Aud plângând pădurile

Publicat pe 27/01/2017 de Poteci de dor

1Suspină-n cruci pădurile
şi degetele, foste ramuri,
se-adună-n trei ca se-nchine
când sărutate-s pe la hramuri

Îşi risipesc setea prin jarul
mistuitoarei neputinţe
şi îşi trosnesc mocnit amarul
prin fum renunţă la dorinţe

Le strigă crengile pe nume
adulmecând câte o umbră
aleargă-n vuiet dar în lume
se doarme în tăcere sumbră

Aud plângând pădurile
strânse la cină-n colţ de masă
şi parcă-adie frunzele
din trupul ce le-a fost „acasă”.

Foto

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

66 de răspunsuri la Aud plângând pădurile

  1. Iosif zice:
    27/01/2017 la 22:28

    Se defrisaza frumusetea,
    Lasând pamînt pustiu si gol.
    Dispare naturalul si nobletea,
    Dezvaluind un peisaj…horor !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. SufletNeînțeles zice:
    27/01/2017 la 22:30

    Emoționant, Potecuță…

    Apreciază

    Răspunde
  3. Oana zice:
    27/01/2017 la 22:35

    Și ele aud versul tău…si-ti foșnesc a răspuns. Cred, sau așa îmi imaginez eu la ora asta.

    Apreciază

    Răspunde
  4. Cosmisian zice:
    27/01/2017 la 22:58

    Eu as tine in mana un volum de poezie scris de sus-numita!

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      28/01/2017 la 10:37

      Măi Cosmisian, tocmai la poezia asta spui că vrei carte? Păi, eu aud că plâng pădurile-n măsuţa mea după crengile lor pierdute şi tu vrei să se taie un copăcel ca să am eu pe ce să public? 😀 😀
      Acum vorbesc serios: îţi mulţumesc tare mult! Apreciez cuvintele tale şi ştiu că nu te vei supăra că am glumit. Aşa-i?

      Apreciază

      Răspunde
      • Cosmisian zice:
        28/01/2017 la 12:02

        Acum ma simt vinovat. Nu, nu doresc chitanta la extragerea placerii din versurile tale 🙂 Doar cartea, fara ambalaj, mai ales ca nici padurile nu au ambalaj. Eu nu vreau poeziile tale pentru ca nu sunt triste, ci pentru ca orice poezie scrii este pe gustul meu. Sunt subiectiv. Dar, poeziile sunt subiectivitate in rima, sau vers alb pentru cei care… 🙂

        Apreciază

        Răspunde
  5. ecaleopi zice:
    27/01/2017 la 22:59

    Srânsă legătură ai subliniat, cu pădurea, într un mod atât de minunat!

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      28/01/2017 la 10:34

      Cred că de multe ori nici nu simţim sau nu realizăm cât de puternică e legătura asta.
      După ce a trecut „momentul liric” 😀 , fără nicio legătură cu poezia, chiar mă gândeam de ce nu există şi oameni, aşa cum sunt vegetarienii, care, din dragoste pentru păduri, să renunţe la orice obiect făcut din lemn? Să scoată din casele şi vieţile lor tot ce e făcut din lemn. Şi m-am uitat în jur şi mi-am dat seama că pădurile sunt aproape-n fiecare colţ de casă…
      Mulţumesc mult! Să ai o zi minunată!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      • Zina zice:
        30/01/2017 la 10:53

        Scumpa mea, tu ai vrea să ne înconjurăm cu plastic?… Nu mobilele sunt cele care au distrus pădurile, zău așa!
        Cât despre poezie, e fermecătoare! ”prin fum renunţă la dorinţe”… ce imagine!

        Apreciază

        Răspunde
        • Poteci de dor zice:
          30/01/2017 la 15:59

          Îmi cer scuze, era în spam şi abia acum am văzut!
          Versurile astea nu sunt un protest, nu militez, nu strig, am scris aşa cum mi-a dictat inspiraţia la ora aia. Sigur că ar fi imposibil!
          Vă mulţumesc tare mult!

          Apreciază

          Răspunde
  6. Călător prin viață zice:
    27/01/2017 la 23:52

    Ce aș vrea sa fiu pădure…. sa scrie cineva si despre mine cu asa suflet

    Apreciază

    Răspunde
  7. sweet & salty zice:
    28/01/2017 la 1:04

    Din cauza iernii poate-s mai triste și pădurile și potecile.

    Apreciază

    Răspunde
  8. Ana Vlad zice:
    28/01/2017 la 6:42

    Da, frumoasele păduri… Nu știu ce să mai zic, m-a emoționat poezia ta, m-am gândit la pădurea lângă care am copilărit și pe care o iubeam și de umbrele căreia mă temeam în egală măsură. Ea încă e acolo, dar ar fi grotesc dacă nu ar mai fi.

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      28/01/2017 la 10:23

      Din păcate, trebuie să acceptăm că ne dispar pădurile. Cele lângă care ne-am trăit copilăria şi apoi am lăsat-o la umbra lor rămân oricum. Le purtăm cu noi. Altele, că vrem sau nu să acceptăm, ne sunt mai aproape decât credem. În uşile care se deschid sau se închid în drumul nostru, în sertarele care ne păstrează amintirile şi viaţa, în birourile care ne cunosc fiecare zi…
      Mulţumesc mult! Tare mă bucur că ţi-a plăcut!

