Am răsfoit file din mine

1Am rătăcit potecile prin gânduri trecute şi nu ştiu dacă din dor de ele sau dor de mine dar am simţit nevoia să mă întorc în timp, să mă caut şi să mă invit la o cafea cu lapte la ceas de seară. Să bârfim, ca-ntre fete, clipe trecute, să ne-ntrebăm şi să nu găsim răspunsuri, să ne mirăm şi să nu aflăm misterul. Să mă întreb, pe mine cea de ieri, ce-a mai rămas azi din tot ce-am fost. Mă puteam găsi printre amintiri, mă puteam afla în albume vechi, încremenite-n aşteptare şi îngălbenite de ore care-au curs pe marginile lor. Numai ele par să simtă urmele adânci lăsate de secundarul care alergă nebun fără să obosească. Dar nu o astfel de răsfoire se cerea adusă la lumină. Am vrut să mă caut pe mine, aici, printre rânduri. Şi deşi întâlnirea a fost tăcută, fără formule zgomotoase de întâmpinare, bucuria revederii şi-a făcut culcuş în colţ de odaie ca atunci când te vizitează un prieten vechi şi trăieşti, prin ochii lui, vremuri ce-au apus.

A fost şi un (alt) exerciţiu de sinceritate şi o altă ocazie de a mă convinge de avantajul de a-ţi desena sufletul prin sau în cuvinte. De a scrie aşa cum gândeşti sau aşa cum simţi, de a descrie o stare sau de a te scrie pe tine, când crezi că nu te mai poţi duce pe braţe. Te scrii, cu subiect şi predicat, te laşi la umbra unui verb şi te-nveleşti cu un adjectiv nu prea colţuros ca să nu lase urme pe genunchi. Te laşi aşa, la adăpost şi apoi îţi vezi mai departe de tine, păşind mai uşor fără povara ce-ţi încetinea trecerea. Nu te părăseşti, nu vrei şi nici n-ai avea cum. Te laşi puţin, între două respiraţii şi te întorci când ai nevoie de aer mai curat, de vânt mai cald, de soare mai blând. Şi când te regăseşti, deşi timid la început, constaţi că nu s-a schimbat nimic între timp, nu s-a alterat esenţa chiar dacă tu, azi, ai un rid în plus. Şi asta e poate tot ce contează. Că eşti tot tu-ul care nu te-a trădat prin metafore cu prea mult sclipici ce îndepărtează sinele de sine.
Am citit mai demult un comentariu în care cineva îi spunea cuiva 😀 că scriu simplu şi transparent. Că ce gândesc aia spun. Nu ştiu dacă e de bine asta dar ştiu că ce simt, în mare parte, şi scriu. Ce gândesc, mai puţin. Sau, mă rog, nu la primul impuls. Nu vreau să pătez potecile cu gânduri despre un cotidian în care uneori abia mai putem respira. Prea multe marionete, prea mult praf, prea multe dureri prin lume ca să le pot diseca şi să le aştern aici fără să fiu subiectivă. Cu simţurile e mai uşor.

