Vă chem şi eu la consultări

2No, chiar mă întrebam, în sinea mea de potecuţă, când va veni momentul unui nou episod din categoria „sunt nedumerită, caut lămurire” şi a venit fără să-l chem că doar nu se putea să stau liniştită fără să ajung în situaţia de a mă contrazice eu pe mine. Am încercat să mă ajut singură dar am ajuns în punctul în care m-am împotmolit în argumente şi contraargumente, balanţa a luat-o razna aşa că vă cer ajutorul să pot ajunge şi eu la o concluzie, să-mi potolesc curiozitatea. Şi cum de obicei prefer să întreb decât să mă dau deşteaptă, iacătă-mă întrebând că la capitolul ăsta chiar nu mă pricep şi tocmai de aia nici nu trag concluzii pripite. Ştiu că mi se potriveşte la fix bancul ăla cu „da, bă, da’ io numa’ acu’ am aflat” dar am totuşi o scuză: nu m-a interesat prea mult până acum. Am mai văzut câteva poze, ştiam în mare că există aşa ceva dar nu am văzut niciun episod, nu am citit nimic despre şi nu am analizat deloc „fenomenul”. Săptămâna trecută însă, am descoperit o emisiune pe unul dintre canalele TV şi am rămas ca hipnotizată în faţa ecranului.

Despre Toddlers and Tiaras vorbesc. Ştiţi emisiunea? Aia-n care nişte fetiţe de la o agenţie sau ceva se întrec cu alte fetiţe de la altă agenţie sau ceva, ca să câştige premiul cel mare. Un fel de Miss, adică. Am înţeles că se dau şi premii în bani dar nu m-a interesat cât şi cum că eram ocupată să stau cu gura căscată la ce vedeam şi în situaţiile astea e mai greu să gândesc, mno. Concursul e pe etape, pe categorii de vârstă şi pe probe. Pleacă de la categoria 0-2 ani şi ajunge până la pe la 13, parcă. Eu am văzut numai miţiţele de fetiţe, toate frumoase de pus pe rană. Dar. Normal că există un dar, altfel eram lămurită şi nu vă mai întrebam. 😀

Primul lucru care m-a făcut să exclam wtf, pardon, e postare despre copii şi nu se cade. Primul lucru, spuneam, care m-a făcut să exclam „auch, chiar aşa?” (e mai potrivit sper) a fost porcăiala între mămici. Văleleu, cum se ceartă mămicile alea când se ceartă! În faţa copiilor, normal, că doar pentru ei se certau. Peste asta am trecut repede că am pus-o pe seama scenariului, am zis că sigur că se ceartă că aşa au primit indicaţii şi nu se pune.
Al doilea moment de şoc a fost când am văzut că fetiţelor le sunt puse gene false, să dea bine pe scenă. Asta pe lângă foarte mult machiaj, desigur. Sunt sigură că mulţi dintre voi ştiţi despre ce vorbesc, am spus de la început că-s întârziată aşa că nu e nicio noutate ce vă spun. Şi dacă nu ştiţi emisiunea, aţi văzut sigur poze cu fetiţe-păpuşele, cu mult rimel şi ruj şi coafate şi pudrate şi stilizate. No, alea sunt fetiţele.
Şi, în fine, al treilea moment de woow, nu creeed, a fost când am văzut că o mămică era agitată că fetiţei ei îi căzuse un dinte de lapte şi regulamentul nu permite feţiţelor să participe dacă-s ştirbe. Aici m-am revoltat puţin, recunosc dar mai bine tac că am zis că nu mă pricep. Ce a făcut mămica? S-a dus cu fetiţa la pus de proteză şi fetiţa a urcat pe scenă 😉
N-am înţeles idea. Înţeleg că o participantă la Miss nu dă bine dacă-i ştirbă dar şi la dinţii de lapte e aceeaşi regulă? Nu-i cam devreme să pui frumuseţea în baza unui dinte lipsă? 🙄 Eu acum întreb, nu dau cu paru’, pe cuvânt.

