Prizonier prin viaţă

Publicat pe 27/11/2016 de Poteci de dor

Sunt prizonier fără zăbrele
nici lacăte, nici lanţuri n-am
călăul nemilos mi-e zarea
răsfrântă dincolo de geam

închis de eşti într-o chilie
poţi evada sau poţi muri
dar din constrângerea din tine
ce sfâşii ca să poţi ieşi?

strângi înserări, scazi dimineţi,
cu dulci amiezi te ispiteşti
te-mparţi şi-apoi te reculegi
păcate noi să ispăşeşti

şi te tocmeşti fără tăgadă
cum face orice precupeaţă
dai tot ce-ţi cer, iei ce rămâne
şi-n toate-i vorba despre viaţă

şi-atunci degeaba calci prin iarbă
dacă venirea-ţi şchiopătează
şi simţi că cerul tot te-apasă
cu stelele ce te veghează

eşti condamnat pe viaţă-n viaţă
şi faci aşa cum se cuvine
mimezi un azi, aştepţi un mâine
şi te zideşti adânc în tine.

foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

65 de răspunsuri la Prizonier prin viaţă

  1. thefaceofsilence zice:
    27/11/2016 la 17:40

    Foarte frumoasă această descriere a lanțuirii.

    Apreciază

    Răspunde
  2. katherinemaruta zice:
    27/11/2016 la 17:46

    De-ai ști că multe rânduri mi se potrivesc…
    Mulțumesc!

    Apreciază

    Răspunde
  4. Iosif zice:
    27/11/2016 la 17:50

    Superba introspectie a cunoasterii de sine,
    Calatorind cu gândul ,spre microunivers .
    O,Doamne,ce frumos… si câta profunzime !
    Metafore sublime,atât de elegant aliniate-n vers.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  5. ecaleopi zice:
    27/11/2016 la 18:30

    ,,…din constrângerea din tine
    ce sfâşii ca să poţi ieşi?…” Un îndemn pentru noi toţi…Foarte fumos!

    Apreciază

    Răspunde
  6. La capatul curcubeului zice:
    27/11/2016 la 18:53

    … „te zideşti adânc în tine” pentru a face faţă oricăror provocări la care te supune viaţa. Ne adunăm clipele de răgaz şi formăm din ele ziduri puternice de susţinere, ne hrănim cu zâmbete şi frumos. Să ai o seară veselă şi o săptămână ce vine minunată! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  7. Oana zice:
    27/11/2016 la 19:29

    Fără cuvinte. Doar încă o mână de lanțuri topite….

    Apreciază

    Răspunde
  8. sweet & salty zice:
    27/11/2016 la 20:02

    Prizonier fără putință de evadare…

    Apreciază

    Răspunde
  9. Ana zice:
    27/11/2016 la 20:45

    Zau de nu ma simt ca Ana lui Manole!

    Apreciază

    Răspunde
  10. papagigli zice:
    27/11/2016 la 21:04

    De multe putem scapa, doar de noi, nu. Ba mai mult, asa cum spui, ne si zidim in noi, poate de teama de-a nu ne pierde. Din fericire, zidurile pe care le-naltam sunt penetrabile. Nimeni nu poate sau nu vrea sa construiasca zidul ideal. Exteriorul ne atrage, desi, as zice ca odata cu inaintarea-n virsta, aceasta inchistare se accentueaza si nu stiu daca e chiar bine. Personal nu mi-o doresc. Ma iubesc nespus, dar numai in contextul comunitatii. Sihastria e urita si o detest. De aceea sper ca versurile-ti sunt doar bine gindite si bine scrise, nu si traite. 😉
    Mi-a placut in mod special strofa a patra, exceptind acel dublu „orice”

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      27/11/2016 la 21:30

      Ai sintetizat tare, tare bine! Cred cu tărie că sunt penetrabile zidurile alea şi aşa ni le şi dorim. Nu, nu despre sihăstrie e. Nu în sensul ăla.
      Mulţumesc frumos!

      😀 Am corectat înainte să citesc comentariul tău. Ce să fac dacă-am fost bâlbâită?
      Acum că e fără dublu îţi place, da? 😀

      Apreciază

      Răspunde
  11. Fata Nergana zice:
    27/11/2016 la 21:23

    Excelent scrisă! Imi place incheierea: ,,şi te zideşti adânc in tine,,.
    M-a atins in suflet, adânc!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  12. doar verde zice:
    27/11/2016 la 21:53

    Prizonier, condamnat pe viață, în chilia sufletului meu! Poate

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  13. doar verde zice:
    27/11/2016 la 22:16

    Fiecare din noi are o experiență la care se raportează. Simțim şi înțelegem diferit. Totuşi, frumusețea cuvintelor tale trece dincolo de zare, părăseşte inima care le-a zămislit şi se aşeaza undeva , pe vreo rană ce se împotriveşte vindecării…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  14. Cristian Lisandru zice:
    27/11/2016 la 22:41

    Zidire în propriul trup. Frumoasă ideea, transmite mult. Şi nu trebuie privit demersul – neapărat – ca un prizonierat, nu? ☺

    Apreciază

    Răspunde
  15. Drugwash zice:
    27/11/2016 la 22:42

    Radiografie a sufletului la scară globală… Îmi văd moaştele dorinţelor copilăriei în versurile tale. Tulburător.

    Apreciază

    Răspunde
  16. Fata cu zâmbetul sucit zice:
    27/11/2016 la 23:05

    Am citit, am recitit și voi reveni să recitesc iar și iar… Mă regăsesc prea mult și nu doar în acele versuri, ci și-n spațiile dintre ele.

    Felicitări potecuță dragă! 😊

    Apreciază

    Răspunde
  17. comentatoramator zice:
    28/11/2016 la 0:14

    „mimezi un azi, aştepţi un mâine
    şi te zideşti adânc în tine.” De ce naiba îmi sună aşa familiar? Potecuță… nu mai scrie aşa de bine!

    Apreciază

    Răspunde
  18. anna c. ronescu zice:
    28/11/2016 la 1:13

    „dar din constrângerea din tine
    ce sfâşii ca să poți ieşi?”
    Mi-au plăcut mult versurile şi tonul lor elegiac. Răspunsul ni-l oferi odată cu ele: poezia este una din căile de evadare din eul rigid. : )

    Apreciază

    Răspunde
  19. racoltapetru6 zice:
    28/11/2016 la 8:57

    E zi de piață în fiecare zi, iar dacă suntem pricepuți la tocmeală, poate facem un târg bun. Trebuie doar să știm la ce să renunțăm și ce ne-ar trebui. Eu am ieșit în câștig citindu-ți versurile. 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  20. SufletNeînțeles zice:
    28/11/2016 la 15:19

    Perfect 🙂 m-am regăsit în versurile tale! zi frumoasă să ai 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  21. doar nicole zice:
    28/11/2016 la 21:35

    Nu știu de ce deseori îmi dă târcoale gândul, sau ideea, că libertatea e mai mult o stare de spirit, cumva ca și vârsta, sau… probabil doar îmi place mie să cred asta. 🙂 Poate pentru că sună frumos.

    Apreciază

    Răspunde
  22. cestmoialinaldt zice:
    29/11/2016 la 7:35

    Zic sa nu ne mai zidim in noi, sa fim deschisi, veseli, joviali, doar a nins pentru prima data anul aceasta 😁

    Apreciază

    Răspunde
  23. noradamian zice:
    29/11/2016 la 20:56

    Viața pulsează armonios în poezia ta, Potecuțo, cu sufletul prins în ritmul dimineților, al amiezilor și al înserărilor…

    Apreciază

    Răspunde
  24. Jurnal de zi zice:
    01/12/2016 la 13:26

    Am și eu momente în care mă simt prizioneră în viață sau prizionera propriilor decizii.
    Frumose versuri.

    Apreciază

    Răspunde
  25. Alex zice:
    04/12/2016 la 15:34

    Minunate versuri, dragă Potecuță! Mi-au mers la suflet. Ce bine ai zis că ”dar din constrângerea din tine /ce sfâşii ca să poţi ieşi?”. Ne naștem ființe libere și, pe măsură ce (ne) trec anii, ne înrobim tot mai mult și cel mai mult facem asta singuri, pe lângă legăturile cu care ne împovărează lumea, societatea, etc.
    Numai bine îți doresc cu mult drag și zile luminoase! 🙂

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu