Trage curentul, zboară norocul

1Dacă ar fi să mă lovească filosofeala şi să o dau în d’alea grele, ar fi musai să declar pe proprie răspundere şi pă părsoană fizică, că nu-s o ghinionistă. Că na, am un acoperiş deasupra podoabei capilare? Am. Am o coajă de pită-n cămară? Am. Am apă să beau după pita aia? Slavă SC Apă-Canal S.A, am. După atâta apă, mă pot duce, pe picioarele din dotare, doo bucăţi, până la tauletă? Pot. Deci? Aş fi strâmbăciune să spun că-s plină de ghinioane. Asta, repet, dacă e să fiu yoga. Dar vine valu’ ăla mare din spate care, înainte să-mi inunde simţurile, scuipă seminţe printre dinţi şi mă ia prin învăluire cu logica. Bine, fato (e un val gentelman, să se noteze) avem premisa că nu eşti ghinionistă. Asta duce, prin deducţie, la premisa doi cum că cine nu-i ghinionist e antonimul lui adică-i norocos. Cine nu e A e B şi obţinem concluzia că eşti norocoasă. Este? Logica spune că da, valu’ a terminat seminţele şi acu’ se dă cu capu’ de stânci de la atâta râs. De mine.

Mno, ce să zic? Dacă zic că-s norocoasă, aş minţi. Dacă spun că-s ghinionistă, aş minţi. Aşa că mai bine las filosofeala şi logica şi nu spun nica, doar vă povestesc şi pe urmă-mi spuneţi voi că presimt că nu-s singura de pe pământ cu astfel de mici incidente care-ţi suflă gramu’ ăla de noroc care era gata să te izbească dacă nu se izbea el de o gură de canal fără capac.
Că nu joc la loto şi singurul bilet cumpărat a fost în urma unui vis în care cineva-mi dicta numerele şi a doua zi mi-am amintit perfect da’ n-a fost niciunul, nu mai zic. Deh, am crezut că-i un semn da cre’ că cifrele alea erau de fapt numărul de telefon. Că am cumpărat un loz şi am câştigat alt loz cu care altul şi ultimul mi-a zis că-i pare rău, iar nu mai zic.
Io cred că pe undeva, prin ADN-ul meu, cineva a lăsat geamul deschis şi se face curent şi-mi fâlfâie norocu’ ăla de moment. Că despre din astea mici şi de moment vorbesc pentru că, şi simt nevoia să repet: nu vorbesc despre lucruri serioase şi despre adevărăciuni şi alte chestii care contează-n viaţă dar despre care nu vorbim, că pe blogurile noastre vorbim fix despre ce vrem noi punct.

No bun. Noroc de moment? Adică ăla-n care, leşinat de foame, te târăşti ca-n desenele animate, agăţat de dâra de miros, spre gogoşeria din colţ. Şi lipeşti nasul de geam şi ocheşti o plăcintă, singura din aia, care arată mai bine decât a arătat vreodată orice plăcintă din aia şi în faţa ta nu e decât o bătrânică absolut minunată, ca bunicile din Abecedar, şi tu o mângâi pe creştet cu priviri blânde şi-ţi vine să-i pupi mâinile de drag că e cochetă şi frumoasă şi te gândeşti, abia ţinând în frâu picioarele care tremură, cam ce pensioară o avea scumpa de ea şi când simţi că te încearcă emoţia mai tare o auzi ca prin vis cum îi spune doamnei de la geam să-i dea plăcinta aia şi o întreabă dacă e singura şi doamna spune că da şi altele numai peste o oră mai face şi vezi cu încetinitorul cum îţi flutură plăcinta prin faţa ochilor şi o pune în şerveţel şi apoi în pungă de hârtie şi îi spune bunicuţei să aibă grijă că e fierbinte şi simţi mirosul ăla absolut demenţial şi simţi că în secunda aia îţi piezi cumpătul şi vrei să jefuieşti bunicuţa dar îţi aminteşti că eşti un om civilizat şi poţi, hai că poţi, trebuie să poţi, să-ţi stăpâneşti pornirile animalice şi măcar să o laşi să ajungă după colţ, să nu te vadă nimeni dar nu, mai bine nu o mai ataci deloc că va scăpa plăcinta pe jos şi nu e bine să mănânci de pe jos că iei viruşi şi te îmbolnăveşti şi tu faci urât când eşti bolnav că te doare şi ţi-e rău şi tragi aer în piept şi-ţi iei un covrig rece şi uscat şi simţi că în secunda aia l-ai strânge de gât pe ăla care-a pus semafor că doar 5 secunde te-au despărţit de plăcinta care ţi-ar fi salvat viaţa că deşi nu e aşa, tu aşa simţi, că asta e, atât ţi-a fost şi… gata. Ştiţi? Despre norocul ăla zic.

Ce m-a făcut să-mi amintesc tocmai de noroacele astea care numa’ scot capul şi pe urmă se ascund la loc şi nu se mai văd dar se aud hăhăielile lor la adresa ta? O plimbare cu autobuzul. Una din cele multe.
Eu am văzut de multe ori în staţie oameni care palmau bilete şi le pasau unii altora şi am avut reacţii diferite, în funcţie de ce visam noaptea. Dacă visam urât, mă revoltam pe interior, că numai pe interior mă revoltam, şi până ajungeam la destinaţie ţineam un discurs despre corectitudine şi bunul mers al societăţii şi vai că ce să vezi, d’aia nu mergem înainte că facem câte-o românească la orice şi furăm căciula de pe creştetul tătucului nost care se numeşte buget de stat şi că mvai, e inadmisibil, măi omule. Chestii de om constipat, ce să zic.
Dacă visam frumos şi mă trezeam odihnită, discursul suna altfel. Băi potecă, un belet costă 1,50 lei, indiferent de distanţă. Ăla care mere 15 staţii plăteşte tăt ca unu’ care mere două. Mno. Omu’ x a cumpărat belet, l-a compostat, a mers 5 staţii, a coborât, a plasat biletul altuia care va merge… treaba lui cât. Păi ori mergea primul tot traseul, ori împart doi un traseu, nu-i tot aia? Ba da. Căldură e în autobuz? Nu-i. Că onor conducerea face economie de combustibil. Atunci? Merită câte una d’asta? Mai avem nevoie şi de iarbă deci da. Mno. Dacă-ar face tăţi aşe, nu bun. Dar câte unu-doi, nu sărăceşte SC-ul.

Şi tot repetând, pe interior, discursurile astea care se schimbau între ele cum aveau chef, m-a lovit sclipirea şi fioru’. Băi, potecă! Ţie de ce nu ţi-a dat niciodată, nimeni, nicăieri, un belet? Adică, ce? Tu ce ai dacă tragi o dată-n chept municipalitatea? Că tu compostezi bilete şi le arunci la coşul din staţie aiurea, nici măcar selectiv. Ia fă bine şi fă-ţi damblaua. Dar cum? Că să merg fără bilet, nu pot. Să rog îngeraşul ca pe lângă să mă facă mare din mic, să-mi facă rost de un bilet gata compostat dar şi valabil, iar nu pot că se supără să-l rog aşa ceva. No, nu mi-a venit nicio idee legată de asta până zilele trecute când………
visul meu a fost pe cale să se-mplinească. A venit autobuzul, a oprit, am lăsat oamenii să coboare şiiiiiiiiiiiiii un domn s-a oprit în faţa mea şi mi-a întins un bilet. Eu nu, mulţumesc, cu plânsu’n barbă de ciudă. El, luaţi-l, nu mai faceţi altul, eu lăsaţi că am, vă mulţumesc.
Acu’, pe bună dreptate, vă întrebaţi cum e posibil să fiu atât de tolomacă şi să refuz blatul după ce numai cu trei rânduri mai sus m-am smiorcăit că mie nu mi-a dat niciodată nimeni bilet şi că de ce, că io ce am să nu primesc. Vă spun. Pentru că norocul de moment, ăla care-şi bate joc de mine, a făcut ca ceea ce nu ştia domnul foarte darnic dar eu ştiam, că am văzut, să stea cam aşa: stimate domn, nu vă cunosc dar apreciez gestul şi să ştiţi că vă mulţumesc pentru că eram, datorită dumneavoastră, la un pas de a-mi bifa dorinţa asta, cam ilegală, e drept dar sănătoasă. Vă spun acum că atunci nu puteam: ştiţi ăia trei domni care se uitau ciudat la dumneavoastră cum mă rugaţi să iau biletul şi râdeau, aşteptând să-l iau? Erau controlorii 🙄

No, cam aşe-i la mine. La voi?

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

77 de răspunsuri la Trage curentul, zboară norocul

  1. Iosif zice:

    Mari pisickeri acesti controlori ! Nu mai poate face bietul om,nici o smecherie .Când ti-e mai draga lumea,hop si ei !:)

    Apreciază

  2. Nu mi s-a intamplat asa ceva. Am facut blatul in tinerete prin Bucuresti, o data, cu metroul, dar mi-a stat inima in gat. Acum am abonament. Profit si merg chiar si numai pentru o statie cu un mijloc de transport, la mine in oras. Fac trei drumuri dus- intors pe zi, pentru lucruri importante, dar si pentru nimicuri. Am cam renuntat sa mai merg pe jos. Sunt mai rea decat pesionarul care are doar 10 de bilete( cu doua calatorii) gratuite pe luna! In ritmul asta, saracesc firma de transport local!!! 😀

    Apreciat de 1 persoană

  3. papagigli zice:

    La mine e si mai complicat. Bag in viteza si dus sunt. 😆

    Apreciază

  4. Nici mie nu mi-a dat niciodată nimeni bilet. În schimb eu am mai dat 😀 E de rău? Sper că n-a luat amendă. Știi cum e să nu compostezi și să se urce controlul din stație, să îi vezi de dinainte (erau îmbrăcați altfel odată, acum nu mai știu) să sări pe compostorul ăla tu și încă 7 și să aștepți la rând? :)) Îți curge inima-n picioare …

    Apreciat de 1 persoană

  5. anidalasto zice:

    Eu sunt singura care am rămas la SC Apă-Canal S.A? :)) Bunică-mea avea o vorbă… Apa nu-i bună nici în papuci… :))

    Apreciat de 1 persoană

  6. Mishuk zice:

    Potecuț, eu sunt ciumec. Pentru că-s mare urs. Sau urs mare, Oana și Fabi știu mai bine. Așa că mno, fac blatul la mișto. Mi-am tras un abonament de șmecher pe toate liniile și caut, incit, provoc…. Dar cu tristețe-n glas și soul (așa cică-i mai fain), îți spun că jigăriții ăia cu veste albastre… nu-mi cer beleto. Păi ce mama naibii facem aici, IO mioritic caut provocarea și ei nu scot ciomagu la urs? De 7 luni, aștept și ei nimic… și umblu soro, chiar și-o stație, de-al dracu, că am belet…. dar nu și nu. Săptămâna trecută am întrebat-o pe cocoană, femeie, io nu mi-s om? sau par atât de litle în ochișorii voștri soioși că trec drept copchil bleg și prost… De fapt cred că trec fără bani. În ochii lor, că de Io mi-s omu cu cardu… mno acu ce să-ți urez… La mai multe amenzi, zic!

    Apreciază

  7. Drugwash zice:

    La mine trage mereu curentu’ – cred că-mi lipseşte boţu’ ăla de maglavais cenuşiu dintre urechi şi de-aia. Aşa că m-am jurat de mai bine de două’j de ani că nu mă mai urc în „transportu’ orăşenesc” şi mă ţin de cuvînt. La fel şi la loterie. A dracu’ pielea pe mine, să nu pun şi eu umăru’ la bunăstarea statului… 🙄 😀

    Apreciat de 1 persoană

  8. Scena cu placinta şi bunicuța e antologică. Îmi aminteşte de un episod din Seinfeld. 🙂
    În altă ordine de idei, văd că ți-ai cultivat noroc în balcon. Cu cât dai legătura? 😃

    Apreciat de 1 persoană

  9. sonia zice:

    Potecuta, am ras cu lacrimi. Multam fain! Acu sa te rasplatesc cu o vorba. Cica al de n-are noroc la de-astea are noroc in dragoste. Cu placere!

    Apreciază

  10. Diana zice:

    Aşa, la mustaţă, nu mi-a zburat norocul – sau nu-mi amintesc. 🙂 Din contră, aş zice, a intervenit „la mustaţă” – pentru că alunecând pe gresia din faţa unui magazin, acoperită cu zăpadă, am făcut paşi (ca omul beat) şi am scăpat de un ţurţure gigant ce mă ochise de la o înălţime de 8 etaje (a sfâşiat doar mâneca paltonului, de se închina lumea în jurul meu). Nici n-am apucat să termin înjurătura la adresa celor din magazin când s-a auzit buşitura şi m-am gândit ce bine-a fost că am alunecat aşa de rău.

    Nu ştiu cum se face, dar de câte ori ajung aici se mai trezeşte o amintire! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Auoleeeuuu, Diana! Chiar că ai fost plină de noroc! Cred că îngeraşul tău a intrat în priză şi a dat tot ce-a putut el să te scape. Ioii!
      Mă bucur mult de tot că te „provoc”! Tare-mi place cum îmi povesteşti! 😉

      Apreciază

  11. fosile zice:

    A primit un coleg bilet.
    A avut noroc.Le-a spus controlorilor că l-a primit și nu l-au amendat.L-au lăsat să composteze altul.
    Era de la alt mijloc de transport în comun…
    Incă mai speră să-l întîlnească pe cel care i-a făcut bucuria.

    Apreciază

    • Vaaaii! Ăsta chiar e „noroc”. Astea de acum sunt sigure pentru că ăla de compostează pune ştampilă cu data şi ora şi nu te poate păcăli nimeni.
      Îmi amintesc că în facultate, pe autobuze erau compostoare din alea care găureau pe model. Erau vreo 5 modele pe care le schimbau de la traseu la traseu şi noi, pregătiţi cu hârtiuţe, compostam o hârtie şi pe urmă căutam în colecţia de bilete pe cel care corespondea modelului 😀

      Apreciază

  12. Mugur zice:

    De bilet este vorba, sau de noroc, căci la mine bate un vânt…
    Numa’ că-i noapte, și la ora asta nu merg io cu transportul în comun, dar nici altfel nu merg, că-i noapte și mă papă câinii cei răi.

    Bilet nu mi-a dat nici mie nimenea, dar oricum, de când m-am făcut și eu om la casa mea, cu cățel, cu purcel, vorba ceea, am zis că, decât să le dau „lor” 50 de lei, dă amendă, mai bine cumpăr ciucalată pentru tot familionul. Oare acesta-i norocul?

    Apreciază

  13. Păi la mine se întămplă să mă ia controlorii tocmai când nu îmi fac abonament, că zic lasă merge și așa… o dată am și luat amendă 50 de lei…

    Apreciază

    • Ups! Aşa se întâmplă, legile lu’ nenea Murphy 😀
      Mie mi-e mai frică de ruşinea aia pe care aş simţi-o faţă de oameni decât de amendă. Deşi nici amenda nu-i de neglijat.
      Într-o dimineaţă era defect automatul de bilete şi eu nu aveam. Nu-ţi spun cum am stat cu sufletu-n gât până am ajuns, să nu vină controlul. Sunt zuză, ştiu… 😀

      Apreciat de 1 persoană

  14. Trei controlori să stea cu ochii pe o micuță Potecuță, e inechitabil! Bine că i-ai dibuit, eu le făceam și o poză și o puneam pe facebook. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Spune şi tu, dreptate-i pe lumea asta? 😀
      Ce să zic, în autobuz au fost de treabă că nu mi-a ieşit faza cu compostatul, era defect primul aparat. Şi mi-a zis unul din ei să nu mă mai chinui. Normal, oricum l-a rupt el 😀

      Apreciat de 2 persoane

  15. Prea șmecher e norocul tău )) Ironia ta e genială, să știi!
    P.S.: Există bloggeri pe care îi urmăresc și sunt momente în care îmi doresc să-i aud cum vorbesc. Potecuțo chiar sunt curioasă cum sună accentul tău în realitate. Pare așa frumos!

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult de tot, Georgiana!
      Sunt ardeleancă şi mai scap câte o „cafia” din când în când. Cei care nu-s din zonă se pare că simt accentul. Unii mi-au spus că am accent, alţii nu. Poate nu au spus de jenă deşi nu am nicio problemă cu asta. 😀
      O zi frumoasă să ai!

