Azi… o zi ca oricare alta. Nu, zilele nu seamănă-ntre ele sau cel puţin n-ar trebui. Nu cred că lor li se potriveşte acea zicală folosită des când e vorba despre oameni. Mai ales despre oameni. Despre fraţi, tată şi fiică, mamă şi fiu, auzim deseori că seamănă ca două picături de apă. Ciudat, nu? Mai ales că nici măcar acele două biete picături de apă nu cred că se aseamănă decât în punctele de suprafaţă, neimportante, care nu le definesc. Cu oamenii cred că e şi mai complicat. Iar cu zilele… pot semăna ca formă şi pot diferi ca substanţă. Sau invers. Două zile însorite în care cafeaua are acelaşi gust şi apa e la fel de sărată pot fi puse pe acelaşi calapod. Dar dacă în una ai râs şi în alta s-a plâns? Asta le aruncă la poli diferiţi. Chestie de… perspectivă.
Afară… linişte… jos. Semn că lumea se ascunde de căldură. Care pe unde. Sus… spectacol şi agitaţie. Vrăbii şi rândunici, în zbor ameţitor şi acorduri nefireşti, adună hrană pentru puii care le strigă din cuiburi. Cred că au observat că sunt în plus, că nu am ce căuta în decor şi le dau dreptate. Una s-a apropiat prea mult de balconul din care le urmăream fascinată şi dacă-ar fi putut vorbi, cu siguranţă m-ar fi gonit. Am înţeles oricum şi m-am retras. Am verificat de la geam dacă cei doi puişori din cuib sunt bine dar a venit repede „adultul” şi iar m-a gonit şi de la geam. Sunt momente când trebuie să le fie respectat şi lor spaţiul. De altfel, observ că s-a făcut un fel de ordine nescrisă şi se şi respectă. Când sus e agitaţie, jos se tace. Şi invers.
Mă gândesc… la un episod petrecut ieri, la aprozarul de lângă blocul meu, în care aşteptam, cu plasa de zarzavaturi în mână, să-mi vină rândul la casa de marcat. Fata de la casă vede pe geam ceva şi îi spune băiatului care se ocupă de lăzile mari şi pline cu de toate, expuse afară: fii puţin atent că iar a venit, vezi ce face. Apoi, fără să o întrebe cineva, a spus ca pentru sine că: vine cam în fiecare zi, ia ce ia de afară şi pleacă. Şi ieri a fost, a luat într-o pungă roşii, în plasa ei a băgat doi ardei şi în buzunar o pară şi a plecat. Am ieşit după ea şi când a venit în magazin a plătit numai roşiile, că ardeii şi para nu le-a scos.
M-am uitat spre geamul mare şi am văzut o bătrânică. Îmbrăcată bine, nu părea genul omului fără adăpost, cu batic pe cap, cu două plase mari în mâini care păreau pe jumătate pline. Sau pe jumătate goale. A luat două piersici şi nu ştiu ce avea de gând. Să plece sau să intre să le plătească. Nici nu contează. M-am gândit că poate de nevoie sau poate că anii adunaţi nu-i mai permit să realizeze ce face. Poate… cine ştie?
Dacă e să luăm în seamă fapta în sine, e o hoaţă. Cât de nepermisivi sunt termenii! Cine fură-o ţară-i hoţ, cine fură doar o pară… tot aşa. Tot aşa? Pe strada pe care merg spre muncă sunt câteva grădini din care câţiva pomi fructiferi şi-au aplecat, peste gard, crengile spre trecători. Am luat şi eu un măr, o cireaşă, câteva boabe de zmeură. Asta mă face şi pe mine o hoaţă. Ce diferenţă e între a lua un măr aşa şi a lua unul de pe o tarabă fără să-l plăteşti? Tot chestie de perspectivă…
Şi mi-am amintit de ASTA. Şi mi s-a făcut tăcere.
Ascult… un gând care-mi spune o poveste despre o inimă care şi-a pierdut gama între clape de pian şi care acum bate afon, falsează si bemolul şi ratează notele cele mai înalte. Dar încă bate. Şi asta salvează. Deşi asurzeşte.
Unul dintre lucrurile mele preferate… să ascult inima spunând o poveste despre un gând care şi-a întins aripile şi a plecat să încălzească un cuib în care părăsirea părea că prinde rugină.
