Din culisele luxului

1Am văzut azi noapte o emisiune care m-a pus serios pe gânduri. Prima dată a făcut să-mi sară somnul şi pe urmă m-a pus pe gânduri că nu se poate cu de toate în cazul meu. O aşa introducere bruscă n-am mai făcut de ceva timp şi parcă regret vremurile când, la tema „cum aţi petrecut vacanţa de iarnă?”, juma’ de pagină descria fulgii jucăuşi de nea care şi steluţele care şi zăpada care. Şi în câteva rânduri scriam la subiect. Asta pentru că nu eram suficienţi de jmecheri ca să scriem: bine. Sau mai pe lung: p’acasă, cu ai mei. Hai că tot am dat-o-n păpuşoi şi am mai câştigat câteva rânduri la numărătoare ca să nu-mi pară rău că nu-s în stare să scriu o introducere de Doamne-ajută la ce vreau să vă spun şi la ce vreau să vă întreb pe final. Ar fi loc de metafore că e despre concedii şi mare şi soare şi plajă dar nu ştiu la voi, însă la mine-i încă februarie, a nins aseară, io-s betejită şi numa m-aş enerva să scriu despre cele de mai sus. Mno, să zic despre ce-i vorba.

Ştiu că trăim vremuri nebune, aproape de paranoia dar vă rog să mă lăsaţi să rămân proastă şi să-mi permit să nu fac crize şi să caut informaţii legate de: aaa, păi tu ştii cine a sponsorizat emisiunea?, tu ştii că postul ăla e deţinut de familia lu’ ăla care nu ştiu ce-a mâncat când a fost mic?, aaa, sigur e conspiraţie aici… stop, potecuţo, respiră! Da, poate un om normal la cap ar căuta informaţii. Cum spuneam, nu am chef să fiu normală. Pentru că oricât de exagerată ar fi fost dacă a fost, 10 la sută din ce-am văzut dacă e adevărat, e de rău. De la rău în sus. Aşa că vă rog să nu mă certaţi că nu ştiu cine a dat bani pentru aşa ceva şi că nu mai pot cu teoria cozii de mop.

Patru adulţi, turişti în Maldive. Am ratat primele 5 minute aşa că n-am înţeles exact când au aflat ei de „schimbare” dar cred că nici nu contează. O zi şi o noapte stau frumos în singurul hotel luxos de pe insula luxoasă pe care au ales-o ca destinaţie de vacanţă. Lux, frate. Şi-n hamac era lux, vorba aia. A doua zi dimineaţa, sunt luaţi cu toate bagajele după ei şi duşi în zona în care trăiesc localnicii. Evident, izolaţi de zona de turişti. Că turiştii nu trebuie să vadă treaba aia, ei sunt acolo în concediu deci odihnă, relaxare, distracţie, deci nu ca să vadă viaţa adevărată de acolo. Că viaţă adevărată au şi acasă. Booon.
Cei patru turişti sunt cazaţi în casa unuia dintre localnici, casă în care nu e pic de lux, adică nimic în comun cu hotelul în care-au dormit o noapte. Şi din ziua aia sunt consideraţi localnici şi, având „statutul” ăsta, n-au decât să se comporte ca ei. Să muncească cot la cot cu ei pentru luxul de care se bucură turiştii pe plajă, în hotel etc. De exemplu, să împletească rogojini folosite la umbrelele de pe plajă.
Pe ăştia i-au dus în primul rând în zona de gunoaie strânse de la turişti. Să le sorteze. Şi de aici mi s-a rupt filmul. Prima dată, nişte oameni strâng gunoaiele aruncate pe plajă sau din camerele de hotel. Toate alea se duc într-un loc. Alţi oameni sau tot ăia le sortează. Adică adună ce nu-i biodegradabil într-o parte. Restul în altă parte, pe foc. Dar la ei pe insulă, pe lângă case. Domnul „ghid”, localnic, spunea că înainte de explozia turismului în zonă, nu existau materialele astea importate acum pentru confortul occidental. Şi e normal, na. Turiştii au adus plastice şi pentru turişti se aduc plasticele. La pet-uri mă refer. Şi cutii şi cutiuţe de creme, geluri de duş etc.
Ei, pentru că astea nu-s deloc ok şi pentru că localnicii riscau să fie înghiţiţi de tonele de astfel de gunoiae şi pentru că nema variantă de reciclare, s-a făcut o insulă artificială exclusiv din gunoaiale astea. Da, o insulă numai din şi pentru gunoaie. E la vreo 60 de kilometri de una dintre cele mai luxoase zone de acolo. Plutesc sticlele de coca-cola şi de apă minerală în apă.
Ghidul localnic a spus aşa(citez aproximativ, din amintire): „dacă nu se va găsi o soluţie urgentă şi încălzirea globală va fi la fel de accelerată, nivelul apelor va creşte atât de mult încât, în maxim 50 de ani, Maldivele nu vor mai exista”. Nu lipseşte nicio cifră, 50 de ani a zis. Adică, în viaţa noastră, cum ar veni.
Tot el a spus că guvernul nu cere localnicilor niciun fel de taxă, tot ce dau turiştii acoperă taxele şi ăsta e un avantaj pentru ei. Că nu e chiar cea mai ieftină destinaţie şi grosul e clar adus de turist. Dar acolo trăiesc nişte oameni şi nu puţini. Care peste maxim 50 de ani e posibil să nu mai fie. Şi Maldivele rămân în pozele puse de turişti pe Facebook.

