Cărări prin viaţă

Publicat pe 16/12/2016 de Poteci de dor

rPe drumul acesta odată
copil alergam de cu zori
un joc îmi era ziua toată
iar seara-poveste-n culori

Şi-aici, pe aleea păzită
de mult prea bătrânii castani,
o primă iubire şoptită
aflam în mai tinerii ani

Poteca ce zilnic mă poartă
spre-acelaşi ş-acelaşi decor
îmi simte-apăsarea prin soartă
calc aspru când nu pot să zbor

Ah!, drumul ce duce spre-acasă!
Răvăşitoare îi este chemarea!
Dar poate că-i singurul care
îţi iartă, oftând, amânarea

Sunt drumuri şi drumuri prin viaţă
făcute anume să poarte
din zori, cu o primă speranţă,
spre capăt, departe în noapte

Îşi ştiu pe de rost călătorii
pe-acesta au râs, pe altu’-au visat,
aici s-au oprit să-nţeleagă
spre unde se-ndreaptă, de ce au plecat
răscruce-au făcut să se-ntrebe
de ce n-au venit, de ce-au renunţat

Şi este şi drumul acela
prea lung, prea departe de tine
pe care păşeşti printre gânduri
când dorul de mână te ţine.

Foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

66 de răspunsuri la Cărări prin viaţă

  1. HopeLess zice:
    16/12/2016 la 15:41

    Potecuta, Potecuta, cum le spui tu… ❤

    Apreciază

    Răspunde
  2. Iosif zice:
    16/12/2016 la 15:47

    Exista o Cale ce duce spre ‘casa’,
    „Poteca”,dincolo de spatiu si timp.
    E Calea IUBIRII,o cale frumoasa,
    Ca o coroana pe capul cu ‘nimb’…

    Un week end de vis !

    Apreciază

    Răspunde
  3. Monik zice:
    16/12/2016 la 15:58

    Ce bine zici tu, pe cate drumuri pășim, cate amprente ne lasa…

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      16/12/2016 la 20:51

      Şi noi ne lăsăm amprenta pe ele. Plecăm râzând, ne întoarcem plângând sau invers. Şi deşi ele par la fel, deşi duc mereu spre acelaşi loc, cum noi nu suntem niciodată aceeaşi, niciodată cel care a plecat pe-un drum nu e la fel cu cel care se-ntoarce, nici ele nu mai sunt la fel. Am lăsat şi noi ceva din noi cu fiecare pas…
      Mulţumesc, Monik! Te pup!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  4. Cristian Lisandru zice:
    16/12/2016 la 16:00

    Ce farmec au drumurile poetice… ☺☺☺

    Apreciază

    Răspunde
  5. pathtomysoul zice:
    16/12/2016 la 16:03

    Foarte mișcător!

    Apreciază

    Răspunde
  6. Andreea Maftei zice:
    16/12/2016 la 16:30

    O melodie poem. Felicitari!

    Apreciază

    Răspunde
  7. SufletNeînțeles zice:
    16/12/2016 la 16:35

    Atâtea cărări, atâtea răscruci, atâtea alegeri avem de făcut…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  8. bulgaridesentimente zice:
    16/12/2016 la 17:37

    💐💐💐… Cu flori presaram Potecuta.

    Apreciază

    Răspunde
  9. Roxana zice:
    16/12/2016 la 17:59

    Si cat e de frumos sa calatoresti in viata cu dorul.

    Apreciază

    Răspunde
  10. condimente pentru viata zice:
    16/12/2016 la 19:33

    Cum stii tu sa rascolesti sufletul, cu potrivirile de cuvinte!

    Apreciază

    Răspunde
  11. La capatul curcubeului zice:
    16/12/2016 la 19:58

    Indiferent ce cărare alegem, dacă, în sfârşit, duce „acasă” e cel mai bun drum, mai ales când avem alături doruri şi amintiri. Seară frumoasă, Potecuţă! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  12. Oana zice:
    16/12/2016 la 21:24

    De data asta tac înțelept. Cântă versurile tale-n mine și e bine să nu le-ntrerup cântecul….

    Apreciază

    Răspunde
  13. doar nicole zice:
    16/12/2016 la 22:07

    Cărări ne poartă agale… poteci minune de dor, uneori pășind apăsat pe trotuare, alteori plutind pe un nor. Și of, intersecțiile uneori… și iar of.
    Cuvintele tale… ai scris liniștit. Și liniștitor!

    Apreciază

    Răspunde
  14. tighinaromaneasca zice:
    16/12/2016 la 22:19

    Cine, dacă nu potecuța, ar spune-o mai bine despre soarta drumului… Mulțumesc pentru revelarea și tristă, și sublimă! Să ai spor și inspirație!

    Apreciază

    Răspunde
  15. Drugwash zice:
    17/12/2016 la 0:42

    Am eu impresia că toată viaţa sîntem pe drumuri şi nu mai reuşim să ne adunăm vreodată…

    Apreciază

    Răspunde
  16. greenmama zice:
    17/12/2016 la 6:11

    Perfecta! 💚 Cat de des stam ganditori pe drumul acela, poate prea des…

    Apreciază

    Răspunde
  17. racoltapetru6 zice:
    17/12/2016 la 8:44

    De la tine mă încarc cu poezie și astfel toate drumurile îmi devin mai plăcute, gândurile mai frumos colorate. Alese mulțumiri, Potecuță! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  18. mopana zice:
    17/12/2016 la 10:22

    Tare frumos este pe potecile batute de tine 🙂
    Sa ai o zi superba ca aceasta poezie ❤

    Apreciază

    Răspunde
  19. papagigli zice:
    17/12/2016 la 11:06

    Eu mi-as dori strofa a doua explicitata 😉
    In timp ce pe-a patra o declar … minunata

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      17/12/2016 la 21:23

      Bine. Dacă asta îţi doreşti, explic. Eu-17 ani, clasa a 12-a. El-16 ani (s-antâmplat 😀 ) clasa a 11. Ne întâlneam în parcul plin de alei şi castani. Din septembrie, de când a început şcoala, până prin mai ne-am văzut de vreo 10-15 ori. Pe bancă, în parc. Ne pupam şi ne ţineam de mână. În mai pe mine m-a apucat stresul cu bacul şi gata. End of story. Ştiu că eşti dezamăgit dar pi cuvânt că n-am de declarat mai mult. 😀
      Mulţumesc frumos!!

      Apreciază

      Răspunde
  20. Alex zice:
    18/12/2016 la 13:08

    Minunate și amoționante versuri! Și cine putea să scrie mai bine și mai frumos despre cărări în viață, decât Potecuța dorului? Mi-a mers la suflet această poezi.
    Îți doresc o duminică minunată, dragă Potecuță! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  21. Loveisaname zice:
    19/12/2016 la 1:39

    Foarte frumoasa aceasta poezie ❤ Pot spune ca a patra strofa e cea care mi-a placut cel mai mult ❤

    Apreciază

    Răspunde
  22. dyanaweb zice:
    19/12/2016 la 9:28

    Ori astazi sunt melancolica, ori versurile tale…m-au facut sa plang. Si ce bine e sa-ti mai dai drumul cateodata!!! La inima mi-au ajuns versurile tale. Multumesc si te sarut cu drag! O zi minunata!

    Apreciază

    Răspunde
  23. Poteci de dor zice:
    19/12/2016 la 18:17

    Vă mulţumesc!
    Sărbători cu bine!

    Apreciază

    Răspunde
  24. mcooper801 zice:
    19/12/2016 la 20:11

    Foarte frumos , draga Potecut…Sunt drumuri şi drumuri prin viaţă…poteci si potecute :)…sa ai o seara , draga inimii tale ! ❤

    Apreciază

    Răspunde
  25. Mladin Slovanic zice:
    20/12/2016 la 18:34

    Și câte cărări se despart
    În pragul răscrucilor mute!
    Pe vremuri și ele fost-au boltă de șoapte,
    Aprins-au scântei ce sfârșit-au în noapte,
    Plecară departe cu-al lor cântec, pierdute,
    Iar pași obosiți cer acum să-l asculte.
    Dar nu este chip să-l mai cheme nici cerul,
    A fost ca un tunet, răsunat-a și-atât!
    Nu l-ar fi oprit pesemne nici gerul,
    Și ultimul ”vino!” ne rămase în gât.
    Cărarea-i la fel, prezentul apasă,
    Curate simțiri caută drumul spre casă.

    Pe scurt: mi-a plăcut foarte mult, parcă am răsfoit un album cu amintiri. Toate bune, și musai și frumoase! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  26. Jurnal de zi zice:
    20/12/2016 la 22:08

    Poezia ta m-a dus cu gandul la ultimul an in care am fost departe de casa si la momentele in care ma intoarceam pentru 2 zile..
    Viata ne pregateste in liniste drumuri nebanuite.

    Frumos 😘

    Apreciază

    Răspunde
  27. childagain zice:
    30/12/2016 la 11:41

    Daca sunt ale tale, poeziile acestea merita puse intr-un volum! Daca nimic altceva nu ramane, macar ramane arta – imagini ale sufletului suprinse fugar.

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      30/12/2016 la 11:49

      Niciodată nu am postat o poezie sau un text scris de altcineva. Când o fac, pun sursă. Aşa că da, toate poeziile fără sursă sunt ale mele. 🙂
      Mulţumesc mult de tot, tare mă bucură cuvintele tale! Mda, aş vrea să rămână dar încă nu sunt convinsă în adâncul sufletului meu că sunt demne de coperţi…

      Apreciază

      Răspunde
  28. Mugur zice:
    19/03/2019 la 3:09

    Pe acele cărări pășeam răbdător,
    Cu tremur chemându-mi speranța
    Că îmi va sosi, lin pășind, vis de dor,
    Înfrumusețându-mi vacanța.

    Dar mi-a rămas numai dorul plăpând,
    Alături de vise deșarte,
    Rămase un mugur, tot căutând,
    Floarea-mplinirii în șoapte.

    Mi-a fost doar vis? Tinerețea-mi trecu
    Cum mi-au trecut și vacanțe,
    Vis de-nflorire în suflet tăcu,
    Precum trecute speranțe.

    Azi, amintirea-nflorește din nou,
    Cu-al său parfum de demult,
    Mugurul, bietul, nu mai e erou,
    Șters în al vieții tumult.

    E primăvară, e zbor de cocori,
    Muguri zvonesc a-nviere,
    Ceru-i senin, doar cu umbre de nori,
    Floarea speranței nu piere.

    Sper să nu te superi că, la minunatele tale versuri, eu vin cu încercările mele naive. Dar cred că mă știi, așa mi-a venit în minte comentariul, așa l-am așezat.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu