Părea un magazin obişnuit, ca toate celelalte magazinaşe de cartier. Se deosebea totuşi prin faptul că, parcă intenţionat, cineva a vrut să-l ascundă, în loc să-l scoată în evidenţă cu firme luminoase sau reclame mari şi colorate. Intrarea se făcea pe o alee păzită de copaci înalţi, pe care anii i-au făcut să-şi unească braţele într-o îmbrăţişare târzie. Am auzit prin vecini vorbindu-se că au fost scoase borduri şi ucise bucăţi de beton ca să se planteze copaci şi că bătrânii locului au fost nemulţumiţi, au făcut reclamaţii că le-a fost distrus cenuşiul şi perturbată liniştea. Spuneau ei că verdele incomodează şi viul muşcă din tăceri. Mi-au spus cei mai tineri că ei n-au înţeles, că s-au aruncat între ei cuvinte ce s-au uscat greu pe iarba abia răsărită şi că la lăsarea nopţii emanau mirosuri grele, de suspine şi regrete. Că cei care până atunci adunau gunoiul în cartier nu au mai avut curaj să intre acolo aşa că s-au descompus puţin câte puţin şi au lăsat dâre adânci pe alei. Nu deschideau nici geamurile de frică să nu li se inunde simţurile cu resturi de silabe.
I-am întrebat pe cei mai tineri despre motivul nemulţumirilor, le-am spus despre cum alţii, prin alte părţi, condamnă tocmai lipsa verdelui distrus de gri. Toţi şi-au dus degetul arătător spre buze şi mi-au întors spatele grăbiţi.
Vedeam de la balcon tineri intrând acolo cu paşi nesiguri şi ieşind sprijinindu-se unul de altul. Mi se părea că au tâmplele mai argintii decât la intrare dar dădeam vina pe lumină, pe distanţa de la care îi priveam, pe frunzele care se jucau aruncând în jur umbre de diferite forme şi mărimi. Vedeam şi vârstnici care ieşeau parcă mai aplecaţi decât intrau dar din nou dădeam vina pe verdele care-i întâmpina şi apoi le însoţea plecarea. Ciudat, niciunul nu ieşea cu bagaje. Şi mai ciudat, niciodată nu am văzut maşini de marfă oprite în faţă.
Într-o seară, am strigat după o doamnă între două vârste, să o atenţionez că a uitat ceva acolo. Am văzut-o intrând cu o sacoşă voluminoasă. La ieşire îmi părea că şchiopătează dar mi-a atras atenţia faptul că nu mai avea nimic în mâini. Când s-a uitat spre balconul meu, privirea de gheaţă mi-a tăiat răsuflarea.
Am coborât în grabă şi am alergat până la intrarea pe aleea ce duce spre magazinul în care nu intrasem până atunci. Abia pe alee am simţit un miros ameţitor de regina nopţii şi am văzut amestecul ireal de culori ale florilor puse la intrare. Am deschis uşa şi am ezitat să fac următorul pas, am crezut că am greşit intrarea sau că am nimerit peste program.
În afară de o tejghea pe care stătea un cântar vechi, nu mai era nimic. Doar pereţii scorojiţi pe care atârnau fotografii vechi, îngălbenite de prea multe plecări. Nu am apucat să fac pasul înapoi că am fost întâmpinată de cel mai blând glas auzit vreodată. Bine aţi venit! Poftiţi, nu vă fie teamă, nu aţi greşit uşa.
Am inventat pe loc un motiv al prezenţei mele acolo şi am întrebat dacă e adevărat că oamenii au fost nemulţumiţi că ramurile au luat locul bordurilor. Am fost sinceră şi i-am spus şi că ar fi absurd să fie adevărat. Mi-a zâmbit dându-mi de înţeles că ştie exact de ce mă aflu acolo dar mi-a răspuns cald că da, aşa e. Spun ei că verdele îi îndeamnă la visare.
Amabilitatea care răsărea din ochii vânzătorului, un domn cărunt dar căruia nu-i puteai ghici vârsta, mi-a dat curaj şi am întrebat dintr-o răsuflare: dar ce se vinde aici? Nimic, mi-a răspuns ca şi cum ăsta ar fi fost cel mai firesc lucru din lume. Noi nu vindem nimic. Noi luăm. Luăm poveri. Adică cumpăraţi, nu? Nu chiar. Nu plătim pe nimeni. Noi achiziţionăm vise neîmplinite. Luăm astfel povara lor de pe umerii celor care nu le mai pot duce. Şi le împliniţi? Eh, asta-i bună! Dacă ei nu şi le pot împlini, cum am putea noi? Dar dacă ei nu pot, le luăm noi şi nu le mai atârnă greu pe suflet. În cazul ăsta, da, nu trebuie să plătiţi dumneavoastră. Dar ei, oamenii uşuraţi de poveri, cum plătesc, cât plătesc?
Se pare că asta l-a deranjat puţin că a devenit agitat şi m-a repezit: Doriţi să lăsaţi un vis? Suntem la ora închiderii.
Curiozitatea m-a îndemnat să spun da. Am ales unul rămas din copilărie, undeva jos, pe margine. Unul neînsemnat, nici atunci n-a fost el foarte important, cred că l-am purtat cam o săptămână, înainte de Crăciun. Dar darurile primite l-au făcut să pălească. Ştiam că n-aş avea de pierdut dacă-l las. Vânzătorul l-a luat, l-a întors pe toate părţile, l-a pus pe cântar şi văzând că abia se mişcă acul, a strâmbat uşor din nas. Păpuşă şi căsuţă? Cam subţirel dar asta e, dacă nu aveţi de lăsat ceva mai cu greutate, rămâne aşa.
Nu a terminat de vorbit că am simţit un tremur uşor în picioare şi o înţepătură în partea stângă. I-am smuls visul din palmă şi de cum l-am luat în braţe, a trecut şi tremurul şi durerea surdă. Şi atunci am înţeles cum funcţionează sistemul. Dar am mai îndrăznit să întreb ce se întâmplă cu oamenii care îşi lasă acolo toate visele neîmplinite. N-a răspuns. Doar a ridicat privirea spre pozele îngălbenite din care zâmbeau chipuri încă luminoase.
Scăpaţi suflete de poveri dar luaţi din ani. Luaţi greutăţi de pe suflete şi le puneţi pe umeri şi în paşi. Şi lăsaţi oamenii să creadă că au scăpat de suspine. Şi puneţi atâta verde la intrare ca să nu înceteze nimeni, niciodată, să viseze, să aveţi mereu marfă proaspătă şi clienţi fideli. Asta faceţi?
Mi-a întors spatele şi în timp ce ştergea praful imaginar de pe o fotografie, l-am auzit spunând: da, în funcţie de cât de mare e un vis şi de cât de mult muşcă din suflet, contorizăm anii pe care-i luăm în schimb. De la noi poţi ieşi bătrân dar cu sufletul uşor. Altfel, un vis din ăsta greu, te poate măcina în timp şi te scoate din viaţă poate mai bătrân şi mai apăsat. E partaj echitabil. Uneori, luptând pentru un vis, pierzi anii fără să-i simţi. Şi nimic nu garantează că-l vei vedea împlinit. Aici renunţi la nişte ani dar scapi de greutatea lui. Oamenii nu ştiu asta când lasă visele aici. Ei cred că la vise se poate renunţa aşa cum renunţi la o haină veche. Vin, le lasă şi se bucură când nu mai simt neîmplinirea. Apoi ne reclamă că le-am luat din ani. Unora nu le pasă, se bucură doar că au scăpat. Cu visele nu se face comerţ. Singura monedă de schimb e din viaţă. Vrei?
Nu, nu renunţ la niciun vis. Şi nu pentru c-aş pierde ani. Ci pentru că fără ele, anii rămaşi n-ar mai avea rost.
A încuviinţat şi ne-am luat la revedere. M-a rugat să întreb printre vecini dacă ar fi cineva interesat. I-am promis că voi întreba…
Foarte, foarte fain, Potecuță!!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulţumesc mult, mult!
ApreciazăApreciază
Păi, eu îți mulțumesc și să mă ierți că nu am folosit un laudativ cum mi-ar fi plăcut, dat fiind că m-am grăbit să îți spun cât de mult îmi place povestea ta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pe mine mă bucură mult fiecare vizită şi fiecare cuvânt lăsat aici. Nu aştept numai laude! Vă aştept pe voi, atât! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine. Dar știi bine că meriți laudele! Și, cum spui, o vizită măcar. Ai dreptate, iar. Îți mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sper ca vecinii sa raspunda cu inima.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Şi eu sper la fel! 😉
Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Cred că de când te cunosc, acesta este cel mai frumos și profund articol pe care l-ai scris vreodată. Te rog frumos să mi-l păstrezi în galeria de aur a blogului… BINE?!