Am vazut-o la Folk You in 2009 si nimeni nu ar fi putut spune ca dupa o saptamana va trece linia spre tarmuri mai linistite. Pentru ca in seara aceasta este ultima seara de Folk You, pentru tine, Potecuto ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, am văzut acea înregistrare şi mi s-a strâns inima. Ce om frumos… Tatiana!
Mulţumesc, Ivy! Melodia asta ocupă un loc special în sufletul meu. Şi folkul cu totul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciază
Tu vorbeai de emotii? Ma crezi ca nu-mi gasesc cuvintele? ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că e de bine 🙂
Te pup, Oana! Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acest geniu al „epocii de aur”,A.Paunescu,a fost si va ramâne multa vreme ‘nemuritor’ în sufletele unei generatii private de cele mai elementare drepturi inalienabile acordate de Creator omului ,aceasta entitate paradoxala,minunata…
Am citit articolul tau printre lacrimi. Esti un autentic suflet viu,draga Potecuta, într-o societate în care valorile sunt ignorate,calcate în picioare de puterea de cumparare,în care totul se evalueaza în bani,în care totul se vinde si se cumpara,uneori,chiar sentimentele nobile si sufletele nepretuite ale oamenilor,mai putzin …ADEVARUL.:)
Fii binecuvântata !
ApreciazăApreciază
Aşa e, Iosif! Este şi sper să rămână. Poezia lui e de mare valoare. Am auzit azi un domn, spunându-i cuiva că azi cineva a scris sau a spus la TV că Radu Beligan a fost securist. Era foarte revoltat domnul şi îl condamna pe cel care a spus asta. Eu sper că nu e adevărat. Nu vreau să cred că cineva ar fi putut spune aşa ceva. Aşa şi cu Păunescu…
Mulțumesc mult! E doar suflet. Nu ştiu dacă e autentic sau viu. E suflet.
Doamne ajută!
ApreciazăApreciază
Fataaaa….hai sa te scot eu din rugineala : si la voi ieste canicula? 😲Ca si la noi….Am 33 de grade in sufragerie , pa bune!
Zici ca randunelu’ te trimite in casa cand tragi ochiade la cuib, huh? Pai frumos e sa shpioneji? 😜😜😜😜
Nah , Potecuto , gluma , negluma…noi az’ am facut o treaba colosala cu neshte banuti…ceva de scris in analele si istoria fameliei. Puseram bine la pastrat trebsoara si apoi m-am cadorisit , o chestie pentru trasat sprancenele , un creion retractabil marca Sephora. Ca-s o ladi , ce mama naibii?!
Si-am gatit si niste ardei umpluti , in cratita aia frantuzeasca…au iesit un deliciu. Mereu m-am intrebat ca de ce mancarea facuta in cuptor are un gust tare diferit d-aia facuta pe aragaz? 😕
Apropos de zile….si daca seamana intre ele , tot nu seamana intre ele , desi senzatia ar fi aceeasi…Sigur nu!
Iar de hotie , hm….ar fi trebuit sa fac puscaraie pe viata la cate fructe am ciordit la viata mea….ca sa nu mai pun la socoteala paharele si paharutele din carciumi , ca imi placeau mie si prosopul ala imens la Imparatul Romanilor, in ’88 in vara , ca era primash data in viata mea cand vedeam un prosop cat cearceaful…. 😜
ApreciazăApreciază
S-am uitat : te pup rau , tu Potecuto….si iti doresc un vichend fain!
Maine dau bice cailor …ajungem pe Trans Semeni….haleluia! 😀😀😀
ApreciazăApreciază
Semenic…
ApreciazăApreciază
Te țuc şi eu!
Drum bun, dă-i bice la distracție! Să ne aduci poze! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am venit! Urmeaza poze…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stai aşa că încă n-am ruginit. Nu de tot. 😀
Nu mă pooot abține. Au puiuții ăia doi nişte ochişori de m-am topit de tot. Sunt drăgălaşi tare. Dar rândunoiu nu mă acceptă. Se duce tot amoru când apare el 😀
So, ai luat creion şi cratiță? Să le foloseşti sănătoasă! Cum e creionu, merită? Bravoo!
Ahaaaaa, deci tu erai? L-ai lăsat pe împărat fără prosop de şi acum plâng oamenii ăia 😛 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Io eram….si am si creion…bestial!
Cratita e aia veche , de fonta…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De n-ar fi toate strîns legate între ele poate aş spune şi eu ceva mai pe scurt sau mai detaliat. Dar nu vreau să bat cîmpii fără rost şi fără sens, fără adresă şi finalitate. Pot doar să spun că dreptul la viaţă, chipurile legiferat prin constituţie, e nimic altceva decît rahat cu (sau fără) apă rece.
ApreciazăApreciază
Ce aş mai putea spune? Poate la asta se reduce până la urmă…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„To be or not to be, this is the question […]”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi s-a ghemuit sufletul citind si parca as fi vrut sa fiu pe acolo sa-i platesc vanzatoarei aroganta. Cat de grea e batranetea cand unii dintre noi uita sa mai fie oameni.
ApreciazăApreciază
Nu ştiu ce să zic, nu ştiu în ce măsură a fost aroganță. Dar da, cred că e foarte greu uneori…
Mulțumesc pentru vizită, Roxana!
ApreciazăApreciază
Dragă Potecuță, îți mulțumesc mult! Te felicit pentru blog, pentru prea puținele postări pe care le-am citit (până acum) și pentru comentarii tale pe care le-am citit pe la alții… Toate de suflet!
ApreciazăApreciază
Bun venit pe potecuțe! Îți mulțumesc mult! Sper să te simți bine aici!
Am mai vizitat şi eu blogul tău şi e şi acolo mult suflet. 😉
ApreciazăApreciază
Bine te-am găsit! Cu siguranță! Ești prea bună, eu îți mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cat de frumos ai scris 🙂 nu am cuvinte, nu stiu cum pot exprima emoția cu care am citi
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, draga mea! Mă bucur tare că s-a transmis emoția! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Citit* scuze
ApreciazăApreciază
Minunat. Scris sincer…in felul acela.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult! Am scris aşa cum am simțit…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cumva mă regăsesc în acest text al tău. Până și în înșiruirea „amestecată” a gândurilor.
Mi-ai redeschis dorul de Tatiana și de superbele sale melodii.
ApreciazăApreciază
Cred că suntem, chiar şi foarte puţin, cu toţii pe aici.
Mă bucur!! Când e vorba de Tatiana, oricând şi oricât. 😉
Mulţumesc, Mugur!
ApreciazăApreciază
Poate cea mai sensibila si mai trista interpreta de la noi. O pierdere greu de inlocuit. Ca si Paunescu, poetul. RIP
In rest, mi se pare josnic sa nu dai unui batrin care-ti cere, dar in acelasi timp mi se pare nedrept si sa furi, indiferent de virsta si motiv. In fond sunt multi oameni care n-au ce minca si pe care nu-i stim, nu-i vedem, nu-i auzim si de care nu ne pasa. Si d-asta mor cind ii aud pe guvernantii de pretutindeni afirmind ca „fiecare om conteaza”, uitind sa adauge „doar la vot, la nimic altceva”.
ApreciazăApreciază
Da, Tatiana m-a fascinat mereu. Nu ştiu de ce. Avea un ceva special şi în modul de a vorbi, de a cânta, de a fi. Tare mult mă emoţionează melodiile ei cu toate că le ştiu aproape pe de rost.
Ai perfectă dreptate! De asta nici n-am insistat pe niciun aspect legat de bătrâna aia. Că… e şi albă şi neagră situaţia. Oricum ar fi, tot trist e.
Eu nu ştiu cum mai au tupeul să-şi lipească moaca pe toţi pereţii, zâmbind tâmp în campanii. Dar nu mai e loc de niciun dar. Da, contăm până la ora 21 în ziua votului, când se închid urnele. După aia… rămânem nişte „unii”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Guguștiucii din fața balconului meu sunt mărișori, iar mămica lor îi hrănește neobosită. În curând vor începe să zboare, iar eu vreau să prind prima lor plutire. Nu-s în pericol, că îi văd din bucătărie. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi eu sper să prind lecţiile de zbor! Chiar îmi doresc să asist, de la distanţă, la asta. Ştiu că natura îşi urmează cursul firesc dar am emoţii pentru micuţii ăia doi 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nimic nu seamănă cu nimic şi totul a mai fost o dată şi încă o dată şi iar o dată, fix ca prima dată dar, parcă, în alt fel..Şi artiştii sunt ăla cel mai bun, dar parcă şi celălalt este la fel de bun, dacă nu chiar mai bun, şi apoi vine altul care este încă mai bun, etc…Şi bătrânii toţi sunt de crezut, de iertat, de apreciat, dar doar atunci când nu prea sunt ai noştri, că nu avem timp şi nici răbdare, şi nici etc…Că oricum au pensia prea mare pentru nenevoile lor, care s-au „întins”, absolut benevol, la doar un pahar de apă şi o gură de aer, nu mai mult….
Tu scrii mereu frumos şi cu suflet, eu pare că am o stare nepotrivită, tot în suflet, scuze…
ApreciazăApreciază
Aşa e. Nimic nu seamănă cu nimic. Şi totuşi, asta parcă a mai fost, de aia am mai auzit, aşa am mai simţit, atât de mult parcă a mai durut, aşa de departe a mai fost… şi tot aşa.
Da, am auzit şi eu de pensiile „prea mari” pe care le au bătrănii noştri. Trist…
Mulţumesc, Lucillette! De ce îţi ceri scuze? Tu mereu ai avut ceva frumos de spus. Sau la subiect. Sau care m-a bucurat.
Îmi pare rău că nu ţi-e sufletul tocmai în starea potrivită. Sau, mă rog, pe care o vrei tu, că nici nu ştiu care-i starea aia potrivită pentru un suflet…
ApreciazăApreciază
Nici el parcă nu mai ştie…Să fie bine ce are? (şi chiar este). Sau ce îşi doreşte? (şi chiar vrea)..se întreabă şi el mereu.
ApreciazăApreciază
Dacă nici el nu ştie… 😕
ApreciazăApreciază
În urmă cu nişte ani, o pereche de rândunici şi-a făcut cuib în holul casei mele în timp ce am lipsit o vreme de acasă. Când am revenit aveau puii deja în cuib. Am convieţuit aşa anul ăla. Şi următorul an, la fel. În al treilea an, am stricat convieţuirea din pricină de renovări. Am regretat, dar a trebuit. Era ceva cam nefiresc şi uşor incomod, trebuia să avem grijă să lăsăm acces permanent la cuib care era chiar în mijlocul casei, etc. etc.
Şi totuşi, o pereche de rândunici a avut încredere să locuiască la mine în casă. Frumos, nu?
ApreciazăApreciază
Oooo, minunat! E bine că aţi împărţit spaţiul şi atât. Da, cred că era incomod. Ale mele au cuibul în colţul geamului. Şi chiar şi aşa, sunt mereu atentă să nu se sperie prea tare când deschid geamul, când trag perdeaua, când închid geamul. Îmi imaginez că la tine a fost mult mai greu şi a necesitat şi mai multă atenţie, mai ales că era în interior.
ApreciazăApreciază
Da, aşa-i, mai ales la început şi mai ales seara când veneau adulţii la cuib, sistam activitatea în casă cel puţin până se aşezau ei. În timp au căpătat însă încredere şi nu se mai fereau, aveam doar grijă sa nu fie prea zgomot, lucru nu prea greu fiind, noi, destul de potoliţi. Mai zgomotoşi erau puii lor. Tare guralivi! Trebuie să spun că nu ne-a deranjat prea tare prezenţa lor, dimpotrivă, ne-a bucurat. Dar cei ce veneau pe la noi, dincolo de fascinaţia de la început, parcă aveau un soi de respingere , cu siguranţă neînţelegere a situaţiei. Deşi am avut şi peruşi în casă, şi căţel şi acvariu (pe rând), asta le era cam greu de priceput…
Şi oricum casa a întrat cum spuneam în „fantezii sociale” şi a fost nevoie şi de gestul ăsta. Rămâne amintirea. ..
ApreciazăApreciază
Hehehe, mie-mi spui de gălăgie? Pe cât sunt de mici, pe atât de mare e gălăgia pe care o fac. Au o gură… Dimineaţa e jale. Parcă vor să trezească tot cartierul. Şi seara la fel. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prezentarea acelei bătrâne m-a emoționat, recunosc. Întâlnim din ce în ce mai des astfel de oameni. Sunt nehotărâți din cauza tuturor calculelor pe care le fac în minte. Monedele/hârtiile din portofele nu transmit decât o neputință crescândă a puterii de cumpărare. Noi avem cei mai trişti bătrâni din lume. Poate că exagerez, dar…
ApreciazăApreciază
Din păcate, trebuie să fiu de acord. Nimic din ce văd sau aud în jur nu-mi dă ocazia să contrazic…
ApreciazăApreciază
Uite de asta zic eu că-mi pare rău că nu ai fb, dacă ai vedea cu ce Fifi m-am ales? O pisicuță cafenie cat un ghemotoc care mă face să uit nedreptățile, angoasele, trecerile și tristețile pasagere. Sunt sensibila cand aud de pui de pasare, de locurile lor tainice, poate si pentru ca anul acesta am ajutat sa decoleze, din bradul nostru, două randuri de înaripate mititele, pierdute parcă într-o arenă neprietenoasa.
Rar îmi simt emoțiile în gât, asa cum simt acum după ce te-am citit. Nu știam, spre rușinea mea, melodia cântată de Tatiana. Zilnic, am bătrânul cu ochi pierduti in alte lumi, care vine și se proptește în vitrina geamului meu, și nimic nu imi tihneste daca nu il ajutam cu ceva. Și dacă nu-i spun că e pentru el, lucrul de pe pervaz, nu-l ia. Si mereu ma tulbura nedreptatea și nepotrivirea.
Eu cred ca ai scris cu aripă de inger bun, caci ne-ai emotionat pe toti. Ca tine alta nu-i și multumesc Cerului ca am avut sansa sa te gasesc aici.
ApreciazăApreciază
Să îţi trăiască Fifi! Îmi imaginez cât de drăgălaşă poate fi…
Să facă în aşa fel încât, nu numai că te va ajuta să uiţi toate nedreptățile, angoasele, trecerile și tristețile dar să le şi alunge definitiv!
Mă bucur că ţi-am putut oferi darul Tatianei. E o melodie pe care o ascult mereu cu inima-n gât. Şi asta:
Doamne, Adriana! Merit eu să-mi spui asta? Cum ţi-aş putea mulţumi, oare?
ApreciazăApreciază
Cred că bătrânii sunt umiliți. Am ascultat (pentru prima dată) melodia. Mi-au dat lacrimile. Impresionant …și adevărat, din păcate…
Mulțumim, Potecuță !
ApreciazăApreciază
Unii dintre ei, poate cei mai mulţi, da… din păcate.
Melodia e… e!
Mulţumesc eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că merită o viață liniștită.
Dacă fac raportare la ” Unii plini de plăcere, petrec a lor viața ….”
„Împart și proletar ” este actual..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daaa, foarte actual. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vânzătoarea de la aprozar e doar o vânzătoare, care va plăti paguba din salariul ei mare. Cine crede că fură de la bogați de obicei se înșeală; tot de la săraci ia, ca și bogații dealtfel. Apa rareori curge în sus.
ApreciazăApreciază
Sunt perfect de acord! De aia nici n-am judecat-o pe vânzătoare…
ApreciazăApreciază
Frumoase și emoționante gânduri. Când inima strânge în ea multe simțăminte, altfel vede lucrurile din jur. Chiar și un mic cuib de vrăbiuțe. Sau tristele realități ale semenilor sărmani.
Iti doresc o săptămână minunată, draga Potecuță! 😊
ApreciazăApreciază
Toate lucrurile astea se petrec zilnic sub ochii noştri. Uneori face bine să le şi vedem.
Mulţumesc mult, Alex! Săptămână frumoasă şi ţie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vreau şi eu să ascult ce asculţi tu şi să am acelaşi lucru preferat, măcar pentru o clipă. Seară frumoasă, Potecuţă! 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi dau din porţia mea până îţi „construieşti” şi tu una. Vrei?
Mulţumesc! O zi liniştită!
ApreciazăApreciază
Ce frumos creionat firul acesta de jurnal, Potecut! 😘
ApreciazăApreciază
Inima asta… 😀
Mulţumesc, Monik!
ApreciazăApreciat de 1 persoană