Momentul care m-a făcut să scot nasul la lumină şi să butonez telefonul pe google şi să mă pun la curent a fost când a apărut o fetiţă care o imita pe Dolly Parton. Fetiţa arata aşa:
1
Nu, nu e editată poza, chiar i-au pus „sâni” şi „funduleţ” ca să semene cu Dolly. Am butonat pentru că m-am declarat înapoiată când am decretat că e prea mult ce-am văzut şi cumva m-am liniştit când am văzut că au mai fost şi alţii ca mine. Am înţeles că s-a iscat un scandal după ce a apărut fetiţa asta şi încă una care avea o ţigară aprinsă în mână ca să imite nu mai ştiu ce vedetă. Şi, în general, am înţeles că emisiunea a generat controverse şi a fost închisă apoi deschisă şi iar închisă şi tot aşa.

Sigur că nu mă cred deloc mai deşteaptă decât toată echipa aia de producţie şi decât toate mămicile care şi-au dus fetiţele acolo. Mă gândesc că oamenii ăia au ştiut ce fac, s-au consultat cu nişte psihologi sau ceva, nişte specialişti în „parenting” şi nu s-au dus să-şi traumatizeze copiii. Am înţeles din ce-am citit că din contră, asta le ajută pe fete să-şi depăşească nişte complexe, frica de a vorbi în public, timiditatea, că le creşte încrederea în sine, că se dezvoltă, că multe altele. Io nu mă bag. E drept că nu înţeleg cum se dezvoltă o fetiţă căreia i se pun sâni la 4 ani dar accept că-s habarnistă şi că am uitat cum eram eu la vârsta aia aşa că nu trag concluzii. Mai ales că eu eram ocupată să fiu ghioceauă şi soţie de împărat pe la anii ăia aşa că nu era cu defilat pe podium. Eu ştiu că pentru mine toţi copiii ar fi perfecţi pentru orice concurs de Miss, fără machiaj şi fără artificii că ei sunt frumoşi aşa cum sunt.

Mămici, tătici, bunici, mătuşici, voi ce părere aveţi? Pe la noi sunt concursuri din astea de Miss pentru pitici? Şi voi aţi merge cu fetiţele la un concurs din ăsta, cu peruci şi tot tacâmul?

Sursă foto: 1, 2

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

102 răspunsuri la Vă chem şi eu la consultări

  1. Ana Vlad zice:

    Am văzut și eu ceva asemănător mai demult, nu știu dacă emisiunea de care zici sau alta, cert e că m-am îngrozit și m-am îngrijorat. Deci nu tw pot

    Apreciază

  2. illusion zice:

    Eu cred că fetițele sunt mult mai frumoase fără machiaj și chiar și cu un dințisor lipsă. Care mai e farmecul copilăriei dacă tu îl ascunzi sub un bronz la solar, un kil de fond de ten și poate și o proteză dentară?

    Apreciază

  3. Ana Vlad zice:

    Tot eu sunt, mi-au fugit degetele :D, scuzați. Cum spuneam, nu te pot ajuta, că nu mi-am revenit încă din șoc și groază. Copiii trebuie musai să fie naturali, măcar copiii.

    Apreciază

    • Sincer, şi eu cred ca tine. Dar ceva dă cu virgulă. Oare numai nouă ni se pare prea mult? De aia m-am abţinut că na, nu am copii şi sunt în urmă cu concursurile astea. Dar da, frumuseţea unui copil tocmai în naturaleţe constă.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Bine că n-am văzut această emisiune!… E trist…Nu știu cum pot să accepte să facă așa ceva …

    Apreciază

  5. Acum ceva vreme, butonând telecomanda în căutare de… ceva, am dat și eu peste o emisiune de acest fel. Norocul meu că s- a apropiat pauza de publicitate și nu am văzut prea mult, nici nu am revenit. E șocant să le vezi atât de coafate și machiate, cât despre mămici, no comment. Dacă aș avea o fetiță nu aș supune-o unor asemenea încercări. Oi fi eu mai demodată! Când e majoră poate hotărâ singură, dar până atunci… Doamne, deci știrbele nu sunt acceptate, probabil zâmbetul nu le mai este la fel de „expresiv”. 😀

    Apreciază

  6. A thorn in your side zice:

    Copilărie furată. Părinţi profitori cu ego-uri cît Himalaya şi creiere cît firul de nisip.
    Teroriştii ăia – dacă ar fi cu adevărat ce se pretind – ar trebui să pună bombe la picioarele turnurilor de televiziune, nu în metrouri, pieţe şi lăcaşe de cult.

