ani a zis. Adică, în viaţa noastră, cum ar veni.
Tot el a spus că guvernul nu cere localnicilor niciun fel de taxă, tot ce dau turiştii acoperă taxele şi ăsta e un avantaj pentru ei. Că nu e chiar cea mai ieftină destinaţie şi grosul e clar adus de turist. Dar acolo trăiesc nişte oameni şi nu puţini. Care peste maxim 50 de ani e posibil să nu mai fie. Şi Maldivele rămân în pozele puse de turişti pe Facebook.

Eu, şi pe cuvânt că-s sinceră, nu cred că dacă aş avea posibilitatea să plec mâine acolo, aş refuza. Chiar şi aşa, încă sub „şocul” momentului.
Pe de altă parte, şi iar sunt sinceră, dacă acum mi-ar zice cineva că am de ales: ori de mâine plătesc taxe, ori e posibil ca peste 50 de ani casa mea să nu mai fie… mno aici e mai greu. Că băi, mâinele e mai sigur ca „peste 50 de ani” dar şi copiii ăştia trebuie să trăiască. Deci e complicat. Pe de-o parte, turismul îi ajută, pe de alta, încet dar sigur, îi distruge. Şi oricum nu mai e demult alegerea lor. Singura variantă ar fi să plece de acolo. Nu se face referendum, nu-i întreabă nimeni ce vor.

Soluţii? Voi aţi putea alege?

Una dintre cei patru a spus că de acum încolo, în vacanţe, nu se va mulţumi să o lălăie pe plajă şi la masă, va vrea să cunoască cu adevărat zona, nu doar din broşuri, va vrea să meargă să vadă cum trăiesc cu adevărat oamenii.
Altul a spus că nu va mai veni aici, adică la hotel, ci la familia cu care s-a împrietenit. Altul că e trist şi va fi mai atent la ce va face cu gunoiul. În fine, asta era mai puţin important.

Asta-am vrut să zic. Ce frumos a fost în vacanţa de iarnă! Mno.

Foto