Eu, şi pe cuvânt că-s sinceră, nu cred că dacă aş avea posibilitatea să plec mâine acolo, aş refuza. Chiar şi aşa, încă sub „şocul” momentului.
Pe de altă parte, şi iar sunt sinceră, dacă acum mi-ar zice cineva că am de ales: ori de mâine plătesc taxe, ori e posibil ca peste 50 de ani casa mea să nu mai fie… mno aici e mai greu. Că băi, mâinele e mai sigur ca „peste 50 de ani” dar şi copiii ăştia trebuie să trăiască. Deci e complicat. Pe de-o parte, turismul îi ajută, pe de alta, încet dar sigur, îi distruge. Şi oricum nu mai e demult alegerea lor. Singura variantă ar fi să plece de acolo. Nu se face referendum, nu-i întreabă nimeni ce vor.

Soluţii? Voi aţi putea alege?

Una dintre cei patru a spus că de acum încolo, în vacanţe, nu se va mulţumi să o lălăie pe plajă şi la masă, va vrea să cunoască cu adevărat zona, nu doar din broşuri, va vrea să meargă să vadă cum trăiesc cu adevărat oamenii.
Altul a spus că nu va mai veni aici, adică la hotel, ci la familia cu care s-a împrietenit. Altul că e trist şi va fi mai atent la ce va face cu gunoiul. În fine, asta era mai puţin important.

Asta-am vrut să zic. Ce frumos a fost în vacanţa de iarnă! Mno.

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

57 de răspunsuri la Din culisele luxului

  1. E bine cã le-a dat de gândit..sã vezi o tarã/ un loc mai în profunzime, hoteluri si piscine sunt peste tot.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Mugur zice:

    Este foarte greu de răspuns la astfel de întrebări, mai ales că ar trebui să ni le punem pentru propriile noastre locuri de baștină, care, poate fără să ne dăm seama, se degradează din cauza noastră, a trăitorilor pe aceste meleaguri. Și pentru noi se pune problema, poate în alți termeni, poate pentru un alt termen final, dar nu foarte diferit de timpul „acordat” Maldivelor.
    Și ar trebui să ne îngrijoreze, pe TOȚI, și nu în ultimul rând, problema încălzirii globale, împotriva căreia ar fi trebuit deja luate măsuri, drastice.

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu ştiu dacă conştientizăm asta atât cât să luăm măsuri. Încă ni se pare un fâs asta cu încălzirea şi da, e deja cam târziu.
      Eu nu am vrut să trag un semnal de alarmă cu textul ăsta. Pe mine m-a impresionat în primul rând diferenţa enormă între ce văd turiştii şi ce e în spatele „scenei”. Şi efectele de moment ale prezenţei turiştilor acolo. Atât.

