Constatare

1Se moare prin lume, iubire
şi-n toate e rost de război
nici timpul nu cred că mai ştie
să aibă răbdare cu noi

E vremea de dat socoteală,
sentinţe scrâşnite-n măsele
la cină, la masa regală,
bufonii jongleză cu ele
şi iau una albă şi dau două negre
şi regele râde şi lumea se pierde
şi-ascund una bună şi răul învinge
şi regele bea şi lumea se stinge

E doliu prin lume, iubire
şi pacea e-n straie cernite
se mint tratative, se-ascund clasamente
se joacă barbut pe morminte

E trist azi prin oameni, iubire
şi lumea se-mparte la doi
iar timpul nu ştiu de mai poate
să stea, s-aibă grijă de noi.

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

42 de răspunsuri la Constatare

  1. Fata Nergana zice:

    Drept e: iubirea şi-a cam intors spatele de la oameni. Dar poate că oamenii au uitat-o definitiv in alergarea lor după, nu după averi imense, prea puţini au acces la ele, acoperirea nevoilor primare.
    Ai atins extrem de artistic o problemă de nivel mondial!

    Apreciază

  2. Cu gânduri bune citit-am poemul. Da, este un context al profitorilor, al întreprinzătorilor malefici, al celor care scuipă lumea întreagă în ochi, al călcătorilor – dacă se poate spune aşa – de cadavre. Al barbugiilor aşezați în jurul mormintelor, după cum scriai. Ne agățăm/atârnăm. De iubire, de speranță, de vers. Ce frumoase sunt astfel de poeme… Trăim.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Drugwash zice:

    Şi se mai spune – unii zic, nu eu! –
    C-ar exista, prin cer, oarece zeu…
    😦

    Apreciază

      • Drugwash zice:

        Aşa de tare-ar trebui să oftăm cu toţii de să se cutremure şi să cadă la pămînt palate şi vile, să se învolbureze mările şi oceanele înecînd iahturi, să crape autostrăzile în mii de bucăţele înghiţind maşini de lux… Să se scuture Pămîntul de Rău!

        Apreciază

        • De-am fi siguri că asta se va-ntâmpla, ne-am uni oftările şi ne-am strânge suspinele. Dar… ce folos? Am pierde „lupta” înainte de a-ncepe. E-n zadar. Poate că o soluţie ar fi să învăţăm să le ducem pe toate aşa, nu să aşteptăm să dispară răul. Poate e pozţia aia, a vestitorului de primăvară dar cum altfel? Cum să facem să dispară răul? Şi dacă nu putem, nu mai bine facem să… „răzbatem noi cumva la lumină”? Dar cum? No, asta-i întrebarea.

          Apreciat de 3 persoane

  4. Cosmisian zice:

    Constatarea ta este bine trecuta prin inima. Lumea este in starea asta din generatie in generatie, iar inimi ca a ta ai strigat Iubirii un „Pana cand…?”
    O lume compusa din noi…
    De sus, de jos, ei toti suntem noi toti… a cui decadere o plangem? A cui suferinta vrem sa o curmam?
    Ma mahneste constant ce se intampla in aceste zile…

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, ştiu că nimic nu e nou, că toate se repetă după un scenariu mai mult sau mai puţin dictat. Dar ne dor şi ne doare că de aia avem inimi, să simţim…
      Nu ştiu ce plângem şi pe cine. Cred că cel mai probabil pe noi, de noi.
      Mulţumesc frumos!

      Apreciază

  5. Mugur zice:

    Am văzut zborul bondarilor cu aripi de oțel, se aud cuvinte cu iz de ordin, se simte zbatere în jur.
    Lumea pare că se întoarce către jumătatea mileniului trecut, încercând să impună o religie, în loc să încerce să aducă domnia iubirii celei adevărate. Am uitat să iubim și să ne iubim. Uităm că respectul ar trebui să ne conducă pașii.

    Frumos ai adunat toate acestea în poezia ta!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Ana zice:

    Razboaie au fost de cand lumea , doar ca nu era atata cale de informare….

    Apreciază

  7. lucillette zice:

    Şi crima, şi pacea, şi sperjurul, şi ura, tăcerea şi cuvântul, răul şi nevoia – toate au ca motto, iubirea.

    Apreciază

  8. Iosif zice:

    O schitare metaforica versificata superba,încarcata de realitatea dezastruoasa în care se zbate societatea umana contemporana,pe „tabla de sah” a vietii,în care ‘piesele’ albe si negre deopotriva,cad rînd pe rând sub privirile ignorante ale ‘regilor’ ametiti de ‘inaltimea’ tronului,ce privesc visatori,asemeni lui Nero care se inspira,scriind versuri,privind Roma în flacari si chefuind.
    Trist dar adevarat. Unde esti IUBIRE ?!…

    Apreciază

  9. Asta simt că e pentru sufletul meu. 🙂 Mulțam, e tare fain!

    Apreciază

  10. Iubirea e mai persistentă decât ura, doar că ea nu apare pe primele pagini. Ea va învinge, chiar dacă o să moară mulți oameni pentru asta. Noi știm, iar ca noi sunt mulți.

    Apreciază

  11. Oana zice:

    Ce-mi place când deschizi ușa larg….și ies trăirile astea ale tale și se adăpostesc în vers ori proză cu tâlc. Mereu cu miez. Și cu folos pentru ochii ce citesc.
    Să fie bine, Potecuț!

    Apreciat de 1 persoană

  12. mcooper801 zice:

    Trist dar adevarat ….din pacate stirile „bomba” monopolizeaza media..

    Apreciază

  13. Monik zice:

    Nu stiu cum faci, lirismul zilei de azi ne atinge si altfel prin versurile tale…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s