    Apreciază

    • Nu cred că bombele ar rezolva ceva. Ştii, în televiziuni ca şi în metrouri, mai sunt şi oameni care nu merită să moară doar pentru că sunt în spatele camerelor care filmează oameni cu care nu sunt nici ei de acord. De fapt, nimeni nu ar trebui să decidă cine merită să moară şi cine nu.
      Acum: şi eu m-am gândit că părinţii fac asta pentru ei. Că alea mici, la 4 ani, nici nu realizau unde sunt, cât de important e concursul, cât de mare premiul şi tot aşa. La o adică bătălia se dădea între mămici, nu între fete.

      Apreciat de 1 persoană

      • A thorn in your side zice:

        Era o figură de stil, cu bombele. Nu sînt adeptul stilului american „tragem la întîmplare, or muri o mie sau o sută de mii da’ poate îl nimerim şi pe-ăla care trebuie”.

        Copiii sînt victime colaterale întotdeauna. În mare le-ar putea părea o joacă, pînă la un punct poate chiar este, însă în subconştient rămîne înfipt ceva ce cu timpul ar putea naşte monştri. Foarte similari cu adulţii care-i manipulează acum.

        Apreciază

  7. Îngrozitor. Copilăria se transformă în cu totul altceva. A maturiza un copil, cu sau fără aceste concursuri de miss, e o aiureală de proporții.

    Apreciază

  8. Ioana zice:

    Și eu fusei la fel de revoltată ca tine atunci când am aflat despre aceste lucruri. Ba chiar mai mult: tulburată și traumatizată. Eu, care îs om în toată firea și am mai văzut chestii la viața mea.
    Îmi pun ochelari de cal când vine vorba despre acest subiect și continui să cred că nu e normal și sănătos ceea ce se întâmplă. Pentru nimeni. Nici pentru bietul copil. Nici pentru bietul părinte idiot (scuză-mi îndrăzneala) al bietului copil. Nici pentru publicul spectator și telespectator. Pur și simplu nu e. Și nici nu înțeleg cum ar putea fi.
    Pentru orice copil, cea mai cea metodă și cale de a se dezvolta sănătos din toate punctele de vedere este iubirea părinților. Este esențial ca părinții să își iubească copilul și să se iubească între ei, tocmai pentru a fi cel mai bun exemplu. Și la fel de important este să sădim în mintea și în sufletul copiilor noștri că sunt perfecți și minunați așa cum sunt. Pentru că așa sunt. Copiii trebuie să fie ei înșiși, să crească conștienți de frumusețea interioară pe care le-au cultivat-o părinții pentru a putea fi oamenii fericiți de mâine. Eu așa cred, că un om fericit este cel care își cunoaște adevărata valoare și care nu se compară cu nimeni, care este mulțumit cu el însuși și cu ceea ce are, iar lucrurile acestea se învăță de mic. Dacă există norocul unor părinți deschişi la minte. Dar nu în sensul celor din emisiune, deși probabil că așa se consideră.
    O gândire sănătoasă, în beneficiul copiilor, nu este aceea că „așa e moda acum”, „acestea sunt timpurile”, „ne modernizăm și noi”, etc. – efectul de turmă. Ca părinte trebuie să îți dorești ca puiul tău să devină un om de bine și să îl educi în acest spirit. Să lăsăm moda deoparte, se schimbă. Dar caracterul copilului tău îi va rămâne toată viața.

    Apreciat de 1 persoană

    • Îţi mulţumesc mult, mult pentru acest comentariu! Mi-a mers direct la suflet, e în perfectă armonie cu ceea ce cred şi eu în legătură cu acest subiect. Nu am îndrăznit să o spun atât de clar pentru că trăim în epoca lui „n-ai copii, n-ai habar, ţine-ţi gura” şi chiar am ajuns să cred că poate aşa o fi, poate chiar nu pot avea o părere neavând experienţă în acest sens. Cred cu tărie că exemplul din familie e cel mai important indiferent de activităţile extraşcolare la care participă copilul.
      Mulţumesc încă o dată!

