Fugim din casă spre… acasă?

Hai să ne mutăm…
acolo, pe norul din stânga!
Pare suficient de încăpător
pentru noi
dar nu atât cât să ne permită
să primim oaspeţi.
Vom avea astfel o scuză
pentru cei care vor vrea să
ne viziteze.
Le vom spune că avem confort II, sporit,
decomandat între noapte şi zi
dar nu avem scaune
şi n-am vrea să-şi murdărească
secundele
cu praf de eternitate.

Acasă,
vom spune că plecăm
doar în vacanţă.
Altfel vor fi îngrijoraţi
şi vor încerca să ne oprească
din drum.
Vor înţelege într-un târziu
dar vor insista să ne luăm
haine groase şi ceaiuri,
să nu răcim.
Ne vor telefona zilnic să ne întrebe
dacă am mâncat,
dacă ne-am luat vitaminele,
dacă sunt bine,
dacă eşti bine,
dacă ne suntem…
şi ne vor spune
să nu stăm în curent,
să punem mai puţină sare-n mâncare
să nu dormim cu geamul deschis,
să folosim loţiune de soare
să îi sunăm mai des şi…
să venim acasă.
Şi noi, acolo sus,
vom mesteca lacrimi de dor
pe ascuns.
Eu ca să nu te tulbur,
tu ca să nu mă doară.
Aşa că le spunem că plecăm
doar pentru o clipă
şi un veac.
Plecăm mâine dimineaţă,
cu primul gând.
Sunt şi trăsuri
dar nu aveau bilete numai dus
şi vizitiul e cam guraliv,
ne-ar putea perturba veşnicia.

Dimineaţa,
ne vom înmuia degetele
în frunţile brazilor
şi vom culege stropi proaspeţi
pe care îi vom ţine în podul palmei
să ne readucă la viaţă.
Tu mă vei ţine de o mână,
să nu cad în gol
iar eu îţi voi striga
să nu te apleci prea tare
şi să rogi brazii să
se ridice pe vârfuri
ca să ajungi mai bine.
Ne vom uita la noi în roua
aşternută peste cuprins
dar eu mă voi alinta
şi-ţi voi spune că
nu văd până acolo
şi te voi face
să te întorci,
să mă priveşti,
să mă oglindesc
în ochii tăi
că acolo mă văd
mai… aşa cum sunt.

Ziua,
ne vom certa
cu indulgenţă
şi ne vom iubi
cu indiscreţie.
În joacă,
ne vom arunca sentinţe
de partaj
cu imprudență
iar eu îmi voi adjudeca partea mea
de nor
şi îţi voi ceda
ce-a mai rămas.
Voi da apoi, nemulţumită,
cu piciorul în podeaua
care se va scutura
şi atunci vom auzi,
de jos,
glasuri vesele de copii
ningeee, mami, tati, ningee!
şi vom urmări cu nod în gât
cum, sub ochii noştri,
se nasc oameni de zăpadă.

Seara,
vom sta îmbrăţişaţi
sub pătură şi vom număra,
din doi în doi,
oamenii care vor trece pe strada
ce se întinde la picioarele noastre.
Eu voi vedea un domn împiedicându-se
de-o amintire
şi-ţi voi spune
uite, a căzut un om,
pune-ţi o dorinţă!
Iar tu, încercând să mă tachinezi,
vei răspunde:
când cade un om
nu înseamnă c-a murit o stea?
Eu mă voi încrunta atunci
şi voi spune, ca un copil răsfăţat,
nu, stelele nu mor niciodată!
Se mai întorc,
din când în când,
cu spatele
atunci când simt nevoia să-şi ferească
strălucirea
de priviri insistente.
Şi atunci tu mă vei săruta
părinteşte
pe frunte
şi îmi vei da dreptate
ca să nu mă superi
cu adevărul care
mi-ar întuneca răsăritul
de surâs.

Uite, acolo, pe norul din stânga.
Să ne mutăm acolo!
Nu ne trebuie bagaje,
ne luăm pe noi şi ne vom fi
de-ajuns
pentru o clipă…
şi un veac.

Foto

Publicitate