Când te izbeşte norocul…

La sfârşitul săptămânii trecute, în mailul potecuţelor a apărut un mesaj „semnat” de un anume domn. Nu-i spun numele că m-a rugat să păstrez secretul. Doar nu vreţi să recunosc acum că nu-l mai ştiu. Domnul ăsta, profund afectat dar incredibil de sincer şi ireal de bine intenţionat, îmi şoptea suav din taste, în limba engleză să nu se prindă tăt culegătoru’ de informaţii care a chiulit de la materia asta, că e într-o situaţie foarte grea, că e incert totul, că e ceaţă că, pe scurt, e naşpa. De obicei, suflet negru, inimă de piatră şi chitră ce sunt, şterg astfel de mesaje fără să mă uit înapoi, fără să-mi pese de genul ăsta de semeni aflaţi în dificultate. Ceva m-a făcut să-l citesc pe ăsta, am simţit o chemare lăuntrică greu de descris.

Şi aveam să aflu că am onoarea să stau de vorbă cu un distins nu ştiu ce mare grad, mare caracter prin armata USA care dă-i şi luptă, dă-i şi luptă pentru pacea mondială. Dar, ce să vezi? A mirosit că e posibil să fie luat prizonier şi nişte oameni răi care n-au păpat lăptic când au fost mici îi vor lua toate bunurile, vor otrăvi fântâni şi vor tăia pădurili. Nu-i problemă, am citit printre rânduri că i se cam little by liitle lui de toate astea, el era interesat de averea strânsă cu sudoarea frunţii lui. Milioane, milioane. Că mie şi numai mie vrea să îmi transfere tot ce are în conturi, eu numa să-i zic unde. Adică să-i cam dau un număr de cont şi nişte date personale. Că na, omu’ are încredere să-mi dea în grijă milioanele lui şi trebe să ştie că nu-s din aia care îi trage ţeapă. Şi să nu mai spun la nimeni, evident. Pfuai, nici n-aş putea, se poate?
Mai zicea că dacă moare cu puşca-n dinţi în Burkina Faso, eu numa să-i aprind o lumânare cumpărată din milioanele alea şi el va fi mulţumit că a murit apărându-şi glia. Dacă nu moare, când se va întoarce de pe front mă va anunţa. Şi eu să-i trimit înapoi numai un sfert din bani că el va fi mândru că şi-a salvat planeta de la pieire şi banii nu vor mai conta.
Cum ar veni, decât să rămână fară nimic că îi fură ăia anti-lăptic, mai bine să ştie că-s în siguranţă la mine şi va primi un sfert înapoi.
Io aşa de tare m-am emoţionat de povestea asta şi de sufletul ăsta atât de mare, că mi-am pierdut minţâli de la emoţii şi ce credeţi că am făcut? Exact: delete. Degeaba am încercat să mă consolez singură că: potecuţî, nu mai jeli, ş-aşa, ce făceai cu atâţia bani, zău? Puteai păţi ASTA. Şi nu e de dorit. Şi pe urmă, te trăgea şi curentu’ de la atâta fâlfâire de frunze de palmier pe la nasul tău în timp ce stăteai în soare pe te miri ce insulă. Nu e sănătos, pi bune. Hai, lasă, poate îţi va mai scrie o dată. Totul a fost în zadar, am suşchinat de m-a apucat sughiţu’.

No, şi cum atunci când norocului i se pune pata şi se ţine scai de capul tău şi tu nu şi nu şi el el hai şi hai, luni, alt mail. M-am luminat la chip şi minte. O doamnă-mi scria cu lacrimi agăţate de tasta space că mai are de trăit fix 5 zile. Aăăă, când am zis că am primt mailul? Upss… 😯
Aici era cu sumă clară: 4,2 milioane. De dolari. Ea, singură şi neconsolată, îmi dă mie şi numai mie tăţi banii cu o condiţie: să-i îndeplinesc dorinţa vieţii ei. Adică să dau juma din bani unor oameni nevoiaşi. Restu-i al meu. Şi mai era o condiţie: repede-repede-repede, azi, să-i trimit iar date, iar cont. Mno, n-am putut azi şi… cred că-i tu leit amu’.

Cu plânsu’-n barbă că mi-a scăpat ditai averea printre spamuri, m-am dus năcăjită pe pervazul mâţului, că am văst că are postare nouă. Şi ştiam că acolo ori plâng de mă descarc de tot, ori mă înduioşez de-mi trece orice supărare. Ce credeţi voi? Era o postare concurs. Păi, nu? După atâtea milioane, nu merge şi un premiu? 😀
Cine o cunoaşte pe PSI, şi suntem mulţi, ştie că la ea nu vom găsi veci pururi concursuri din alea gen „daţi j de mii de likeuri, faceţi zece ture de stadion, scrieţi că-s cea mai tare şi mai frumoasă, mergeţi la piaţă, cumpăraţi un kil de castraveţi, postaţi poza cu ei în mână, chemaţi alţi 5 mii de prieteni să cumpere şi ei şi, dacă aveţi noroc, după ce îndepliniţi toate astea, câştigaţi un pachet de şerveţe umede”. Deci nu, nu concurs din ăla.
No, ştiţi că ea ne învaţă frumos despre parfumuri. Ne spune poveşti interesante despre arome şi culori, despre mirosuri şi influenţe. Asta când nu scrie poezii sau proză sau da ce nu scrie ea? Acum are pentru noi, pentru voi, pentru ei, pentru ele, nişte cadouri legate de tot ce ne-a povestit până acum. Nu vă mai spun, mergeţi voi şi vă lămuriţi.
Dacă e cineva care nu o cunoaşte pe Psi (deşi mă îndoiesc) aveţi încredere în mine, ştiţi că nu vă păcălesc (decât pe la poze cu mâncare) şi ştiţi că nu v-aş trimite… nicăieri.
Nu, nu e condiţie în concurs să o laud şi nici nu mă dau bine pe lângă ea. Eu demult i-am spus că mi-e dragă tare aşa că nu se pune. 😀  Dar, cum nu am FB cum a fost vorba iniţial, scriu aici. Dacă am noroc, vă trimit mostre ca să mirosiţi parfumul. Dacă aveţi voi, trimiteţi voi mie. Toată sticla 😛  Gata!

Peste voi a dat norocul în halul ăsta? Aţi ratat şi voi meleoane de la oameni din ăştia singuri pe lume? 😕

foto