      Apreciat de 1 persoană

  9. Un concurs de Miss este un concurs de frumusețe, dar ce folos dacă frumusețea naturală a fetelor a fost acoperită de tone de machiaj și alte chimicale? Cum mai pot acei copii sa se facă remarcați pentru modul în care arată, dar și mai important, pentru modul în care gândesc? (Chiar daca au 4,5 sau 13 ani) Cum mai pot ei să își evidențieze personalitatea daca se ascund sub măști de staruri sau alte roluri?..

    Apreciază

    • Am încercat şi eu să înţeleg asta şi n-am ajuns la nicio concluzie. Imitau nişte mişcări făcute de mamele lor din sală, unele mişcări provocatoare, zâmbeau forţat şi gata, ăsta era numărul lor. Adică strict de frumuseţe. Dar una artificială, cu peruci şi fond de ten şi proteze şi… uf, mie mi-a fost milă de ele.

      Apreciat de 1 persoană

  10. Eu sunt si mai paralela. Nu stiam ca exista asa ceva!!!! Se da voie la asa emisiuni? Doaaaamne… eu le.as trage de unghii si de gene si pe copilele astea de generala care se cred teroriste de mici. Astia nu.s copii de gene si unghii false. Ne ducem usor usor spre vremuri rele. Copilului ii sta bine copil, copilaria = inocenta. Asa imi voi creste copiii eu, poate sa ma ia la puscarie ca nu.i pun ruj pe bot la 10 ani ca ma duc linistita. Iaca ce m.am enervat :))

    Apreciază

    • Eşti periculoasă tare când eşti nervoasă 😀 😀
      Vaaai, cum, măi, să le tragi de unghii? tot pe ele? Păi oare chiar ele-s de vină? Stop violenţei! 😀
      Facem referendum!
      Eşti durere, fată dragă!! Hai să te pup!

      Apreciază

      • Să știi că unele da, ele sunt de vină. Aveam o colegă prin generală de maică-sa o trimitea frumușel la școală în uniformă și ea ajungea cu totul altfel și machiată. Rămânea după ore să-ți șteargă machiajul și să se schimbe (venea cu hainele în ghiozdan) și ajungea acasă copil cuminte. Eu nu cărăm haine după mine doar ca să ce? Ca să atrag priviri? Nici să mă plătești :))

        Apreciază

        • Ei, vezi? E vorba şi de răzvrătire, de puţină rebeliune specifică vârstei, de… orice. Dar dacă săpăm mai adânc, oare nu găsim un soi de complex pe acolo, o ceva care o făcea pe fata aia să vrea să atragă atenţia prin haine şi machiaj? Şi asta nu duce cu gândul la o ceva lipsă în comunicarea ei cu părinţii sau o ceva lipsă în formarea ei? Eu aşa mă gândesc.
          Că la liceu cred că toate ne-am scurtat fustele de uniformă. Dar dacă spui că era la generală, parcă-i cam devreme pentru asta.
          Zic şi io 😀

          Apreciază

          • Si daca iti spun ca eu mi.am facut doua perechi de pantaloni la liceu? :)) in loc de fusta, da 😀 nu am mai purtat fusta de ohoooo, nu.mi ajung degetele de la maini sa numar anii …
            Si da, daca e sa despicam firul in 4 posibil sa ai dreptate cu fosta colega, si nu neaparat ea, ci in general. 🙂

            Apreciază

            • Bine că ai putut. La noi a fost clară regula: fuste şi sacou fetele, pantaloni şi sacou băieţii. Fustele erau ca alea de scoţieni, în carouri cu roşu şi albastru. Mă gândesc acum că deşi ei au avut în cap treaba aia cu egalitatea bla bla, să fim toţi la fel, să aia şi ailaltă, ar fi fost tare bine să ne fi lăsat să alegem. Au fost câteva fete care sigur nu s-au simţit tocmai în largul lor şi nu cred că expunerea asta chiar le-a ajutat să treacă peste complexele legate de greutate. Nu le-am întrebat dar mă gândesc că nu. Nu mă refer la tine acum. Dar chiar ar fi trebuit să lase şi fetele să aleagă pantalonii.

              Apreciat de 1 persoană

  11. Fabiola Ion zice:

    Aș interzice prin lege asemenea porcării. Cu siguranță la psihicul copilului nu s-a gândit nicio mamă nebună care-și etalează copiii ca pe bijuterii. Că de nebune sunt convinsă că sunt așa. Dacă aveau toată șindrila pe casă nu făceau asta.

    Apreciază

  12. Mi se pare foarte trist. Cred că am văzut și eu mai demult o emisiune asemănătoare, poate era chiar asta. Pe Travel&Living era? Mamele alea cred că nu au toate țiglele pe casă.

    Apreciază

  13. Ivy zice:

    Mame frustrate si ratate. Cum bine ai observat, mamele sunt cele care se cearta, spioneaza in culise si comentariile lor din timpul emisiunii arata niste persoane care au o problema cu stima, imaginea de sine si ceva lipsa tigle pe casa, iar producatorii exploateaza la maxim. Exista si la noi astfel de concursuri, participa copiii de la 4 ani. Se dau mamele peste cap sa le faca portofolii profesioniste si nu doar fetite, dar si baieti. Probabil mamele sunt devoratoare de ,,vedete” tip Canal D.

    Apreciază

    • Daaaa, asta e! De pildă, am văzut o fetiţă care avea o problemă, nu am înţeles exact, un soi de deficit de atenţie dar nu ADHD şi ceva fobie de mulţime. Au dus-o părinţii acolo să o ajute, cică. Şi din sală instructoarea îi arăta mişcările. O altă mămică s-a apucat să ţipe că nu e corect, că regulamentul nu te lasă să ajuţi şi că dacă e bolnavă să stea acasă. Hopaaa! La ei nu sunt organizaţii din astea care apără drepturi? Că la o fază ca asta ar fi trebuit să o înghită cu totul pe tanti asta. Şi da, cred tot mai mult că ele încearcă să îşi rezolve nişte probleme prin copiii ăia.
      Şi la noi sunt? Nu ştiam. Bună treabă…

      Apreciat de 1 persoană

  14. Cunosc emisiunea. Am ajuns din intamplare, butonand de plictiseala. Initial, am crezut ca nu poate fi adevarat asa ceva. Am avut o reactie asemanatoare cu a ta, un adevarat coktail de uimire, dezgust… Asa inteleg unele mame ca isi ajuta fetitele sa devina „cineva”. Din pacate, in goana lor dupa faima si bani, isi sacrifica copiii 😦Oare realizeaza asta vreodata?

    Apreciază

    • Şi eu am zis că nu-i adevărat până mi-am dat seama că un copil nu poate juca aşa, n-are cum. Fetiţele alea sunt sincere în tot ce spun şi fac, ele iau totul cât se poate de în serios chiar şi când spun, cum a şi spus una din ele, „îi voi da pe spate, n-am concurenţă, eu sunt cea mai frumoasă din lume”.
      Nu ştiu dacă ele vor realiza. Mă tem că vor realiza fetiţele la un moment dat…

      Apreciază

  15. Io n-am văzut emisiunea. Vag îmi amintesc ceva , cred că anul trecut, dar nu era pe un canal (așa se zice? ) romanesc. Da e grotesc….
    Mă refer la ce traume psihice vor suferi fetițele.

    Apreciază

  16. E absurd. Copii fără copilărie, dar cu traume pe care le vor purta întreaga viață.

    Apreciază

  17. fosile zice:

    Toate au loc în ţara în carese exploatează şi se face spectacol din tot.
    În mod clar ( aşa zicea Rain Man ) părinţii şi antrenorii acelor copii sînt bolnavi.Din păcate cineva exploatează aceasta.
    Păcat!
    Toţi acei copiluţi pornesc în viaţă imitînd şi făcînd fiţe pe scenă.Ce mai rămîne din ei după ce cresc?

    Apreciază

    • Antrenorii se îmbogăţesc, unii părinţi la fel, producătorii la fel, copiii… ce mai contează copiii? Cred că asta e schema.
      Exact, nu e un concurs din care să înveţe ce e fair play, să ştie că au de muncit pentru a obţine un premiu, să se dezvolte în spiritul ăsta. Din ce am văzut, fetiţele alea aud numai certuri, răutăţi, discriminări… gene false, machiaj, sclipici.