      Apreciază

      • Doream să te întreb dacă ești din Ardeal, dar am zis că mai bine nu, poate confund.
        Am fost recent în Cluj și e similar accentul. Am auzit câteva persoane cum vorbeau. Mie îmi pare amuzant, nu în sensul rău al cuvântului.
        Eu sunt din Republica Moldova și de obicei când sunt în România, vorbesc diferit, dar sunt momente în care scap câte un cuvânt cu accent de-al nostru )) Unii se prind de unde îs, alții nu.
        O zi frumoasă și ție !

        Apreciază

        • Ioooiii, îţi spun cât pot eu de sincer că sunt pur şi simplu topită după accentul celor din Republica Moldova. Am avut un coleg din Bălţi. Şi de câte ori ne întâlneam îl rugam să-mi povestească ceva, orice, numai să îl aud vorbind. 😀
          Am fost la Chişinău, am şi scris pe blog şi m-am întors îndrăgostită pe veci de zonă, de oameni, de graiul ăla dulce!

          Apreciază

          • Da? Nu am văzut articolul despre Chișinău. O să intru să-l caut. Chiar sunt curioasă care au fost impresiile tale.
            Eu mi-am propus de ceva timp să scriu despre Chișinău, dar nicidecum nu realizez această idee.
            Eu îl camuflam cumva )) Am învățat toamna trecută, timp de un semestru în Constanța. Vorbeam cu o româncă și după câteva luni când am menționat că uite va trebui să plec pentru „totdeauna ” din Constanța în țara mea, a rămas șocată și m-a întrebat : „Păi nu ești din România?”.
            Eu m-am născut auzind în jur accentul nostru și nu-mi pare atât de amuzant. Când sunt cu prietenii mei de aici, bineînțeles că vorbesc și ca ei, dar când ajung în România mă „transform” total ))
            Apropo, cu cât timp în urmă ai fost în Chișinău?

            Apreciază

  16. mopana zice:

    Superb articol, ca de obicei 🙂
    Eu la controlori le dau cu tifla. Am abonament, dar pana-l scot le ies peri albi :)) Ei tot intreaba daca am si eu tot caut prin toata geanta. Daca au rabdare il arat inainte sa cobor :))

    Apreciat de 1 persoană

    • Hahahaha!!! E clar, ţie îţi pot povesti că tu sigur mă înţelegi.
      Dimineaţă, eu somnoroasă, în staţie. Şi mă apuc de căutat biletul. Şi caut. Şi caut şi răscolesc şi iar caut şi mai aveam puţin şi goleam geanta pe trotuar. Şi beletu nicăieri. Ştiam că am şi de al naibii nu am luat altul de la roboţel. Şi se vedea autobuzul şi eu băgată pân la brâu în geantă, vorba aia. Şi nervi şi disperare. Şi vine autobuzul şi urc, cu gândul să mai caut acolo. Şi biletul meu era în mâna cu care ţineam telefonul. Mno. Dar era dimineaţă tare, nu se pune, nu? 🙄 😀

      Apreciat de 3 persoane

  17. M.C. zice:

    Potecuț, eu sunt născută într-o zi de 13. Iarna. Îț’ dai seama că fuge norocul de mine precum incornoratu’ de tămâie 😀
    Dacă ceva nu merge bine, îmi zic că eu m-is (di)vină 😆
    Dacă dimpotrivă, e de bine, no atunci e pură întâmplare întâmplătoare.
    Cu otobuzul acum nu mai circul. Când locuiam în București, am avut parte doar de 102. Nuș’ de ce, da’ tare speriată eram de otobuzul ăla iar călătoritul fără bilet nici nu intra în discuție 😐

    Apreciază

  18. Fata Verde zice:

    În general, mă consider ghinionistă. Nu-mi aduc aminte acum totuși nici o întâmplare care să demonstreze asta. Poate doar faptul că am ratat bursa, dar asta nu prea e ghinion, că unde-i lege, nu-i tocmeală. Asta e!
    De norocul prostului m-am bucurat în schimb chiar săptămâna aceasta. Sunt primită, după îndelungi rugăminți, la un laborator de chimie, cu altă grupă. Mă întreabă profa dacă am referat (Ce-o fi ăla?! Nu auzisem la ai mei de niciun referat). Mă lămurește: ce lucrare am de recuperat? (Văleu! Habar n-am!) Îi spun că nu știu, vin pentru prima dată. Îmi intinde o foaie cu multe simboluri și formule. Ceva cu determinarea calciului și a magneziului din apa industrială. Îmi indică o masă și spor la lucru! Intru în panică. Văleleu! Eu n-am făcut niciodată așa ceva. Citesc și mă crucesc. Se pun 100 de ml de apă într-un vas de titrare (Aha, apa știu ce e. O măsor cu un cilindru gradat. Dar care o fi vasul de titrare?) Mă duc la raftul cu vase, imens, mă uit și mă crucesc. Mă salvează un coleg care știa despre ce este vorba, i se face milă de mine. Apoi tot așa, adaug vreo două substante despre care habar n-am cum se numesc sau ce sunt, am căutat exact simbolurile din fișa cu instrucțiuni pe borcane și am pus din ochi. Mai fac o operațiune complicată la o biuretă, parcă (mi-a spus fratele acasă că așa se numește, că eu habar n-aveam). Și culmea, îmi ies ambele determinări din prima, soluția se colorează frumos (una mov, cealaltă albastră), cum trebuie, în timpul dat, la cantitățile date (acum nu mă întreba de ce și cum, că n-aș putea să-ți explic ce am făcut eu acolo). Iar colega care recupera aceeași lucrare și care se vede că știa mult mai mult decât mine și mânuia foarte sigură pe ea toate substanțele și instrumentele a trebuit să le repete pe amândouă, că nu i-au ieșit. Deci cum aș putea să spun că nu sunt norocoasă ? 😆

    Apreciază

    • Fată Verde, draga mea, dă-mi voie să te felicit!! Din tot ce ai scris, am înţeles apă şi se pun. La substanţe parcă ceva-mi era cunoscut 😀
      Doamne, chiar că ţi-a ieşit! Hai, pas făcut cu dreptul înseamnă că-ţi va merge bine. Cel puţin la laboratorul ăla 😉

      Apreciat de 1 persoană

  19. Ana zice:

    Moooaaaamaaaa….ce intuitie ai avut! Da’ aia chiar erau controlori?

    Apreciază

  20. Ana zice:

    Cat despre noroc si bafta…io si daca m-as sti tu ce in scaldatoare si tot n-as castiga la loto sau 6 din 49….Noroacele mele sunt mici, cam cat monezile de 10 sau 50 de bani pe care le mai gasesc , uneori , pe strada….😁

    Apreciază

  21. Eşti norocoasă rău! Parcă ce mai contează puţin curent care să-l fluture din când în când?!? Hai că m-am distrat, aşa ca pentru o zi de duminică. Zi veselă să ai, Potecuţă! 🙂

    Apreciază

  22. tink3rbe11 zice:

    Mno, cum spui tu….nu stiu daca sa-i spun ghinion sau …intamplare …cert ca eu zic ghinion.Toate se afecteaza in timp si se strica la mine.
    Asta seara, ne-am intors acasa de la cativa km bunicei cu masina de la servici a sotului, cea cu care am zis eu acum vreo 2-3 saptamani, ca nu o mai conduc pana nu repara la ea anumite chestii , chestii care nu s-au reparat si zic hai totusi ca nu e mult pana acasa. Stii acel feeling ca ceva e aiurea….ca ceva nu e ok?…in fine.Am ajuns desi am mers cam incordata , am intrat, am parcat …totul bine si ok.Rasuflat usurata , dau sa incui portiera…..si zic s-a terminat seara.
    S-a rupt cheia in butucul portierei(putinn defect)…unica cheie.
    Si nu ar fi singura rasuflare a norocului…

    Apreciază

  23. Monik zice:

    Hai, ca era gata gata sa te declar ghinionista..Pana la ultimul paragraf… Alunecos norocul asta al tau. Dar pe faza cand e nevoie :))

    Apreciază

  24. cafeauata zice:

    Sunt convinsa ca toate se intampla cum si cand trebuie. Chiar daca uneori nu-mi convine ca este asa… Dincolo de toate „noroacele” si ghinioanele pe care le avem, suntem norocosi cu adevarat pentru ca nu suntem singuri, avem cele necesare si – mai ales – pentru ca suntem sanatosi! Eu astept de ceva vreme 50.000 de euro, sa traiesc si eu ca oamenii, fara sa ma ingrijoreze cata pensie voi avea. Se pare ca nu se potriveste suma… Sa traiesti Potecuta si sa te bucuri de ce ai!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s