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde
  9. La capatul curcubeului zice:
    28/01/2017 la 8:25

    Trebuie să ai sufletul curat pentru a auzi plânsetul unei păduri când nu-i eşti aproape. Ferice de tine! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  10. racoltapetru6 zice:
    28/01/2017 la 8:34

    Ai făcut făcut altar din masă și ai închinat un imn atât de emoționant pădurii, încât mi-ai transmis intens tristețea cimitirelor de cioturi. Pe care nu se cuvine să o uităm.

    Apreciază

    Răspunde
  11. doar verde zice:
    28/01/2017 la 8:34

    Mi-au plăcut mult versurile tale!
    Am ascultat cu atenție oftatul fumului. Poate de aceea foșnește atât de mult pădurea, pentru că strigă pe nume fiecare creangă care i-a fost trup…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      28/01/2017 la 10:07

      Şi crengile răspund aruncând scântei din focul care le macină…
      Mulţumesc frumos! Mă bucur că ţi-au plăcut!
      Aveam de gând să scriu altceva, să vă întreb ceva printr-o postare dar, cum îi spuneam şi Oanei, nu ştiu ce a fost când am dat cu mâna peste măsuţa pe care am laptopul ca să şterg o dâră de praf. Am auzit pădurile plângând din ea… şi aia a fost, m-am pus pe scris 🙄
      Bine, nu chemaţi Smurdu, nu am auzit la propriu nimic 😀

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  12. A thorn in your side zice:
    28/01/2017 la 11:32

    Prădători îi sîntem Naturii! O distrugem, o modificăm adaptînd-o nevoilor noastre, în vreme ce restul speciilor s-au adaptat la mersul ei, trăind în armonie. Şi atunci mă întreb: ce căutăm noi, de fapt, pe planeta asta…?

    Apreciază

    Răspunde
  13. tighinaromaneasca zice:
    28/01/2017 la 12:33

    Superb, să poarte în suflet plânsul pădurii poate doar un adevărat poet, mulțumesc Potecuță, mult spor!

    Apreciază

    Răspunde
  14. Suzana zice:
    28/01/2017 la 17:58

    Frumos, frumos! Si trist, e adevarat! Daca am auzi cu adevarat glasul padurilor, cred ca nu ne-ar ajunge lacrimile!

    Un weekend frumos, Potecuta!

    Apreciază

    Răspunde
  15. Ana zice:
    28/01/2017 la 18:49

    Potecuta draga….tu sti ca eu si lirismul suntem cam fara intersectie…nici macar congruenta nu ni se potriveste…si cu toate astea de piatra sa fiu si tot ma emotionez cand este vorba despre padure!
    Insa divaghez acum de la verdele viu si vin in completarea comenariului meu cu un link care este posibil sa te ajute…eu sper ca marirea pozelor ti-ar fi de folos.
    Sa ai zile minunate! 😚
    https://flic.kr/s/aHskMYRdpT

    Apreciază

    Răspunde
  16. Monik zice:
    28/01/2017 la 21:13

    Ce fain scris! Si am citit si despre sursa inspirației in comentarii. Magica!

    Apreciază

    Răspunde
  17. -X- zice:
    29/01/2017 la 16:34

    Observ ca frigul de afara nu ti-a amortit spiritul creator 😉

    Apreciază

    Răspunde
  18. deea zice:
    31/01/2017 la 18:59

    Ah, frumos…trist si frumos…

    Apreciază

    Răspunde
  19. ovi zice:
    01/02/2017 la 1:28

    minunat… minunat… minunat…
    mercic dulcic ca… m-ai facut sa retraiesc amintirea vremurilor cand colindam padurile… pe vremea cand… nu existau defrisari irationale.

    Apreciază

    Răspunde
  20. 1lauralaly zice:
    01/02/2017 la 11:33

    Nu am cuvinte doar oftaturi si dor de verdele padurilor , pe care le-am pierdut.

    Apreciază

    Răspunde
  21. noradamian zice:
    03/02/2017 la 19:58

    inspirate asocieri: citind versurile vezi pădurile plecând într-o tristă tăcere…
    ,

    Apreciază

    Răspunde
  22. T's Secrets zice:
    04/02/2017 la 20:16

    all good there Potecuta I hope. Long time no tochin’ ca m-am relocat. Soon to be back. Kisses and hugs.

    Apreciază

    Răspunde
  23. Adriana zice:
    13/02/2017 la 19:19

    Aud pădurea mea cum zice,
    Seară de seară, câte-un psalm;
    Din pat zăresc frunza ce duce
    Și ruga mea pe al lor ram.

    Iar împreună îți vom trimite,
    În mici ceasloave, ca de humă,
    Din plânsul sec de ramuri sfinte,
    Noi partituri care sa-ți spună:

    Aud plângând pădurile, iar una e a mea!

    Apreciază

    Răspunde

  24. Pingback: Rugă - cântec-descântec de poteci - NEpoveștile Adrianei

  25. Mugur zice:
    13/03/2019 la 0:10

    „Aud plângând pădurile
    strânse la cină-n colţ de masă
    şi parcă-adie frunzele
    din trupul ce le-a fost „acasă”.”

    Aud pădurile plângând,
    Cu glasul lor timid, plăpând,
    În foșnetul de frunze noi
    Plângând printre arborii goi.
    Iar uneori, cu plânsul lor
    Plânge-un pian, în cânt de dor.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Gravatar
Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s