Retorică

Publicat pe 22/01/2017 de Poteci de dor

1Tu cărui gând i te închini în taină
Când pleoapele, prea grele de-aşteptare,
Îţi scutură dorinţele în palmă
Sculptând sub frunte semne de-ntrebare?

Şi cărui zeu îţi plângi şoptit suspinul
Îngenuncheat, cu dor de rugăciune,
Silabisind cu ochi plecaţi „Amin”-ul
Cerând o-nfăptuire de minune?
Prin ce poveşti îi cauţi vieţii sensul
Şi-n care versuri te adăposteşti
Căror cuvinte le-ai schimba ‘nţelesul
Ca printre rânduri să te regăseşti?

Care cărare-ţi însoţeşte pasul
Plecări, veniri, goniri fără de rost
Şi ce răscruce sprijină popasul
Când drumul nu-ţi mai este de folos?

Ce glasuri te mai strigă azi pe nume
Cărori chemări răspunzi necontenit
Şi-n care colţ de viaţă sau de lume
Te-aşezi să-ţi legeni visul obosit?

Foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

80 de răspunsuri la Retorică

  1. sweet & salty zice:
    22/01/2017 la 20:39

    Copleșitoare versuri și întrebări… Și grele întrebări, sau mai bine zis răspunsuri. O temă de gândire ne dai tu acum. Îmi vine să zic frumos, dar e plat cuvântul în a exprima ce simt, așa că las nerostit, așteptând un cuvânt mai cuprinzător.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. Maria(araoimi) zice:
    22/01/2017 la 20:42

    Em, spune frumos!
    E prețios gândul tău, profund…
    Potecuță, mulțumim! 😊

    Apreciază

    Răspunde
  3. Ivy zice:
    22/01/2017 la 20:45

    O noua poveste e cea mai buna cale de a invata iar sa mergi.

    Apreciază

    Răspunde
  4. Mirabela zice:
    22/01/2017 la 20:54

    Știu că e inutil să-ți spun, dar tu chiar ești bună!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      23/01/2017 la 7:25

      Bine ai venit, Mirabela!
      Îţi mulţumesc frumos! Nu e inutil şi nu va fi inutil niciun cuvânt lăsat de voi aici. Nu înseamnă că o ştiam sau că îmi place să o aud des ( 😀 ) dar chiar mă bucură fiecare gând!
      O zi bună îţi doresc!

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde
  5. doar nicole zice:
    22/01/2017 la 20:58

    Of, sună puțin trist, dar… adevărat, deci uit de tristețe și spun, întrebări retorice de sfârșit de-nceput de an la care poate chiar merită să răspundem, sau măcar să-ncercăm, da. Mulțumesc!

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      23/01/2017 la 7:30

      Ahh, ce mult mi-a plăcut „de-nceput de sfârşit de an”!! 😉
      Nu ştiu, Nicole… dacă credeţi că vă face bine să răspundeţi, încercaţi să o faceţi. Dacă se vor lăsa găsite răspunsurile, desigur.
      Nuuuu vreau să pleci tristă de aici! Nu e cu tristeţe, nu e voie 😉
      Îţi mulţumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  6. papagigli zice:
    22/01/2017 la 21:07

    Potecuto, ai pus-o cu poezia, comme d’habitude. E de exceptie. Din pacate nu acelasi lucru pot spune despre titlu. Poate daca-mi explici care-i legatura, ma voi lamuri. Pentru ca „retorica” e arta de-a vorbi frumos sau bine si nu vad legatura, chiar daca poezia e foarte reusita.

    Apreciază

    Răspunde
  7. Irina zice:
    22/01/2017 la 21:12

    Balada sufletelor nelinistite…

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  8. Fata Nergana zice:
    22/01/2017 la 21:20

    Emoţionantă scriere, Potecuţă!

    Apreciază

    Răspunde
  9. katherinemaruta zice:
    22/01/2017 la 21:21

    Este minunată!!!