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Asta nu ştiu dacă e de bine sau de mai puţin bine. Cumva mă obligă 🙂
Mulţumesc tare mult! De păstrat, le voi păstra în primul rând pentru mine. Sper să fie şi WP-ul îngăduitor şi să mă lase să le păstrez.
Mulţumesc încă o dată!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Măcar manuscrisul… Te rugăm frumos.
ApreciazăApreciază
Aici va rămâne 😉
ApreciazăApreciază
Visele nu sunt poveri. Nu pot fi poveri. Nici pentru umeri, nici pentru minte, nici pentru suflet. Visele nu există ca să ne macine anii, ci ca sa-i bucucre și să-i înfrumusețeze. Niciun vis, oricât de mic, nu se va realiza atâta timp cât este perceput drept povară, drept un item to do de pe o listă. Ăla nu e vis.
Visele adevărate, nu deranjează, nu stresează. Ele stau cuminți în colțul lor și așteaptă ivirea unei oportunități de realizare. Oricât de mică ar fi probabilitatea, posibilitatea există întotdeauna!
Și ce rost ar mai avea viața dacă ni s-ar împlini toate visele? Cum am mai evolua, cum am deveni mai puternici?
Tare frumoasa povestea ta!
Lacrimi, piele de găină, înțelegi tu… 😉
ApreciazăApreciat de 6 persoane
Perfect adevărat, nu puteam sintetiza mai bine decât tine!
Sunt de acord. De aia i-am şi spus vânzătorului că eu nu. Nu renunţ la niciunul. Deşi, în poveste, aminteam de cele rămase neîmplinite şi care uneori ar putea face sufletul să sângereze. Dar nici la alea nu aş renunţa.
Mulţumesc mult! Mă bucur că s-a lăsat cu piele de găină. Asta înseamnă mult!!
Ai grijă de visele tale! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Visele neîmplinite sunt astfel, deoarece nu e timpul potrivit împlinirii lor în viața noastră. Astfel, ele rămân în așteptare până cand împlinirea lor va fi benefică cursului vieții noastre. Dacă va fi…
Dacă nu, totul e spre bine deoarece am convingerea că tot ce ni se „întâmplă” (sau nu) e întotdeauna pentru armonie, pentru redresarea drumului pe care ne rătăcim uneori prin alegerile pe care le facem.
Faptul că ne sângerează sufletul se datorează dorinței noastre aprige, pur subiective și deseori nejustificate, de a vedea visul împlinit. Asta nu înseamnă deloc că acel vis, ori împlinirea lui ar aduce ceva bun în viața noastră în afară de bucuria momentului. Dimpotrivă, ar putea fi distrugător. Lucrurile se aseaza astfel încât să fie bine privind…the big picture.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ai tu un dar special de a mă lăsa fără cuvinte. Fără „drept la replică”. 😀
ApreciazăApreciază
La cât am aberat aici.. :)))
Eh, asta-i doar percepția mea cernută inevitabil prin propria-mi experiență de viață. Percepție care are o mare probabilitate de a fi eronată. Dar e a mea. 😀
ApreciazăApreciază
Nuu, nu de aberaţie vorbeam. 😀
ApreciazăApreciază
Știu, stiu, dar abia acum, privind comentariile, am realizat cat de kilometric am scris :))
In plus știu, tot din experiența, că opiniile mele-s destul de ciudate și in neconcordanță cu ale… majorității 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De data asta eu sunt de acord, să ştii. Poate-s o excepţie dar de data asta chiar nu am de obiectat 😀
ApreciazăApreciază
Atunci mă bucur. Și-ti mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Aici și eu sunt de acord cu tine. Iar dacă suntem trei, înseamnă „opinie de masă”.
Un singur lucru aș adăuga: eu consider că „sângerarea” la dorințele neîmplinite poate veni și de la egocentrismul nostru, sau a celui ce are acea dorință.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Da! Ego am gândit si am vrut să-l numesc inițial. Am reformulat cu speranța că se va (sub)ințelege 🙂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Nu renunța! Ele te țin in viață. Ele ne țin.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ne ţin în viaţă şi îi dau sens vieţii. Aşa că nu, nu renunţăm! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Visurile sunt speranta,perspectivei de mai bine,
Ne ancoram viata-n ele,framântati de azi pe mâine.
Venim în aceasta lume de cosmar…si nu de vis .
Dar la Golgota e Poarta,de acces spre… Paradis .
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Erai în spam, nu ştiu de ce. Eu te-am scos de acolo şi sper să nu mai intri iar că acolo e cam întuneric 😀
Nu e chiar de coşmar lumea asta, Iosif. Sau dacă e, e de datoria noastră, a tuturor, să o transformăm.
Frumoase versuri! Îţi mulţumesc!
ApreciazăApreciază
În acest caz…LA DATORIE CU TOTII !!!:)
ApreciazăApreciază
La datorie, da…
ApreciazăApreciază
No comment …!
AICI
ApreciazăApreciază
Este tulburător….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E de bine? 🙄
ti pup şi mulţumeeesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu. E de foarte bine. Mai bine zis de excelent. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu mă lăuda aşa de mult… 😳
Te mai pup o dată! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu? Nici vorbă 😀
Răspundeam la întrebare. Eu să te laud? Pe tine? Nici nu mă gândesc. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
spunea un poet… ca adevarata infrangere este de fpat renunatarile la vis…
superb scris…
mercic dulcic…
mi-ai daruti o ideie…
imi deschid pravalie… cu rafturi goale… si le umplu pe rand… cu vise pretuind dicolo de aur…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur că ţi-am dat idei. Nouă ne faci reducere la prăvălie? 😀
Mulţumesc, Ovi! Zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
Daca punem visele in balanta, ne punem viata. Dar recunosc, am perioade lungi cand prefer sa renunt la ele, nici macar nu ma gandesc, pur si simplu iau pauza de viata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce frumos ai spus!!
Şi ce faci când eşti în pauză de viaţă?
Mulţumesc, Ivy! Te pup!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma uit la seriale SF. :)))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😀 😀 😀
Alegerea perfectă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu voi da un share daca imi permiti.
Eu voi adauga atat 💐💐💐. Restul sta scris in randurile urmaritorilor tai.
Cu drag si admiratie!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Dacă îţi permit?? Mă bucură şi mă onorează share-ul tău!
Îţi mulţumesc tare mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Talentata Potecuţă. 🙂 Bine ai făcut că nu ţi-ai abandonat visul! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, nu-l las! Doar el mă poate lăsa pe mine, eu nu-i dau drumul 😉
Mulţumesc mult! Să ai o zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Visele nu ar trebui sa fie o povara..altele sunt poverile noastre! Foarte mult imi place ce-am citit! M-ai tulburat… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu ar trebui. Dar pe unii îi apasă şi sunt dispuşi să renunţe la ele, să nu-i mai doară…
Mă bucur mult că ţi-a plăcut! Mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În secunda în care am citit ultimul cuvânt din textul tău, mi-a sosit un gând. Ai citit „Șah” a lui Marin Sorescu? Este una dintre poeziile dragi mie.
„Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.”
„In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.
Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.”
Toată viața pare că jucăm șah, cu visele, cu zilele și anii noștri.
Unele vise par greu de dus, parcă furându-ne viață, dar altele sunt ușoare și parcă dau anii înapoi, făcându-ne tineri ca odinioară. Dar fiecare vis, din oricare categorie, ne aduce și o rază de lumină în suflet, fapt pentru care merită păstrat. Toate de fapt, căci însumând luminițele vom reuși să înțelegem, cred, sensul vieții.
Frumos ai scris despre visele noastre, ale fiecăruia! 🙂
ApreciazăApreciat de 7 persoane
Ahh, ce mult îmi place tot ce-ai scris!
Ştii ce e interesant şi în aceeaşi măsură şi ciudat dar şi benefic? Că nimeni, niciodată, nu poate trişa la partida asta. Şi nici nu poate ascunde „aşi” în mânecă. Măcar aici e startul corect. Plecăm cu şanse egale. Că „omul nu este o insulă, toţi facem parte din acelaşi continent… iar atunci când bat clopotele, nu te întreba pentru cine bat…”
Mulţumesc mult, Mugur!
ApreciazăApreciat de 4 persoane
❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, am primit-o! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un text de zile mari. Felicitări!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, Anna! Mă bucur că îţi place!
ApreciazăApreciază
S-au pus cu cine nu trebuie, pentru că ești o fată care prețuiește orice vis. Eu zic să le deschizi mai bine ochii vecinilor, să nu se lase păcăliți, poate dă faliment magazinul cu pricina. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu ştiu dacă e bine să intervin eu, Petru! Poate ei chiar nu mai pot aşa şi cred că fără vise le va fi mai bine…
Eu nu, nu voi fi clientul lor. Deşi vânzătorul, domnul cărunt, pare de treabă… 😀
Mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
L-am citit …pe tot si repede si mi-a placut…profund,serios de serios si parca atat de real…am mers cu tine parca si mi-am imaginat pana si mimica fetei cand ti-ai luat visul inapoi….felicitari!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eeiii, asta înseamnă tare mult pentru mine. Dacă am reuşit să te aduc în faţa tejghelei, înseamnă că e de bine 😉 Numai să nu mai spui nimănui cât de tare m-am strâmbat 🙂
Mulţumesc mult, draga mea!
ApreciazăApreciază
Mă îndoiesc că ar fi oameni care ar renunţa fie şi la o secundă din viaţa lor pentru a pierde un vis. Invers, poate. Ai da ceva timp din viaţa ta pentru a face un vis posibil. Pentru a îl trăi.
Interesantă însă ideea şi ai scris ca pentru Oscar.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Unii ar da, dar nu pentru a-l pierde, ci pentru a nu-i mai simţi povara. Mă refeream mai mult la cele rămase neîmplinite, pe care le simţim greu de împlinit şi le ducem cu noi, poate însoţite de gust amar. Că în rest, nu. Sigur că nici eu nu cred că cineva ar renunţa la visul-vis.
Hm, zici că invers s-ar putea? Dar dacă… dând ani din viaţă şi automat fiind mai „copţi” sau doar mai „obosiţi”, nu vom mai aprecia împlinirea visului aşa cum am aprecia acum, dacă azi s-ar împlini? Nu ştiu… întreb.
Mulţumesc muuult! 😳
ApreciazăApreciază
Un vis resimţit povară nu se poate numi decât coşmar (zic eu)(chestie de nuanţe, evident).
Păi ideea este că atunci când ai da ani din viaţă pentru împlinirea unui vis te aştepţi să îl primeşti la momentul schimbului, aşa ar fi corect şi logic şi cu siguranţă nu vei fi nici prea copt nici prea obosit, ci cu totul şi cu totul în al 9-lea cer.
Fie să ni se împlinească fără să ciuntim o viaţă şi aşa prea scurtă, insuficientă pentru atâtea şi atâtea vise de atins, de simţit, de îmbrăţişat!
(rămâne de Oscar)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Atunci da, clar. Dacă anii din viaţă nu-mi sunt luaţi pe loc şi n-aş îmbătrâni cu 30 de ani, de exemplu, ar fi bine. Dar dacă suntem dispuşi să dăm 30 de ani şi fix atât am mai avea de trăit şi… na, că o dau în drame. 😀
Gata, nu mai zic din astea, promit!!
Te pup! Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Iniţial m-am mirat de faptul că un vis, pentru a fi împlinit, ar putea costa 30 de ani. Apoi am realizat că sunt şi astfel de vise şi că ai plăti (bucuros, sau nu, dar ai face-o) preţul ăsta. În general sunt cele legate de copii. Pentru ei ai fi dispus. Aşa cred.
ApreciazăApreciază
Să ştii că n-am gândit deloc suma, am dat-o la plesneală, ca exemplu. Nu ştiu nici eu ce-ar costa atât. 🙄
Iartă-mă, te rog!
ApreciazăApreciază
Dar de ce spui să te iert? Nu ai greşit nimic, eu am avut pornirea de a filozofa, nimic deosebit ar spune Rhea (care mă apostrofează mereu din cauza asta)…
Chiar am vrut să fac o glumă iniţial pe costul prea ridicat apoi am realizat, aşa cum am spus, că sunt şi astfel de situaţii. Din păcate.
(Iar ţi-am stricat Zen-ul. Mi se potriveşte mie, ce să fac).
ApreciazăApreciază
Ceream scuze că am crezut că te-am încurcat cu 30-ul ăla. Că l-am dat aşa… fără să mă gândesc că e cam mult, totuşi.