M-am căutat, spuneam, şi m-am regăsit la umbra textelor din urmă. Ciudat, nu am scris niciodată pe potecuţe într-o zi de 24 ianuarie. Stric azi tradiţia şi poate peste timp mă voi certa pentru asta. Am vrut să mai fac o incursiune în timp dar nu ştiu de ce, s-a nimerit să nu am reper. Poate pentru că scriind o dată la două zile, 24 era zi de pauză. Nu mi-am propus niciodată un program strict de scris dar se pare că l-am urmat fără să vreau. Şi 24 ianuarie nu există pe potecile trecute. Am recitit ziua de 23 din cei trei ani, să fiu politic corect să nu aleg zile diferite şi m-am recompus din rânduri vechi. M-am ridicat din urmele de gânduri din zăpezile lui 2014 şi am suflat praful pus în strat subţire peste geometria simţirilor şi pătratul cu aria-n floare fără să simt nevoia să rescriu, să corectez, să tai, să şterg. E mai uşor aici, mult mai uşor decât în jurnalele pe care le scriam cu urechile ciulite la uşă, să nu ştie părinţii că nu dormim. Dar nu vreau să corectez nimic. Nici din scăpările de tastare sau gramaticale (ăla e semn că poate eram distrată când am scris. Sau grăbită. Sau, de ce nu, neştiutoare. Sau prea atentă la mesaj, prea absorbită de gând ca să observ) şi cu atât mai puţin din sens.
Cred că fix aşa aş scrie dacă aş putea rescrie acea stare, acel colţ de suflet care mi-a dat târcoale. Anul trecut ridicam palate din praf şi noroi şi m-am întrebat, şi acum la recitire, unde ne-am pierdut şi, mai ales, unde şi ce s-a pierdut de am devenit atât de „calculaţi” şi de temători de tot ce ne-nconjoară. Semn că nu m-am lămurit nici acum. Poate data viitoare.
Am mai făcut exerciţiul ăsta şi am şi scris despre el. Nu mai ştiu când şi ce şi nici nu vreau să caut. Îmi recitesc postările numai când caut ceva anume sau când vreau, ca acum, să mă invit la o cafea îndulcită cu arome de ce-am fost. Cred că o parte din potecile astea duc de la mine înspre mine. Cred. Şi doar o parte. Altele rămân aşa cum se numesc.

Voi vă căutaţi printre rânduri din trecut? Şi cum vă vedeţi la recitire?

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

62 de răspunsuri la Am răsfoit file din mine

  1. Ivy zice:

    Uneori ma amuz, dar prefer sa nu ma intorc sa ma citesc.

    Apreciază

  2. Mugur zice:

    Am mai pășit și eu pe urme de încercări, mi-am lăsat sufletul să colinde trecute întâmplări și simțiri, dar nu prea des, ci mai ades așa cum spui și tu, în căutarea unui anumit ceva. M-am regăsit într-un fel de neschimbare, într-o aceeași neîndemânare a cuvântului, dar într-o continuă schimbare a sinelui, normală aș spune eu. Amintiri, pietre de hotar uneori, gânduri zburătăcite de câte o adiere de viață, încercări de transmitere sau receptare de gânduri. Dar, în esență sunt tot eu, cel de atunci, cel de acum.

    Apreciază

    • Da, în esenţă rămânem tot noi chiar dacă timpul ne urcă pe câteva trepte-n plus sau, cum ai spus, ne lasă în acelaşi loc. Dar regăsirea asta poate readuce şi trăirile de atunci. Dacă ne scriem fără să încercăm să părem altfel, altcineva, putem retrăi emoţia care-a adus în parg gândul, cuvântul…
      Mulţumesc, Mugur! O zi bună îţi doresc!

      Apreciază

  3. A thorn in your side zice:

    Constat că sînt la fel de fraier ca la început. Poate mai puţin naiv, doar. 🙂
    Şi zici că nu vrei să corectezi? Bine, atunci nu spun că lipseşte un „de” în prima frază. 😛 😀

    Apreciază

    • Asta poate însemna că ai rămas ferm pe poziţii 😀
      Ba da, la cald corectez. După ce trece timpul nu mai vreau chiar dacă, recitind, observ greşeala. Acum corectez şi-ţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

      • A thorn in your side zice:

        Pentru puţin, glad to be of service. 🙂

        Fermitatea poziţiilor poate însemna şi o încăpăţînare de asin, nu neapărat într-un sens bun. 🙂 Vezi, eu în mod instinctual nu iau grîul cu tot cu neghină în ideea că „e bun şi-aşa, bine că e!”, ci culeg neghina bob cu bob pînă ce grîul rămîne curat. Sau pînă mă plictisesc. 😀 De-aia văd numai ce-i rău peste tot, de parc-aş fi Omul de Serviciu. E obositor şi riscant, aş avea nevoie de o trepanaţie ca să mă potolesc.

        Apreciază

        • Dacă conştientizezi asta, se spune că primul pas e făcut. Deşi… e rău că îţi face rău sau că spun alţii că e rău?

