Scurt discurs fără probă de microfon

1Să ştiţi că vă iubesc! Da, da, aţi citit, auzit, văzut bine. Sunt pe o scenă improvizată din câteva pietre mai mari şi câteva mai mici, crengi uscate şi baloane de săpun. Pe alea nu calc, să nu mă rănesc în risipiri. Dar sunt de efect, colorează atmosfera. Şi distrag atenţia de la tremur de voce şi răguşire de genunchi. Că la momente solemne e posibil orice, se acceptă şi inversiuni. Nu m-am urcat acolo ca să vă privesc de sus, nu am niciun motiv să-mi doresc asta şi nimic din ce am făcut sau din ce sunt nu mă îndreptăţeşte să fac asta. Mă urc acolo ca să mă vedeţi voi, să nu fiu nevoită să strig. Că nici cu asta nu mă prea descurc. Sau nu în astfel de momente, cu bună ştiinţă. Altfel, am reprezentat o surpriză până şi pentru mine când m-am auzit ţipând în urmă cu ceva timp când m-am văzut doborâtă de o haită de câini. Nu mă credeam capabilă să scot ţipete atât de ascuţite. Atunci a fost frica, acum nu e cazul.

Aşa că sunt aici puţin mai sus decât voi, pe crengile astea care alunecă pe pietre şi mă fac să mă balansez haotic şi penibil, doar ca să mă vedeţi, să ştiţi că eu vorbesc, să nu căutaţi sursa zgomotului în buzunarul de la piept. Deşi mi-aş dori să fiu şi acolo. În cazuri izolate. Sau să vă sun pe toţi, pe rând, să vă spun „Alo?! Bună seara, te-am sunat să-ţi mulţumesc!” dar nici asta nu se poate. Aşa că dacă staţi pe iarbă, în jurul grămezii de foste ramuri şi trecute ziduri, nu vă reţin prea mult, nu vreau să vă treziţi în amorţire, cu gâtul înţepenit.
Aş putea să vă scriu despre statistici referitoare la numărul de articole dar am stabilit în postările trecute că cifrele contează doar în măsura în care, în spatele fiecărui număr afişat, e câte unul din voi. Aş putea să vă întreb dacă şi acum mai e loc pentru un suflet sau dacă mai aveţi timp pentru un adult cu suflet de copil sau un copil cu preocupări de adult. Dar nu o fac. Pe de-o parte, pentru că ştiu răspunsul de la unii dintre voi, îl văd aici. Şi pe de alta, pentru că mi-e teamă de răspuns.

Aş putea să vă spun despre cum e să-ţi scrii sufletul cu toate ale lui şi să constaţi în timp că nu eşti singur pe „poteca” aia spre visare. Că vibrează şi alţii, că înţeleg şi alţii, că ai atins şi alte suflete. Dar ştiţi şi asta, aveţi şi voi experienţa asta.
Aş putea să pun link spre fiecare dintre voi dar chiar mi-e teamă să nu îmi scape cineva, mai ales că mulţi şi-au mutat căsuţele şi deşi îi urmăresc, linkurile ar putea fi încurcate. Şi astfel i-aş discrimina pe cei care nu au blog şi totuşi vin pe la mine şi deşi comentează rar, îmi spun că mă citesc de mult timp. Şi mie mi se înmoaie picioarele la fiecare astfel de comentariu.
Aş putea să vă scriu că după ce dau „publică” fiecărei postări, stau cu inima-n gât. Să nu, să nu, să da, dar oare, dar dacă?.
Aş putea să vă mai spun şi că singurul meu merit e acela că ştiu să tastez şi aici mă refer la faptul că ştiu să găsesc literele pe tastatură. Că altfel, fac o grămadă de greşeli. Mai ales cu virgulele!!! Dar nu ştiu cât e talent sau e doar suflet în stare pură, scris aşa cum se vrea scris. Aşa că nici măcar pentru asta n-aş prea avea de ce să primesc eu laude. Nu eu. Dar mă bucură nespus cuvintele frumoase venite de la voi. La fel cum mă bucură criticile care au un fundament şi care nu sunt menite doar să murdărească.
Aş putea să cer iertare că am supărat sau dezamăgit sau amândouă la un loc. Pe asta o fac. Chiar aş vrea să o fac punctual şi nominal. Dar dacă am supărat mai mult decât cred?
Aş putea să vă spun că WP-ul m-a atenţionat astăzi că: „Happy Anniversary with WordPress.com„.
Dar nu vreau să vă răpesc mai mult timp aşa că vă spun doar că vă mulţumesc! Pentru că încă sunteţi aici. Şi să ştiţi că vă iubesc!

