Strop cu strop, aşa mi-au spus

Să ţesem marea, mi-au spus, lăsând să se vadă cum se joacă nerăbdarea în ochii lor. Aceeaşi nerăbdare care se citeşte pe chip de copil când începe să ningă şi el îşi lipeşte uimirea de geam. Să o ţesem şi să facem din ea pături groase pentru cei înfriguraţi. Şi singuri. Să tragem apoi, tu de un capăt şi noi de celelalte, şi să acoperim cu ele mâinile reci şi serile de unul singur, să învelim aşteptările cu verde sărat. Dimineaţa, se vor trezi cu soarele, ca un far, luminând ieşirea din vis şi vor începe să culeagă scoici fredonând un refren de demult. Să ţesem marea, vrei?
Să îmbuteliem marea, mi-au spus. În sticle mari, pentru uz casnic, în sticle mai mici pentru înfrumuseţare. Le vom spune că o pot folosi dimineaţa şi seara, în orice anotimp dar cu precădere în clipe cu ploi. Să îşi înmoaie degetele în bolul în care au picurat-o şi apoi să îşi şteargă ochii de-ntuneric şi fruntea de amăgire. Îi vom face să creadă că marea, folosită astfel, luminează şi hidratează. Dă tenului strălucire şi alungă umbre de pe chip.

Umplem cu ea şi sticluţe elegante, ca cele în care se păstrează parfumuri fine. Le împărţim cu instrucţiuni de folosire: se pune un strop, un singur strop, la încheietura mâinii şi unul în spatele urechii. Cel de pe mână, ajutat de puls, se va transforma-n spumă, ca un fel de alt braţ pe care să îşi sprijine secundele. Iar cel din spatele urechii îi va face să audă zborul pescăruşilor, undeva departe. Asta credem că îi va convinge: ceva care să le susţină schiopătarea şi o zbatere de aripi în larg, într-un singur strop de mare. Nu ar putea refuza.
Vom putea pune câte un strop şi în cutiuţe pe care le vom oferi doamnelor, să-l folosească în loc de balsam de buze. Îl vor întinde cu grijă, în strat subţire, şi vor simţi sărut de valuri. Să îmbuteliem marea, vrei?

Să îngheţăm marea, mi-au spus. E mai uşor de transportat, altfel nu îi vom putea îmblânzi răzvrătirea. Aducem bucăţi mari pe care le aşezăm dezordonat prin parcuri şi punem indicatoare pe care scriem cine încotro ar trebui să meargă. Unii vor vrea să schieze şi vor merge mai în spate, să nu-i accidenteze pe visătorii care ar putea încerca să facă bulgări din valurile încremenite. Alţii poate ar vrea s-o adune în ţurţuri, să o ducă acasă, să le păstreze proaspete visările.
Vom face şi o secţiune specială pentru domnii care vor putea crede că e indecent să te afişezi în parcuri punând marea pe limbă, aşteptând să se topească, să curgă pe mână, să murdărească haine, să lase urme pe bărbie. Pentru ei vom face cuburi mici pe care le vor pune-n paharele de băuturi tari. Vor începe imediat să caute nisipul din care să construiască forme uitate dar nu o vor recunoaşte. Vor mai cere un pahar, cu trei cuburi de gheaţă şi se vor mulţumi să admire castelele doar în amintiri. Vor da vina pe băutură când se vor surprinde oftând şi apoi vor pleca acasă, luând în grabă, pentru iubitele lor, o pipetă din care ele să-şi picure marea-n cafeaua de dimineaţă. Să o îndulcească. Sau să îi dea sens zilei abia începute. Dar o vor uita în buzunare. Şi aşa, cu marea în buzunar, vor chicoti despre cei pe care i-au văzut jucându-se cu ea.
Păstrăm câteva bucăţi pe care le ducem sub teiul cel mare din parc şi le lăsăm la soare. Să se topească şi să devină ţărm. Pentru cei îndrăgostiţi. Să fie graniţă între iubirea lor şi restul lumii. Acolo se va putea intra numai la apus. Sau la răsărit. Iubirea le va fi mai vie când toţi ceilalţi vor dormi. Abia atunci vor putea măsura, sărut cu sărut, nemărginirea. Să îmbuteliem marea, vrei?

Da, vreau, le-am spus. Dacă de asta au nevoie, faceţi asta pentru ei. Ţeseţi si apoi deşiraţi marea în fire fine peste lume, încorsetaţi valuri în recipiente mari sau mici şi apoi redaţi-le libertatea printre oameni, cuminţiţi furtuna ei la temperaturi scăzute şi apoi lăsaţi-o să răbufnească pe străzi şi-n parcuri. Faceţi toate astea, nu vă va fi greu iar cei care o vor primi vă vor mulţumi.
Dar mie lăsaţi-mi partea acolo. Lăsaţi-mi bucăţica mea de mare la locul ei. Nu trebuie să o ţin închisă şi nici să o am în fiecare zi. Din timp în timp, voi închide ochii şi voi simţi nisipul sub tălpile goale. Pentru că nu poţi atinge marea dacă nu o priveşti desculţ.

Foto