S-a întors pentru un gând…

Suflete, uite care-i treaba: e cazul să pun condiţii, să fac reguli pe care tu va trebui să le respecţi chiar dacă nu-ţi vor fi pe plac. Şi sigur nu-ţi vor plăcea, regulile nu sunt făcute să placă. Dar am ajuns să cred că asta e singura soluţie. E frig şi e târziu, suflete. Şi tu rătăceşti pe te miri unde şi eu îmi rătăcesc aici chemările fără de răspuns. E târziu şi e frig şi nu ştiu pe ce drumuri ai porit, pe la ce ferestre ai obosit, la ce răscruce ai poposit să-ţi odihneşti oftatul. Şi nu te mai pot lăsa aşa, suflete. Îmi fac griji pentru tine. E adâncă noaptea asta şi tu nu ai învăţat să-ţi fii felinar. Nu ţie, suflete. Poţi şi chiar eşti pentru alţii, mereu pentru alţii. Dar niciodată pentru tine. Hai acasă, suflete!
Ai vrut să ningi peste brazii singuratici, să nu mai simtă ‘nstrăinarea şi te-ai întors cu tâmplele albite de-aşteptare. Te-am mângâiat pe creştet, ţi-am sărutat palmele şi nu am zis nimic, suflete. Ai vrut să înzăpezeşti cărări pentru tălpi zburdalnice de copii cu obrajii ‘mbujoraţi de-atâta copilărie şi te-ai pierdut în alb şi mi-ai troienit pragul casei. Mi-ai adus troiene-n poartă şi nu ţi-am spus nimic, suflete.

Ai vrut să fugi, să colinzi casă de om singur în tindă şi te-ai întors cu toate dorurile lui şi le-ai lăsat pe masă. Înfrigurate şi îndurerate. Le-am lăsat să se încălzească, am dormit cu fereastra deschisă-nspre timp, să aibă pe unde pleca. Dar mi-au rămas toate, suflete. Unele au înflorit, altele au rodit, câteva au muguri şi acum. Doruri cu muguri de dor. Şi iar nu ţi-am spus nimic, suflete.
Dar acum te rog să te întorci. Nu te rog, îţi impun să te întorci. Am nevoie de tine, suflete! Eu fără tine n-aş găsi lumina. Tu fără mie… ce-ai face, suflete? Ai mai fi atent să nu-ţi uiţi fularul şi să te ştergi de urmele de-ndoială înainte de-a intra-n casă? Dar acum nu contează asta. Acum am nevoie de tine pentru altceva. Hai, vino la mine-n braţe, ai nasul îngheţat. Cum e pe-afară? Umblă colindători? E tăcere şi e frig? Sau e tăcere şi atât? Sau e doar frig? S-au aprins luminile de sărbătoare? Se mint clopoţeii cu clinchet cristalin?
Hai, vreau să stai lângă mine pentru că fără tine n-aş putea scrie ce vreau să scriu. Tu dictezi şi eu scriu, aşa cum facem noi tot timpul:

Dragii mei, nu ştiu să urez complicat şi nici complex. Dar vă rog să primiţi gândul meu bun. Vă mulţumesc tuturor pentru fiecare cuvânt lăsat pe potecuţe, îmi sunteţi tare dragi! Crăciun Fericit! Sănătate multă să aveţi şi putere să le faceţi pe toate celelalte! Vă pupă Potecuţa!

P.S. De An Nou nu vă urez acum că ne mai citim pân’ atunci.

Foto