Acorduri în vânt…

Undeva, la o casă vecină cu locul în care-mi petrec cele opt ore regulamentare de muncă, cineva a agăţat nişte clopoţei de vânt sau cum se numeşte obiectul acela atârnat la geamuri sau balcoane. Nu ştiu de când sunt acolo, nu i-am auzit până acum. Poate că zgomotele străzii au acoperit acordurile sau poate că vântul nu şi-a grăbit ritmul atât cât să le stârnească-n sunete aprinse. Sau, cine ştie?, poate nici nu erau acolo. Şi doar acum cineva s-a gândit să le aşeze undeva aproape. Aproape de el sau de trecători. Oare asta îl ajută să se relaxeze sau îl va folosi ca barometru în dimineţile în care e prea grăbit ca să stea afară să simtă vântul şi preferă varianta asta, a măsurării bătăilor de vânt în funcţie de sunetele care răzbat prin curte?

Locul în care ies la ţigară e mult mai jos decât nivelul străzii, e un fel de subsol. Asta, deşi pare că mă fereşte de privirile trecătorilor, mă şi împiedică să văd ce se întâmplă sus. În afară de un zid şi o bucată de cer, nu văd nimic. Aud, în schimb, tot ce e dincolo de zid şi îmi pot imagina. Chipuri, stări, gesturi. Mi-am imaginat, de pildă, zâmbetul larg al fetei care, trecând prin dreptul gardului, îi spunea, de fapt îi ţipa cuiva la telefon că a intrat cu 9,50. Era ziua afişării rezultatelor la BAC. Am văzut în gând şi privirea încruntată a domnului care îi spunea celui care-l însoţea, pe un ton răstit, că un coleg i-a stricat planurile de concediu.
Deşi nu am simţit vântul, ascultând melodia creată de adieri mi-am putut imagina şi frunzele legănându-se în voie. Oare se mişcau în acelaşi ritm sau până şi frunzele mai încurcă uneori paşii şi shiopătează în afara liniei melodice? Am încercat să învăţ şi eu refrenul adierilor de vânt. N-am reuşit. Voi mai încerca deşi nu cred că voi putea descifra tainele lor aşa încât să le pot memora ca pe o melodie oarecare. Poate nici nu trebuie învăţat ci lăsat aşa, învăluit în mister şi întrebări fără răspuns. Ce-ar mai fi vântul dacă i-am cunoaşte secretele?
Şi atunci m-am gândit dacă noi, oamenii, am putea purta clopoţei agăţaţi de suflet, care-ar tresări la fiecare suspin, fiecare emoţie, fiecare dor, lacrimă sau bucurie… ce gălăgie-ar fi prin lume!

Foto