Calendar anatomic

Când cutele-aşteptării brăzdate pe fruntea-ţi aplecată îţi zgârie mângâierea, cu ce le pansezi să nu mai sângereze-n arşiţa dimineţilor de vară care-ţi oglindesc tăcerile-n aceeaşi cană de cafea?
Dar când buzele ţi s-au uscat în nerostire şi fiecare început de cuvânt muşcă flămând în carne vie, cu ce săruţi gândul care se naşte în amiezile de toamnă târzie, înainte de a-i da aripile care-l vor purta peste timp şi peste zări spre o destinaţie nenăscută ci inventată pentru şoapte ce se-mpart mereu la doi?

Când braţele ţi-au amorţit în neprimite-mbrăţişări, ce întinzi spre-ntâmpinarea unor paşi ce-şi visează venirea în serile tot mai reci de iarnă şi tot mai seci de conţinut?
Şi când tălpile tale-au obosit de prea multe cărări abrupte care n-au dus niciodătă nicăieri, cu ce-ţi însoţeşti plecările din nopţile nehotărâte ale primăverilor incerte?
Când glasul ţi-a răguşit în chemări fără de răspuns, pe cine strigi când toate obloanele sunt trase peste ploile din oameni?
La recapitulare a mai rămas o inimă şi-un vis. O fi de-ajuns să umple golul dintre anotimpuri?

foto