          Apreciat de 1 persoană

          • A thorn in your side zice:

            Conştientizarea nu ajută întotdeauna. E mai dificil e explicat şi nu vreau să deviez (prea mult). Ideea e că mă simt rău cînd lumea din jur vede faldurile roz iar mie îmi pică ochii exact pe acea pată minusculă de pe marginea tivului. De ce nu mă pot bucura şi eu de roz, de ce negrul îmai atrage atenţia prima dată? Defect de design. 🙂
            Ce spun alţii, uneori, doar îmi adînceşte starea. Şi nu-i leac, ştiu. Dar de ajuns despre mine. ^^’

            Apreciat de 1 persoană

  4. Oana zice:

    Ai slujit frumos aici. Inimii, dragostei, gândului. Ție. Nicio pagină nu e îngălbenită, ci poartă miezul vremii în ea. Să te scrii, potecuță, mulți ani și de aici inainte!
    Eu regret că am șters paginile vechi, dar știu că mi-a rămas sentimentul. Nealterat. Fuga de sine și de ceea ce simt nu a fost o soluție. Gestul naiv, copilăresc rămâne doar martor al zbuciumului. Uneori prea intens, cel mai adesea…inutil.
    Inimă curată și gând blând îți doresc, potecuț!

    Apreciază

    • Cred că deşi şterse, rândurile scrise de noi, din noi, prin noi, rămân. Undeva, suspendate-n timp. E drept, nu ne putem lovi de ele aşa cum o facem aici răscolind arhiva dar tot ne vor ieşi-n cale brusc, fără să le cerem asta.
      Îţi mulţumesc mult, draga mea! Sper să mă pot scrie şi-n continuare, să pot lăsa „miezul vremii” să mă atingă şi aşa…
      Zi frumoasă, cu gând cald!

      Apreciat de 1 persoană

  5. Nu știu de ce, ți-am mai spus, mă regăsesc mereu pe Poteci. Însă eu nu mă caut, deși mi se întâmplă să mă întâlnesc cu mine uneori. Nici la scris nu am un program. Scriu când îmi vine. Uneori mult, alteori fac pauze și mi-e dor de scris, însă nu mă pot așterne pe foaie. Cred că scrisul e transparență. Oricum am face așa ne dezvăluim, prin scris. Mă bucur că ai scris azi, că te-ai scris. E frumos tare pe poteci….

    Apreciază

    • Ştii tu oare cât de mult mă bucur când spui asta? Când ştiu că, pe lângă mine, se întâlnesc şi alţii cu ei înşişi printre rândurile mele?
      Nu am nici eu program dar nu vreau să las potecile de izbelişte aşa că mă străduiesc să scriu măcar o dată la 2-3 zile. Nu că m-ar obliga cineva dar mă oblig eu să nu le las. Şi când nu mă pot aşterne pe mine pe foaie, aştern clipe din viaţa mea, aşa cum am făcut-o de multe ori, cu ironie şi sper eu, umor. Adică râd de mine ca să mă iert 😀
      Îţi mulţumesc mult! Te pup, draga mea!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Pingback: Încercări – Incercari

  7. O, ce frumos ai scris 😀 Si eu mã mai caut uneori, si mai ales la rândurile scrise prin jurnale în copilãrie mã mir ce bazaconii scriam si ce penibilã eram :)) Asa cã prefer sã nu prea caut… O zi supeerbã sã ai!

    Apreciază

    • Eu sunt sigură că scriai frumos şi în acele jurnale şi erai poate mai naivă dar nu penibilă 😉
      Dar da, şi eu am reţineri în a răsfoi jurnalul meu. Că a mai rămas numai unul, nu ştiu pe unde au apucat celelalte caiete prin care mai mâzgăleam 😀
      Îţi mulţumesc!

      Apreciat de 1 persoană

  8. Ana zice:

    Mai fac si io d-astea….da’ cand ma plictisesc! Sincer?! Pot fi acuzata de lipsa de modestie , dar trebuie sa zic ca ma surprinde cat umor pot sa am cand scriu si cat de bine ma binedispun recitindu-ma !😌😌😌

    Apreciază

  9. Nu prea răscolesc trecutul printre texte sau imagini, pentru a nu fi dezamăgit. Dar o fac adesea prin amintiri, poate fiindcă ele se pot îndulci după plac, așa cum se spune că se întâmplă de fiecare dată când le accesăm.