      Apreciat de 1 persoană

      • Mugur zice:

        Acolo poate că este mai pregnant decalajul, dar el există și pe la noi. Nu știu cum este în orașul tău, dar la noi, turiștii vor vedea numai centrul și câteva zone „rezidențiale”, dar nimeni nu-i va duce în zonele mărginașe, cu străzi încă neasfaltate, cu munți de gunoaie. Nimeni dintre turiști nu vede mulțimea de oameni care colindă printre blocuri, adunând PET-uri, pe care le vând (ca material reciclabil) pentru bucata zilnică de pâine. La noi, rezolvarea poate veni doar prin unele măsuri de politică internă, dar în Maldive…
        Oricum, peste tot este nevoie de schimbarea concepțiilor despre viață, umanitate, planetă.

        Apreciază

        • I-am scris lui sweety despre asta, am făcut paralela cu oraşul meu. Dacă vrei, te voi ruga să citeşti şi comentariul ăla.
          Da, şi pe la noi prin cartiere mărginaşe te simţi ca-n evul mediu. Centrul e bijuterie, oraşul vechi cu toate casele pe care stă lipită „eticheta” de monument istoric arată minunat. Dar dacă te rătăceşti prin cartierele alea, să zici merci dacă scapi nemâncat. Nu sunt sălbatici oamenii dar mai scapă un tigru de la zoo, un pui de urs, mai vin vaci să pască în sensuri giratorii, mai sunt haite de câini care arată ca nişte oi bine hrănite, te duci seara în bancă la bancomat şi dai peste oameni ai străzii care dorm înăuntru şi nu poţi sta de miros, oricât de nepretenţios ai fi, nu poţi, se varsă fierea-n tine până tastezi codul pin. Şi etc.
          De noi ţine, Mugur. Dar ce facem în sensul ăsta?

          Apreciază

          • Mugur zice:

            După ce am răspuns comentariului tău am citit și restul comentariilor. Nu vreau să intru în subiecte politice, așa că nu am să spun chiar totul. Avem nevoie de mai multe locuri de muncă, dar și de educație. De școala care educă, nu de cea care doar îți pune în față cunoaștere „științifică”. Se simte pregnant lipsa educatorilor, în adevăratul înțeles al cuvântului.
            Ce putem face? Fiecare, în jurul lui, să ajute la … conștientizare. Prețios termenul, dar real ca sens. La nivelul meu încerc exact asta. Cu unele persoane am avut succes. Nu cu toate.

            Apreciază

  3. em zice:

    Grea întrebare. Sincer: nu știu ce aș zice. Mi se pare bună ideea ca turiștii să facă cunoștință cu realitatea, să-i responsabilizeze un pic. Ai văzut în postările mele din Mexic (și cam așa facem peste tot) că am bătut drumurile țării respective pentru că am vrut să luăm contact și cu realitatea care nu e deloc roz, departe de ceea ce se petrece exclusiv pentru turiști în resorturi, care sunt niște oaze roz, izolate. E un semn de alarmă. Hmmm

    Apreciază

    • Ştii la ce mă gândeam citind comentariul tău? Nu ştiu de ce că tu n-ai zis nimic dar asta mi-a venit.
      Pe timpul Festivalului Internaţional de Teatru din SB, oraşul e ticsit. Hotelurile şi pensiunile sunt ocupate în proporţie de sută la sută, turişti cu miile, cei mai mulţi fiind străini. Bubuie bugetul local.
      Eu am de ales. Să mă bucur că se aduc bani în oraş şi că eu, într-o viaţă viitoare, mă voi bucura beneficiind de asta, că poate după ce-şi vor băga ei în buzunar vor repara şi drumurile şi vor investi în ceva sau mă pot bucura că la terase nu ai nicio şansă să prinzi un loc să bei o cafea şi dacă o bei, o bei cu preţ aproape triplu decât în altă perioadă sau că centrul e aproape blocat şi te calci în picioare în drum spre serviciu.
      La fel cum cei de pe litoral, de pildă, se cam plâng vara de nebunia de acolo cu blocaje-n trafic şi extrem de multă agitaţie şi nebunie. Şi la ei turiştii aduc bani. Dar pe cetăţeanul de rând nu-l ajută atunci pe moment. Pe moment îl încurcă mulţimea şi îl deranjează gunoaiele lăsate de turişti.
      Cam asta era ideea. Numai că din ce-am văzut în emisiune, la ei nu e vorba de aglomeraţie. E chestie mai gravă. Da, poate ar trebui să fim mai responsabili. Peste tot, nu numai în concedii.
      Te pup!

      Apreciat de 2 persoane

  4. papagigli zice:

    Nu stiu exact care-i treaba, dar am sa comentez la ce am inteles.
    In toate insulitele astea exotice, economia depinde eminamente de turism.
    Pina si sortatul gunoaielor asigura locuri de munca pentru localnici. Fara turism s-ar muri de foame.
    Cind am ajuns in Jamaica, la Sandals, ni s-a spus ca n-ar fi sanatos pentru siguranta noastra sa o taiem aiurea prin insula. Dar am facut donatii pentru copiii de acolo, asa dupa cum am povestit.
    Incalzirea globala- Erupria unui vulcan polueaza atmosfer cam cit reuseste omenirea s-o polueze in citiva ani.
    Cind sunt in concediu imi place sa fiu in concediu, pentru ca cine crede ca aici cresc banii in copaci, se-nseala. Iar stresul de aici nu-l au sigur aia din insule.
    Si n-am luat-o ca pe un repros, dar cred ca asta trebuia sa comentez. Nu?

    Apreciază

    • Bine ai făcut că n-ai luat-o ca pe un reproş că nu e nici măcar intenţie de reproş nicăieri în textul meu 😉
      Există pe undeva prin text scris clar că în concediu oamenii vor relaxare, odihnă, distracţie.
      Nu am fost şi nu ştiu dacă voi merge curând în concedii pe vreo insulă din asta dar şi la Răşinari dacă merg în concediu, vreau să fac ce mă relaxează pe mine. Pe unii îi relaxează munca. Mda, am auzit corporatişti spunând că în concedii, când apucă câteva zile la ţară, abia aşteaptă să meargă la fân. Sigur, nu să se spargă muncind dar îi deconectează dacă dau de două ori cu furca-n căpiţă. Alţii vor numai odihnă, alţii să exploreze.
      Aşa. Da, tocmai asta era. Că îi ajută turismul. Nu ştiu dacă altfel ar fi murit de foame, nu ştiu. Deşi, turismul a explodat acolo în secolul ăsta şi oamenii erau pe-acolo pe atunci. Dar e clar că îi ajută. Numai că îi şi încurcă cumva. Poate nu la fel de mult pe cât îi ajută dar efectele încurcatului se văd în timp, ajutorul e palpabil.
      Mda, aşa e. Numai că poate cât am scris eu comentariul ăsta, pe acolo nişte turişti au aruncat vreo 10 pet-uri. Vulcan n-a erupt că ar fi fost breaking news.

      Apreciază

      • papagigli zice:

        Referitor la insula de gunoaie, aia intra in atributia localnicilor. De ce au lasat-o sa se formeze sau au format-o ei, n-am idee, dar probabil ca atit ii duce capul, ca alta explicatie nu vad. De fapt toate reciclabilele le puteau vinde sau dona unor fabrici care se ocupa de asa ceva, din America. Sint convins ca americanii ar fi trimis un vapor sa le incarce. Dar vazindu-i in ce jale traiesc, nu ma mir. Cred ca daca ar fi fost mai transilvaneni si mai putin moldoveni, altfel ar fi aratat insulele respective 😆

        Apreciază

  5. Iosif zice:

    Traieste,IUBESTE si iarta ! 🙂
    Video

    Apreciază

  6. Ana Vlad zice:

    Păi da, e cu dus-întors, că din ce ar trăi dacă n-ar fi turism? Ar putea, de pildă, ca să împace și capra și varza, să folosească numai ambalaje biodegradabile. Nu mă întreba de care, că nu știu, dar cred că e posibil. Oricum e scump să mergi acolo, probabil ar fi un pic și mai scump, dar ar merita.

    Apreciază

    • În emisiune, cei la care au fost cazaţi turiştii au mâncat peşte, legume şi nuci de cocos. Toate de pe insulă. Sigur că nu se poate trăi numai aşa. Da, ok, şi la ţară oamenii trăiau exclusiv din ce produceau. Dar au trecut vremurile alea şi e nevoie de bani, asta e clar.
      Nu ştiu nici eu ce s-ar putea face concret. În baia camerei erau 3 recipiente din porţelan sau ceramică sau whatever pentru: şampon, gel de duş, săpun lichid. Scenariul emisiunii(dacă a fost regie) a făcut ca una dintre turiste să spună că nu are încredere în ele şi tot sticla ei de şampon a folosit-o, sticlă din plastic.
      Nu-s ipocrită. Şi eu aş fi procedat la fel. Deci şi asta pică. Pe de altă parte, băuturile nu pot fi aduse-n carton. De aia zic că soluţii nu prea sunt. Nu ştiu nici eu…

      Apreciat de 1 persoană

  7. Nu-i câștig fără pierdere, principalul e ca balanța să încline în favoarea beneficiilor. Omul e inventiv, iar atunci când va fi obligat să găsească soluții pentru menținerea habitatului, o va găsi. Cum a făcut-o și de altă dată, în războaie, în timpul epidemiilor sau a catastrofelor naturale. Trebuie doar să-l frigă la deget. 😉

    Apreciază

  8. CarmenP zice:

    Solutii exista, trebuie doar puse in aplicare, sunt sigura ca guvernantii lor stiu asta insa pana una alta turismul este o vaca de muls. Gunoiul se poate recicla pana la 94%, peturi, hartie, sticla, gunoiul menajer se poate arde si folosi ca ingrasamant natural. Deci gunoiul poate aduce valoare. Pentru ridicarea nivelului se poate simplu aduce pamant de pe continent.

    Apreciază

  9. A thorn in your side zice:

    Cine ştie, poate că după 2020 cînd se va finaliza implementarea noii ordini mondiale, arhitecţii ei vor emite o lege cu acoperire globală prin care fiecare post de televiziune de pe glob să difuzeze cel puţin o dată pe lună filmul animat Wall•E. Pentru responsabilizarea populaţiei. Mhm… Între timp, producătorii de „gunoaie” cu durata de viaţă artificial limitată îşi vor continua cu spor activitatea. 🙄

    Apreciază

  10. psi zice:

    să mă consider așadar norocoasă pentru că vacanțele pe care mi le permit îs mai mărunțele, deloc exotice adică? 😀

    Apreciază

  11. Monik zice:

    Din pacate in arhipelaguri de gen pierdute prin ocean se trăiește aproape exclusiv din turism. E grav si îngrijorător ce spui tu. Cred ca o sensibilizare a turistului nu face rau. Eu personal desi călătoresc mult, nu ma dau in vant dupa resorturi AI. prefer sa stau printre localnici. Sa interacționez cu ei. Sa iau pulsul vieții de acolo. Am mai cazut in pacat la hoteluri de lux dar nu e un trend pentru mine. In Maldive, cam asta e oferta si nu îndrăznești sa te duci direct sa stai la un localnic fara sa fi avut experienta in prealabil. Ca na, esti in mijlocul lui nicaieri.

    Apreciază

    • Sigur, Monik! Ar fi ciudat dacă nu chiar absurd şi periculos să te duci de capul tău la localnici. Experienţa asta poate fi trăită aşa, la pas, eventual chiar cu un ghid să îţi şi explice ce vezi. Dar nu poate fi un mod de „viaţă”.
      Sensibilizarea ar putea ajuta. Deşi nu ştiu cum. Că nu poţi merge înapoi acasă cu gunoiul în bagaj să nu-l mai arunci acolo. Nu ştiu.

      Apreciat de 1 persoană

      • Monik zice:

        Da Potecut, e complexa problema. Nu sa pleci acasa cu el, dar nici sa abuzezi de folosirea ambalajelor sau si mai rau, sa le arunci pe unde iti vine (bun deviez acum, asta am observat la marea noastra de acasa, iar dezolarea si mizeria de acolo m-au dezarmat, de altfel am povestit pe blog despre asta)… Dar cum ziceam, turismul creeaza locuri de munca, mai ales pe insule unde sunt nevoile sunt altele … Cred ca pe undeva nici localnicii nu au stiut sa gestioneze situatia, ma refer acum la insula de plastic de care vorbeai… Neglijenta e a lor, ma indoiesc ca un turist, oricat de responsabil, ar avea ceva de facut in acea privinta.

        Apreciază

        • Da, îmi amintesc postarea aia… Trist!
          E cu două tăişuri şi cred că acum deja localnicii sunt depăşiţi de situaţie, numai cu ajutor se mai poate rezolva. Ajutor din afară.
          Turistul nu e vinovat. Deloc. Că am şi spus, trebuie să bea apă, să pape, să se spele. Astea consumă. Sigur, nu să lase gunoi după el pe oriunde. Dar fiind ascunse aspectele astea, nici nu se poate „sensibiliza” cum s-a spus.

          Apreciat de 1 persoană

  12. lucillette zice:

    Eu zic sa nu ne ne agitam inutil, toate se aranjaza intr-un final, mai mult sau mai putin fericit, asta nu poti niciodata aprecia corect in nicio situatie. Poti lua ca exemplu cum au scapat romanii pe rând de tătari, de turci, de nemți, mai nou, cumva de americani si de europeni… O fi bine pt noi astia de acum, ce -au vrut cei de demult? Uneori ma gandesc ca soarta ne ar fi fost ceva mai buna cu prezenta nemteasca , de exemplu, daca privim un pic intr-acolo. Altii si au dorit mult americanii. Acum vrem europeneste sa trăim. Deci….
    Concluzia? Ne adaptam bine indiferent de situație. Or fi costuri? Or fi. Dar life goes on. Si nu putem nega ca ne place al dracului de tare asa cum este. Că ne intrebam p-ici, p-acolea, una-alta, asta e dintr’o plictiseală si o mirare fara rost si fara scop. Fără urmări.
    Aia din emisiunea respectiva, de au fost acolo, vor merge acasa si-si vor mai aminti de toata tarasenia tocmai in concediul urmator. Nu ca ar fi nepăsători, dar au viata lor de acasa de trait, care seamănă, poate sub alte aspecte, sigur, cu cea de acolo. Greu de gestionat si ele. Viata toata e greu de gestionat in orice colt al lumii ai ducea-o. Părerea ( ca o convingere) mea. ( posibil sa-mi fi dat cu stangu’ – n dreptu’ pe aici…)

    Apreciază

    • No, nu mai ştiu ce să zic. Ai dreptate numai că fatalitatea nu prea ajută. Nu ştiu, aşa ne-o fi soarta să ne înghită gunoaiele…
      Normal că ăia nu vor face nimic altceva decât, poate, nu vor mai arunca peturile unde le vine. Atât. Şi e suficient şi asta. Dar ai dreptate, mare lucru nu se face.
      Stai liniştită, ţi-am mai mai spus că aici nu e ring de box. Aici nu se dă cu stângu’n dreptu’ că se discută normal şi nu sare nimeni la beregata nimănui, nu-ţi mai face probleme 😉
      Da’ şi io m-am „ne intrebam p-ici, p-acolea, una-alta, asta e dintr’o plictiseală si o mirare fara rost si fara scop. Fără urmări.” ? 🙄 Adevărul e că… cam da. Da’ pe aci mă-ntreb. Că-n rest nu am unde 😀 😀

      Apreciază

      • lucillette zice:

        As spune ca nu despre tine era vorba ci despre omenire in general, dar simplificand ajungem din nou la individ. Cu toate astea si eu tot pe aici ma intreb una si alta, mult prea putin insa din tot ce gandesc, mai mult totuși decat as face-o prin alta parte, n -a fost asadar vorba despre cineva anume.
        Si da, cred ca legea selectiei naturale funcționează. Daca-i nimerit sa intervenim nu stiu, am vaga banuiala ca ar fi cam inutil, asa cum am si spus mai adineauri.
        Stii ce am inteles de un timp? Incrancenarea nu are rezultatul scontat. Lucrurile curg oricum. Nu intelege ca nu mi place si nu am urmarit controlul in tot ce misca. In viata mea, ma refer, unde am considerat ca pot interveni. Am avut parte de o surpriză. Si de o concluzie: tre sa fii singur pe lume pt ca obiectivele sa fie atinse. Sa nu uitam ca suntem 9 miliarde. Si chiar daca se vorbeste de liberul arbitru ca fiind hotărâtor eu nu cred in el. Si, de fapt, in nimic altceva dincolo de orice dubiu.

        Apreciază

        • Ohoo, da! Cu încrâncenarea nici eu nu sunt deloc de acord. Nu o înţeleg.
          Nu sunt o militantă. Pentru nimic. Militez pentru mine, cu mine. Când o fac. Nu sunt nici adepta teoriei consipraţiei, nici nu-mi imaginez că voi pleca vreodată de capul meu să salvez balene. 😀
          Deci am înţeles perfect tot ce ai spus şi ai dreptate.
          Textul meu s-a născut din impactul pe care l-a avut emisiunea şi din diferenţa ca de la cer la pământ între două locuri apropiate ca distanţă. Nu mi-aş fi imaginat că este posibil aşa ceva. Nu am vrut să zic mai mult decât am zis, a fost doar ca idee şi întrebare retorică de final.
          Îţi mulţumesc mult, lucillette!

          Apreciat de 1 persoană

  13. Fabiola Ion zice:

    Ştii părerea mea despre turismul pe litoral şi ale lui beneficii. Exact ca la tine. E greu când eşti turist în zone paradisiatice (oi fi scris bine?) şi vrei să fie totul roz bonbon. De vină sunt şi cei care se ocupă de lanţurile hoteliere că nu-şi responsabilizează clienţii. În pana mea, ai o căruţă de bani să ajungi acolo dar ai creier cât o nucă încât să-ţi arunci gunoaiele unde vrea muşchiu’ tău? Totuşi, vorbim de locaţii de super lux, nu de o amărâtă de Mamaia.

    Apreciază

    • Da, mi-am amintit şi de o postare de-a ta pe tema asta 😉
      Clientul nostru… cum era? 😀
      Nu ştiu cum s-ar putea face asta cu responsabilizarea. Nu ştiu.
      Şi dacă au o căruţă de bani, nu îi musai să aibă şi bun simţ. La fel cum, dacă nu ai căruţa, nu înseamnă că n-ai educaţie în sensul ăsta. Omul cu creier şi cu bun simţ e la fel şi-n hotel de 7 stele şi-n bătătura de la ţară. Ceilalţi… scuipă seminţe şi-n Taj Mahal dacă aşa ştiu ei. Şi ăia sunt pe genul „bă, ie banu’ meu deci fac ce vrea muşchiu’ meu, nu-mi dai tu mie ordine”. N-ai cu cine. Ăştia sunt genul care aşteaptă ca chenerii să-i şteargă şi la gură după ce-au mâncat. Că ei dau banu’.
      Deci sunt convinsă că aşa cum sunt turişti care dau căruţa de bani pe vacanţe că-şi permit şi că vor şi că bine fac şi după ei nici măcar o scamă nu rămâne că-şi strâng singuri şi nu lasă gunoaie, sunt şi din ăştia care n-au niciun stres.

      Apreciat de 1 persoană

  14. Ana zice:

    Sincer , nici eu nu stiu ce sa raspund, mai ales ca eu nu am casa. In principiu am doo variante: casa undeva unde nu apare pe nici o harta si doi, un van utilat cu minim de confort si sa urmaresc vara.
    Dar , rea si scorpie cum ma sti, in orice loc de pe lumea asta se face turism , exista partea alba si partea neagra. Eu personal , daca as avea banii necesari , maine as pleca in Maldive, indiferent de orice. Ca sa apuc sa vad locurile turistice inainte de a se scufunda in ocean. Cat despre partea cu gunoaiele….oricat de diplomata inngandire as fi, am si aici gunoaie….e suficient sa merg pana la Bega si sa vad mizeria adusa pe canal din Timis. Sa mai zic cum se plimba plasticul pe Timis , venit de cine stie unde? 😦
    Miscarea umana, in multe locuri , aduce dupa sine dezastru, indiferent unde. Cei care aduc tehnologia si progresul , aduc distrugerea , eu asta cred. Acolo unde traditia de viata si trai se pastreaza din timpuri stravechi , natura este respectata.

    Apreciază

    • Ce să mai zic eu când ai zis tu ce era de zis?
      Ba zic. După ce venim din Maldive, mă primeşti la tine la o cafea în casa aia undeva unde nu apare pe hartă? 😀
      Aşa e, Ana. Unde ajunge omul, încet-încet se distruge. Sunt foarte multe locuri absolut minunate, care merită văzute. Dar din păcate unii nu prea ştiu să păstreze. Şi dacă-i lăsăm pe ăia deoparte, oricât de mult păstrezi curăţenia, să zic, tot se strică. Ba poluare, ba tăieri de păduri, ba…

      Apreciat de 1 persoană

  15. -X- zice:

    Cunosc destula lume care a platit destul de mult pentru cazarea la un hotel de patru stele si la incheierea sejurului au regretat faptul ca in loc sa viziteze orasul, imprejurimile, in loc sa guste la maximum din culoarea locala, sa cumpere suveniruri autentice, sa descopere o natura diferita de cea de acasa s-au trezit prizonieri in piscina, in sala de fitness, sauna, barurile și restaurantele hotelului, etc

    Mie una mi-ar place mult sa calatoresc cu Orient-Expressul 😉 … sau cu un vaporas pe Dunare, de la izvoare pana la varsarea in Marea Neagra.

    Apreciază

    • Acum trebuie să recunosc că-i tentant tare să stai la terasa unui hotel la cafea vreo 3 ore. Pe urmă să te relaxezi la piscină vreo 2, la masă vreo 2 şi la spa încă una. 😀
      Regreţi pe urmă, e drept. Că e frumos să te plimbi pe unde n-ai mai fost, să vizitezi, să vezi, să cunoşti. Dar când eşti chiar în faţa faptului… ai tot amâna ieşirea aia.

      Apreciază

  16. vavaly zice:

    cum zice si Fabiola, daca se vrea lucrurile pot sta si altfel. dar interesele sunt altfel asezate si ierarhizate si nu prea au cei mici puterea de a decide. pe acolo nu cred ca se obisnuiesc protestele, de greve nici atat. asa ca bietii oameni isi traiesc viata cum le e dat si spera ca poate omenirea globala sa aiba mai multa minte si sa ia masuri. e trist dar asta e realitatea. de fapt,mentalitatea. e cam ca la noi, la blocuri. adica sa avem zorzoane in case dar ce e dincolo de ușa nu ne mai pasă.

    Apreciază

    • Şi eu sunt convinsă că oamenii de acolo nu au ce şi cum să facă în acest sens. Şi până la urmă, nici turistul. În afara celor care aruncă pe unde apucă. Şi cel care aruncă la coşul de gunoi contribuie cumva la asta dar problema nu e la el.
      Şi da, e exact ca la blocuri, cum bine ai spus. Dacă la noi e cu zorzoane, ce contează că dincolo de uşă ne mănâncă şerpii?
      O zi frumoasă să ai, vavaly!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s