Niiie, Zen-ul meu e la locul lui. Tu nu-l poţi strica, îmi eşti prea dragă ca să se întâmple asta 😉
ApreciazăApreciază
Te cred, calc prea des în străchini pentru a nu simţi asta pentru mine 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
‘Cineva” si-a vândut *VISUL* ,pentru „treizeci de arginti”,iar un înaintas de-al lui mult mai ieftin,doar pentru „un blid de linte”…:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu am făcut legătura asta când am scris. Şi nici n-aş vrea să fie o legătură 😉
ApreciazăApreciază
Stiu ,draga Potecut ! Era doar o simpla remarca pentru inconstienta cu care,uneori ne vindem visele prea ieftin,sau chiar în pierdere,pentru ca apoi sa regretam,uneori tot restul vietii,oricum, destul de efemera ,relativa si scurta,iar pentru cei mai multi,nespus de grea si chinuita,uneori un autentic Calvar…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ciudat că am tot vorbit despre visuri zilele astea pe undeva. Eu cred că toate visurile au un termen de garanţie, în afara căruia ele nu-şi mai află rostul. Iar noi ar trebui să ne dăm seama de asta şi să nu le lăsăm să ne roadă pe dinăuntru atunci cînd au expirat, fiindcă aşa ne pot lua ani din viaţă la fel cum face acel afurisit magazin din poveste.
Sau nu – poate că unele, puţine şi extrem de exclusiviste, au termen de garanţie nelimitat şi merită păstrate şi mîngîiate pînă ce vor înflori – dacă avem noroc (o altă temă dezbătută la greu) – într-o realitate ce ne va arunca poate în braţele fericirii măcar pentru cîteva clipe.
Mă nelinişteşte însă cîntarul acela, fiindcă visurile sînt atît de personale şi au o greutate atît de diferită de la suflet la suflet încît…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… încât ăsta-i comerţul. De aia e cântarul ăla. Cu cât visul cântăreşte mai mult, cu atât mai mare e preţul plătit să scapi de greutatea lui. 😉
Eu aleg a doua variantă din comentariul tău. Parcă n-aş merge pe ideea cu termen de garanţie…. deşi e tare interesantă varianta.
Mulţumesc, Dragoş! Şi zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oare sufletele sînt cîntărite şi ele, sau asta nu contează deloc-deloc…? Suflete mari cu visuri mici, suflete mici cu visuri (prea) mari… „Legea e aceeaşi pentru toţi” o fi ca-n scripte ori ca-n realitate?
Îţi garantez eu că termenul de garanţie e real şi concret. Păpuşa şi căsuţa ta au fost cîndva în aceeaşi sală de aşteptare ca şi trenuleţul meu electric. Totuşi cred că eu am reuşit să înşel la cîntar „vînzătorul” – paradoxal, nu? 😉
Văzînd umbrele aşezîndu-se am să-ţi urez la schimb o seară cît mai plăcută. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sufletele au 21 de grame. Toate. Ce se croieşte în jurul acestei greutăţi diferă de la om la om.
Seară liniştită să ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt și visele foarte importante uneori, nu trebuie să le neglijăm, ele pot să ne trasmită câte ceva. Lucruri pe care nici noi nu le știm sau nu vrem să le acceptăm despre noi le putem descoperi în vise.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt chiar foarte importante! Şi până la urmă, ne ţin cumva pe linia de plutire.
Mulţumesc! Seară frumoasă!
ApreciazăApreciază
Ce am fi noi pare fara vise? Niste carcase goale. Iar daca orice vis ar deveni realitate, oare am mai avea de ce visa? Nu stiu… Povestea ta e cutremurator de frumoasa! As reveni asupra ei iar si iar…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ioi, tastatura asta! *’Ce am fi noi, oare, fara vise?’. M-am citit si nu am sens 😬
ApreciazăApreciază
Eu am citit bine de prima dată 😀
Vrei să te modific sau e suficient că ai corectat tu?
Fac cum spui. Cu lapte, cu frişcă, neagră? 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prefer cu lapte 😄. Nu te deranja, multam oricum. Am dat sens, sper. Ca uneori parca nu am sens 🙃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu nu am dat până acum peste lipsa de sens. Şi am bătut cărările tale, să ştii 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ca doar in mintea mea e dezordine 😊. Multumesc, Potecut!