foto

Acest articol a fost publicat în Suflet pe poteci și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

84 de răspunsuri la Scurt discurs fără probă de microfon

  1. Oana zice:

    Oana o iubește pe Potecuț. Mult de tot. Așa mi-a zis să-i spun. I-am spus!
    Să ne trăiești! Și să te scrii, să te tot scrii…

    Apreciază

  2. Ivy zice:

    Happy anniversary cu WP, dar si noi cu tine!

    Apreciază

  3. tink3rbe11 zice:

    Eu mă bucur că potecuța ta încă are cărare și că am unde coborî atunci când mai prind timp, să mă mai delectez cu câte un articol, să mă mai amuz cu câte o aventură de a ta, sau pur și simplu să mă uit pe poze.. Nu prea mai citesc mult dar atât cât pot. intru să văd ce ai mai povestit. Eu ador sufletul tău de copil… și nu te perii, că nu am de ce.

    Apreciază

  4. Iosif zice:

    Gânduri în care vibreaza autentice sentimente nobile de iubire si bucurie,izvorâte dintr-o inima sincera ,îndragostita de cuvinte curate,ce-ti împodobesc sufletul deschis asemeni bobocului de trandafir,ce-si deschide petalele,raspândind pe Poteci,parfumul placut si proaspat ce provoaca trecatorului dorintza de a reveni pe aceste Poteci ,pentru a simti mai profund parfumul scump al altor boboci,ce-si vor deschide petalele gingase si viu colorate…
    Moi aussi je t’aime Potecuta !

    Apreciat de 3 persoane

  5. Monik zice:

    Draga mea, ma bucur nespus ca numeri anii pe aici pentru ca fara tine pe aceste meleaguri, lumea ar fi fost mai fada. La multi multi ani plini de imaginatie, har si substanta, asa cum ne-ai obisnuit!!

    Apreciază

  6. doar verde zice:

    Aş vrea să simți ce vreau să spun…să aduci răcoare inimilor care îți trec pragul, să mângâi Potecuță! Unii din noi pentru asta s-au născut !

    Apreciat de 1 persoană

  7. Cu inima-n gat, puls crescut si virgule iertate, tot inainte! Ma bucur sa te stiu! Multumesc si eu pentru comentariile tale, iertate sa fie si virgulele mele!

    Apreciază

  8. doar nicole zice:

    La mulți ani de wordpress, și… cât mai frumoase, luminoase, bucuroase „poteci” spre visare! 🙂

    Apreciază

  9. dyanaweb zice:

    De 3 luni, de cand am aparut si eu pe aceste meleaguri, te citesc cu drag si te asptept in fiecare dimineata cu si mai mult drag 🙂 Mereu ai stiu sa imi atingi sufletul, sa ma faci sa lacrimez…Astazi te-ai intrecut pe tine, chiar mi-au dat lacrimile… Potecut, iti doresc sa fii vesnic printre noi! Tu ne deschizi o carare, pe care nu ne putem rataci…La multi ani! Te iubesc si eu din tot sufletul!

    Apreciază

  10. Happy Anniversary să fie! La cât mai multe găsiri de litere pe tastatură, că le găsești tare bine! 🙂

    Apreciază

  11. La mulți ani „Poteci de dor” și la mulți ani Potecuță! Să fii mereu alături de noi și noi vom fi alături de tine! 🙂

    Apreciază

  12. La mulți ani de wordpress şi spor la scris în continuare! ☺☺☺ La bună recitire!

    Apreciază

  13. 1lauralaly zice:

    Suflete drag, emoţia, hazul, joaca, dăruirea şi sensibilitatea ta m-au atins din prima clipă când am intrat pe potecuţele cele senine. Că îmi eşti dragă cred că ştii, dacă nu, ţi-o spun şi acum”Îmi eşti dragă”. Să ai potecuţele pline de oameni frumoşi, aşa ca tine. Să nu uiţi să te joci, chiar dacă viaţa e prea serioasă uneori. A, încă ceva ..să nu mai ai emoţii in ceea ce priveşte articolele tale. Nu ai de ce. Scrie aşa ca şi până acum. Cu sufletul şi va fi perfect. Pentru că sufletul e ghidul cel mai onest şi curat în viaţă. Eu îţi mulţumesc pentru fiecare articol, pentru toate clipele când, deşi nu eram în apele mele, m-ai făcut să uit şi să râd, pentru acele momente în care mă puneai pe gânduri sau acelea în care mi-ai readus în suflet parfumuri ale copilăriei. Şi nu în ultimul rând, pentru că îţi faci timp să treci pragul căsuţei mele şi să laşi un semn, un gând. O zi cu mult soare în suflet îţi doresc. Happy Anniversary!

    Apreciază

    • Laura, draga mea… cu oameni frumoşi aşa ca tine, care-mi scriu cuvinte ce-mi îmi pun un nod în gât, potecuţele nu pot fi decât loc de refugiu pentru mine. Şi mă bucur mult că îmi sunteţi alături şi că vă pot vizita. Pentru că am ce învăţa de la fiecare dintre voi.
      Mulţumesc mult, draga mea! Te îmbrăţişez şi îţi doresc numai bine, să ai numai motive de zâmbet sau chiar de râs în hohote!

      Apreciat de 1 persoană

  14. Drugwash zice:

    Fie-ţi toate aniversările bogate în bucurii şi împliniri!

    Apreciază

  15. Laa muuuuulți ani, Poteci de doooor! Multă inspirație, trăire și zâmbete 🙂 Ce mă bucur că te-am găsit!

    Apreciază

  16. Tipsynel zice:

    La mulţi ani, Poteci de dor! La mulţi ani Potecuţă şi-ţi mulţumesc la rându-mi pentru tot ceea ce faci pe aici! Şi pentru că mă vizitezi în umila mea încercare!

    Apreciază

  17. GEGELUTZ zice:

    Și eu te iubesc și mă bucur că ai apărut în viața mea. Să fii sănătoasă și să scrii cât mai multe articole!

    Apreciază

    • Hai să ti pup de drag, Gegeluţ!
      Mulţumesc mult! Tu ştii că îmi eşti dragă, da? Şi că nu ştiu cum să te fac să ne mai scrii….

      Apreciat de 1 persoană

      • GEGELUTZ zice:

        Știu, știu și-ți foarte mulțumesc pentru aprecieri dar, o dată că am oroare să nu plictisesc oamenii și apoi, m-a pus dracu să mă apuc acum un an și cam jumate să îmi chinui creierul la vârsta-mi asta cea fragedă cu învățarea unei limbi cu totul noi pentru mine și acu nu mai scap și nu mai am timp de nimic. Lasă, scrie tu că scrii bine iar eu te comentez de pe tușă.

        Apreciază

  18. opantazi zice:

    Si noi te iubim, Potecut! ❤ La multi ani plini de inspiratie!

    Apreciază

  19. Mishuk zice:

    ești mândră de tine :)))

    Apreciază

    • Asta reiese din postare? O fi, nu ştiu.

      Apreciază

      • Mishuk zice:

        nu, potecuț 🙂 mă gândeam la articolul cu domeniul. când împlinești anul, wordpress îți arată niște statistici despre cum a evoluat blogul pe parcursul anului anterior. acele statistici sunt elemente de SEO și într-adevăr, în funcție de abonamentul pe care-l faci îți sunt vizibile, zilnic, lunar, semestrial … mă gândeam că văzând statisticile de anul acesta ești mulțumită.
        și DA! îți meriți scena… pentru că (cu invidie o spun) scrii lucruri minunate.
        dar în continuare, nu te vreau pe domeniu :))))

        Apreciază

  20. lucillette zice:

    Ţine minte, pentru la anul, din ce este făcută scena, discursul de pe ea a rezonat perfect chiar şi fără proba de microfon
    Şi dacă a spus şi WordPress înseamnă că este…“Happy Anniversary!”

    Apreciază

  21. psi zice:

    la mulți aaani! miau mulțiaaani! 😀

    Apreciază

  22. Ana zice:

    Hai , fata , da sa te pup si la multi ani de wordpress si multi ani inainte! 😚
    Da’ de beut nu dai si tu o maslina , o grisina , o palicuta…ceva , sa simtim ca ti-am zis la multi ani?! 😎

    Apreciază

  23. Si eu tot ieri am aniversat cu WordPress.com :)) dar fac de-abia un anisor. Tu cati ani? Iti doresc multa inspiratie si sa ne incanti cu cat mai multe articole frumoase in continuare!

    Apreciază

  24. papagigli zice:

    Simteam eu, asa, ca ma traverseaza un biocurent pe sira spinarii, dar banuiam ca-i dragostea ce mi-o poarta Renata. E, uite ca m-am inselat de data asta. Biocurentii astia ar trebui sa fie semnati, nu anonimi 😆
    La multi ani si la multe postari, potecuto!

    Apreciază

  25. April zice:

    M-am uitat să văd de când scrii… deci ai trei anișori! 🙂 Mulți înainte cu multe bucurii, împliniri și mulți prieteni!

    Apreciază

  26. Adriana zice:

    Tu, tu ești specială! Ești asa cum ar trebui sa fim fiecare dintre noi; tie chiar iți place aici, cu bune, cu rele. Nouă ne tremura si gandul ca ne-ai putea privi cu subînțeles atunci cand ratacim potecile. Eu am oameni cu bloguri cu tot, pe care îi ador, dar nu reușesc sa tin pasul cu ei, mereu. Dar cu tine …și daca ocolesc pret de o zi, de doua sau mai multe, tot intru curajoasa sa aflu, sa citesc, sa ma inspir cu frumos, sa nu uit ca ai pus caramizi trainice lumii mele interioare. Mulțumesc, și la multi ani, potecuț!

    Apreciază

    • Mi-ai luat glăsciorul! Iar! Iar?
      Cum să vă privesc eu cu subînţeles pe voi? Pe oricare dintre voi? Eu îmi doresc de la voi un singur lucru: dacă vă supăr, să îmi spuneţi. Atât. Eu vin la voi de drag şi de dor de frumos, nu că veniţi voi la mine. Sau ca să veniţi voi la mine. Tu, dacă pleci într-o croazieră de lux vreo 6 luni şi nu mai dai pe la mine, la fel de dragă îmi vei fi şi la fel de cu drag voi veni eu la tine.
      Îţi mulţumesc mult pentru tot ce îmi spui! Şi iartă-mă dar mă blochezi cu atâtea cuvinte calde şi frumoase. 😳
      Să crească şi blogul tău cel nou şi frumos că el merită să fie citit şi noi avem nevoie de cuvintele de pe el!

      Apreciază

  27. Să ai spor și INSPIRAȚIE DIN PLIN pe viitor! Îmi place CE găsesc aici la fiecare vizită!

    Apreciază

  28. pathtomysoul zice:

    La multi ani, Potecuta!

    Apreciază

  29. Fabiola Ion zice:

    Laaaaa mulţiiiiiii aniiiiii !!!! La câţi mai mulţi, să ne bucuri sufletele şi noi pe tine. Eu mă bucur că ne-am găsit, că ne citim sau ne veselim împreună. Restu’ mai contează? Neahhh….

    Apreciază

  30. La mulţi ani frumoşi pe poteci de doruri! Nimereşti tastele pentru că sufletul îţi călăuzeşte degetele şi astfel de cuvinte sincere, frumoase, rămân mult timp în amintirea noastră. Să ne încânţi mereu cu ele! 🙂

    Apreciază

  31. La multi ani !!!
    Sa nu pleci, ca ne ratacim . Vrem „Potecuta” noastra cu sau fara greseli, desi nu stiu cine ar indrazni sa spuna despre , greseli vreau sa spun. Si noi te iubim , poate iar vorbesc in numele tuturor da no, nu- mi pasa !
    …si io am avut in iunie un an de blogarit, da uneori sunt in „aer” si uit sa cobor incet pe planeta araoimi, ia uite la mine , deja ma cred stea :)))
    Cu drag , cu mare drag,
    Maria

    Apreciază

    • Draga mea!! Îţi mulţumesc tare mult! Aş vrea să pot să nu plec. Vreau să nu plec. Sper să nu plec. Pentru că voi îmi faceţi mult bine! Şi vă mulţumesc!
      La mulţi ani şi bloguleţului tău!
      Te îmbrăţişez cu drag, Maria!

      Apreciat de 1 persoană

      • Oleee !!! 🙂
        Ce ma fac daca pleci ? Te citesc cu mare drag. Nu vreau alta „potecuta” !!!
        Multumesc pentru urare, sunt cam zapacita, am uitat de „ziua blogului”. Zapaceala data de zboruri. :)))
        Sa ramai aici !!!
        Imbratisez Ptecuta cu mare drag !!! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns către tighinaromaneasca Anulează răspunsul