Gând în alb

sAm strâns câteva cuvinte
înghețate pe buza de jos
şi, cu un gest matern,
le-am legat,
la încheietura mâinii stângi,
o eşarfă roşie
să le țină de cald
în veşnicie,
să le vegheze nerostirea
şi să le sprijine
bătăile inimii
ce-şi asortează ritmul
şi-şi acompaniază vibraţiile
cu semnele de punctuație

Am cules, în palmă,
de sub bărbie,
gânduri
ce s-au înghesuit
sub pleoape,
s-au adunat, pulsând,
în colţ de ochi
şi apoi, ca la un semn,
s-au năpustit sărat
lăsând urme
pe obraji,
şi le-am aşezat,
cu răbdare dar fără sens,
ca pe nişte pietre preţioase,
peste mătasea roşie
să-i dea sens
şi să-şi recapete şi ele
sensul

Gânduri fără formă şi cuvinte
fără fond
amorţesc în amurg
doar ca să picure tăcut
în zori
şi apoi să se lase iar cuprinse
de ger
şi să îngheţe-n suspendare.
Nerostiri şi necuvinte
deschid şi închid un cerc
perfect
al unei amăgiri
imperfecte dar cochete
ce poartă eşarfă roşie
cu imprimeuri sărate

Poate se vor evapora-ntr-o
înmugurire primăvăratică
al cărei sens
nu trebuie căutat pentru că oricum,
dincolo de toate,
va rămâne
mătasea
de la încheietura mâinii stângi
acolo unde pulsează
ritmic şi monocromatic
o neşoptire.

Foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

38 de răspunsuri la Gând în alb

  1. Iosif zice:

    Superba exprimare a „Gândului în alb”,însa cu o accentuata stare de ‘cod portocaliu’! S-ar parea ca gerul si zapada si-ao pus amprenta si pe „Potecuta” !:(
    Sa-ti fie primavara-n suflet !

    Apreciază

  2. Frumoase gânduri pe Poteci de dor!☺

    Apreciază

  3. Monik zice:

    „Nerostiri şi necuvinte
    deschid şi închid un cerc
    perfect
    al unei amăgiri
    imperfecte dar cochete.” Sublim, Potecut, sublim!

    Apreciază

  4. Nerostirile şi necuvintele deschid uşi către lumile frumoase ale imaginației care, iată, nu doarme niciodată… ☺

    Apreciază

  5. Ana Vlad zice:

    Noroc că lacrimile îngheață mai greu. Frumos de tot gândul tău. Sper să fie bine cuvintele nerostite, că am observat că uneori le e tare, tare greu.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Interesante versuri și interesant și cuvântul „neșoptire”, nu l-am mai auzit. Superb!

    Apreciază

  7. Oana zice:

    Nu știu de ce, după ce te-am citit, mi-am pus nasul la încheietura mâinii drepte. Miroase a gând alb. Și a amintire de floare de liliac. Viu…

    Apreciază

  8. mcooper801 zice:

    Un gand bun si …O seara pe placul inimii tale ! 🙂

    Apreciază

  9. papagigli zice:

    Cam triste rinduri ai asternut, dar nici primavara nu-i departe. 😉
    Vezi cum faci cu nesoptirea de la incheietura miinii. Eu zic s-o abandonezi pina prin Decembrie, ca n-ar da bine cu exuberanta ghioceilor 😉

    Apreciază

  10. Am intrat… am vrut să spun ceva… dar mi-am umplut doar sufletul.

    Apreciat de 1 persoană

  11. HopeLess zice:

    Gandurile tale, in alb sau nu, mereu mi-au placut!
    Te imbratisez cu drag, Potecuta! 😘

    Apreciază

  12. Mi-ai atins corzile speranțelor, mai ales când ai versuit de evaporarea primăvăratică, pe care o aștept numărând răsăriturile tăcute și incolore.

    Apreciază

  13. Jurnal de zi zice:

    Cât de frumos! Mi-a plăcut tare mult.

    Apreciază

  14. Poţi comenta fără cuvinte?!? Atunci tac, dar tu ştii… şi aş mai citi 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  15. Adriana zice:

    …nerostire sunt și eu, dar cred că mi-am legat literele, una câte una, cu eșarfă roșie de mătase de ceva timp, căci nu le mai pot aduna. Mi-au amuțit cuvintele.

    Mulțumesc…pentru freamăt..

    Apreciază

  16. Un curcubeu de sentimente în vers alb. Foarte frumoase versuri! 🙂

    Apreciază

Lasă un comentariu