Advertorial pe invers

Bună ziua! Nu, nu vreau abonament! Aş vrea să ştiu dacă dar nu vreau abonament, ştiţi, am o problemă cu dar fără abonament şi dacă s-ar putea să, nu, nu cu abonament, la revedere, chiar nu vreau abonament, o zi bună şi dumneavoastră, fără abonament!
Cam aşa arată orice încercare de conversaţie cu orice operator din reţeaua-n care-mi stric eu minutele la telefon. Şi ceva-mi spune că nu numai din a mea. Nu contează că ai greşit magazinul şi în loc să intri la farmacie ai intrat în Orange, de exemplu, că nu apuci să-ţi ceri scuze şi eşti asaltat de o domniţă sau un domniţ care-ţi pune un abonament după cap aşa, de bun venit. Ai cerut scuze? Pac, alt abonament. Vrei să pleci? Hopa, stai că mai era ceva. A, un abonament.

Eu am avut un abonament în epoca de piatră adică-n vremea-n care pe cartelă nu prea pupai minute incluse sau dacă le pupai, nu apucai să o suni pe mama să-i spui că ajungi la masă că se şi terminau şi rămâneai flămând. Oricine a avut un abonament şi a vrut să renunţe la el ştie câţi sfinţi s-au coborât din calendar până a şi reuşit. Aşa că eu, după ce am plătit vreo trei luni şi abonamentul „închis” şi am încărcat şi cartela că le părea lor rău să renunţe la mine şi s-au dezlipit greu de numărul meu, am zis pa şi pusi, singurul abonament pe care-l voi mai face vreodată va fi ăla la azilul de bătrâni, când va fi vremea.

Boon. Şi mi se face mie chef de umblat prin magazinele de telefoane şi chestii legate de telefoane. Bună ziua, bună ziua, telefonul ăsta e disponibil şi la liber? Sigur că da, vă interesează? Ăăăă, nu, fac un sondaj de opinie. Da, mă. Dumneavoastră ce reţea folosiţi? Pe a voastră. Cartelă sau abonament? Cartelă. Şi cu cât încărcaţi? Cu atât. Şi cu privirea aia de vai, da’ ce fraieră eşti: ştiţi, avem un abonament… Nu, mulţumesc, nu vreau abonament, vreau telefonul. Ok. Nu-l avem. 😯 Nu-l aveţi? Nu. Adică telefonul ăsta pe care am pus eu acum mâna nu există? Nu. Adică există dar nu e de vânzare. Adică e de vânzare dar numai dacă faceţi abonament. Doamnă dragă, să reluăm. Dacă eu acum vă dau banii pe telefonul ăsta, cât costă el la liber, că scrie pe etichetă preţ de abonament şi preţ la liber, nu îl pot cumpăra? Nu. Se vinde numai la abonament. Şi atunci de ce e afişat şi preţ la liber? Pentru că s-a vândut şi la liber. Şi acum de ce nu se vinde? Pentru că nu mai e pe stoc. 🙄 M-am declarat incapabilă să înţeleg şi am plecat.

Alt magazin. Bună ziua, bună ziua, ştiţi, telefonul ăsta e disponibil? Ce reţea folosiţi? Pe a voastră. Cât plătiţi pe lună? Eu vreau telefon, nu să-mi declar cheltuielile. Da, dar avem o ofertă… Nu mă interesează. Da, avem telefonul. Îl cumpăr. Acum? Da. Cu abonament, da? Nu, la liber. Ah, păi nu cred că mai e. Da’ ăsta ce-i? Ăsta-i pentru prezentare. Staţi să caut în spate. Avem unul singur, sunt foarte bune, s-au vândut bine dar ăsta numai cu abonament e dar e foarte avantajos şi e mai ieftin să-l luaţi la abonament… La re-ve-de-re!
Dau peste un magazin normal, în sensul că ăla spunea din start că degeaba vrei tu telefon, degeaba ai banii la tine, degeaba spui că vrei. Dacă nu vrei abonament, rabzi. Ăla măcar era cinstit, spunea din prima că n-ai tu prăjină de nasul lor. Aşa că spun la revedere în acelaşi timp cu bună ziua.

În fine, renunţ la idee şi-mi amintesc că am de rezolvat o altă treabă, tot la un magazin de-al lor. Bună seara, bună seara, ştiţi, am o problemă cu cartela. Ce reţea folosiţi? 👿 Cred că domnul ăla citea gândurile sau privirea mea de om flămând, nervos, obosit şi însetat i-a spus ce dorea să ştie că n-am apucat să-i răspund şi a spus am înţeles, poftiţi, ce problemă aveţi? Îi spun. Cu cât încărcaţi pe lună? Nu da, Doamne, aşa rău că şi io-s copilul tău! Am luat privirea de om disperat şi am început să miorlăi vă rog, vă implor, nu vreau să ştiu de abonamente, nu vreau abonament, nu mă interesează, nu am nevoie.
A, păi nu voiam să vă spun de abonament, voiam să vă spun că peste trei zile vă expiră opţiunea şi dacă vreţi, vă încarc acum. 🙄

Foto