Advertorial pe invers

1Bună ziua! Nu, nu vreau abonament! Aş vrea să ştiu dacă dar nu vreau abonament, ştiţi, am o problemă cu dar fără abonament şi dacă s-ar putea să, nu, nu cu abonament, la revedere, chiar nu vreau abonament, o zi bună şi dumneavoastră, fără abonament!
Cam aşa arată orice încercare de conversaţie cu orice operator din reţeaua-n care-mi stric eu minutele la telefon. Şi ceva-mi spune că nu numai din a mea. Nu contează că ai greşit magazinul şi în loc să intri la farmacie ai intrat în Orange, de exemplu, că nu apuci să-ţi ceri scuze şi eşti asaltat de o domniţă sau un domniţ care-ţi pune un abonament după cap aşa, de bun venit. Ai cerut scuze? Pac, alt abonament. Vrei să pleci? Hopa, stai că mai era ceva. A, un abonament.

Eu am avut un abonament în epoca de piatră adică-n vremea-n care pe cartelă nu prea pupai minute incluse sau dacă le pupai, nu apucai să o suni pe mama să-i spui că ajungi la masă că se şi terminau şi rămâneai flămând. Oricine a avut un abonament şi a vrut să renunţe la el ştie câţi sfinţi s-au coborât din calendar până a şi reuşit. Aşa că eu, după ce am plătit vreo trei luni şi abonamentul „închis” şi am încărcat şi cartela că le părea lor rău să renunţe la mine şi s-au dezlipit greu de numărul meu, am zis pa şi pusi, singurul abonament pe care-l voi mai face vreodată va fi ăla la azilul de bătrâni, când va fi vremea.

Boon. Şi mi se face mie chef de umblat prin magazinele de telefoane şi chestii legate de telefoane. Bună ziua, bună ziua, telefonul ăsta e disponibil şi la liber? Sigur că da, vă interesează? Ăăăă, nu, fac un sondaj de opinie. Da, mă. Dumneavoastră ce reţea folosiţi? Pe a voastră. Cartelă sau abonament? Cartelă. Şi cu cât încărcaţi? Cu atât. Şi cu privirea aia de vai, da’ ce fraieră eşti: ştiţi, avem un abonament… Nu, mulţumesc, nu vreau abonament, vreau telefonul. Ok. Nu-l avem. 😯 Nu-l aveţi? Nu. Adică telefonul ăsta pe care am pus eu acum mâna nu există? Nu. Adică există dar nu e de vânzare. Adică e de vânzare dar numai dacă faceţi abonament. Doamnă dragă, să reluăm. Dacă eu acum vă dau banii pe telefonul ăsta, cât costă el la liber, că scrie pe etichetă preţ de abonament şi preţ la liber, nu îl pot cumpăra? Nu. Se vinde numai la abonament. Şi atunci de ce e afişat şi preţ la liber? Pentru că s-a vândut şi la liber. Şi acum de ce nu se vinde? Pentru că nu mai e pe stoc. 🙄 M-am declarat incapabilă să înţeleg şi am plecat.

Alt magazin. Bună ziua, bună ziua, ştiţi, telefonul ăsta e disponibil? Ce reţea folosiţi? Pe a voastră. Cât plătiţi pe lună? Eu vreau telefon, nu să-mi declar cheltuielile. Da, dar avem o ofertă… Nu mă interesează. Da, avem telefonul. Îl cumpăr. Acum? Da. Cu abonament, da? Nu, la liber. Ah, păi nu cred că mai e. Da’ ăsta ce-i? Ăsta-i pentru prezentare. Staţi să caut în spate. Avem unul singur, sunt foarte bune, s-au vândut bine dar ăsta numai cu abonament e dar e foarte avantajos şi e mai ieftin să-l luaţi la abonament… La re-ve-de-re!
Dau peste un magazin normal, în sensul că ăla spunea din start că degeaba vrei tu telefon, degeaba ai banii la tine, degeaba spui că vrei. Dacă nu vrei abonament, rabzi. Ăla măcar era cinstit, spunea din prima că n-ai tu prăjină de nasul lor. Aşa că spun la revedere în acelaşi timp cu bună ziua.

