Sindromul „scama”

qVă scriu de sub nivelul mării şi asta nu face decât să-mi încreţească nervii de la minut la minut, în ciuda tuturor îndemnurilor la smerenie şi cumpărături la super ofertă şi a tuturor clopoţeilor care clincăne a „O, ce veste minunată…”.
E normal, apa încreţeşte pielea, de ce n-ar încreţi şi alte… alea? Totuşi, nu cereţi selfie-uri cu fundu’ mării că nu am ajuns acolo, am zis aşa, pentru plasticitate. Măcar de acolo, vorba aia, mai vedeam un înotător, o fructă de mare, o vietate, un sufleţel, aveam şanse să mă relaxez ascultând valurile cum se sparg de stânci, îmi refăceam fengşuiu. Dar eu mai am puţin, foarte puţin şi descifrez compoziţia gresiei.
Cu ocazia asta, am făcut recenzia frustrărilor şi vă spun, ca să ştiţi, că asta de acum le întrece pe toate aşa că nu aprindeţi brichete pe lângă mine.

Scama de pe covor. Nu-s curăţenio-maniacă şi n-am fost niciodată,  nu fac atac de panică dacă văd puţin praf pe mobilă dar ferească Sfântu’ să fie o nesuferită din asta pe covor că încep să concep instant tehnici de război. Eu cu ea. Că de cele mai multe ori o văd după ce m-am aşezat frumos şi comod, m-am învelit bine şi a început filmul. Ochii mei refuză să se mişte de pe ea dar parcă nu m-aş ridica din pat că e prea mare efortul, mie îmi ia mult până mă aşez cum vreau. Şi filmul curge şi eu nu pot urmări acţiunea că am de distrus intrusa. Întind un picior s-o mişc, n-ajung. Îl întind şi pe celălalt, nici aşa n-ajung. Încerc chestii de mentalişti şi mă concentrez asupra ei, să-i dau foc sau să o dizolv. Nu merge. Cum naiba mişcă ăia obiecte numai cu puterea minţii mamii lor? Scama mă ignoră şi nu se lasă afectată de nicio metodă. Se lăfăie în continuare acolo în timp ce eu tocmai am ratat o fază importantă din film.
Singura şansă e să mi se pară că perdeaua stă cumva cum n-ar trebui. Astea două fac combinaţia pentru care m-aş ridica şi din somn. Aşa că îmi impun că perdeaua e strâmbă şi cu ocazia asta iau şi scama.
Mă aşez la loc, încerc să mai înţeleg ceva din film, văd un actor care îmi pare teribil de cunoscut dar nu ştiu cum îl cheamă şi nici în ce film l-am mai văzut. Ăsta e duşmanul numărul doi, după scamă, când vreau să văd un film. Poate fi orice film de pe faţa pământului, poate fi orice credeţi voi că e super, wow, mega, hiper etc. Nţ! Dacă se întâmplă asta, s-a terminat distracţia, nu mai pot fi atentă la film, trebuie să calmez agitaţia din capul meu unde se zbiară „unde naiba l-am mai văzut pe ăsta?”. Şi dacă nu ştiu cum îl cheamă, cum să-l caut?

Şi cauţi mai întâi distribuţia filmului pe care ai vrut să-l vezi dar nu te-a lăsat „ambientul” şi apoi culegi actorul vinovat de beleaua în care eşti şi pe urmă cauţi filmele în care a jucat. Şi pe urmă te macină că nu mai ştii exact despre ce era vorba-n filmul ăla-n care-a mai jucat şi cauţi informaţii şi timpul trece şi filmul tău trece şi tu eşti un car de nervi deşi era vorba că te relaxezi văzând un film şi acum e vorba de orice numai de relaxare nu şi … respiră.

Asta ştiu de unde mi se trage dar nu-s sigură. Ai mei, oameni aparent normali, se duceau seara în dormitor, fiecare cu cartea lui. Şi te miri ce citeau ei că îi apuca discuţia. „Ba eu zic că lupta aia a fost în 1850”, „ba eu cred că autorul ăla a scris prima dată aia, nu asta”, „ba eu zic că tabloul ăla e pictat de ăsta, nu de ăla”. Şi pentru că nu se putea amâna până a doua zi, apărea tata la biblioteca din camera unde dormeam eu, să ia Dicţionarul Enciclopedic Român A-Z care era şi este străbunicul lui google. Căuta în hardughia aia şi, în funcţie de ce găsea acolo, se ducea victorios sau cu capul plecat să o lămurească şi pe mama sau să recunoască spăşit că a greşit.
Mno, nici eu nu pot amâna, că nu mă pot concentra la film dacă nu aflu atunci, fix atunci, ce mă macină în momentul ăla.

Şi filmul e trecut de jumate şi cu toate astea reuşesc să mă prind şi mă las acaparată de acţiune şi stau cu sufletul la gură şi datorită filmului dar şi din cauza fricii să nu apară altă fixaţie care să-mi distragă atenţia. Şi vine publicitatea. Şi parcă m-aş duce la baie sau la bucătărie dar mă gândesc că nu va ţine mult pauza şi ratez finalul. Mai bine dau repede o tură pe canalul celălalt, să văd ce mai e pe acolo. Şi mă prinde o discuţie şi stau să aud numai replica asta şi gata şi după 10 minute îmi amintesc de film şi schimb şi sub ochii mei se derulează genericul…
Şi toate astea din cauza unei simple şi banale scame…

No, astea-s frustrările mele cele mai mari şi, cum spuneam, acum e mai rău de atât. La birou am un şef idiot… hopa, asta-i vers din Vama Veche şi nu asta am vrut să spun. La birou am un scaun. În tinereţile lui a fost mişto, nu trecea neobservat. Mare, comod şi ascultător. Se făcea înalt când era nevoie de înălţime şi mic când era nevoie de mic. Ce să ceri mai mult de la un biet scaun? Şi toate astea cu o simplă manetă. În ultimul timp a cam dat semne de bătrâneţe şi deşi îi ceream să fie înalt şi îl ridicam, se lăsa încet în jos şi iar îl ridicam şi tot aşa. Până într-o zi când s-a rupt maneta într-o poziţie deloc favorabilă, adică-n sus. Asta înseamnă că a rămas blocat pe faza aia de sus-jos. Şi deşi abia respir ca să nu-l mişc, simt cum eu mă fac tot mai mică şi mai am puţin şi ajung sub birou. Şi cum eu sunt oricum mică, vă daţi seama că-n curând nu voi mai ajunge nici la tastatură aşa că vă scriu de acum ca să ştiţi.

Am încercat o aroganţă dar ori n-a auzit, ori e valabil versul din Vamă. I-am spus şefului că ar trebui să mă interesez de programul „Rabla” sau de Primul Scaun. De ce? Păi, să-l duc pe ăsta şi să-mi dea unul nou care nu mă trânteşte pe gresie. A zis aham, ok, interesează-te şi vezi. E clar, cred că şi el are scame pe covor…
Sunt tot mai aproape de gresie, simt pământul strămoşesc cum vuieşte, e o poezie-ntreagă-n mintea mea dar nu vă scriu metaforele care-mi dau târcoale că e cu bip şi nu ajung să sting lumina…

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

63 de răspunsuri la Sindromul „scama”

  1. Haha! Nu stiu daca am sindromul scama, dar sigur il am pe ala cu perdeaua. Vai de ea daca nu sta cum vreau eu :)!

    Apreciază

  2. Ana zice:

    Aozi? Da’ de ce nu te muti tu la biroul idiotului si daca te intreaba ce cauti acolo ii spui ca ai gasit solutia…ce are?
    Mno, daca te ajuta cu ceva , nu esti singura fixista de pe planeta asta, iar din tara asta cu siguranta esti una din celalalte mii fixiste….
    Io am o problema cu melodiile naspa auzite in masina,,in drum catre job si care, apoi, ma bantuie toata ziua….gen „Cine m-a facut om mare mi-a pus beep intre picioare” sau „Mama sunt manga” ori aia cu gura macara….deci….(pregateste-te de trolli acum…mwahahahaha)
    Hai te pup…seara faina…si da-le naibii de scame….ca treaba cu mentalistul e de sfere inalte, nu de noi astia ….mai mici decat puța de furnic….

    Apreciază

    • Noo, nici n-am scris cu gândul că-s singura. Tocmai! Altfel nu scriam că ştiam că nu voi găsi nicăieri înţelegere. 😀
      Aia-i o problemă mare de tot. Aia când cânţi ceva ce nu-ţi place dar nici nu poţi scăpa de bubă. 😀 😀
      Seară faină, Ana!

      Apreciat de 1 persoană

      • sonia zice:

        Ha! Pe mine nu ma bantuie niciodata melodiile auzite pe la radio in acea zi. Am doua mari si late care ma chinuie din tinerete in functie de mood. Cand sunt pe romantic mood imi urla in creier: Si spune-mi cine/ Te-a mai plimbat prin nori/ Si spune-mi cine/ Te-a mai visat in culori… In vesel mood sunt chinuita rau de: Ce mica-i vacanta mare/ Si ce dor mi-a fost de ea… Uneori imi urla atat de tare in cap incat ma uit cu atentie in jur si incep sa cant si pe strada daca nu e nimeni.

        Apreciază

  3. Oh! 🙂 Mie-mi distrage atenţia de la film un incendiu, un taifun… De-aia-mi place să văd filme pe DVD, pe net: apăs „stop” in caz că mă macină vreo scamă. 🙂

    Apreciază

  4. Monik zice:

    De sindromul „lucrurile nu stau cum vreau eu” sufăr si eu. Ma așez la film pe canapea dupa o zi lunga si dau impresia ca ma afund dar as! Sa vezi cum ma ridic in secunda urmatoare de zici ca am prins viata, sa îndrept fotoliul de langa ce s-a deplasat milimetric, sa așez la linie lampa de pe noptiera sau poza din rama etc. Nu pot urmări nimic daca nu imi fac damblaua si ma sacaie tare. Si nu sunt diagnosticata inca 😄.

    Apreciază

  5. Pe mine când mă pun la film nu mă deranjează nimic. Doar că parcă simt ca nu știu ce să fac cu mâna stângă, parcă nu stau cu umărul bine, parcă e un fir de păr pe care-l văd din profil, când într-un final îmi găsesc locul începe să mă mănânce piciorul și na, tre să mă scarpin. Și o iau de la capăt :))

    Apreciază

  6. Drugwash zice:

    Ce griji are unii, care este… 🙄

    Apreciat de 1 persoană

  7. Ce șef rău ai Potecuț, te pedepsește 😦 Mersi că scrii așa bine, mi-ai făcut ziua mai frumoasă.

    Apreciază

  8. Irina zice:

    Eu observ, de fiecare dată când mă așez pe canapea cu telefonul la ureche, că nu sunt șterse geamurile bine. Și mă apucă furia pe loc. Nu mai sunt atentă la conversație, mă duc și dau cu unghia, suflu, privesc din toate unghiurile. Niciodată n-am reușit să spăl oglinzi sau geamuri perfect. Oricât m-aș strădui, tot rămân urme, umbre, scame. Cred că o să sfârșesc prin a plăti o profesionistă să facă asta. Și mai am multe fixații, exact în momentele când nu ar fi cazul și când ar trebui să fiu relaxată 😆 Orice mică imperfecțiune, pată, semn mă enervează la culme. Nu-mi place, de exemplu, să se suprapună lucrurile de pe birou. Sindrom obsesiv – compulsiv am impresia că se numește 🙂 . Noi să fim…sănătoase! 😉

    Apreciază

    • Pfuuuu. Greu cu asta. Nici mie nu-mi iese perfect treaba cu oglinda sau cu geamurile. Culmea e că dintr-o poziţie pare totul ca la carte şi strâng cârpele, ziarele, soluţia şi mă aşez să-mi trag sufletul şi de acolo se văd dâre şi linuţe şi scame. Şi mai şterg şi fac alte urme, liniuţe, dâre până mă dau bătută.
      Când mă apucă treaba asta cu aşezarea în ordine perfectă, îmi amintesc de un film cu Jennifer Lopez (sper să nu le încurc). Avea un soţ cu fixaţii din astea gen prosoapele să stea într-un anume fel, borcanele în altul, paharele în altul, toate în linie dreaptă şi la milimetru. Şi ăla era un psihopat care în final a vrut să o kilărească. Şi când îmi amintesc de ăla, mă duc înapoi la prosoape şi trag puţin de o dungă să nu mai fie chiar perfecte pe suportul din baie 😀
      Tot obsesie e şi asta 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        N-o fi vorba de „Sleeping with the enemy” cu Julia Roberts sau încurc şi eu borcanele…? ^^’ Nu l-am mai văzut de-o viaţă.
        Mi-ai făcut poftă de-un film cu JLo; mi-a plăcut de ea şi ca actriţă, şi ca dansatoare, şi ca solistă vocală. Şi ca femeie, evident. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • Irina zice:

        Da, exact la fel pățesc cu geamurile, de-mi pare rău că m-am apucat de ele, de fiecare dată. După operațiunea ștersului par mai murdare decât înainte 😆 .
        Julia Roberts joacă în film. Am aflat de el de la o colegă care avea și ea aceeași manie. O îngrijorase filmul. Dar se pare că suntem mulți în aceeași situație, deci devine normalitate 😆 .

        Apreciat de 1 persoană

  9. „Deci” , deci este cauza pentru care eram certata nonstop,la școală și acasa, și zic ,să faci bine să nu dispari din peisaj. Ca cine naiba a văzut peisaj fără „potecuța ” ! Acu aia,scama ! 😂😂😂
    Nu ești singura. Și dacă uit ca mai am casă, cand ajung praf de oboseala, nu mă duc la somn până nu verific tot, tot și toate cele la locul lor,că vezi, noaptea s-ar putea să apară musafiri. Acu din cauza postării tale,ma duc sa vad ..mmmm..n-am „scame” 😀

    Apreciază

  10. sonia zice:

    Eu n-am mai avut probleme cu scamele de la ultima sesiune. Nu stiu cum se facea dar cum incepea sesiunea, cum se umplea casa de scame si praf care nu ma lasau sa invat.
    Iar ce patesti tu cu actorii, eu patesc cu oamenii pe strada. Trece cate unul pe langa mine si gata, se aprinde un beculet rosu de-ala ca pe masina politiei si nu ma mai pot concentra la nimic. Pot sa fiu cu Brad ca nu ma mai intereseaza. Trebuie doar sa aflu de unde-l stiu pe ala care tocmai a trecut. Daca am norocul si ma aflu intr-o incapere cu X-ulescu ma duc pur si simplu si il intreb ca am obosit sa imi storc bietii neuroni.

    Apreciază

    • Hehehe! Chiar, oare cum se face că exact când are omu’ de învăţat apar şi scamele şi praful şi haine de aşezat în dulap? 😀 Mister mare, pe cuvânt!
      Uai!! Măcar tu ai curaj să întrebi. Eu stau şi mă chinui şi mă maltrarez singură…

      Apreciază

  11. Numele actorilor mă bântuie și pe mine, de multe ori. Uneori ține schema cu enumerarea literelor din alfabet, iar când ajung la litera cu care-i începe numele sau prenumele, mi se aprinde becul. 😉

    Apreciază

  12. Zina zice:

    Stai liniștită, sunt și eu în gașca aia cu numele actorilor! Scamele… poa să stea acolo mult și bine! 😀 Nu și praful în bibliotecă!

    Apreciază

  13. Ana Vlad zice:

    😶 nu mai povesti despre mine așa, la toată lumea.
    Jur că parcă m-ai descris pe mine 😆. Problema e că am crezut că trece, dar nu, se acutizează. Muahahahahaaaa!

    Apreciază

  14. doar nicole zice:

    Exact, dar chiar exact, cum a spus Petru… o iau alfabetic, dar nu numai în legătură cu nume de actori, ci și cu multe alteee… „scame”, iar când ajung la litera respectivă chiar pică fisa, cumva. Ce chestie, m-am bucurat să regăsesc metoda și la altcineva. : ))
    Ai scris extra simpatic, ce mai! 🙂

    Apreciază

    • 😀 😀
      Alfabetic o mai iau şi eu şi uneori funcţionează dar câteodată ajung la T şi mă ia cu palpitaţii că nu vine deşi stă pe limbă, vorba aia. 🙄
      Mulţumesc mult, Nicole! Mă bucur mult că ţi-a plăcut!
      O zi frumoasă!

      Apreciază

  15. Iosif zice:

    Un articol plin de „scame” si …scheme,mai ales „aham,ok-ul sefului !(:

    Apreciază

  16. Iosif zice:

    Nu-i nici un bai,numai sa nu fim luati drept dealeri,traficanti de „iarba” !:))

    Apreciază

  17. Alex zice:

    Ha, ha, ha! Ai un umor teribil, dragă Potecuță. Dar te rog să nu „te umfli în pene” 😀 cum că ai fi singura de pe planetă cu așa obiceiuri. Stai liniștită, că ai mulți frați gemeni întru așa ceva! Îmi amintesc de „celebrii” ciucurași de la covor, care trebuia să fie musai bine pieptănați și perfect drepți. Am jurat să nu mai am niciodată covor cu ciucuri!
    Marele meu noroc e… Sara, datorită căreia am ajuns să iubesc dezordinea din casă, cu jucării împrăștiate peste tot, culori, cărți, cuburi, chițăitoare și multe altele. Când le văd prin toată casa, îmi plac la nebunie și pot să văd filmele nestingherit și dacă ar fi un camion de scame pe covor! 😀
    Numai bine și o duminică minunată!

    Apreciat de 1 persoană

    • Mă simt foarte bine cu atâţia fraţi şi surori în jur!! 😉
      Cred că „dezordinea” aia e ceva special şi îmbucurător! Să fie Sara mereu voioasă, cu chef de joacă şi împrăştiat jucării pe covor!
      Mulţumesc, Alex! Toate cele bune!

      Apreciat de 1 persoană

  18. deea zice:

    Cred ca asta e sindromul „feminin” nu sindromul „scama” 😄

    Apreciază

  19. CarmenP zice:

    M-a amuzat tare articolul tau 😀 😀 😀 Da, de scame te vindeci sigur, de numele actorilor nu cred 🙂 Dupa ce a venit pe lume prima mea fetita m-am ameliorat de scame :D, dupa cea de-a doua m-am vindecat 😀 . Scamele nu ma mai deranjeaza insa fereasca sfantul de biscuiti pe parchet sfaramati sub talpi ca urlu ca o nebuna. M-am obisnuit cu scamele, cu perdeaua stramba ba chiar si iesita din carlige insa cu biscutii nu ma impac deloc. Cat despre filme, sunt alaturi de tine 🙂 noroc cu google si cu telefonul mobil caci de sub patura nu ies ca sa caut pe calculator 🙂

    Apreciază

    • Da, îmi amintesc că şi mama avea fobia firimiturilor. Aveam câţiva anişori, nu-l spuneam pe r. Şi m-a întrebat mama dacă eu ştiu să fac mâncare. Am spus că ştiu să fac ou. 😀 Mama:
      -spune-i lu’ mami reţeta.
      Eu: iei ou, pui în tigaie, pui saie, iei pâine şi mânânci la bucătălie, nu plin casă şi ieşti atent să nu faci mizelie pe jos 😉

      Dacă asta cu mizeria în capul meu făcea parte din reţetă, îţi dai seama că m-a „torturat” cu asta 😀 😀

      Hehehe, bate palma! Mă bucur că mă înţelegi cu chinul cu actorii.
      Mulţumesc, Carmen!
      Să îţi trăiască fetele!

      Apreciat de 1 persoană

      • CarmenP zice:

        Multumesc si eu! Da, e traumatizanta curatenia asta 😀 😀 😀 Pe la vreo 8 ani cred trebuia sa matur in curte si pe langa gard, trebuia sa fie luna si niciun fir de iarba. Pffffiuuu si mai era treaba cu spalatul oalelor ca-mi zicea bunica ca-i rusine sa se vada oala arsa sau murdara pe din afara si ma chinuiam sa curat oalele(fara cif si solutii deosebite). Revenind la scame, sa vezi ce fain este ca dupa ce te obisnuiesti tu cu scamele nu reuseste copilul sa le ignore si te terorizeaza cu scamele 🙂 deci, se dezvolta din copilarie treaba asta. Si cu aliniatul sireturilor, cu ridicatul strampilor pana la subrat :D, cu aranjatul mansetelor „nu mama, nu asa…da cum? pai tebuie dept…pai e drept…ba nu, nu e bine…pai atunci fa-ti-le singura…nu pot…” discutii interminabile cu micii si micutele perfectionisti/perfectioniste. Suntem perfectionisti de mici si ne pierdem „abilitatea” asta la maturitate sau chiar mai devreme, zic eu.

        Apreciază

  20. Pingback: Potecuţa şi leapşa de vineri | Poteci de dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s