Surprize mari, gafe pe măsură

1Am atâtea surprize, le meriţi, le vei avea. Parcă aşa fredona ţara în serile de sâmbătă, în timpuri demult apuse, nu? Acum nu am surprize pentru voi deşi le meritaţi. Acum doar vorbim despre surprize mai mult sau puţin reuşite sau plăcute. Că ne plac sau nu, cel puţin o dată-n viaţă avem şansa (sau neşansa) de a da piept cu cel puţin o surpriză. Nu mă refer acum la surprizele pe care viaţa le are pregătite pentru noi. Ăla e un subiect mai delicat sau mai complicat. Oricum ar fi, nu despre asta vreau să vorbim. Ne vom referi strict la genul ăla de surprize pregătite de familie, prieteni, vecini etc. Şi pe care tot ei le strică. Asta dacă nu ne grăbim noi să le stricăm. Şi aici am şi un exemplu care mă face să izbucnesc în râs de câte ori îmi amintesc, indiferent de locul în care mă aflu când îmi amintesc.

Un domn, vecin cu părinţii mei. Şi cu mine, desigur. Că încă nu eram exilată pe vremea aia 😀 Împlinea o frumoasă vârstă. Nu mai ştiu cât dar nici nu mai contează. Soţia lui, intrată în febra pregătirii cu o lună înainte, căuta tot felul de idei şi de motive să îi distragă atenţia de la ziua cu pricina. A rezervat restaurant, a vorbit cu toţi prietenii lor, i-a invitat şi pus în temă să nu cumva să sufle o vorbă. A văzut ea prin filme treaba aia cu stins de lumină şi ţipat în cor când sărbătoritul intră pe uşă şi aşa visa să-şi surprindă iubitul soţ.
Totul a mers şnur şi a fost floare la ureche până înainte cu o săptămână de ziua Z, când l-au apucat pregătirile şi pe fericitul sărbătorit. Că să mergem la munte. Soţia nu şi nu că nu avem bani. Că să mergem nu ştiu unde. Ea nu şi nu că nu ştiu ce. Că să cumpărăm de toate şi să invităm oamenii la noi acasă. Aici nu a mai prea avut ce motiv să scoată de la naftalină dar a avut ideea genială de a-i sugera să-i sune pe toţi şi să-i invite şi apoi, în funcţie de câţi vor fi, vor face calcule să ştie cât cumpără şi ce va face de mâncare. Avertizaţi fiind să păstreze secretul, toţi au dat-o la întors. Unul mergea la soacră, altul la munte, altul la o altă aniversare, altul la nuntă, altul avea de pus varză la murat. Niciunul n-a confirmat nimic. Au fost vreo doi care au spus hai că vedem, te sunăm noi.
Seara, înainte de ziua cea importantă, văzându-l atât de îngândurat, soţia i-a spus că „uite, lasă, mergem mâine la restaurant să bem ceva, mâncăm ceva şi va fi bine şi numai noi. Nu mai sta supărat” şi lucrurile păreau rezolvate. Doar păreau…

Că în ziua aia, bietul om, aflat şi într-o criză a vârstei dar şi după o bere de unul singur, s-a gândit că n-ar fi chiar rău să îşi pună ordine-n viaţă şi să dea un reset lucrurilor care puteau fi resetate. Şi a început cu prietenii. Că ce rost are să-i mai numeşti prieteni dacă nici măcar o oră nu-şi rup din timpul lor să închine un pahar în cinstea ta în condiţiile în care, în gaşca lor, nu a fost nicio aniversare fără ei. Tocmai la el, tocmai el. Cu ce a greşit el? A conceput omul un mesaj dramatico-lacrimogen din care, printre metafore şi maxime şi filosofii de viaţă, se înţelegea destul de clar că le urează o viaţă frumoasă şi puţină întoarcere la rădăcini. A pus semnul exclamării, a bifat select all şi l-a trimis tuturor celor pe care i-a crezut prieteni adevăraţi dar care, nepăsători, au refuzat categoric să-l sărbătorească atunci.
Ce nu ştia el dar avea să afle la scurt timp după ce a trimis mesajele, era faptul că toţi cei vizaţi erau deja la locaţia stabilită, cu coifuri şi cadouri, pregătiţi să-i strige, încă de la primii paşi făcuţi în sală, supriiiizzzăăăăă! 😉 Pam-pam.

Şi 2. Şi după aia vă las pe voi. Eu îmi amintesc de momentele alea, puţine ce-i drept, în care aveam voie să stau în gura oamenilor mari şi unul mai scăpa câte un cuvânt pe care, de obicei, îl eviţi în faţa copiilor. Şi inevitabil, un altul (niciodată mama sau tata) salva momentul cu „lasă, e mică, nu ştie ea din astea”. Ei, aş! Nu vă bazaţi niciodată pe asta. Oricât de preocupaţi de maşinuţe, păpuşele sau pokemoni ar fi cei mici, le intră-n cap orice informaţie chiar dacă par acaparaţi de altceva. Sunt burete şi alta nu.
Na, o amică n-a ţinut cont de asta atunci când a fost complicea soţului Andreei şi a acceptat să ascundă la ea-n sufragerie o bicicletă din aia de gimnastică, pe care Andreea urma să o primească în dar de ziua ei. Copila a auzit dar şi-a continuat jocul liniştită, n-a întrebat nimic. Şi vine Andreea la cafea. Şi aia mică: „Andreea, vrei să îţi spun ceva la ureche?”. Mama fetiţei, aflată în plin proces de educat copil şi corectat deprinderi nelalocul lor, a simţit nevoia să intervină: „mami, ţi-am mai spus că nu spunem nimic la ureche, da?”. Intenţie bună, cuvinte greşit alese. Reacţia copilei… „taci, tu mami, că nu-i spun de bicicletă”, a făcut toţi banii şi a bătut la copertă toate manualele de parenting! 😉

Voi aţi stricat cuiva vreo surpriză fără să vreţi? Dar pe a voastră? V-a stricat-o cineva sau poate chiar voi, ca în cazul vecinului care s-a simţit părăsit de ziua lui? 😀

foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

47 de răspunsuri la Surprize mari, gafe pe măsură

  1. Ileana zice:

    Cu voie, fara voie, a fost 😉 Mai mult mi s-A stricat 🙂 , de regula sunt foarte atenta sa fac surprize reusite, insa… 😉
    Seara faina Potecuta ❤

    Apreciază

  2. simonapoclid zice:

    Aoleu. Sunt ultimul om de pe Pământ căruia să îi spună cineva de o surpriză pregătită. Eu urăsc surprizele și mă simt datoare să-l anunț pe viitorul chinuit. Egoistă. Poate omul chiar vrea o surpriză și eu stric totul :)) Noapte bună, D!

    Apreciază

  3. Adriana zice:

    Acum realizez ca-s prea relaxata sa-mi aduc aminte de surprize ratate, dar clar au fost. Aia cu vecinul, insa, e deliciu.

    Te pup, potecuț!

    Apreciază

  4. doar nicole zice:

    Stricat stricat, nu, sau nu-mi amintesc, dar întrebat odată cel Chiț, …și, îmi pregătim mărțișorul de anul ăsta, au ba?! 🙂 Oricum, era deja refren. Repetitiv, vreau să spun, el știa poezia, și știa că și eu știu. 😀 Și oricum, la noi mereu a fost vorba să ne bucurăm împreună de ceva frumos, mărțișoare, daruri, în general, dat și primit, dar nu neapărat ca parte dintr-o surpriză. Suspans sau tensiune înainte. Veșnica poveste, intenția contează, sau gândul.
    Deși, mi-am amintit acum, nu neapărat mi-a convenit când același musiu Chiț… hop țop pe canapea, braț de canapea, ajuns întins, puțin mai mult, sus pe dulap și… înșfăcat ‘nealui cadou de Moș. „Ascuns bine”, nu glumă. Oricum, eu una am admirat precizia în acțiune. Și discreția. Nu dăduse nici cel mai mic semn înainte că avea vreo idee de… ce și cum. Hm.. surpriză inversată. Și ne-am bucurat împreună de cadou. În avans. Și cred că a învățat ceva din asta, cum să NU ascunzi cadourile. 😀 (scuzeee de roman, dar… măcar e puțin polițist. 🙂 )

    Apreciază

    • Eu sunt de partea lui Chiţ. 😀
      Anemică la sport, cu frică de cocoţat, în general. Dar când era vorba de mirosit ambajale de cadouri pe dulap sau în el dar pe cel mai înalt raft, eram ca o maimuţică. În juma de minut eram sus, pe dulap. Mai greu de coborât dar măcar îmi satisfăceam curiozitatea. Şi sigur, îmi stricam singură surpriza. 😀 Deh, eram copil. Acum n-aş mai avea curaj să escaladez dulapuri 😀
      Dar apreciez că a ţinut secretul şi a fost bine până la urmă la voi 😉

      Apreciat de 1 persoană

  5. papagigli zice:

    Cind am pus-o de-o juma de secol, mi-a organizat sotia un surprised party la un restaurant pe malul lacului. In fine, imi spune ca unde mergem, dar nu si faptul ca mai vin vreo alti 60. Nimeni n-a suflat o vorba, desi toti m-au sunat sa ma felicite, chestie care m-a surprins placut, fara sa-mi produca vreo banuiala-n cap.
    In fine, ajungem la restaurant si pentru ca hotelul avea vreo trei restaurante, tipa care ne conducea, ne-a propus un restaurant in interior, cind eu imi doream sa cinez in cel cu ferestre mari care dadeau spre lac. Sotia zice, hai totusi sa incercam si daca nu ne place, schimbam. Eu nu si nu. Nu vreau in interior. N-ai comandat la cel cu vedere? Ba da, zice sotia, dar hai totusi sa incercam. Dupa vreo zece minute de „hai” „nu vreau”, cedez si deschid usa restaurantului din interior. Bezna. Inchid usa imediat „Ce draci de aranjament ne-a facut timpita asta?” Si intorcindu-ma catre plasatoare: Scuse me, is your manager around?, Hotarit sa fac scandal. Dar in momentul ala sotia zice, „ia sa vad” si deschide larg usa. E, in momentul ala s-au aprins toate luminile si un vacarm de lamultianuri m-a izbit drept in fata. Poze, filmari cu moaca mea stupefiata, dar fericita. Evident ca i-am cerut scuze angajatei, spunindu-i ca nu mai am nevoie de manager. 😆

    Apreciat de 2 persoane

  6. O gafă (surpriză) care n-a stricat o petrecere, ba, chiar a făcut-o de neuitat. Revelion la o familie unde stăpânul casei era un Vasile. Eu mă ofer să aduc tortul. L-am comandat din timp, spunându-i cofetăresei să-l „decoreze” cu „La mulți ani (virgulă) Vasile – 2012!”. Ea şi-a notat conştiincios totul, eu am plecat fericită de încă o sarcină bifată. Petrecerea a început în acel an pe 31 decembrie, pe la prânz, chiar în cofetărie, când mi-a fost adus tortul pentru împachetat. Cu litere caramel pe glazură albă, o mână de artist desenase: „La mulți ani Virgulă Vasile -2012!”. S-au oferit să-l schimbe, dar n-ar mai fi avut nici un haz. Oricum, hohotele din cofetărie, când cei prezenți mi-au auzit „lăcrămația”, m-au răzbunat. Nu mai vorbesc de cele de la miezul nopții! 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  7. Ana zice:

    Si pana la urma vecinul a avut parte de surpriza sau nu? Ca io aia vreau sa stiu….
    Eu urasc surprizele , urasc prin esenta mea sa fiu surprinsa in astfel de moment si in orice eveniment care ma priveste. Asa ca eu sunt mama dezastrelor si ciu a surprizelor de orice fel. Nu fac surprize si daca , doamne fereste , cineva imi face vreo surpriza te asigur ca alta data nu va mai incerca. Reactia mea este malefica de-a dreptul si piere orice chef de petrecere si distractie. Rar se intampla sa fac eu surpriza si atunci trebuie sa fie o surpriza perfecta. Cred ca numar pe degetele de la o mana surprizele facute de mine.
    Insa mie NU imi plac surprizele , mai ales cele de genul celei facute vecinului tau.
    Ce vrei? Nu-s normala…😁😁😁

    Apreciat de 1 persoană

  8. Sună plicticos, dar n-am avut parte niciodată de astfel de surprize. Doar de unele mai mici, care nici nu merită menționate. Măcar n-au fost nici dezamăgiri prea mari la aniversări.

    Apreciază

  9. M.C. zice:

    Mie nu-mi plac surprizele; de niciun fel 😐

    Apreciază

  10. Drugwash zice:

    Dintre cele două poveşti, a doua e haioasă pe cînd prima e tragică. Din păcate şi eu sînt genul care reacţionează similar la asemenea „stimuli”. De aceea am repetat cu fiecare ocazie că nu suport surprizele deloc-deloc. Poate şi fiindcă marea lor majoritate au fost neplăcute sau nepotrivite sau, oricum, undeva în zona „ne”. Control freak ar putea fi parte din explicaţie. ^^’

    Oricum, mulţumită memoriei mele mai mult lipsă la apel, acum pe moment nu-mi aduc aminte de nici o surpriză de-asta gafată de oameni. Singura „surpriză” care m-a durut şi continuă să mă doară e că Universul a decis să-mi ia înapoi „cadoul” (puţin întîrziat) de anul trecut exact în ziua cînd trebuia să aniversăm un an de zile de convieţuire. O gafă… universală, aş spune. 😦

    Şi gata, să nu stric atmosfera.

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu e tragică nici prima, oamenii sunt parte dintr-o gaşcă bine consolidată. El s-a purtat ca un copil care-şi ia jucăriile şi plecacă doar ca să revină în scurt timp pe terenul de joacă. Nu s-au rupt relaţiile de prietenie chiar dacă el asta le-a dat de înţeles în mesaje. Dar s-au înţeles până la urmă.
      Nu ştiu ce să zic… şi mai bine nu mai zic că aş gafa sigur.

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        Uneori există acel point of no return cînd nu-ţi mai iei vorba înapoi. Cine ştie, poate fi declanşat de o stare de moment sau de ceva adunat în timp. Dacă ei au rezolvat-o (atunci) e frumos, bravo lor.

        And the rest is silence…

        Apreciat de 1 persoană

  11. Surprizele acestea nu se dau bătute cu una cu două.Dacă nu surprind pe cel pentru care au fost pregătite, ne surprind pe noi , autorii lor, care nu ne așteptam la nereușita noastră. O zi cu surprize plăcute!

    Apreciază

  12. opantazi zice:

    N-am stricat niciodata o surpriza. Sunt genul care cumpara de vara cadourile pentru Craciun si le pune bine… vreo 6 luni. 😀 Din pacate, nu mi se trage din familie, ai mei n-au fost vreodata in stare sa tina un secret. 🙂 O singura data am avut parte de o petrecere-surpriza la restaurant si chiar am ramas masca atunci cand am intrat pe usa si au inceput sa-mi cante toti prietenii „la multi ani!”. Aia chiar a fost memorabila si, sa zicem, a sters toate celelalt surprize raposate in fasa. 😉

    Apreciază

    • Bravooo! La păstrat secrete mă pricep, nu zic. Dar recunosc, la capitolul cadouri mă las pe ultima sută. Altfel mă răzgândesc de câteva ori şi ajung să le ţin pentru mine 😀
      Ehh, ce frumos. Aşa surpriză da, cred şi eu că a rămas întipărită 😉

      Apreciat de 1 persoană

  13. Fata Verde zice:

    Nici mie nu-mi plac surprizele, oricum ar fi. Mă irită crunt, poate și pentru faptul că îmi simt eu vigilența înșelată, iar asta nu poate fi decât de rău. Mă simt victimă. Ca la o farsă. Mie nu trebuie să-mi scape nimic 😆 . Nici să fac surprize nu îmi place, și apoi nu pot ține secretul. M-aș da de gol singură.
    Nu îmi aduc aminte să fi stricat surpriza cuiva. Dar când aveam vreo cinci ani am găsit cadourile pe care urma să mi le aducă Moșul, că exploram peste tot, ca și acum, dar nu am spus nimănui. Mi-am dat seama ce e cu ele, nu știu cum, le-am lăsat acolo și nici nu am mai intrat în camera respectivă până în Ajun 😆 . Și așa am aflat eu cum stau lucrurile cu Moșul.

    Apreciat de 1 persoană

    • Hehehe, pe asta cu Moşul şi eu am bifat-o. Eu aflasem de pe joacă, de la un băiat mai mare că nu există. Dar nu mi-a fost prea clar. Am găsit cadourile când deja ştiam dar chiar şi aşa, după ce am ginit cam ce e prin cutii, mi-a părut rău. Sigur că în Ajun m-am bucurat ca şi cum nu aş fi ştiut 😀 😀

      Apreciază

  14. Cred că a fost de pomină petrecerea vecinului. Cu asemenea surprize cine mai are nevoie de cadouri?!? : D

    Apreciază

  15. mopana zice:

    Ce sa spun, la varsta mea se fac de obicei surprize nesarate. Am facut si mi s-au facut. Important e sa nu pui la suflet, zic eu. Cum a facut, pe moment, saracu’ vecinul tau :))

    Apreciază

  16. iosif zice:

    Potecuta draga ! Tu esti o minunata ‘surpriza’ printre casutele virtuale,si tot cea ce oferi trecatorilor, surprinde…placut !:)
    Fii binecuvântata .

    Apreciază

  17. Daaa, pai din prea mult entuziasm nu reusesc sa-i dau cadoul lui hubby de ziua lui, de obicei o fac imediat dupa ce i-l cumpar. Greu cu surprizele! 😅

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s