Stai să-ţi spun la mine cum a fost…

E ştiut faptul că oamenii, în marea lor majoritate (apreciaţi că nu am generalizat, n-am spus că „românii” 😛 ), se pricep la politică, la fotbal, la maşini şi unelte, la extragerea ţiţeiului ş-a radicalului din orice, la astrofizică şi astronomie, la pescuit şi vânătoare de… puicuţe însetate de cunoaşterea cursului valutar etc. Pe scurt, la absolut orice. Mai puţin la ce trebuie, dar ăsta-i deja doar un amănunt. Că d’aia s-a născut el frate cu prelucrarea lemnului, tare ca piatra, falnic ca stejaru’ de Ştefan mândru’ ce este el pă persoană fizică, iute ca săgeata… albastră-n drum spre litoral, adică pleci azi şi ajungi când s-o renova Cazinoul şi, în fine, poet, mecanic, filosof şi toate derivatele. Dar nimic din toate astea nu poate concura cu meseria de sfătuitor. Scrie el versuri, are el unealta de bază, aia bună la orice-sârma, face el bici din… ăla, este el ăl mai dăştăpt şi mai deosebit şi mai irezistibil dintre toţi  irezistibilii şi fascinanţii şi deosebiţii lumii dar… nu. Nicio calitate şi nici măcar o singură abilitate nu o poate întrece pe asta de sfătuitor şi de „ba’ stai să vezi ce-am păţit eu„. 

Nu vorbesc acum  de momentele în care ai ceva pe suflet şi simţi nevoia să spui. Fie ca să mai scapi de povară, fie pentru că ai avea nevoie de o vorbă bună, de un umăr pe care să plângi până la leşin, de un sfat, de o mână de ajutor. Nu. Atunci faci asta conştient şi ai grijă unde şi cum o faci. Sau inconştient dar disperat şi o spui oriunde, oricui. Aici iar e altă discuţie că măcar te mai răcoreşti chiar dacă după scurt timp vei regreta că ai spus aşa, primului venit. Dar nu despre asta-i vorba.

Te-ai trezit în creierii nopţii cu un cârcel la piciorul stâng şi până te-ai masat şi-ai încercat să faci echilibristică pe marginea patului, ţi-a sărit somnul şi dimineaţa ajungi la birou ca şi cum ţi-ar fi explodat omleta-n faţă? Pregăteşte-te pentru trei tipuri de reacţii. Prima-i aia-n care afli că junghiul tău şi noaptea nedormită e un moft, că eşti exagerat şi fiţos că „te plângi pentru atâta lucru? Eu ce să mai spun că mi-am sclintit glezna la sală? Şi uite că eu nu mă mai plâng. Habar n-ai cum e şi ce dureri intergalactice îndur eu„. După ce mai că îţi vine să pleci capul a ruşine, apar ăilaţi doi. Unu’ care ştie remedii fabuloase, din regnul celor care nu cuvântă dar fac minuni şi te fac să-ţi fie dor de cârcei cât vei mai trăi. De la secreţii de furnici schioape şi pân’ la frunze de mandarin, îi musai să-ţi faci comprese cu de toate. Şi pe urmă nu mai dormi de la miros dar măcar ştii o treabă. Şi, în fine, apare al treilea. Ăla care a ascultat cu atenţie dar care-i prea plicitisit de viaţă ca să mai poată mima că i-ar păsa de tine şi de oboseala ta. Fără să ridice ochii din calculator sau telefon, îţi spune ca şi cum ar zice cât e ora: Băi, vezi că nu-i de glumă cu asta. Ia-ţi liber şi fugi la medic. A avut tata un văr care-a avut un cumnat care tot aşa ca tine la început. Azi aşa, mâine aşa şi… uite că acum în weekend îi facem pomenirea de 4 ani. Şi a fost aşa om bun, săracu’.

Ai ieşit dintr-o relaţie sau pur şi simplu simţi că nu mai poţi respira de dor şi neputinţă şi plângi cu sughiţuri la orice ţi se pare ţie că ar semăna cu sau îţi aminteşte de? Nu mai dormi noaptea, nu mai mănânci şi arăţi de parcă ai fi înfruntat cele două războaie mondiale şi când te pregăteai să bei un pahar cu apă să-ţi tragi sufletul, te-a lovit iapa colectivului? Nu-i nimic, fii sigur că vei fi catalogat (elegant, nu zic), drept o mironosiţă care habar n-are ce-i aia suferinţă şi viaţă. Şi că-s atâţia martiri în jurul tău numa că tu, preocupat să-ţi scuipi ficatul de la plâns, nu-i observi. În timp ce una bucată persoană te bate pe spate, încercând să te facă să te linişteşti sau măcar să râgâi, intră o altă persoană, cântând ceva. Se opreşte brusc şi, ca şi cum omul care boceşte e şi surd şi prost şi din cauza asta e radiat de pe faţa pământului, se poartă de parcă tu nu eşti acolo. Dar măcar vorbesc în şoaptă să nu-ţi devieze mucii de la traseul normal. Da’ ce are, de ce plânge? Ei, şi tu acum, las-o. Hai, mă, spune. Ce-a păţit? Păi, plânge după. Da’ de ce, a murit?…. Aaa, păi (acum brusc ţi se adresează direct, te-a văzut, adică) din atâta lucru plângi aşa? Da’ vecina mea de la 3, care-i face lu’ nea Gicuţu părăstasu’ de 22 de ani, ce să mai zică, sărăcuţa de ea, că mi se rupe sufletul când mă gândesc. Şi-şi continuă melodia de parcă cu asta a rezolvat toate problemele existenţiale ale contemporanilor lui.

A fost prin cartier un flash de curent care ţi-a prăjit maşina de spălat, frigiderul şi două televizoare? Dacă îndrăzneşti să te manifeşti cu un amărât de vai! sau cu un început de criză de nervi, fii pregătit să afli despre tine că eşti un insensibil şi un ipocrit. Şi ia-ţi repede un carneţel să notezi. Că ţi se vor reaminti ultimele cazuri în care apele revărsate-au înghiţit casele unor oameni de prin nu ştiu ce colţ de ţară sau de lume. Şi tu faci caz după un din ăla de frigider? Şi fii pregătit să afli că persoanei căreia i te plângi i-a fost prăjit şi laptopul aşa că aia tragedie, nu a ta. Acolo năcaz, nu ce ai tu. Durerea după laptop e infinit mai mare. Că e a ei, a lui sau a lor şi nu a ta. A ta e miau, a lor e strigăt de fiară.
Dacă ţi-ai rupt mâna şi durerea-ţi taie picioarele şi gândul la urmările cu care-ai putea lupta tot restul vieţii te sugrumă, respiră adânc şi pune-te pe jucat sârba de bucurie că ai scăpat numai cu atât. Că stai să-ţi spun eu. Ai habar câţi oameni mor pe minut din cauza unor boli incurabile?

Orice ai spune sau ai păţi, există nişte unii buni la toate , pregătiţi să te demonteze din două cuvinte şi să-ţi minimalizeze, prin comparaţie, durerea. Întotdeauna! De parcă ar trece ca prin minune durerea de mână ruptă dacă te uiţi pe statisticile sumbre cu rata mortalităţii. Şi nici gândul că putea fi mai rău, adică că le puteai rupe pe amândouă, nu prea ajută. Nici nu te face să sari în sus de bucurie că-i numa una, nici nu-ţi lipeşte osul la loc. Eventual, îţi vine să o mai rupi o dată de gâtul dăştăptului. Dar eşti prea amărât să te gândeşti la soluţia asta.
Dacă tu ai chef să-ţi transformi o insomnie, o durere de măsea, un dor, o defecţiune tehincă sau ceva, orice, într-o mică tragedie sau dramă personală, eşti în afara legii. Că ştie ei, ăia care-au trecut prin mai rău, mai greu. Şi dacă nu ei, cineva care ştie pe cineva care a avut un frate care ştia pe cineva care a trecut prin mai rău.

Concluzie: Cred că ăsta a fost unul dintre motivele pentru care s-a inventat fondul de ten care acoperă bine cearcănele.

Foto