    Apreciază

    Răspunde
  10. Oana zice:
    22/01/2017 la 22:00

    Ma-nclin și eu versului tău, mai mult in nerostire…

    Apreciază

    Răspunde
  11. Iosif zice:
    22/01/2017 la 22:34

    EVA (Femeie)
    Calatorind în virtual prin blogosfera,am întâlnit multe femei,
    Sau poate-a fost iluzie desarta,reale,autentice,fiind doar doua,trei…
    Cele mai multe se ascund,sub masca înselatoare a minciunii,
    Si ard mocnit la foc încet,de doruri si iubirile desartaciunii .

    E drept ca Solomon a cunoscut o mie,dar între toate-acestea n-a gasit,
    O Eva autentica,curata,prin care sa creeze omul,transcedental spre infinit.
    Apoi,din slavile albastre,Cel ce-a creat întregul univers,
    Cuvântul Tatalui S-a întrupat prin tine,si-a dat vietii un nou înteles .

    Perceptia ce o traim de mii de ani,e relativa înselatoare,
    Doar Adevarul Absolut,ofera viata autentica nemuritoare.
    Cei ce traiesc mascati în întuneric,ce îsi ascund identitatea,
    Nu vor vedea Lumina lumii,nu vor cunoaste libertatea !…
    …

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      23/01/2017 la 8:16

      În general, mulţi oameni se ascund sub măşti. Şi tu eşti o mască pentru noi. Că în afară de „iosif” nu ştim nimic despre tine. Aşa cum nici eu nu sunt decât un pseudonim în blogosferă. Asta nu înseamnă că minţim sau că stăm în întuneric 😉
      În rest, n-am înţeles exact dacă e de bine sau de rău ce-mi spui. 🙄

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      • Iosif zice:
        23/01/2017 la 9:16

        Numai de bine,draga Potecuta !
        „Cât de nepatrunse mi se par gândurile Tale,Dumnezeule,si cât de mare este numarul lor !”
        Daca nu eram cenzurat de wp si/sau de proprietarii ‘casutelor virtuale’ ,nu eram atât de ‘acoperit’ !(:

        Apreciază

        Răspunde
        • Poteci de dor zice:
          23/01/2017 la 9:19

          Mulţumesc!
          Cine te cenzurează, Iosif?

          Apreciază

          Răspunde
          • Iosif zice:
            23/01/2017 la 10:56

            Se stiu ei/ele,însa totul este asa cum trebuie si nu poate fi altfel.
            „Pazeste-ti inima mai mult decât orice,caci din ea ies izvoarele vietii.
            Izgoneste neadevarul din gura ta ;si departeaza viclenia de pe buzele tale !
            Ochii tai sa priveasca drept,si pleoapele tale sa caute drept înaintea ta.
            Cararea pe care mergi sa fie neteda,si toate caile tale sa fie hotarâte; nu te abate nici la dreapta nici la stânga,si fereste-te de rau.”
            Acesta este un citat din Proverbele lui Solomon,pe care ti-l dedic tie si tuturor celor ce iubesc ADEVARUL,cu toata dragostea !…

            Apreciază

            Răspunde
  12. doar verde zice:
    22/01/2017 la 23:03

    Silabisirea acelui „amin” e cea mai grea!
    Înțelesul lui l-aş preschimba…(într-o minune!)!

    Apreciază

    Răspunde
  13. Cristian Lisandru zice:
    23/01/2017 la 0:40

    Retorică tulburătoare (şi) prin toate aceste semne de întrebare pe care – versificate – le ridică…

    Apreciază

    Răspunde
  14. Mugur zice:
    23/01/2017 la 4:08

    Oare chiar dorim răspuns tuturor întrebărilor noastre?

