Crăciun corect gramatical

Cozi, semafoare, nervi, cozi, nervi, „fă, proasto, numai aici puteai parca, să încurci pe toată lumea, eu pe unde mai trec, proasto?”, striga o doamnă pe care am auzit-o de la balcon, în timp ce, din cauza ei, trei maşini claxonau disperat pentru că ea, în loc să se strecoare, a preferat să coboare din maşină, cu mâinile-n şold, să îi spună unei alte doamne că e proastă, aşa, doar pentru că. Şi alte cozi şi alţi nervi şi alte uşi trântite şi alte voci stridente „bă, e uşa lu’ mă-ta? Nu mai da aşa cu ea!” şi alte claxoane şi bubuituri matinale de tobe venite să vestească încă din 20 decembrie, încă de la ora 8, şi alte strigăte de urare şi altele cu injurii la adresa urătorilor că nu se urează aşa de dimineaţă, că suntem prea somnoroşi ca să primim, că suntem prea ocupaţi să ascultăm, că suntem prea grăbiţi să dăm, că nu aşa se face, că nimic nu mai e cum a fost, nimic nu mai e ce-a fost, că „bă, păi pe vremea mea, bă, altfel era, bă. Lumea era altfel, iarna era altfel, bă”. Şi iar cozi şi alţi nervi şi alte maşini grăbite, şi alţi oameni somnoroşi şi ocupaţi, şi alţi grăbiţi şi nervoşi, şi alţi nostalgici, şi alte regrete.

Luminiţele din oraşe sau de la geamurile vecinilor ni se par kitschoase iar lumânările arse miros urât. Dar nimic nu mai e ce-a fost. Protestăm şi îi condamnăm pe cei care cumpără brazi naturali dar parcă ne lipseşte mirosul ăla de verde şi culmea, artificialul ne repugnă zilele astea. Mai ales zilele astea. Şi aducem mereu vorba de iernile de altădată. Cu lemne care tronseau în foc şi bunica depăna poveşti la gura sobei în timp ce colindătorii făceau poteci prin nămeţii de pe uliţele satului. Dar colindele de atunci nu ne mai plac pentru că ba sunt demodate, ba ne întristează, ba sună ciudat, ba au prea multe, ba le lipseşte ceva, ba nu se ridică la standardele nu ştim care şi nu ştim nici noi exact ce au dar au ceva, o vină tot găsim şi nu ne plac punct.
Şi frigul e prea mare chiar dacă, potrivit meteorologilor, „temperaturile sunt peste media multianuală” sau „e cald pentru această perioadă a anului”, zăpada, şi aia puţină, ne încurcă, se face mizerie şi nu ne place sau nu avem cauciucuri potrivite. Dacă nu e deloc, e rău că nu e, să fi fost „măcar puţin acolo, să vedem şi noi ceva alb pe jos, să simţim că-i Crăciun”. Dar nimic nu mai e ce-a fost. Cum a fost.

Sarmalele nu ne mai pică bine, sunt prea grase, au prea multă carne, prea multă varză sau prea multă sare sau au ceva, oricum. Şi e de prost gust să te ghiftuieşti cu sarmale doar pentru că-i Crăciun. Nu mai înţelegem nici obiceiul cu tăiatul porcului, ba din contră. Îi punem la zid pe cei care încă o fac, îi tragem la răspundere, îi înţepăm ironic cu tot felul de cuvinte la modă-n zilele astea. Folosim „ghiftuială” mai des decât „ler”. Dar amintim mereu despre Crăciunuri de demult. În care bunicii de ieri făceau asta fără să fie puşi la colţ de nepoţii de ieri, judecătorii chibzuiţi de azi. Şi ne plângem că nu mai e cum ştiam noi, cum era odată. Pe vremea noastră.  Nu mai e ce-a fost. Nici cum a fost.
Nici de urat nu mai putem ura. Nu oricum. „Sărbători fericite” nu e bine, e pleonasm. „Păi, bă, sărbători nefericite se poate? Nu se poate, bă. Sărbătoarea înseamnă bucurie, bucuria înseamnă fericire, e simplu, bă!”. Aud la TV un preot care spune că nici Crăciun fericit nu se spune. Că nu e bine, că nu e corect. Crăciunul înseamnă fericire, e fericire. Deci nu se alătură termenii. Nu e corect nici gramatical, nici… nicicum. Şi cum să spunem, părinte? Dacă luăm „fericit” de lângă „Crăciun”, cu ce să-l înlocuim?

Ieri, privind pe geam, am văzut aburi ieşind de la multe centrale de apartament, înlocuitoarele sobelor din casele bătrânilor, am văzut multe luminiţe care se jucau la geamuri sau care răzbeau prin perdele, de la brazii din case, iar pe scări se auzeau glasuri de copii colindând din uşă-n uşă. Parcă seamănă cu ce a fost odată, cum a fost odată.
Oftăm că s-a comercializat Crăciunul şi nu suntem deloc departe de adevăr. Dar strigăm că s-a pierdut esenţa în timp ce pierdem exact esenţa. Esenţă care nu stă-n defrişări ilegale, în caloriile din oalele cu mâncare şi nici în culorile luminilor din ferestre. E Crăciun. Şi acum, ca şi atunci, demult. Clopotele răsună vestind acelaşi lucru. S-a născut Iisus. Şi acum ca şi atunci, demult.
Şi dacă nimic din toate astea nu ni se mai pare la fel, nimic nu mai e ce-a fost, cum a fost, nimic nu ne mai place, poate că ar trebui să ne uităm şi în noi, prin noi. Să vedem dacă noi mai suntem cum am fost, ce-am fost, cât am fost. Dacă mai suntem la fel, dacă ne mai suntem. Dacă tot ce-i în noi e tot aşa cum a fost. Sau… nimic nu mai e ce-a fost, cum a fost?
Corect sau incorect gramatical, lexical, social, medical, Crăciunul e şi va rămâne Crăciun. Aşa cum a fost, din tot ce-a fost.

Foto