ApreciazăApreciază
Sincer, nu aş vrea să aflu ce-ar fi omul fără vise. De aia aleg să le ţin bine pe ale mele…
Mulţumesc, draga mea! Tare mult mă bucur că îţi place!
Te îmbrăţişez!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eeei, dar ce avem noi aici? O surpriză. Super fain ai scris. Eu nu-mi dau visele în schimbul a nimic, nici aur, nici verde. Le păstrez, sunt egoistă. 🙂 Distribui şi eu pe fb, bine?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi eu sunt 😀
Să ştii că din păcate, verdele ăla nu e la schimb. Ăla e pus ca să alimenteze visele. Nu e rău, zic. 😉
Daaa? 😳 Ioii, cum să îţi mulţumesc pentru distribuire?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deja sunt mulţumită că e apreciat articolul tău. Mi-a făcut plăcere! … dar eu nici pentru orice verde, care e culoarea mea preferată nu aş da la schimb… Cam asta voiam să zic. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aaaa, am înţeles! Suntem pe-o vorbă acum 😉
Dacă cineva zice ceva la comentarii la tine, te rog să le mulţumeşti în numele meu! Că dacă nu vin aici, eu nu îi văd.
Şi ţie încă o dată!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum mi-e rușine, tare rușine! Eu spun mereu că nu am vise, pentru că visele se ascund în stele și așteaptă să se împlinească. Noi ne sucim gâtul privind spre ele și murim puțin de frică atunci când cade o stea, să nu fie fix cea cu visul nostru. Așa că, am citit de trei ori cel mai frumos articol citit de mine vreodata și m-am rușinat că nu m-am putut vedea la tejghea cu ale mele.
Am uitat sa spun ca le zic „dorințe”, de parcă așa sufăr mai puțin dacă rămân rostite în gol. După un vis tânjești, la o dorință mai poți renunța sau o poți înlocui. Mă păcălesc, nu? Stiu. Dar ce bine când te avem pe tine să ne amintești că sufletele și visele au ceva comun. Si poate, de azi, pot spune si eu că am vise. Te imbratisez, cu dor și drag!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
M-am ruşinat şi eu citind cuvintele tale frumoase pentru că nu ştiu cum să mulţumesc pentru bucuria pe care mi-o aduci prin ele!
Şi am tresărit puţin pentru că parcă mi-ai citit gândurile din postarea neconturată dar gândită încă de ieri dimineaţă. O postare care are ceva despre stele şi dorinţe. Dacă pot, o postez mâine şi vei vedea că sunt similitudini.
Vise sau dorinţe, contează mai puţin cum le numim, important e să le avem, să ne agăţăm de ele în nopţi fără de stele căzătoare. Şi să sperăm că ne rămân…
Mulţumesc, Adriana! Nu e suficient dar sper să simţi gândul meu bun şi îmbrăţişarea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
..esti minunata; simt tot, tot, pentru că tu stii cum sa transmiți fiecare emoție. Cel mai mult iubesc la tine modul in care faci ca fiecare prieten care comenteaza aici sa se simta special, the only one. MULTUMESC.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar sunteţi speciali 😉
Te pup cu drag!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciază
Good posts, beautiful blog.
Congratulations.
Welcome to see my creations.
ApreciazăApreciază
Beautiful posts or picutres? 😉
Thanks!
ApreciazăApreciază
2 🍁🍁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Wow ce metafora profunda, ai creat atat de in detaliu spatiul! Am simtit ca citesc un inceput de roman.
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc tare mult! Continuăm romanul cu fiecare pas în viaţă 😉
Să ai o zi cu bucurii!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La fel!
ApreciazăApreciază
Pingback: Pașaport din ochi de brad și coamă de jnepeni pitici | Înșiră-te mărgăritare
Fără vise, nu mai suntem vii. Până în ultima clipă visăm, sperăm și asta ne face să nu simțim povara anilor.
ApreciazăApreciază
Şi nici ei, anii, nu simt povara noastră. Visând, plutim şi suntem mai uşori…
Mulţumesc, draga mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare drag. Oaiii, fusei comentatorul no. 100. Norocul celui din urmă… :)))
ApreciazăApreciază
Daaaaa! Woow!
Ce bei? 😀
Mulţumesc pentru 100!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am băut niște bere. 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană