Comerţ din viaţă

1Părea un magazin obişnuit, ca toate celelalte magazinaşe de cartier. Se deosebea totuşi prin faptul că, parcă intenţionat, cineva a vrut să-l ascundă, în loc să-l scoată în evidenţă cu firme luminoase sau reclame mari şi colorate. Intrarea se făcea pe o alee păzită de copaci înalţi, pe care anii i-au făcut să-şi unească braţele într-o îmbrăţişare târzie. Am auzit prin vecini vorbindu-se că au fost scoase borduri şi ucise bucăţi de beton ca să se planteze copaci şi că bătrânii locului au fost nemulţumiţi, au făcut reclamaţii că le-a fost distrus cenuşiul şi perturbată liniştea. Spuneau ei că verdele incomodează şi viul muşcă din tăceri. Mi-au spus cei mai tineri că ei n-au înţeles, că s-au aruncat între ei cuvinte ce s-au uscat greu pe iarba abia răsărită şi că la lăsarea nopţii emanau mirosuri grele, de suspine şi regrete. Că cei care până atunci adunau gunoiul în cartier nu au mai avut curaj să intre acolo aşa că s-au descompus puţin câte puţin şi au lăsat dâre adânci pe alei. Nu deschideau nici geamurile de frică să nu li se inunde simţurile cu resturi de silabe.

I-am întrebat pe cei mai tineri despre motivul nemulţumirilor, le-am spus despre cum alţii, prin alte părţi, condamnă tocmai lipsa verdelui distrus de gri. Toţi şi-au dus degetul arătător spre buze şi mi-au întors spatele grăbiţi.
Vedeam de la balcon tineri intrând acolo cu paşi nesiguri şi ieşind sprijinindu-se unul de altul. Mi se părea că au tâmplele mai argintii decât la intrare dar dădeam vina pe lumină, pe distanţa de la care îi priveam, pe frunzele care se jucau aruncând în jur umbre de diferite forme şi mărimi. Vedeam şi vârstnici care ieşeau parcă mai aplecaţi decât intrau dar din nou dădeam vina pe verdele care-i întâmpina şi apoi le însoţea plecarea. Ciudat, niciunul nu ieşea cu bagaje. Şi mai ciudat, niciodată nu am văzut maşini de marfă oprite în faţă.

Într-o seară, am strigat după o doamnă între două vârste, să o atenţionez că a uitat ceva acolo. Am văzut-o intrând cu o sacoşă voluminoasă. La ieşire îmi părea că şchiopătează dar mi-a atras atenţia faptul că nu mai avea nimic în mâini. Când s-a uitat spre balconul meu, privirea de gheaţă mi-a tăiat răsuflarea.
Am coborât în grabă şi am alergat până la intrarea pe aleea ce duce spre magazinul în care nu intrasem până atunci. Abia pe alee am simţit un miros ameţitor de regina nopţii şi am văzut amestecul ireal de culori ale florilor puse la intrare. Am deschis uşa şi am ezitat să fac următorul pas, am crezut că am greşit intrarea sau că am nimerit peste program.
În afară de o tejghea pe care stătea un cântar vechi, nu mai era nimic. Doar pereţii scorojiţi pe care atârnau fotografii vechi, îngălbenite de prea multe plecări. Nu am apucat să fac pasul înapoi că am fost întâmpinată de cel mai blând glas auzit vreodată. Bine aţi venit! Poftiţi, nu vă fie teamă, nu aţi greşit uşa.
Am inventat pe loc un motiv al prezenţei mele acolo şi am întrebat dacă e adevărat că oamenii au fost nemulţumiţi că ramurile au luat locul bordurilor. Am fost sinceră şi i-am spus şi că ar fi absurd să fie adevărat. Mi-a zâmbit dându-mi de înţeles că ştie exact de ce mă aflu acolo dar mi-a răspuns cald că da, aşa e. Spun ei că verdele îi îndeamnă la visare.

Amabilitatea care răsărea din ochii vânzătorului, un domn cărunt dar căruia nu-i puteai ghici vârsta, mi-a dat curaj şi am întrebat dintr-o răsuflare: dar ce se vinde aici? Nimic, mi-a răspuns ca şi cum ăsta ar fi fost cel mai firesc lucru din lume. Noi nu vindem nimic. Noi luăm. Luăm poveri.  Adică cumpăraţi, nu? Nu chiar. Nu plătim pe nimeni. Noi achiziţionăm vise neîmplinite. Luăm astfel povara lor de pe umerii celor care nu le mai pot duce. Şi le împliniţi? Eh, asta-i bună! Dacă ei nu şi le pot împlini, cum am putea noi? Dar dacă ei nu pot, le luăm noi şi nu le mai atârnă greu pe suflet. În cazul ăsta, da, nu trebuie să plătiţi dumneavoastră. Dar ei, oamenii uşuraţi de poveri, cum plătesc, cât plătesc?
Se pare că asta l-a deranjat puţin că a devenit agitat şi m-a repezit: Doriţi să lăsaţi un vis? Suntem la ora închiderii.
Curiozitatea m-a îndemnat să spun da. Am ales unul rămas din copilărie, undeva jos, pe margine. Unul neînsemnat, nici atunci n-a fost el foarte important, cred că l-am purtat cam o săptămână, înainte de Crăciun. Dar darurile primite l-au făcut să pălească. Ştiam că n-aş avea de pierdut dacă-l las. Vânzătorul l-a luat, l-a întors pe toate părţile, l-a pus pe cântar şi văzând că abia se mişcă acul, a strâmbat uşor din nas. Păpuşă şi căsuţă? Cam subţirel dar asta e, dacă nu aveţi de lăsat ceva mai cu greutate, rămâne aşa.

Nu a terminat de vorbit că am simţit un tremur uşor în picioare şi o înţepătură în partea stângă. I-am smuls visul din palmă şi de cum l-am luat în braţe, a trecut şi tremurul şi durerea surdă. Şi atunci am înţeles cum funcţionează sistemul. Dar am mai îndrăznit să întreb ce se întâmplă cu oamenii care îşi lasă acolo toate visele neîmplinite. N-a răspuns. Doar a ridicat privirea spre pozele îngălbenite din care zâmbeau chipuri încă luminoase.
Scăpaţi suflete de poveri dar luaţi din ani. Luaţi greutăţi de pe suflete şi le puneţi pe umeri şi în paşi. Şi lăsaţi oamenii să creadă că au scăpat de suspine. Şi puneţi atâta verde la intrare ca să nu înceteze nimeni, niciodată, să viseze, să aveţi mereu marfă proaspătă şi clienţi fideli. Asta faceţi?
Mi-a întors spatele şi în timp ce ştergea praful imaginar de pe o fotografie, l-am auzit spunând: da, în funcţie de cât de mare e un vis şi de cât de mult muşcă din suflet, contorizăm anii pe care-i luăm în schimb. De la noi poţi ieşi bătrân dar cu sufletul uşor. Altfel, un vis din ăsta greu, te poate măcina în timp şi te scoate din viaţă poate mai bătrân şi mai apăsat. E partaj echitabil. Uneori, luptând pentru un vis, pierzi anii fără să-i simţi. Şi nimic nu garantează că-l vei vedea împlinit. Aici renunţi la nişte ani dar scapi de greutatea lui. Oamenii nu ştiu asta când lasă visele aici. Ei cred că la vise se poate renunţa aşa cum renunţi la o haină veche. Vin, le lasă şi se bucură când nu mai simt neîmplinirea. Apoi ne reclamă că le-am luat din ani. Unora nu le pasă, se bucură doar că au scăpat. Cu visele nu se face comerţ. Singura monedă de schimb e din viaţă. Vrei?
Nu, nu renunţ la niciun vis. Şi nu pentru c-aş pierde ani. Ci pentru că fără ele, anii rămaşi n-ar mai avea rost.

A încuviinţat şi ne-am luat la revedere. M-a rugat să întreb printre vecini dacă ar fi cineva interesat. I-am promis că voi întreba…

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

104 răspunsuri la Comerţ din viaţă

  1. pathtomysoul zice:

    Foarte, foarte fain, Potecuță!!!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Roxana zice:

    Sper ca vecinii sa raspunda cu inima.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Cred că de când te cunosc, acesta este cel mai frumos și profund articol pe care l-ai scris vreodată. Te rog frumos să mi-l păstrezi în galeria de aur a blogului… BINE?!

    Apreciat de 4 persoane

  4. M.C. zice:

    Visele nu sunt poveri. Nu pot fi poveri. Nici pentru umeri, nici pentru minte, nici pentru suflet. Visele nu există ca să ne macine anii, ci ca sa-i bucucre și să-i înfrumusețeze. Niciun vis, oricât de mic, nu se va realiza atâta timp cât este perceput drept povară, drept un item to do de pe o listă. Ăla nu e vis.
    Visele adevărate, nu deranjează, nu stresează. Ele stau cuminți în colțul lor și așteaptă ivirea unei oportunități de realizare. Oricât de mică ar fi probabilitatea, posibilitatea există întotdeauna!
    Și ce rost ar mai avea viața dacă ni s-ar împlini toate visele? Cum am mai evolua, cum am deveni mai puternici?
    Tare frumoasa povestea ta!
    Lacrimi, piele de găină, înțelegi tu… 😉

    Apreciat de 6 persoane

    • Perfect adevărat, nu puteam sintetiza mai bine decât tine!
      Sunt de acord. De aia i-am şi spus vânzătorului că eu nu. Nu renunţ la niciunul. Deşi, în poveste, aminteam de cele rămase neîmplinite şi care uneori ar putea face sufletul să sângereze. Dar nici la alea nu aş renunţa.
      Mulţumesc mult! Mă bucur că s-a lăsat cu piele de găină. Asta înseamnă mult!!
      Ai grijă de visele tale! 😉

      Apreciat de 1 persoană

      • M.C. zice:

        Visele neîmplinite sunt astfel, deoarece nu e timpul potrivit împlinirii lor în viața noastră. Astfel, ele rămân în așteptare până cand împlinirea lor va fi benefică cursului vieții noastre. Dacă va fi…
        Dacă nu, totul e spre bine deoarece am convingerea că tot ce ni se „întâmplă” (sau nu) e întotdeauna pentru armonie, pentru redresarea drumului pe care ne rătăcim uneori prin alegerile pe care le facem.
        Faptul că ne sângerează sufletul se datorează dorinței noastre aprige, pur subiective și deseori nejustificate, de a vedea visul împlinit. Asta nu înseamnă deloc că acel vis, ori împlinirea lui ar aduce ceva bun în viața noastră în afară de bucuria momentului. Dimpotrivă, ar putea fi distrugător. Lucrurile se aseaza astfel încât să fie bine privind…the big picture.

        Apreciat de 2 persoane

  5. Oana zice:

    Nu renunța! Ele te țin in viață. Ele ne țin.

    Apreciat de 2 persoane

  6. Iosiif zice:

    Visurile sunt speranta,perspectivei de mai bine,
    Ne ancoram viata-n ele,framântati de azi pe mâine.
    Venim în aceasta lume de cosmar…si nu de vis .
    Dar la Golgota e Poarta,de acces spre… Paradis .

    Apreciat de 2 persoane

  7. Este tulburător….

    Apreciat de 1 persoană

  8. ovi zice:

    spunea un poet… ca adevarata infrangere este de fpat renunatarile la vis…
    superb scris…
    mercic dulcic…
    mi-ai daruti o ideie…
    imi deschid pravalie… cu rafturi goale… si le umplu pe rand… cu vise pretuind dicolo de aur…

    Apreciat de 1 persoană

  9. Ivy zice:

    Daca punem visele in balanta, ne punem viata. Dar recunosc, am perioade lungi cand prefer sa renunt la ele, nici macar nu ma gandesc, pur si simplu iau pauza de viata.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Eu voi da un share daca imi permiti.
    Eu voi adauga atat 💐💐💐. Restul sta scris in randurile urmaritorilor tai.
    Cu drag si admiratie!

    Apreciat de 3 persoane

  11. 9 zice:

    Talentata Potecuţă. 🙂 Bine ai făcut că nu ţi-ai abandonat visul! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  12. dyanaweb zice:

    Visele nu ar trebui sa fie o povara..altele sunt poverile noastre! Foarte mult imi place ce-am citit! M-ai tulburat… 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  13. Mugur zice:

    În secunda în care am citit ultimul cuvânt din textul tău, mi-a sosit un gând. Ai citit „Șah” a lui Marin Sorescu? Este una dintre poeziile dragi mie.
    „Eu mut o zi alba,
    El muta o zi neagra.
    Eu inaintez un vis,
    El mi-l ia la razboi.”

    „In spatele meu sotia, copiii,
    Soarele, luna si ceilalti chibiti
    Tremura pentru orice miscare a mea.

    Eu imi aprind o tigara
    Si continui partida.”

    Toată viața pare că jucăm șah, cu visele, cu zilele și anii noștri.
    Unele vise par greu de dus, parcă furându-ne viață, dar altele sunt ușoare și parcă dau anii înapoi, făcându-ne tineri ca odinioară. Dar fiecare vis, din oricare categorie, ne aduce și o rază de lumină în suflet, fapt pentru care merită păstrat. Toate de fapt, căci însumând luminițele vom reuși să înțelegem, cred, sensul vieții.

    Frumos ai scris despre visele noastre, ale fiecăruia! 🙂

    Apreciat de 7 persoane

    • Ahh, ce mult îmi place tot ce-ai scris!
      Ştii ce e interesant şi în aceeaşi măsură şi ciudat dar şi benefic? Că nimeni, niciodată, nu poate trişa la partida asta. Şi nici nu poate ascunde „aşi” în mânecă. Măcar aici e startul corect. Plecăm cu şanse egale. Că „omul nu este o insulă, toţi facem parte din acelaşi continent… iar atunci când bat clopotele, nu te întreba pentru cine bat…”
      Mulţumesc mult, Mugur!

      Apreciat de 4 persoane

  14. Un text de zile mari. Felicitări!

    Apreciat de 1 persoană

  15. S-au pus cu cine nu trebuie, pentru că ești o fată care prețuiește orice vis. Eu zic să le deschizi mai bine ochii vecinilor, să nu se lase păcăliți, poate dă faliment magazinul cu pricina. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  16. tink3rbe11 zice:

    L-am citit …pe tot si repede si mi-a placut…profund,serios de serios si parca atat de real…am mers cu tine parca si mi-am imaginat pana si mimica fetei cand ti-ai luat visul inapoi….felicitari!

    Apreciat de 1 persoană

    • Eeiii, asta înseamnă tare mult pentru mine. Dacă am reuşit să te aduc în faţa tejghelei, înseamnă că e de bine 😉 Numai să nu mai spui nimănui cât de tare m-am strâmbat 🙂
      Mulţumesc mult, draga mea!

      Apreciază

  17. lucillette zice:

    Mă îndoiesc că ar fi oameni care ar renunţa fie şi la o secundă din viaţa lor pentru a pierde un vis. Invers, poate. Ai da ceva timp din viaţa ta pentru a face un vis posibil. Pentru a îl trăi.
    Interesantă însă ideea şi ai scris ca pentru Oscar.

    Apreciat de 2 persoane

    • Unii ar da, dar nu pentru a-l pierde, ci pentru a nu-i mai simţi povara. Mă refeream mai mult la cele rămase neîmplinite, pe care le simţim greu de împlinit şi le ducem cu noi, poate însoţite de gust amar. Că în rest, nu. Sigur că nici eu nu cred că cineva ar renunţa la visul-vis.
      Hm, zici că invers s-ar putea? Dar dacă… dând ani din viaţă şi automat fiind mai „copţi” sau doar mai „obosiţi”, nu vom mai aprecia împlinirea visului aşa cum am aprecia acum, dacă azi s-ar împlini? Nu ştiu… întreb.
      Mulţumesc muuult! 😳

      Apreciază

      • lucillette zice:

        Un vis resimţit povară nu se poate numi decât coşmar (zic eu)(chestie de nuanţe, evident).

        Păi ideea este că atunci când ai da ani din viaţă pentru împlinirea unui vis te aştepţi să îl primeşti la momentul schimbului, aşa ar fi corect şi logic şi cu siguranţă nu vei fi nici prea copt nici prea obosit, ci cu totul şi cu totul în al 9-lea cer.
        Fie să ni se împlinească fără să ciuntim o viaţă şi aşa prea scurtă, insuficientă pentru atâtea şi atâtea vise de atins, de simţit, de îmbrăţişat!
        (rămâne de Oscar)

        Apreciat de 1 persoană

        • Atunci da, clar. Dacă anii din viaţă nu-mi sunt luaţi pe loc şi n-aş îmbătrâni cu 30 de ani, de exemplu, ar fi bine. Dar dacă suntem dispuşi să dăm 30 de ani şi fix atât am mai avea de trăit şi… na, că o dau în drame. 😀
          Gata, nu mai zic din astea, promit!!
          Te pup! Mulţumesc!

          Apreciază

          • lucillette zice:

            Iniţial m-am mirat de faptul că un vis, pentru a fi împlinit, ar putea costa 30 de ani. Apoi am realizat că sunt şi astfel de vise şi că ai plăti (bucuros, sau nu, dar ai face-o) preţul ăsta. În general sunt cele legate de copii. Pentru ei ai fi dispus. Aşa cred.

            Apreciază

            • Să ştii că n-am gândit deloc suma, am dat-o la plesneală, ca exemplu. Nu ştiu nici eu ce-ar costa atât. 🙄
              Iartă-mă, te rog!

              Apreciază

            • lucillette zice:

              Dar de ce spui să te iert? Nu ai greşit nimic, eu am avut pornirea de a filozofa, nimic deosebit ar spune Rhea (care mă apostrofează mereu din cauza asta)…
              Chiar am vrut să fac o glumă iniţial pe costul prea ridicat apoi am realizat, aşa cum am spus, că sunt şi astfel de situaţii. Din păcate.
              (Iar ţi-am stricat Zen-ul. Mi se potriveşte mie, ce să fac).

              Apreciază

            • Ceream scuze că am crezut că te-am încurcat cu 30-ul ăla. Că l-am dat aşa… fără să mă gândesc că e cam mult, totuşi.
              Niiie, Zen-ul meu e la locul lui. Tu nu-l poţi strica, îmi eşti prea dragă ca să se întâmple asta 😉

              Apreciază

            • lucillette zice:

              Te cred, calc prea des în străchini pentru a nu simţi asta pentru mine 🙂

              Apreciat de 1 persoană

          • Iosif zice:

            ‘Cineva” si-a vândut *VISUL* ,pentru „treizeci de arginti”,iar un înaintas de-al lui mult mai ieftin,doar pentru „un blid de linte”…:)

            Apreciat de 1 persoană

            • Nu am făcut legătura asta când am scris. Şi nici n-aş vrea să fie o legătură 😉

              Apreciază

            • Iosif zice:

              Stiu ,draga Potecut ! Era doar o simpla remarca pentru inconstienta cu care,uneori ne vindem visele prea ieftin,sau chiar în pierdere,pentru ca apoi sa regretam,uneori tot restul vietii,oricum, destul de efemera ,relativa si scurta,iar pentru cei mai multi,nespus de grea si chinuita,uneori un autentic Calvar…

              Apreciat de 2 persoane

  18. Drugwash zice:

    Ciudat că am tot vorbit despre visuri zilele astea pe undeva. Eu cred că toate visurile au un termen de garanţie, în afara căruia ele nu-şi mai află rostul. Iar noi ar trebui să ne dăm seama de asta şi să nu le lăsăm să ne roadă pe dinăuntru atunci cînd au expirat, fiindcă aşa ne pot lua ani din viaţă la fel cum face acel afurisit magazin din poveste.
    Sau nu – poate că unele, puţine şi extrem de exclusiviste, au termen de garanţie nelimitat şi merită păstrate şi mîngîiate pînă ce vor înflori – dacă avem noroc (o altă temă dezbătută la greu) – într-o realitate ce ne va arunca poate în braţele fericirii măcar pentru cîteva clipe.

    Mă nelinişteşte însă cîntarul acela, fiindcă visurile sînt atît de personale şi au o greutate atît de diferită de la suflet la suflet încît…

    Apreciat de 1 persoană

    • … încât ăsta-i comerţul. De aia e cântarul ăla. Cu cât visul cântăreşte mai mult, cu atât mai mare e preţul plătit să scapi de greutatea lui. 😉
      Eu aleg a doua variantă din comentariul tău. Parcă n-aş merge pe ideea cu termen de garanţie…. deşi e tare interesantă varianta.
      Mulţumesc, Dragoş! Şi zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Oare sufletele sînt cîntărite şi ele, sau asta nu contează deloc-deloc…? Suflete mari cu visuri mici, suflete mici cu visuri (prea) mari… „Legea e aceeaşi pentru toţi” o fi ca-n scripte ori ca-n realitate?

        Îţi garantez eu că termenul de garanţie e real şi concret. Păpuşa şi căsuţa ta au fost cîndva în aceeaşi sală de aşteptare ca şi trenuleţul meu electric. Totuşi cred că eu am reuşit să înşel la cîntar „vînzătorul” – paradoxal, nu? 😉

        Văzînd umbrele aşezîndu-se am să-ţi urez la schimb o seară cît mai plăcută. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  19. Cristian zice:

    Sunt și visele foarte importante uneori, nu trebuie să le neglijăm, ele pot să ne trasmită câte ceva. Lucruri pe care nici noi nu le știm sau nu vrem să le acceptăm despre noi le putem descoperi în vise.

    Apreciat de 1 persoană

  20. Monik zice:

    Ce am fi noi pare fara vise? Niste carcase goale. Iar daca orice vis ar deveni realitate, oare am mai avea de ce visa? Nu stiu… Povestea ta e cutremurator de frumoasa! As reveni asupra ei iar si iar…

    Apreciat de 1 persoană

  21. Eeei, dar ce avem noi aici? O surpriză. Super fain ai scris. Eu nu-mi dau visele în schimbul a nimic, nici aur, nici verde. Le păstrez, sunt egoistă. 🙂 Distribui şi eu pe fb, bine?

    Apreciat de 1 persoană

  22. Adriana zice:

    Acum mi-e rușine, tare rușine! Eu spun mereu că nu am vise, pentru că visele se ascund în stele și așteaptă să se împlinească. Noi ne sucim gâtul privind spre ele și murim puțin de frică atunci când cade o stea, să nu fie fix cea cu visul nostru. Așa că, am citit de trei ori cel mai frumos articol citit de mine vreodata și m-am rușinat că nu m-am putut vedea la tejghea cu ale mele.

    Am uitat sa spun ca le zic „dorințe”, de parcă așa sufăr mai puțin dacă rămân rostite în gol. După un vis tânjești, la o dorință mai poți renunța sau o poți înlocui. Mă păcălesc, nu? Stiu. Dar ce bine când te avem pe tine să ne amintești că sufletele și visele au ceva comun. Si poate, de azi, pot spune si eu că am vise. Te imbratisez, cu dor și drag!

    Apreciat de 2 persoane

    • M-am ruşinat şi eu citind cuvintele tale frumoase pentru că nu ştiu cum să mulţumesc pentru bucuria pe care mi-o aduci prin ele!
      Şi am tresărit puţin pentru că parcă mi-ai citit gândurile din postarea neconturată dar gândită încă de ieri dimineaţă. O postare care are ceva despre stele şi dorinţe. Dacă pot, o postez mâine şi vei vedea că sunt similitudini.
      Vise sau dorinţe, contează mai puţin cum le numim, important e să le avem, să ne agăţăm de ele în nopţi fără de stele căzătoare. Şi să sperăm că ne rămân…
      Mulţumesc, Adriana! Nu e suficient dar sper să simţi gândul meu bun şi îmbrăţişarea!

      Apreciat de 1 persoană

  23. paintdigi zice:

    Good posts, beautiful blog.
    Congratulations.
    Welcome to see my creations.

    Apreciază

  24. Wow ce metafora profunda, ai creat atat de in detaliu spatiul! Am simtit ca citesc un inceput de roman.

    Apreciază

  25. Pingback: Pașaport din ochi de brad și coamă de jnepeni pitici | Înșiră-te mărgăritare

  26. Fabiola Ion zice:

    Fără vise, nu mai suntem vii. Până în ultima clipă visăm, sperăm și asta ne face să nu simțim povara anilor.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s