      Apreciază

  18. Ana zice:

    Potecuta , un WTF imens am rostit si noi, de la mic la mare, in casa , urmarind emisiunea , cu ceva ani in urma. Nici aer sa articulam cuvintele nu mai aveam , iar grupa mica si grupa mare, care stateau cu ochii dusi catre ceafa , la acea vreme, pe canapea , intrebau si ei, curiosi, daca pe fetite nu le doare ca au coronite si par tapat si ca le da cu machiaj pe ochi. Noi astia, seniorii, mucles, ca ne halisem pana si cuvintele, de uimire.
    In acceptiunea noastra de melteni si parinti , ceea ce se petrecere acolo, in tara tuturor posibilitatilor, se cheama exploatarea minorului de catre adult. Interesant mi se pare faptul ca protectia copilului nu reactioneaza si nu pune calusul in gura producatorului. Insa , cum zic , exploatarea asta aduce beneficii partilor. Poate ca, cum bine intuiai tu, s-or fi vorbit cu niscai psihologi si aia au dat unda verde la exploatare…aka , da-ti bataie ,dragi parinti….ca copilul se face dezinvolt…
    Aditional emisiunii asteia am vazut un reality despre una din fetitele vedete ale emisiunii , o cheama Honey Boo Boo….da , de necrezut, este? , o fetita obeza , asa arata nemachiata si nearanjata , in curul careia , mamica ei , care cantareste vreo 200 de kile , a bagat mii de dolari. Imagineaza-ti o familie de americani sadea, care halesc numai KFC si care considera ca a te basi la masa este de bon tone , ca mai bine tragi o basina decat sa incurci un kil de matze. Asa , si micuta asta era un copil care castigase aproape toate premiile de top ale concursului , apareamin reclame din care, cum sti , se fac bani frumosi si care era vedeta familiei. Guess what?! Micuta asta tinea familia pe spinarea ei , cu ceea ce castiga. Declaratia mamei, care mai avea vreo alti 5 copii mai mari : este extrem de greu zi ea e constienta cat munceste Honey Boo Boo , insa ca sa devina vedeta si sa aibe o cariera de model si sa mearga mai departe pe calea asta, orice efort este justificat….si declarand asta arata la camera zeci de coroane de miss ale fetitei. Fetita ?! Un copil problema , cu frustrari mari , cu tulburari de personalitate, cu dereglari de nutritie, cu figuri si aerede vedeta….parerea mea , o viitoare sau actuala consumatoare de droguri.
    Banuiesc ca iesea din start din discutie ca mama sa isi lase copila sa isi aleaga cararea vietii ei….trebuia sa munceasca si sa duca in spinare familia.
    Aaaaa , apropos de asta , intr-un episod unul din fratii mai mari a acestei Honey cere mamei lor sa ii cumpere ceva….parca incaltaminte sport , la care mama refuza motivand ca are de platit inscriere lui Boo Boo la cincurs si sa achite tinuta si profesorul de dans si nu mai stiu ce….la fare copilul imbufnat reactioneaza ca toti copiii , ca njmai pe sora lui o iubeste mama….iar mama raspunde ca daca nu s-ar ocupade Boo Boo acum nu ar avea camera lui….Mai poti comenta ceva?!
    Dupa 3 sau 4 vizionari am evitat sa mai urmarim emisiunea „Cum sa va exploatati copiii”….

    Apreciază

    • Hehe, e clar, nu mă mai gândesc că am fost singura care a rămas cu gura căscată, ca hipnotizată în faţa ecranului. 😀
      Cam ce simte un copil care ştie că pe umerii lui stă bunăstarea întregii familii? Nu mă pot gândi la asta, sincer. Am văzut-o şi pe fata de care spui, e exact cum ai descris-o şi oricât de tare exagerează, ea nu are nicio vină. Aşa a învăţat, aşa a crescut. E arogantă şi nu mai are nimic din inocenţa copilăriei. Şi n-am văzut nimic despre fraţii ei dar se pare din ce spui că şi ei au de suferit, sunt victime colaterale.
      Bun titlul ales de tine!! 😉

      Apreciat de 1 persoană

  19. Nici eu nu am copii, dar în calitate de unchi o spun răspicat că nu aș suporta să-mi văd nepoata chinuită în acest fel. Fetițelor le stă bine să se joace și să ne bucure prin cunoștințele asimilate, nu să fie tratate ca niște păpuși Barbie fără suflet. Până și acestea din urmă nu mai sunt la modă, tocmai fiindcă au o influență negativă asupra copiilor și chiar a părinților dornici de afirmare.

    Apreciază

    • Nepoţica ta trebuie să fie tare mândră cu un unchi ca tine 😉
      Foarte adevărat tot ce spui. Acestor fete le e furată copilăria şi inversate valorile. Greu îşi vor reveni, neajutate tocmai de părinţii lor, reperul tuturor în copilărie.

      Apreciat de 1 persoană

  20. ane zice:

    Nu stiu emisiunea,dar traim intr-o lume a contradictiilor. O lume falsa e la moda, o societate lipsita de valori morale si repere.

    Apreciază

  21. 1lauralaly zice:

    Si eu m-am crucit cand am vazut. Ma gandeam ca acele fetite vor creste si vor fi poate superficiale, in cautarea unei frumuseti …nenaturale. Trist…

    Apreciază

    • Şi nu numai asta, vor proceda ca şi mămicile lor care, dacă nu câştigă fetiţa lor, strigă că e măsluit concursul, că aia sau aia nu merită să câştige că fetiţa lor e mai frumoasă. Nu vor învăţa să piardă, să accepte o înfrângere, să-şi respecte adversarii şi vor avea mult de suferit. Cred…

      Apreciază

  22. Eu nu am vazut nimic, doar pe ai mei ii vad, in treacat si colegii lui Denis, cativa….

    Apreciază

  23. Iosif zice:

    Traim într-o lume dezaxata,în care valorile autentice,naturale,sunt falsificate prin intermediul mass mediei,si în special al efectelor dezastruoase asupra ratiunii, dând o falsa si distrugatoare,perceptie despre viata,o imitatie ce tinde spre distrugerea rasei umane,iar masele îndoctrinate,bombardate cu (dez)informatii în toate domeniile existentei,se îndreapta precum turmele fara pastor spre un colaps iminent.
    Daca nu se va produce o trezire a constiintelor adormite,anesteziate de „DROGUL” (dez)informaticii,a vietii înselatoare,virtuale,ce „spala” constiintele de valori,înlocuindu-le cu divertismente atragatoare privirilor,dar daunatoare sufletelor inocente,ucise de proprii parinti,situatia se va înrautati ireversibil ! Dureos si…TRAGIC !…

    „Mirati-va de asa ceva ,ceruri,înfiorati-va de spaima si groaza,zice Domnul.
    Caci poporul Meu a savârsit un ^ndoit pacat : M-au parasit pe Mine,Izvorul apelor vii,si si-au sapat puturi,puturi crapate care nu tin apa .” (Ieremia 2:12,13)

    Apreciază

    • Da, se practică şi asta. Dar mai sunt şanse şi speranţe. Încă mai sunt, încă se mai poate. Că nu putem generaliza şi asta e de bine.

      Apreciază

      • Iosif zice:

        Eu sunt un visator,idealist,optimist nevindecabil,însa asistând la raul universal generalizat la scara planetara,prin toate mijloacele tehnologiei moderne si în toate domeniile nu vad o finalitate fericita pentru generatiile viitoare,în conditiile în care,chiar si parinti,cei care ar trebui sa fie modele pentru copii,au fost luati de valul imitatiilor,efemere,hollywoodiene,încercând sa copieze aceste deviatii de la AUTENTICITATE si frumusete naturala cu care Creatorul a înzestrat creatia Sa superba,Omul,”dupa chipul si asemanarea Lui” !
        Ma întreb retoric,unde se mai regaseste pe aceasta frumoasa planeta albastra,acea,frumusete desavârsita,absoluta,ideala a Tatalui Creator ?!

        Apreciază

  24. Emisunea aia de pe TLC, nu? Nu am rezistat să mă uit prea mult la ea, am schimbat canalul :)) Mi se păreau foarte încrezute fetițele alea mci, cum vorbeau cu impresara lor..nu știu, nu-mi place cum le modelează asta…

    Apreciază

  25. psi zice:

    știu emisiunea. eu le-aș împușca pe mame, pe scenarițti, pe producători, e o mutilare de sufletel și de copilărie acolo. apropo, ai văzut că mai toate mamele sunt cât china și fetițele numa un țâr?
    cât despre certurile lor pot să confirm: e ceartă pe bune, americanii îs tare răi când au impresia că le-ai trecut pe dinainte.

    Apreciază

  26. deea zice:

    Da…nu stiu emisiunea insa in mod clar nu sunt de acord cu astfel de competitii…daca vrem sa stimulam sau sa incurajam ceva concursuri sunt altele, sport, instrumente muzicale, pictura, desen si altele…in niciun caz asa ceva…

    Cred ca este cumva o frustrare a parintilor…

    Apreciază

    • Şi eu cred că acele concursuri de care ai spus: sport, muzică etc sunt din altă poveste, alt decor. Acolo chiar pot fi stimulaţi. Aici… un orgoliu părintesc satisfăcut şi atât.

      Apreciază

  27. opantazi zice:

    Am văzut cândva niște secvențe. Grotesc, hidos, noaptea minții… Ceea ce fac femeile alea nebune mi se pare un abuz fără margini, fetițele alea nu au copilărie, iar viața de adult le va fi marcată de mascarada asta oribilă. Mai multe nu mai zic, că m-am montat și presimt că n-o să mă mai exprim civilizat.

    Apreciază

  28. succesulpe zice:

    Noi ne oripilam, aia se distreaza si scot bani. Noi punem blur peste chipul copiilor din imaginile tv, ei pun creme si machiaj, Sunt diferente culturale si de educatie Potecuta,

    Apreciază

  29. Antoaneta zice:

    Am vazut emisiunea acum vreo doi ani si ramas…..
    Am fata, am baiat.
    Sunt copii.
    Ma uitam la emisiune si aveam impresia ca vad…(scuze!)…. prostitutie!
    Copiii aceia sunt invatati ca seductia e normala, ca a fi dezbracat, a-ti arata partile intime este ceva normal.
    Si ne mai miram cand aflam de atatea cazuri de pedofilie!
    Din punctul meu de vedere, copiii ar trebui sa traiasca acesti ani minunati intr-un ritm potrivit varstei lor.
    In urma cu multi ani, o fetita din SUA care participa la astfel de concursuri si castiga pe banda rulanta a fost rapita si nici in ziua de azi nu a mai fost gasita.
    La asta se ajunge….si chiar mai rau….
    Consider ca de vina sunt parintii care isi imping copiii sa faca asa ceva, care ii invata ca e normal sa se imbrace si sa se comporte in acest mod.

    Apreciază

    • Trist ce spui, nu ştiam de cazul ăla. E vorba de o expunere exagerată, e drept. Şi vreau să cred că părinţii nu fac asta în mod conştient. Nici nu ştiu dacă asta e mai bine sau mai rău dar măcar ar fi o explicaţie…
      Mulţumesc mult! Seară bună îţi doresc!

      Apreciază

  30. elenamarinalexe zice:

    Potecutze, dragă, eu nu reuşesc să mă dumiresc de ce copiii sunt încurajaţi spre a arăta şi a se comporta ca oamenii mari…E aşa ciudat să vezi un pitic, pitică de vreo şase ani cântind în concurs – am inima frântă de iubire -….Mi se face frig, efectiv. Unde sunt cântecelele pentru copii? Se sare peste copilărie în mod grosolan. Părinţii sunt vinovaţii principali. (:

    Apreciază

    • Da, şi asta! Nici eu nu-mi pot explica de ce. Înţeleg, şi eu îmi doream să cresc mai repede dar nu eram ajutată în sensul ăsta, nu mă machia nimeni şi nu mă îmbrăcau în haine „sexy”. Nu ştiu, aş vrea să pot găsi o explicaţie.

      Apreciat de 1 persoană

  31. greenmama zice:

    Doamne stiu e emisiunea! So wrong on so many levels! 😬

    Apreciază

  32. GEGELUTZ zice:

    Părerea mea umilă este că acele mămici sunt duse rău cu pluta și mă îndoiesc că bietele fetițe or mai ajunge oameni normali la maturitate. Dacă țin neapărat să le scape de timiditate sau de tracul de scenă, pot să le înscrie la un cerc de teatru, de muzică, ceva de genul ălora din casele pionierilor de prin vremurile mele, maică. 🙂

    Apreciază

  33. Adriana zice:

    Sar peste subiect, ca ma ia cu dureri de stomac. Nu cred ca un om ok i-ar face asa ceva copilului sau. Oribil..

    Apreciază

Lasă un comentariu