    Apreciază

  10. Adriana zice:

    Eu eram mai dornica de scris atunci, decat acum, pentru ca descopeream ceva ce nu stiam ca pot face. Apoi v-am intalnit pe voi si am realizat ca multe din ceea ce simteam, traim, erau scrise de voi impecabil și mi-am scuturat gandurile. Tu ne esti noua stup, albina mamă. Gasim lucruri atat de frumos conturate indiferent ca-s scrise ieri sau azi , incat, cel putin mie, mi s-a creat un gest reflex de a te cauta cand ratacirile mele sunt evidente, in toate slovele pierdute. In plus, eu prefer armonia asta intre metafora și simplitate, incat nu ma mai simt vinovata fata de cei carora le trec pragul dar plec in varful picioarelor pentru ca sunt mult prea complicati pentru mine. Da, eu pe facebook pun zilnic texte vechi, dar asta pentru ca eu am multe articole asezate-n forma de poveste care pare scrisa cu cinci minute inainte, chiar daca eu as rescri-o pe loc, acum. Si-mi plac mai mult decat azi, pentru ca simt cum eram autentica nu pervertita de vremuri și ochi iscoditori. Te pup, potecuta. Multumim pentru fiecare litera daruita noua!

    Apreciază

    • Nu ştiu cum faci sau ce faci dar tot mai des mă laşi fără cuvinte în faţa gândurilor lăsate la mine.
      Să îţi spun cum eram eu la început şi cum încă sunt dar acum sunt împăcată cu sentimentul ăsta? Obişnuiam să vă citesc pe voi înainte de a publica ceva scris cu o seară înainte. Sau înainte de a-mi aşterne gândurile pe foaia albă a unui articol nou. Şi tu eşti unul dintre cei care nu de puţine ori mă făceau să ezit în a apăsa „publică”. Pentru că textele tale mă făceau să mă simt mică, să-mi pară că textul meu e pueril şi parcă nu ar merita publicat. Şi acum îmi spui ce-mi spui…
      Bine, nici acum nu-s vindecată total dar, cum am mai tot spus, scriu mai des ce simt decât ce gândesc şi asta nu prea poate avea termen de comparaţie. Când îmi scriu sufletul, nu-l pun în balanţă.
      Prin cuvintele-n care-mi spui că te regăseşti în rândurile mele, că mă cauţi şi-ţi face bine, mă ajuţi şi pe mine să-mi reclădesc gândurile spre a mai scrie! Şi îţi mulţumesc şi te îmbrăţişez!
      Lasă poveştile la lumină, foarte bine faci că le scoţi din trecut şi le readuci spre noi, spre tine. Şi da, fără ochi iscoditori parcă poţi fi mai… tu.
      Te pup cu drag!

      Apreciază

  11. April zice:

    Eu mai citesc câteodată ce scriam la început… atunci chiar scriam, acum m-a cam părăsit inspirația. :))

    Apreciază

  12. Ana Vlad zice:

    Și eu mai recitesc și de fiecare dată sunt curioasă, ca atunci când citești o carte a mai multa oară și ești curios să vezi cum o înțelegi și cum o percepi de data asta. Și de fiecare dată mă minunez 😀

    Apreciază

    • Asta e de bine, nu? Înseamnă că ceva, undeva, s-a schimbat. Altfel, n-ar mai exista surpriza.

      Apreciază

      • Ana Vlad zice:

        Cred. E ca atunci când recitești ceva ce ți-a lăsat la un moment dat o impresie puternică și vrei să vezi dacă încă îți lasă. Plus că nimeni în afară de tine n-o să înțeleagă pe deplin ce și de ce ai scris tu acolo, așa, iar când te recitești, retrăiești implicit și momentele respective. Eu sunt curioasă în ce mă privește și dacă îmi place (încă) felul în care am scris.

        Apreciază

  13. Foarte rar mă recitesc, însă rarele incursiuni printre postările vechi (niciodată învechite) sunt reconfortante. Şi mă bucură faptul că încă ☺ nu am reuşit „performanța” de a-mi contrazice propriile opinii pe măsură ce trece timpul. ☺

    Apreciază

  14. Monik zice:

    Ma regasesc adeseori pe aici pe la tine… Oricand ai scrie, ma abat pe poteci. Ma bucur ca ai scris si pe data de 24. Te citesc pe 25 in schimb. Revin uneori cand cineva imi cere un articol si fac trimitere spre el. Altfel nu revin. Uneori ma irita imaturitatea din spatele cuvintelor, alteori ma amuza, uneori ma surprind ele, cuvintele. E amestecat. Dar cum sunt compulsiva am tendinta sa reiau, sa modific, sa sterg, sa adaug.. Hmm, eu si nevrozele mele…

    Apreciază

    • Eu mă bucur de câte ori treci pe aici, indiferent în ce zi o faci. Şi îţi mulţumesc!
      Şi pe mine mă mănâncă degeţelele să fac modificări, să schimb un cuvânt, un sens. Dar ştiu că dacă aş face-o, peste timp, la altă recitire, aş proceda la fel şi n-ar mai rămâne nimic din ideea iniţială. Aşa că mă abţin. 😀
      Te pup, Monik!

      Apreciat de 1 persoană

  15. Antoaneta zice:

    Eu am o constiinta pacatoasa…cumva imi aduce aminte doar de lucrurile triste si de suparari.
    Lucrurile frumoase imi apar in minte doar daca ma intreaba copiii despre ceva anume 😛

    Apreciază

  16. Iosif zice:

    Credinta si Speranta Vie,
    Când sunt zidite pe cuvânt,
    Si când liantul e IUBIRE,
    Nu te mai leaga de pamânt !

    Simti în adânc metamorfoza,
    Si focul dragostei mistuitor,
    Ce sufletu-ti ELIBEREAZA,
    Trecând de spatiu-timp,pe…”nor” !

    Spatiul si timpul iluzorii,
    Si teama pentru-aceasta viata,
    Dispare când se-arata ZORII,
    Esti fericit ca-i…DIINEATA !

    Apreciază

  17. Ce frumos ai scris și de data asta! Of … eu mă mai duc uneori, deși nu scriu așa de mult timp, prin spate… să mă mai văd. Încă sunt la fel, din păcate.

    Apreciază

  18. Eu nu te-am citit de la începuturile începuturilor, dar tot ce am descoperit pe parcurs mi-a mers direct la suflet. Ai reuşit, de fiecare dată, să mă introduci în lumea ta hazlie, nostalgică sau, pur şi simplu, de poveste. De versuri nici nu mai vorbesc… 🙂

    Apreciază

  19. Mishuk zice:

    E bine că îți găsești timp pentru tine, cu tine 🙂

    Apreciază

  20. -X- zice:

    Exercitiile de sinceritate sunt dintre cele mai grele …

    Apreciază

  21. Jurnal de zi zice:

    Oh..cuvintele tale apasă pe suflet, dar într-un sens frumos, dacă pot spune așa.
    Deseori îmi recitesc postările, îmi amintesc de mine și de multe ori cad pe gânduri, încercând să-mi amintesc ce m-a determinat atunci să scriu un amume lucru. Mă regăsesc timis în unele postări, altele îmi arată cât m-a îndepărtat timpul de cea care am fost odată.

    Apreciază

  22. deea zice:

    Ma caut recitindu-mi din cand in cand articole din blog…si ma regasesc pe mine, cu trairile, experientele ilustrate asa cum am simtit in acel moment si imi place, pentru ca am constatat ca am evoluat si am mai crescut un pic…totodata imi dau seama cate experiente noi am trait, si bune si rele si cum ele m-au slefuit…imi place sa cred frumos si imi doresc sa fie asa…

    Apreciază

  23. 1lauralaly zice:

    Nu am mai facut de mult acest exercitiu. Poate ar fi timpul. Ca de obicie ai scris sensibil si frumos .. dar nu ma mir. Asa esti tu. Asta sa nu o schimbi niciodata la tine. Te pup si sa ai o zi linistita in tot tumultul asta. Am lasat comentariul mai tarziu pentru ca am avut o perioada mai altfel care m-a tinut pe tusa, dar recuperez acum.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s