Potecuţa şi leapşa de vineri

tAm fost lepşuită (a doua oară pe anul ăsta, prima dată a fost cu filme) şi n-am refuzat politicos aşa cum fac de obicei la lepşe că e despre cărţi şi că… nu ştiu de ce dar am spus că voi încerca atunci când voi avea timp. Acum am timp şi îi mulţumesc frumos dragei de condimente pentru viaţă pentru că s-a gândit şi la mine şi m-a „strigat” la răspunsuri. Am văzut că au mai fost câţiva care au răspuns dar au sărit peste „regula” de final, aceea de a da leapşa mai departe, aşa că sunt mai relaxată, ăsta fiind unul dintre motivele pentru care în trecut am sărit peste mai multe lepşe. Nu-mi place să stric joaca nimănui dar şi de data asta o voi lăsa la liber pentru cine doreşte.
Cei care nu au venit acum prima dată pe poteci ştiu că sunt zuză, am mai spus, s-a mai văzut, deci nu vă mai avertizez că la unele puncte voi veni cu dovezi clare deşi nu mai era nimic de demonstrat în sensul ăsta. Asta sunt, cu mine defilez, n-am de unde să scot o altă „io” mai mişto. Să ştiţi că uneori chiar e distractiv să merg cu mine pe stradă aşa târli-târli cum sunt, chiar „mă râd” mult de mine şi cu mine. Dar na, uneori poate fi periculos aşa că nu încercaţi asta acasă 😉

Să începem, zic:

Preferi cititul în pat sau în alt loc?  
Între pat şi alt loc, aleg patul pentru că nu ştiu ce presupune acel alt loc şi n-aş risca să mă trezesc plutind în derivă pe vreo mare mai mult sau mai puţin neagră sau albastră. Dar la mine aşezatul în pat la citit presupune muncă asiduuă. Că dacă stă bine perna, nu stă bine plapuma şi când se aşează plapuma, se deranjează cearceaful şi când se îndreaptă cearceaful, amorţeşte braţul şi când se dezmorţeşte braţul, se strâmbă perdeaua sau apare o scamă pe covor şi trebuie să o iau de la capăt. E mai simplu pe fotoliu din punctul ăsta de vedere dar dacă reuşesc să trec peste toate piedicile de mai sus, e bun şi patul.

Personaj principal feminin sau personaj principal masculin?   
Nu am o preferinţă în sensul ăsta. Dacă e bine conturat personajul, chiar nu contează, important e să mă „vrăjească”. Recunosc, am o problemă cu personajele feminine care par că întruchipează perfecţiunea: sunt excesiv de frumoase şi deştepte şi dau lecţii peste lecţii şi trec peste toate de parcă ar şterge praful de pe mobilă. Mda, sunt invidioasă dar astea mă enervează. În schimb, ei au voie să fie perfecţi, ba chiar e indicat 😀

Gustări dulci sau gustări sărate?   
În general? Sărate şi picante. Tare-tare. Adică tare sărate şi tare picante.
Când citesc? Doamne fereşte! Nu pot mânca decât în faţa calculatorului în timp ce citesc pe poteci că atunci când mă citesc pe mine nu trebuie să mă concentrez prea mult şi pot face şi una şi ailaltă. Acum serios: când am o carte în mână nu mă ating de nimic pentru că o singură firimitură căzută pe carte îmi poate strica tot cheful, e sinonimă cu scama de mai sus. Deci nu. Mănânc la filme, la ştiri dar nu când am carte în mână. Niciodată, nein, niet, nu egzistă!

Trilogii sau serii alcatuite din mai multe volume? 
Întrebarea asta mi-a amintit de anii de şcoală când primeam lista cu lecturi obligatorii şi primul lucru care ne măcina era: oare romanul x sau nuvela y câte pagini are? E groasă cartea aia? 😀
Prefer romanul de unul singur, să ştiu că începe la prima pagină şi se termină la ultima 😀
Serii sau trilogii citesc cu o singură condiţie: să văd pe noptieră toate volumele. Altfel, să citesc acum o parte şi să aştept un an să fie lansat următorul volum, cu toată consideraţia pentru autor, zic nu merci. Că n-am răbdare şi că pierd firul şi se stinge emoţia şi îmi pierd interesul şi că sunt zuză.

Naraţiune la persoana I sau la persoana a III-a? 
Nu ştiu ce să răspund pentru că pentru mine asta contează mai puţin dacă subiectul mă face să nu las cartea din mână după primele pagini. E drept că la persoana I poate părea mai „accesibilă” dar nu e o regulă şi în niciun caz nu e un criteriu după care aleg o carte. Sau un motiv să-mi placă sau nu o carte.
Aştept una la persoana a II-a. Adică: tu, Potecuţă, fiinţă sublimă… 😀 Evident, nu scrisă de mine.

Librărie sau bibliotecă?   
Ooo, Doamne! Atenţie, urmează detalii extrem de personale: librărie fără să stau pe gânduri nici măcar o clipă. Dar nu să stau să citesc acolo.
În primul rând, cartea trebuie să fie a mea. Sunt extrem de posesivă şi de egoistă cu asta. A mea! A mea, nu pune mâna, e a mea. Am încercat de două ori cu împrumut şi în primul caz, după ce am citit vreo 20 de pagini din cartea împrumutată, m-am îmbrăcat, m-am dus la librărie, am cumpărat-o şi am citit varianta mea iar pe cea împrumutată am înapoiat-o a doua zi. În al doilea caz, am cumpărat cartea după am citit-o pentru că nu am rezistat să ajung la librărie. N-am recitit-o dar trebuia să o am şi eu, altfel nu se liniştea stolul din capul meu.
În al doilea rând, sunt disperată după mirosul de cărţi noi. Dacă atunci când voi creşte eu mare şi mă voi face vedetă, voi avea parfumul meu, că văd că e un must în rândul vedetelor, aşa va mirosi parfumul Potecuţa: a carte nouă. Da, miros cărţile şi nu mi-e ruşine să o recunosc. Cărţile şi pâinea caldă. Îmi lipesc nasul de file sau de coaja de pâine şi trag aer în piept de parcă aş vrea să le prizez. Nu mai am şanse, aşa-i?
Şi nu în ultimul rând, deşi chiar şi cu cărţile mele mă port de parcă ar fi ouă, sunt mai liniştită să ştiu că sunt ale mele, că dacă se întâmplă ceva, nu suport ruşinea în faţa nimănui.

Cărți care îţi provoacă râsul sau cărţi care te fac să plângi?   
Cărţi care să le combine pe astea două nu am voie să aleg? Ideal e să fie un subiect serios în care să fie strecurate şi reprize de umor, să existe situaţii comice sau descrise în tonul ăsta. Altfel, caut bancuri pe net. Nici să plâng de la început până la sfârşit nu-i bun că doar am zis că nu suport să fie altceva în afară de litere pe paginile de carte. Nici firimituri dar nici lacrimi. Că pătează.

Copertă albă sau copertă neagră?
Am urmat, fără să vreau, îndemnul proverbului care zice că ar fi bine să Don’t judge a book by its cover dar l-am reformulat din mers şi deşi am judecat, n-am ales niciodată cartea după copertă. Nici după culoare, nici după altceva de pe ea. Poate părea mai elegant negrul, nu ştiu.
Ca să leg răspunsul ăsta de cel cu librăria, eu mai întâi, cum am spus, miros cărţile. Pe urmă stau să „mă împrietenesc” cu ele, studiez coperta foarte atent, citesc pe spate, mă uit pe faţă şi iar citesc pe spate şi abia apoi mă apuc de citit cartea, după ce simt că gata, e a mea. Am zis de zuză, remember? 😀
Şi da, am judecat coperta după ce-am citit pentru că deşi mi se părea wow coperta la început, parcă după ce terminam cartea nu mi se mai părea cea mai bună alegere. S-a întâmplat şi invers, să pricep coperta la finalul cărţii. Aşa că nu contează, nu pot alege o culoare aşa, la modul general.

Roman psihologic sau roman de acţiune? 
Psihologic. Sau depinde de acţiune 😀
Cărţi cu împuşcături nu citesc, pentru astfel de acţiuni există Vin Diesel care zâmbeşte într-un mare fel când cu o mână împuşcă cinci oameni răi şi urâţi şi cu ailaltă sugrumă alţi trei în timp ce dă cu maşina peste alţi doi. Da, a cam apus epoca lui Norris 😀
Revin: psihologic. Am mai spus asta? Nu-i nimic, am ajuns la final aşa că e în loc de epilog. Psihologic. Sfârşit.

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

58 de răspunsuri la Potecuţa şi leapşa de vineri

  1. em zice:

    Fain! M-am amuzat. Și de scamă. :)))

    Apreciază

  2. Ce tareeeee :))) fenomen esti!

    Apreciază

  3. illusion zice:

    M-ai făcut să zâmbesc, zuza mea plecată pe poteci 🙂

    Apreciază

  4. Monik zice:

    Esti delicioasa! Chiar si o simpla Leapșa se desprinde de ceea ce este cand scrii tu. ❤️

    Apreciază

  5. A thorn in your side zice:

    Într-o minte deschisă e loc pentru toate. 😉

    Apreciază

  6. Oana zice:

    Și uite așa, am mai aflat ceva despre potecuț, fain!
    Carte nouă și pâine așadar….total de acord!

    Apreciază

  7. -X- zice:

    Apropo de locul unde citim … am vazut destule persoane care citesc in metrou sau autobuz, uneori chiar si in picioare, si le invidiez pentru faptul ca reusesc sa se cncentreze asupra subiectului cartii 😉

    Apreciază

  8. Ce frumos ți-a ieșit și această leapșă! Acum m-am lămurit pe deplin: sunt și eu zuz, dar nu-mi fac probleme. 🙂

    Apreciază

  9. Mugur zice:

    Dacă spun că Potecuța este un adevărat fenomen, poate mă iei în râs.
    Dacă spun că Potecuța scrie extraordinar, ai să zâmbești în colțul gurii, a neîncredere.

    Am să spun că eu n-aș ști ce să scriu la o astfel de leapșă. Spre exemplu, nu am dat atenție niciodată coperților, deși îmi caut o anumită carte în propria-mi bibliotecă după aspectul ei, căci am memorie fotografică. Subiecte sau genul personajelor? Nimic de genul ăsta în capul meu atunci când voiesc să citesc ceva. Mai important poate fi subiectul, în sensul atingerilor cu viața reală sau una ipotetic-reală, viitoare.
    Mi-ai amintit de o serie epistolară a unui Ciufulici, scriind despre cărți.

    Apreciază

    • Să ştii că şi eu caut cărțile în bibliotecă tot aşa. Le depistez de la distanță după cotor. Dar niciodată nu am cumpărat o carte pentru că avea coperta frumoasă. Nu e timpul pierdut, poate se va întâmpla şi asta.
      M-am bucurat să recitesc postarea aia. Chiar, ce mai face Ciufulici, nu ne mai scrie? 😉
      Nu am cum să te iau în râs, Mugur! Îți mulțumesc mult. E drept că nu prea îmi intră mie în cap asta dar nu iau în râs.
      Îți doresc o zi frumoasă!

      Apreciază

  10. ane zice:

    Mi-au placut raspunsurile tale la intrebari. Ma bucur sa intalnesc oameni frumosi cu care ma-m identificat !

    Apreciază

  11. doar nicole zice:

    Dacă, vreodată, va răsări minunat vreo jucăușă carte a „Poteci/lor de dor”, cu sau fără lepșe, hm… eu, așa „doar” cum mă știu m-aș regăsi 100% autoportret în ochii mâțului din imagine. 😀

    Apreciază

  12. April zice:

    Acum nu mai înțeleg nimic, îți place leapşa sau nu? Că te-aş mai „lepşui” şi eu câteodată, nu de alta, dar răspunsuri ca tine nu mai dă nimeni! 🙂

    Apreciază

    • Mulțumesc mult, April!
      Pe vremea când leapşa atingea „apogeul”, primeam cam în fiecare zi câte una. Dacă le acceptam pe toate, ar fi însemnat să postez numai lepşe. Să fac o selecție nu puteam. Pe cine să refuz şi pe cine nu? Nu puteam face asta. Şi cui să o dau mai departe să nu supăr pe nimeni, nici pe cel care a trimis-o, oprind jocul la mine? Aşa că am explicat cum am putut şi nu am mai jucat mult timp. Acum m-a prins Ana cu filmele la început de an şi asta. Nu e vorba de plăcut, nu am spus că nu îmi plac dar eu nu pot refuza, mi-e ruşine să accept una şi să refuz 3.
      Asta e povestea.
      Tu poți trimite, eu fac ce pot să fie bine. Dacă pot 😉
      Zi frumoasă să ai!

      Apreciat de 1 persoană

  13. Mă înscriu și eu pe lista de așteptare la parfumul Potecuță! Ba chiar cred că mă apuc să dau din coate, să prind un loc mai în față :).

    Apreciază

  14. Dar un parfum cu miros de pâine caldă nu scoți tu?😃😃😃 ne cam potrivim. Nu mai iau și eu leapșa 😘😘😘

    Apreciază

  15. psi zice:

    răspund și la tine, cum i-am zis și lui sava (copy paste, mea culpa):
    de obicei prefer să citesc în fotoliu și de departe prefer cartea tipărită. ancore de kinestezic, cred.
    nu am probleme cu personajele câtă vreme sunt bine conturate, ba încă aș spune că la apetența mea pentru fantasy accept orice fel de personaj. de pildă râul lui hesse este un personaj teribil. 🙂
    când citesc, citesc, nu gust.
    întrebarea cu serii / trilogii vine-cred- de la pasionații de fantasy care în mod sigur ar răspunde că preferă trilogiile. acuma eu aș răspunde doar că la mine contează cum este scrisă cartea, dinamica ei. pentru că război și pace de pildă e un roman mare, impresionant, dar cunosc trilogii care în derulare își pierd din substanță. literatura americană e cel mai concludent exemplu.
    cât privește persoana narațiunii, aici mi-e indiferent câtă vreme ceea ce citesc mă captivează. nu cred că narațiunea la persoana a treia dăunează autenticității.
    prefer librăriile pentru că ador mirosul de carte nouă. și pentru că prefer să am cartea pentru un timp îndelungat.
    comics? pentru râs există benzi desenate, cred. 🙂
    culoarea copertei este mai puțin importantă pentru mine, cu mult mai puțin importantă decât autorul, să zicem.
    prefer romanele cu acțiune bine conturată, care au miez, care mă pun pe gânduri și îmi stârnesc emoție. psihologicul există chiar și într-un roman de acțiune. 🙂

    Apreciază

  16. Ce frumos le-ai descris şi lămurit tu pe toate! Scama ta devine personaj principal. Ador felul acesta dulce, sărat şi picant, în acelaşi timp. 🙂

    Apreciază

  17. Frumos! Nici nu ma asteptam sa fie altfel, cand e vorba de tine :)) Si eu ador mirosul de carte noua si de paine calda. O saptamana frumoasa pe potecuta!

    Apreciază

  18. lercaalina zice:

    Și eu sunt cu romanele psihologice. Hi5! 🙂

    Apreciază

  19. Adriana zice:

    Dacă nu mi-ar citi si ceilalti comentariile ti-as spune ca mie mi se spunea doamna Scamă. Obsesia mea e pâinea caldă cu coaja crocanta, iar in pat de citesc, adorm instantaneu. Si nu m-a citit nimeni altcineva acum, da? In fine, ti-as mai fi spus cum mă mai strigau prietenii, dar devin personaj și cum în carte nu ajung..mai bine tac. Habar n-am ce am scris aici, dar m-am molipsit de la tine..cu veselia…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s