În fine, renunţ la idee şi-mi amintesc că am de rezolvat o altă treabă, tot la un magazin de-al lor. Bună seara, bună seara, ştiţi, am o problemă cu cartela. Ce reţea folosiţi? 👿 Cred că domnul ăla citea gândurile sau privirea mea de om flămând, nervos, obosit şi însetat i-a spus ce dorea să ştie că n-am apucat să-i răspund şi a spus am înţeles, poftiţi, ce problemă aveţi? Îi spun. Cu cât încărcaţi pe lună? Nu da, Doamne, aşa rău că şi io-s copilul tău! Am luat privirea de om disperat şi am început să miorlăi vă rog, vă implor, nu vreau să ştiu de abonamente, nu vreau abonament, nu mă interesează, nu am nevoie.
A, păi nu voiam să vă spun de abonament, voiam să vă spun că peste trei zile vă expiră opţiunea şi dacă vreţi, vă încarc acum. 🙄

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

93 de răspunsuri la Advertorial pe invers

  1. Ivy zice:

    Si la ce telefon a poftit Potecuta?

    Apreciază

  2. Cosmisian zice:

    Ce aventuri mai ai si tu. Ia spune ce telefon vrei ca punem toti bani si iti luam unul. Dar, cand luam, ce abonament ai dori?

    Apreciază

    • Eu n-am venit cu mâna-ntinsă, Cosmisian. Eu am vrut să-l cumpăr da’ nu m-au lăsat ei fără abonament. Aşa că i-am lăsat în pace şi eu mi-am rezolvat treaba fără ei.
      Să nu aud de abonament! Nici sechestrată nu-mi fac.

      Apreciază

      • Cosmisian zice:

        Nici sechestrata nu te lasi abonata, foarte bine fac! Pe mine ma suna uneori si le spun ca mai astept putin sa mi se termine abonamentul si trec la concurenta. Le-am spus ultima data: „Dupa ce se termina apelul, primesc sms de la dvs in care imi spuneti cat de importanta e opinia mea pentru dvs!”Da? Da! Si e? Nu e, ca va spun ca un abonat nou sau un utilizator de cartela ar mai multe avantaje decat am eu.Deci, nu, nu ma mai sunati cu oferte.
        Tu pare ca ai avantajele dupa care tanjesc eu :))

        Apreciază

  3. Somn lin! Semnat un Abonat la blogul lui Potecuta…😉

    Apreciază

  4. Mugur zice:

    Și chiar nu ți-ai făcut un abonament? Măcar pentru mulțumirea sufletească a domnișoarelor sau domnișorilor de acolo. 😀 Mă amuză că mereu vin cu câte o variantă mai bună, care nu este publicată pe pagina lor în internet și nici în magazin.

    Apreciază

    • Mie mi-e milă că nu pot contribui la targetul lor, pe cuvânt. Dar şi de mine mi-e milă, de nervii mei adică.
      Şi-s aşa de miloasă că nici când colegul fetei mi-a spus că nu există să nu poţi lua telefonul dacă el e în magazin, n-am zis nimic. Am lăsat să creadă că-s eu tută şi nu că aşa a zis colega lui. Că na, sunt şi ei tineri şi au nevoie de bănuţi. Dar eu tot nu cedez la abonament 😀

      Apreciază

  5. Drugwash zice:

    Hahahahaha, ce m-am rîs la faza cu „Nu da, că…” XD XD XD

    E disperare mare, că lumea a început să fie „dirijată” de la o vreme în aşa fel încît să fie dependentă exclusiv de servicii. Dacă te-a prins la abonament, ai îmbulinat-o! Acum, mă rog, depinde ce şi cum, unde ş.a.m.d. Eu am abonament la RDS de prin 2007, cînd cică abonamentul era gratis (o mai fi şi acum, nu ştiu) iar convorbirile erau ieftine (altfel nu-mi mai permiteam eu să sun în Filipine şi Japonia, că Italia e colea după colţ). Tot de atunci am şi telefonul şi nu mi-au trebuit două secunde să apăs butonul roşu de fiecare dată cînd la apel cu număr necunoscut am auzit „Bună ziua, sînt cutare de la firma RCS&RDS, avem o ofertă de telefoane…”. Aveam de ales între asta ori spălat doamna/domnul pe dinţi cu o „periuţă” foarte „altfel”. 😀

    Ştii, uneori trebuie să fii ferm spre „măgar” ca să-i faci să te respecte cel puţin aparent, altfel ţi se bagă în suflet ca nişte nesimţiţi. Sincer, asemenea meserie nu e pentru oameni cu bun-simţ. Eu dacă vreau ceva, cer. Dacă te urci pe mine că ai şi că-mi dai chiar dacă spun (şi repet) că nu vreau, atunci îţi iei şuturi în koor. Simplu!

    Fii bărbată, Zoe! 😉

    Apreciază

  6. papagigli zice:

    Aici e putin mai altfel. Telefonul ti-l da gratis, daca te abonezi. Daca nu, te costa telefonul ala de nu trebuie sa te mai convinga sa-ti iei abonament. 😉

    Apreciază

    • Cam aşa e şi aici. Diferenţa de preţ nu e de neglijat dar abonamentele sunt mari şi te obligă să închei contractul pe cel puţin ani. La un calcul simplu, ajungi să plăteşti de două ori telefonul ăla. Aşa că mai bine nu.

      Apreciază

      • papagigli zice:

        Nu stiu cit costa aici. Eu am telefonul serviciului, asa ca nu trebuie sa platesc nici pentru aparat nici pentru contract. Dar am impresia ca o companie care face un contract pentru 100 de angajati, il obtine la un pret mult mai bun decit daca l-ai face individual.

        Apreciază

        • Aaaa, aşa da! Clar! Dar uite, exemplu: un telefon care la liber costă 250 de euro, cu abonament poate costa 100 de euro dar abonamentul e de 15 euro pe lună, timp de doi ani….

          Apreciază

          • papagigli zice:

            Cum spuneam, aici ti-l da gratis si daca abonamentul e $25/ luna, eu cred ca e bine intrucit in banii aia platesti serviciile.
            Aia 15 euro nu acopera toate serviciile pe luna? Ca alea n-au cum sa fie gratuite.

            Apreciază

            • Sunt incluse şi serviciile. Dar aceleaşi servicii le ai şi la opţiunea de 6 euro, de exemplu.
              Nu sunt genul care-şi calculează şi 10 bani, chiar deloc. Dar pentru ce-mi trebuie mie, abonamentul ăla e avantajos numai în ziua în care cumperi telefonul. Atlfel, mai bine dau dublu acum decât de 4 ori preţul lui în cei doi de abonament.

              Apreciază

            • papagigli zice:

              Potecuto faci cum te aranjaza, dar zic eu ca-i bine atita timp cit ai de unde alege si atita timp cit exista concurenta. Dar gindesc ca trebuie sa fie un avantaj cu abonamentul, ca altfel toata lumea ar cumpara telefonul cu 250 si cartela sau ce-o fi aia, cu 6. Diferenta ar fi de vreo 2,75 pe luna fata de abonament sau 66 de euro in 2 ani, dar nu vei avea grija sa-ti cumperi cartele. Depinde ce te avantajaza. Eu la cit sunt de imprastiat si comod, as alege abonamentul. 😉

              Apreciat de 1 persoană

  7. Spumos. De altfel, dacă stai bine cu nervii, discuțiile cu reprezentanții firmelor de telefonie/cablu sunt memorabile. ☺

    Apreciat de 1 persoană

  8. April zice:

    Ha ha ha, oare cine n-a avut de a face cu ei? De fiecare dată când mi se termină perioada de abonament sun să le spun că vreau să-l închid și îmi vin cu te miri ce alt nou abonament pe care nu-l găsesc listat pe nicăieri. O fi ofertă personalizată pentru fraieri ca mine, mai știi? :))
    Până acum m-au păcălit, să zic așa, pentru că mi-am făcut calculele și pe cartelă tot pe acolo ieșeam, plus că îmi convine faptul că nu rămân niciodată fără credit. Dar când mă voi hotârî să renunț definitiv la abonament, cred că trebuie să-mi pregătesc nervi de fier, să-l iau pe NU în brațe și să-l țin bine de tot. :))

    Apreciază

    • Aoleuuu, vei avea nevoie de nervi de oţel. Când i-am sunat să-mi închidă abonamentul acum mulţi ani, mai aveau puţin şi-mi spuneau că îl plătesc ei numai să nu renunţ 😀
      Greu tare l-au închis. Mi-au zis că e gata, că e închis şi încă două luni am mai avut de plătit nu ştiu ce deconectare, nu ştiu ce taxă, nu ştiu ce pisici. Şi în a treia lună la fel. A fost horror. Aşa că eu nu mai vreau să aud. Şi ştiu ce zici cu creditul dar zău că nu mă mai tentează deloc. Şi se pare că şi dacă suni şi spui că ai cam vrea să treci în altă reţea, la fel sar cu oferte. Merită încercat 😀

      Apreciat de 1 persoană

  9. Zici că-i boală și abonamentul acesta… tu ești demențială cum povestești. Îți văd fața de copil disperat de atâta a-bo-na-ment. 😀

    Apreciază

  10. Mishuk zice:

    Gata. Te-am rezolvat. Ai telefon gratis și la cartelă. Bonus, minute nelimitate în kuala lampur, pogo pogo, kaybo suhala (pe asta a inventat-o je) și syricia de timpaluka (noua zeelandă – nelocuită)

    Apreciază

  11. sonia zice:

    Candva am facut si eu ca domnisoarele astea peste care ai dat tu azi numai ca eu bateam toate targeturile la vanzari asa de bine ma pricepeam la imbrobodit oamenii. Imi amintesc ca intr-o primavara aveam multe Philipsuri si cateva Mitsubishi. Trebuia sa scapam urgent de stocul mare de Philipsuri. Vine un client si eu incep spalatura de creier de om usurel si frumusel fara sa las urme. Cand i-am zis ca Mitsubishi fabrica motociclete mult mai bine decat telefoane l-am castigat. Si-a luat omul Philipsul si dus a fost! Dupa o vreme s-a intamplat sa fie fix invers. Trebuia sa scapam de multe Mitsubishi pe care le aveam. Vine un client si tot ma batea la cap ca el vrea Philips. Eu, nimic, ca-i mai bun Mitsu, ca sta mai mult incarcat, ca e mai finut, ca e o bijuterie, frate! Omul se uita intr-o dunga la mine si nu stiam de ce opune rezistenta. Pai bine, domnisoara, anul trecut mi-ai spus ca Mitsubishi fabrica motociclete si acu vrei sa-mi schimbi parerea?

    Apreciază

    • 😀 😀 😀
      Eşti totală, Sonia! Deci din astea-mi făceai… Te-ai scos cumva cu domnul?
      Făceai cum se face acum cu China, nu? Am întrebat de un model şi mi-a spus băiatul că „nu-l avem da’ ăla e făcut în China”. Al doilea magazin: „da, este. Ei, na, toate sunt făcute-n China, v-a spus aşa că aveau de vândut altceva”. Al treilea magazin „nu, numai anumite piese sunt făcute-n China” 😀

      Apreciază

  12. Monik zice:

    Haha, ce am mai ras… Iarta-ma Potecuto! Dar cum povestesti tu te si vedeam in fata ochilor…

    Apreciază

    • Nu cere scuze, eu mă bucur că te-ai amuzat! Sincer, şi eu râd de mine destul de des 😀
      Mulţumesc, Monik! Te pup!

      Apreciat de 1 persoană

      • Monik zice:

        Nu de tine, de situatie, de harul cu care ne povestesti, pentru ca te-am vizualizat efectiv. Toti ne-am gasit la un moment dat in situatia asta. Poate de aceea e asa savuros. Si aici telefoanele sunt cu abonament sau fara. Dar parca sunt mai moderați in a insista sa te convingă. La altele te mai fac din vorbe. Si eu m-am dus dupa un aspirator Dyson si am ajuns cu un electrolux acasa.

        Apreciază

        • Stai liniştită, am înţeles. Şi chiar dacă râdeai de mine, la fel de tare m-aş fi bucurat că te-am amuzat 😉
          Hehehe, e clar! Înseamnă că a fost convingătoare oferta aia, nu? 😀

          Apreciază

  13. Iosif zice:

    Eu sunt un ‘câine rau’,însa,daca întâlnesc din întâmplare pe Potecute,sau pe orice carare,o astfel de ‘fiara’,pisica atât de înfiioratoare,îi fac loc si ma feresc sa-i stau în cale !:)

    Apreciază

  14. Dacă o să-ți faci abonament la un azil de bătrâni, ți-l recomand pe cel din Seini, că până atunci poate se va construi. Va fi cu confort sporit, după cum ne-a promis primărița! 🙂

    Apreciază

  15. 1lauralaly zice:

    Bună dimineata, Potecuţă. Ai un talent la povestit, fată dragă! Am şi uitat de toate citindu-te. Eu zic să încerci la alte magazine , de ale mari din afara orasului. Acolo nu te asalteaza nimeni cu abonamentul.

    Apreciază

  16. Foarte bine, să nu iei la abonament, nici eu n-aș lua.. o fi telefonul gratis sau 3 lei, dar pe urmă plătești de căteva ori valoarea lui…

    Apreciază

  17. Fata Verde zice:

    😆 Uite, de-asta îmi sunt mie nesuferiți toți agenții de vânzări, indiferent de domeniu. Sunt excesiv de agresivi, încât obțin de la mine exact opusul reacției așteptate. Nu am avut abonament la telefonie până anul trecut, când am luat un fel de all inclusive de la RDS, la preț destul de bun (la prețuri nu mă păcălește nimeni, atât sunt de…cumpătată și atât de mult caut și compar). Toate bune și frumoase până acum câteva luni. De câte ori merg să plătesc factura, mă anunță că mai pot adăuga telefonie mobilă (am deja două numere) și energie electrică. Iar eu răspund politicos: ”Nu, mulțumesc.” Nu știu cât o să mai fie politicos. Probabil voi alege să plătesc factura online și vor începe să-mi trimită mesaje.
    În aceeași categorie intră cei de la bancă. Ăstora le închid telefonul de la primele cuvinte. Cum văd număr de fix, de București, știu deja că ei sunt. Vor să îmi arate cât de minunat este un card de cumpărături 😆 .

    Apreciază

    • Eu cu banca am o relaţie tare faină. Am un card dar e din ăla de… pun 50 de lei, scot 50 de lei. Bine, costă administrarea pe lună dar nu mai mult de trei lei. Nu mă deranjează decât cu mailuri în care mă anunţă diverse, unele chiar utile. Cu ăla-mi plătesc facturile, cu ăla mai plătesc în magazine dar nu pot cheltui mai mult decât am pus că am spus un NU hotărât la şmecheria aia cu intrat în banii băncii. Că acolo te arzi rău de tot.
      Aşa că sunt zen. 😀

      Apreciat de 1 persoană

  18. Tare hotărâtă şi calculată mai eşti tu şi bine faci! Super povestea păţaniei tale cu telefonul… iar tu nu şi nu… Zi faină să ai! 🙂

    Apreciază

  19. Ana Vlad zice:

    Eu zic nu, mă întorc și plec. Total antisocial din partea mea, tocmai de aceea, pentru a nu răni simțămintele nicicui, m-am obișnuit să comand online 🙂

    Apreciază

  20. Da, cunosc, devin destul de agasanti cu promovarea ofertelor lor de abonament. Cred ca mai bine comanzi online telefonul respectiv, n-are niciun rost sa le mai faci vizite 😖

    Apreciază

  21. anidalasto zice:

    Greu cu cei care lucrează „pe target”.

    Apreciază

  22. Alex zice:

    Ai un umor teribil, dragă Potecuță! Dar și pățania ta este de pomină. Eu înțeleg că acești angajați trebuie să facă o normă de clienți prinși în „mrejele” abonamentului, dar metodele unora sunt mai mult decât aiurea. Acum câțiva ani, am vrut un telefon anume, despre care citisem numai referințe frumoase. Deși eram abonat, acel telefon nu-l puteam cumpăra decât cu un „anume” abonament, care nu-mi convenea deloc. Am plecat dezamăgit de la mai multe magazine și am mai încercat la unul. Acolo, o domnișoară foarte amabilă, mi-a explicat că se poate cumpăra teșefonul și cu un abonament mai mic, dar mi-a recomandat alte opțiuni, mai potrivite cu aparatul pe care îl cumpăram. M-am bucurat că mai sunt și oameni de treabă, cu mult bun simț.
    Numai bine îți doresc cu drag și o seară frumoasă! 🙂

    PS. Și ai reușit până la urmă să iei telefonul? Mai bine aștepți Black Friday! 😀

    Apreciază

    • Uite, asta mă termină şi pe mine, oricâtă răbdare aş avea. Şi crede-mă, chiar am multă. În reclamă totul pare ok, la ei pe site la fel, în mailuri sau mesaje cu promoţii la fel şi când te duci în magazin apar n condiţii şi n steţule care spun că numai în cazul în care sau doar dacă. Ne cred idioţi.
      Nu ştiu de ce dar se pare că Orange-ul nu mă iubeşte deloc şi cât de curând, cu durere-n suflet, cred că voi rupe relaţia care durează de vreo 15 ani. Dragoste cu forţa… ştii tu cum se numeşte şi nu-i pot abuza la nesfârşit cu dragostea mea. Spun asta pentru că nu e prima dată când ei refuză colaborarea cu mine. Deşi nu-s abonat, sunt de 15 ani clientul lor şi lună de lună încarc cartela aia cu 5-6-7 euro, depinde cum am chef de opţiuni. E un mizilic, ştiu dar astea-s preţurile lor, nu e donaţie să zică că-s zgârcită. Şi deşi mă încăpăţânam să cumpăr de la ei, să întreţin relaţia că aşa-i normal, ei mi-au dat cu flit de două ori. Mno, a treia oară nu mă mai rog de ei să le fac vânzare.
      Prima dată nu au vrut să-mi vândă un telefon pe care nu-l luam pentru mine şi doamna care urma să-l primească nu voia să audă de abonament, cu acel credit adunat pe cartelă la încărcare. Aveam vreo 40 de euro şi telefonul costa cam 150-200. Inclusiv la relaţii cu clienţii la Bucureşti m-au asigurat că îl pot cumpăra dând diferenţa dar în niciun magazin din Sibiu nu au vrut. Că cică numai dacă fac abonament. Am zis pas şi l-am luat de la un magazin partener din alt oraş. Fetele alea se uitau la mine de parcă eram nebună când am zis că nu vreau cu abonament. Citez: „e imposibil aşa ceva. Cred că nu aţi înţeles bine, cine v-a spus că deşi aveţi phone credit nu puteţi lua telefonul la liber?” apoi, la Bucureşti „nu există aşa ceva, dacă telefonul există în magazin, nu se poate să nu-l puteţi cumpăra”. Deci tot eu proastă, deşi toţi, de la toate magazinele orange, mi-au spus că există dar numai la abonament. Mno. Asta-i una.
      Şi acum, după doi ani de la prima, la fel. Aşa că am zis că nu are rost să insist şi l-am luat din altă parte. Şi mai mult de atât, mă gândesc serios să trec pe altă reţea. Nu-s nici ăia mai buni dar mă voi simţi răzbunată 😀

      Iartă-mă că am scris atât dar acum m-am pornit că nu mai e aşa multă lume şi dacă în postare am încercat să fiu cât de cât finuţă, acum am spus tot oful 😀

      Mulţumesc, Alex! O zi bună îţi doresc!

      Apreciază

  23. Lady zice:

    Pe mine tot nu m-ai lamurit Potecuta. Ce telefon de „firma”_( spune-mi in privat daca vrei, ca vreau si eu un telefon mai bun:D ) voiai sa cumperi de-ti bagau astia pe gat faza cu abonamentul? Nici eu nu vreau abonament pentru ca e prea multe bataie de cap si jecmaneala pe fata.>:D<

    Apreciază

Lasă un comentariu