De urat, aş tăt ura…

Azi dimineaţă, la muncă, m-am măcinat vreo trei ore încercând să găsesc o soluţie pentru o chichiţă despre care ştiam că e musai să fie făcută foarte bine şi la oră fixă şi n-a ieşit cum ar fi trebuit din motive independente de voinţa mea. Şi m-am stresat şi m-am agitat şi am încercat să gândesc în ciuda somnului şi a gradelor mai puţine-n termometru decât în sticlele de ţuică. Şi apare el zorab, adică şefu’. Cu o oarecare nelinişte pe chip şi-n glas, îmi susură din toate puterile: te rog, spune-mi că n-ai făcut chestia aia sau că nu ţi-a ieşit cum trebuia (Ştiu, sună ciudat dar nu căutaţi alte înţelesuri 😉 ). Am invocat toţi sfinţii şefilor îmbufnaţi în primele ore ale zilelor de luni, în speranţa că nu va răbufni el isteric sau eu în râs la fel de isteric văzându-l cum se schimbă la faţă. Am spus calm, aşteptând furtuna: am făcut. Dar a dat cu virgulă aşa că e ca şi cum n-am făcut. A fost rândul lui să devină calm şi al meu să număr sărbători în gând: Uauu, ce bine! Doamne, ce bine. Că am uitat să zic că nu mai trebuia. Şi-a plecat fericit.

Eu am rămas să fac bilanţul tuturor urărilor pe care ştiam. Din categoria lui Fie ca lumina, nu vă gândiţi. Că nu se cade să urezi de rău încă de luni. Şi nu şefului. Că dacă se adevereşte şi păţeşte buba, cine are de tras ponoasele cu un şef nervos că a intrat cu capu’-n stâlp? Aşa că… cine să trăiască, cine să trăiascăăă, şefu’ să trăiască, la mulţi ani, am făcut o scurtă trecere-n revistă a urărilor calde şi din suflet.

Se impune să începem cu cele primite pe cărţi, la zile de naştere. Şi zicem de „Cu ocazia zilei tale onomastice 🙄 , tanti Verginica şi nenea Giguţu îţi urează multă sănătate şi mult succes în continuare ţie şi întregii tale familii şi îţi oferim această carte care să-ţi poarte noroc în viaţă. Cu deosebit respect, Fam.dr.ing. Postolache”. Titlul cărţii nu contează, Sandra Brown să fie că asta garantează succesul în orice viaţă, chiar şi a oropsitului ăluia care se numeşte Armando şi n-a pupat şi nici nu va pupa onomastică-n vecii vecilor antemeridian.
Că tot vorbeam de sărbătoriţi, nu o pot ocoli pe aia cu buchetul. Nu mi-aş ierta asta niciodată aşa că zic. „Astăzi, când mai adaugi un trandafir la buchetul vieţii tale…” sau, după caz, „astăzi, când la buchetul vieţii tale tocmai s-a mai adăugat încă un trandafir, noi, Bubu, bibi, bobo, bebe, bebo, bico, bibu, îţi urăm să ai parte de mult succes în viaţă şi împlinirea tuturor dorinţelor şi îţi dăruim acest mănunchi din sufletul nostru”-balerina aia bibelou, care se ştergea de praf în două zile jumate la câte cute avea la rochie.
Nu voi înţelege veci de ce trandafir şi nu tufănele. Se mai adaugă o tufănea sau tufănică la buchetul ăla. Sau ochiul boului. Sau muşeţel. Ce are muşeţelu’ să nu treacă proba eliminatorie a urărilor florale?
Bine, sunt şi urări din alea sadice, tot cu trandafir. Măi, dacă-i cu rose, poţi spune orice, la o adică. Îi poţi tăia omului cheful de sărbătoare, dacă o dai cu petale şi metafore, eşti iertat de orice. Şi o poţi trânti elegant, să fii sigur că omul ştie exact cam cum stă treaba cu fotosinteza: „astăzi, când tocmai ai adăugat al 76-lea trandafir la buchetul vieţii…”

La fel de nedumerită sunt şi cu primăvara. Cum se face că, indiferent în ce anotimp e născut omul, în ziua în care adună ca apucatu’ trandafiri în buchetu’ vieţii lui, adună, cu aceeaşi eleganţă, şi primăveri. „De ziua ta de naştere, astăzi, 8 noiembrie, când împlineşti 50 de primăveri…”
Mno. Cum se face că sunt 12 luni în an, 12 zodii, 4 anotimpuri dar toată lumea, când împlineşte, împlineşte numa’ primăveri? Asta când nu împlineşte… o frumoasă vârstă. „Cu ocazia zilei tale de naştere, la împlinirea frumoasei vârste de 4 ani jumate…”.
De omagiu nu mai vorbesc. Că alea cu de ziua ta, te rugăm să primeşti acest omagiu din partea celor care te preţuiesc, e din categoria: de ziua mea m-am simţit puţin înmormântat.
Ar mai fi una şi tac. „De ziua ta, primeşte toate urările mele venite din suflet: ce-mi doresc mie îţi doresc şi ţie”. Măi, e de bine, zic. Asta ar fi mai de bine decât aia cu sănătatea şi succesul şi împlinirea tuturor dorinţelor dar decât să-mi doreşti ce-ţi doreşti tu, n-ar fi mai fair să mă laşi să-mi doresc ce-mi doresc eu? Că poate n-avem aceleaşi preferinţe la culoarea dulapului din bucătărie.

Cu urări la fel de calde ca alea de pe vederile primite de pe, nu-i aşa?, însoritul mal al Mării Negre, vă las pe voi să completaţi lista. Cu alea de fie ca… nu m-am luat la trântă că nu mai e mult până când chinchetul cristalin al clopoţeilor ne va aduce tuturor în suflete, cu miros de cozonaci şi brad, atmosfera caldă a Sărbătorii Naşterii. 😉

Foto