    Frumoasă retorică, frumoase versuri!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  15. racoltapetru6 zice:
    23/01/2017 la 9:21

    Se întâmplă uneori ca întrebările să fie mai importante și mai de folos decât răspunsul. Așa cum aș zice că e și în cazul de față. Toată aprecierea, Potecuță! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  16. A thorn in your side zice:
    23/01/2017 la 10:01

    „The answer, my friend, is blowin’ in the wind.
    The answer is blowin’ in the wind…”

    Apreciază

    Răspunde
  17. Monik zice:
    23/01/2017 la 10:36

    Of, retorica ta ma lasa fara cuvinte. Mi-ar trebui o adevarata incursiune spre suflet sa am macar cateva răspunsuri. Înălțătoare randuri!!

    Apreciază

    Răspunde
  18. 1lauralaly zice:
    23/01/2017 la 11:07

    Incursiune in minte, in suflet, in viata si traire, asa de inceput de saptamana. Multumesc, Potecuta . O zi cu multa caldura si raspunsuri iti doresc.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  19. Mladin Slovanic zice:
    23/01/2017 la 15:10

    Astfel întrebări pline de răspunsuri n-am prea primit până acum. O să le iau ca pe-un dar, deși un interogatoriu din partea unui eu care mă vede cu alți ochi mi-ar fi de folos, că poate fi și asta. Pe scurt: frumos, frumos, și iarăși, muzica, cântecul care vine din penița ta e-un dirijor de simțuri, și-n ce plaiuri minunate le mai conduce! Cred că sufletul îți mânuiește condeiul, că mintea nu poate-mpărți atâta armonie în mod egal fiecărei strofe. Mulțumesc frumos, e-un dar nemaipomenit, mai ales așa, fără ocazie. 🙂

    PS: Mi-a plăcut tare treaba cu ”Simt mai mult decât înțeleg” dintr-un comentariu de mai sus, asta e o imensă capacitate, o foarte virtute, în nici un caz un dezechilibru în care intelectul se află pe o treaptă evolutivă inferioară, din contră, el nu mai poate urca și se declară depășit.

    Pe curând!

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      24/01/2017 la 10:46

      Un dar este şi acest comentariu şi îţi mulţumesc mult! Îmi fac tare bine cuvintele astea şi nu pentru că sunt de laudă ci pentru că înţeleg din ele că gândul meu a ajuns la sufletele voastre.
      Nu cosmetizez prea mult ceea ce scriu, nu stau să analizez, să gândesc, să compun. Câteodată simt că vine ca o dictare. Poate că da, sufletul e cel care-mi dictează.
      Mulţumesc mult încă o dată!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  20. -X- zice:
    23/01/2017 la 18:58

    Plecări, veniri, goniri fără de rost …

    într-un cuvânt : forfota vieții !

    Apreciază

    Răspunde

  21. Pingback: Mereu o cale…/ The way forever | doar nicole...

  22. Alex zice:
    24/01/2017 la 9:43

    Minunate versuri! Ce gânduri profunde, care ne fac să medităm la viață, la rostul nostru pe acest pământ. Pentru că totul are un rost, iar noi ne căznim, fiecare în felul său, să-l înțelegem…
    O zi minunată, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  23. Jurnal de zi zice:
    24/01/2017 la 20:29

    Sublim!

    Apreciază

    Răspunde
  24. anna c. ronescu zice:
    26/01/2017 la 14:42

    Versurile tale au multă sinceritate și căldură. Citindu-le, vezi dincolo de ele, e ca și când ți-ar scrie un prieten drag. : )

    Apreciază

    Răspunde
  25. silviubogan zice:
    03/01/2021 la 20:29

    Mă-nchin in taină gândului
    Că o să fac reputație și bani și astfel o să-mi recâștig sănătatea.
    Pleoapele-mi așteaptă să se închidă de tot
    Și privesc în oglindă un chip mai urât decât cu riduri, ce nu se vede în ale mele ecrane.

    Îmi plâng șoptit suspinul
    Aproape deloc, că nu am timp.
    În trecut mă rugam lui Iisus,
    Acum,
    Îngenunchiat, cu dor de rugăciune, mă gândesc la imaginile frumoase pe care le văd de-a lungul zilei și știu că la cuvinte nu mai primesc răspuns…
    Până văd că ai postat o poezie și sufletul tresaltă
    Că nu-s singur pe lume și că mai este un apus.
    Mă rog sufletului meu vulgar și filosofic să nu apună înainte de a mă ridica, și versurile sale sunt înfiorătoare, drepte, autentice.
    Dar eu sunt diferit de el, și vreau să-l ating, să învăț cu gândul de la el.
    Alte priorități, alt univers.

    Nu-mi mai caut sensul vieții în povești,
    De când am renunțat la basme.
    Și versurile-n care m-adăpostesc sunt puține, și totuși multe, ale tale
    Aș schimba înțelesul întregii istorii planetare
    Selecție naturală, decreștinări si creștinări forțate,
    Aș constrânge universul la simplă bunătate
    Și bucurii nemăsurate, pentru ochi și demnitate.

    Aș schimba înțelesul acelor rânduri ca să mă regăsesc… Promisiuni încălcate, nedreptăți, dureri și minciuni, toate rezultând în filme de groază produse azi din bugete înfiorător de mari. Din scrieri vechi și dureroase.

    Nu am cărare care să-mi însoțească pasul. E un drum cred nou, și totuși mai demult eu am fost pe el. Suflete bune sunt, dar speriat nu mai simt… Oamenii dragi mie cândva au devenit rezumați la percepții. Totul pe web.

    Patul îmi este cărarea veșnicei continuări, retreziri din somnul adâng pe care uneori îl vreau etern.
    Răscrucea lui, somnul, mă face să mai sper când alte lucruri nu-mi sunt cu spor.

    Drumul îmi mai este de folos, e iluzia cu care continui, și-mi repet „La treabă, băiete!” când orice altă rugăciune nu mai are răspuns.

    Poate sunt neinteligent, și m-am lipsit singur de șanse, dar mi se pare uneori că totul e o balivernă în care să mă scald cu râsete, când toate industriile progresează țintind spre un nicăieri viitor.

    Ce glasuri mă strigă azi pe nume? Părinții nu. Pe web câțiva îmi scriu uneori silviu, cu s mic, alții, știindu-mă de la propriul lor TV cred că pot să-mi fie stăpâni.

    Mă simt chinuit de gândul că-s serios când alții glumesc și că sunt glumeț când alții sunt serioși.

    Îmi repet chiar în acest moment să fiu eu, să scriu ce simt, că totul e mai mult decât se vede, totul e mai mult decât caractere și pixeli. Că mai sunt oameni care citesc printre rânduri și văd dincolo de ce văd eu.

    Colțul meu de viață era pe Facebook, până mi-a dat șuturi și-am ajuns „departe”. Acum parcă mă tratează mai bine, dar la orice greșeală sunt analizat. Îmi place web-ul însă, blogul tău e o surpriză veșnică. Culmea, nu am timp să lucrez pe site-ul meu dar lucrez pe site-uri ale altora, cu plăcere.

    Mă retrag în cărți din domeniul programării și asta mi-e cărarea. Sper să ajut și pe alții în viitor.

    Răspund necontenit la tot mai bine delimitatul grup al oamenilor care sunt mai mult decât pot să-mi imaginez.

    Nu suport să-mi legăn visul obosit. Pentru că îl mai cresc și nu-l văd separat de mine. Îl țin în marș și zdup. Știu că am șanse să schimb calea lui tristă.

    În trecut mă închinam lui Iisus Hristos, acum mai mult cărților domnului Corutz, deși e forțat spus închinat.

    Îți mulțumesc că îmi stimulezi gândirea.

    Sunetele de ambulanță, le aud de câteva ori pe zi și ma irită.

    Sănătate și împliniri, Potecuța!

    Apreciază

    Răspunde
  26. anasylvi zice:
    04/01/2021 la 9:09

    Avem nevoie de o scufundare (sau urcare) in fiinta noastra (fiindca nu e nici sus, nici jos, ci dincolo de spatii), unde de obicei gasim mai multe raspunsuri decat ne asteptam. Dar, vai, cat de des uitam! Multumesc!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu