Saramură şi pisici

1Acum vreo un’, doi, trei, patru, cinci, şase… mulţi ani, la un control de rutină gen „apasă butonelul când auzi în cască un sunet” şi „ce literă e aia de pe rândul 3 din stânga?”, am trecut cu brio tot ce se putea trece cu brio. Aşa cevaaa… mai că mi-ar fi dat coroniţă şi alta nu. Nu mi-a dat că n-aveau dar, la schimb, mi-a spus tanti doctor că citez „dacă o ţineţi tot aşa, în cel mult 4 ani, nu veţi mai trece testul cu nota 10”. N-am înţeles decât prima parte şi… n-am mai trecut deloc pe-acolo. Să fiu sigură. Deşi presimt eu c-aş fi trecut. Că pe butonelul ăla se apasă ca pe pix şi aş fi ţinut-o-ntr-un ţăcănit continuu. Eu cred că era invidioasă tanti aia pe simţurile mele ascuţite, altfel nu ştiu ce-ar fi avut ea să-mi spună mie aşa ceva. Aşa.

Staţi că nu mai văd rându’. Ce spuneam? Ah, da! Lume rea, domn’le, lume rea. Medici fără pic de cord. Că de văzut, aud orice, în special ce vreau eu. Restu’ merge şi pe nimereală. Dar eu altă problemă am. Tot mai mult încep să cred că m-au încurcat la maternitate şi eu sunt de fapt o mezzosoprană. Dar cum la mama i-au dat alt copil, cineva face vocalize pe marile scene ale lumii în locul meu şi eu mă chinui într-o adâncă stare de afoneală şi eul meu interior şi personal iese la suprafaţă numai când dorm. Să vă explic:

Am visat. Cu ochii închişi. Că ce visez cu ei deschişi… şi cum vă spuneam, am dormit şi am visat. Nu-i vorbă, ăsta e unul dintre cele mai grele lucruri, e cu muncă şi sudoare dar nu am pretenţia la o stea pe Walk of Fame pentru deosebita mea realizare. Dacă-mi aduc bine-aminte, am mai visat o dată. Pardon, v-am mai spus o dată despre un vis din categoria „sărăcuţa de ea, Doamne fereşte!”. De data asta nu voi insista pe detalii, altceva mă interesează. Adică, nu-i nimic ieşit din comun să visezi pisicuţe cu căciuli de Moş Crăciun pe cap, care aterizează pe pervaz, nu? Şi nu-i deloc neobişnuit ca tu, om cu pretenţii de adult, să vezi în ghemotocul ăla de blană un terorist care vrea să atenteze la puişorii de rândunică proaspăt ieşiţi din ou, nu? Nu e cazul să caut simbolistica cuibului de rândunici şi să-i găsesc corespondent în viaţă că el chiar există la geamul meu. De unde a apărut pâţâcuţa aia şi de ce avea căciulă de Moş Crăciun şi ce căuta ea la geamul meu, nu ştiu, nu mă interesează, e treaba ei. Eu am luat-o cu grijă să nu cadă sau să nu-mi pape puişorii şi am plecat cu ea-n braţe să bat din uşă-n uşă la vecini, să înapoiez lăbuţele rătăcitoare. Nu ştiu ce-am mai făcut cu sursa mieunelilor că visul şi-a schimbat brusc direcţia, a făcut un viraj la dreapta şi …

şi aşa cum fac marii poeţi şi compozitori când le vine o idee şi nu vor să le scape, m-am trezit, am luat telefonul, am apăsat rec şi am dat drumul la creaţie. Rar se întâmplă să-mi amintesc în detaliu când visez ceva. Am mai păţit o dată, am visat o poezie şi în vis părea o capodoperă dar dimineaţa mai ştiam doar „între două respiraţii” şi atât. De data asta am ştiut tot. Bine, veţi vedea că nici nu era mare lucru de reţinut dar până şi melodia o ştiam, ceea ce… e mare lucru în cazul meu. Că ştiţi că mi se mai pune pata şi vă bat la cap să mă scoateţi de sub ea că eu nu mă descurc.
Cum e bine să ţinem cont de „pentru sănătatea dumneavoastră, evitaţi consumul exagerat de”, din respect şi preţuire, nu vă pun înregistrarea. Nici nu ştiu cum dar e mai elegant să spun că nu o fac pentru că mi-e milă de emoţiile voastre. Aş fi vrut să aflu şi de unde am eu în cap melodia, dacă vi se pare cunoscută etc. Dar pot trăi şi fără amănuntul ăsta că problema-i alta, studiul de caz se concentrează pe versuri. Despre melodie vă pot spune că e foarte lentă la început, se lălăie cuvintele şi apoi… ultimul vers se cântă cât se poate de repede. Mno.
Atenţie, urmează versurile: nu. Staţi să mai trag de timp să prind curaj. Măi, aţi înţeles că eu am visat, da? Am visat şi mâţe deghizate-n moş, şi pe mine speriată că mâţa aia sub acoperire îmi va nimici ciripitoarele înaripate de la geam, şi apoi pe mine cântând de zor o melodie din zona zurli, atenţiune, atenţiune, accelerăm.

Mămici şi/sau tătici care aveţi acasă copii între 0 şi 12 ani, vă rog eu frumos, cu glas de privighetoare şi ochi de mieluşel, dacă ştiţi ceva, să mă liniştiţi, să-mi spuneţi că există undeva aşa ceva, că se învaţă la creşe sau în maternităţi, că poate am auzit-o undeva-n taxi sau la festivalul de la Mamaia. Vă rog eu să-mi spuneţi că nu mintea mea a frământat aşa ceva!
Dragii mei, versurile pe care le cântam atât de hotărât şi cu talent, încât le ştiam perfect şi când m-am trezit şi pe care le-am mai ascultat o dată în speranţa că nu e chiar atât de rău, sună cam aşa. Repet, că e important: la început se cântă legănat, aşa ca fetele de la Căpâlna. Ultimul vers e repede-repede. Sunteţi pregătiţi? Iete capodoperă (să nu cumva să o fure cineva să facă hit din ea că ne supărăm):
Varaaaaa prinde peeeeşteee
Toamnaaaa prinde peşteeeee,
Iarnaaaa prinde peşteeeeee,
Primăvara prinde iar!!
Varaaaa prinde peşteeee,
Toamnaaaaa prinde peşte….” 😉
Sooo. Cine prinde peşte, de unde şi mai ales, ce face domn’le cu atâta peşte? No, să mai visaţi şi voi continuarea că mie mi-a ajuns.
Mă ofer să fiu şoricel de laborator pentru un student la psihologie, psihiatrie, agronomie.

Şi la final: hepi bărzdei, America, uerevăr iu ar!
Mda, tare mi-a mai plăcut mie Gary Cole la vremea lui. Eheiii, ce mai suspinam… 😳

Foto

Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

78 de răspunsuri la Saramură şi pisici

  1. Dana zice:

    Cred ca visul tau e de la articolul meu cu pestele 😀 😀 😀

    Apreciază

  2. Eu visez aproape în fiecare noapte că prind pește. Cineva îmi spunea că-i din cauză că mă dezvelesc și mi-e frig, dar eu cred că mi-e dor de o partidă de pescuit. 😉

    Apreciază

  3. Cosmisian zice:

    Oare stii si ce peste era? Si mie mi s-a intamplat sa visez elemente artistice. Intr-o noapte m-am trezit si mi-am schimbat parola de la telefon. Era 3 am si am folosit 4 numere usor de retinut. Logice, normal. Dimineata cand m-am trezit, surpriza! Nu fusese vis. Chiar imi schimbasem codul de acces. Si incearca si fa… combinatii de n(ebun) luate cate k. 10.000 de combinatii posibile. Si, cum nu sunt robot, dar nici artist, s-a dovedit ca dupa 700 de incercari la numar, eu sunt doar incapatanat. Asa ca, spun eu Potecuto, bine ca nu visezi asa ceva. De cantat cu peste toooata noaptea nu e chiar atat de rau. Chiar de se strang multi. Cel putin erau pescuiti in liniste. Eu as vrea sa aud inregistrarea. Sa mi-o trimiti, te rog. 🙂

    Apreciază

    • Vaiiii! Adică eu mai am o şansă, cum ar veni 😀 😛 😛
      Cum să-ţi schimbi parola-n somn şi să nu mai ştii? Apăi, peştele meu e pistol cu apă… 😀
      Ce facee? Înregistrarea aia e închisă sub 7 lacăte. Numai eu am acces la ea.

      Apreciază

      • Cosmisian zice:

        Cum sa o schimbi… nu stiu, dar am facut-o.

        Apreciază

        • 😀 😀
          Ştiu că sună urât tare dar mă simt mai uşurată acum… 😳
          Nu te superi că râd, nu? 😕

          Apreciază

          • Cosmisian zice:

            Eu nu am ras. Dar, m-am crezut destept si rabdator. Mai bine visam si eu pesti ca, uite, mai compui un hit la mare, cu pestii in spinare, pe cand eu?! M-am facut de toata desteptaciunea. Norocul meu a fost ca am dat restabilire la setarile din fabrica si apoi fiinta Androidica m-a intrebat daca vreau sa restabilesc dupa telefonul 1 sau 2. Din urma. Cum nu ma suna nimeni, nu cred ca am pierdut prea multe numere :)) Parca ei suna cand nu mai ai tu numarul… Eu mi-am spus ca li s-a sters si lor in paralel, ca de asta nu mai suna…
            Peste cu limba de foc,
            apa ti-e fierbinte la bot,
            ochii-ti clocotesc a visare,
            Poteci de dor gasesti in mare…

            Apreciat de 1 persoană

  4. Oana zice:

    Nu căuta să-nțelegi visele. Bucură-te de ele (dacă-s frumoase) și…atât 🙂
    Uneori n-au nicio semnificație anume, alteori au. Te prinzi tu…după 😉

    Apreciază

  5. Ivy zice:

    Pestele este simbolul crestinilor, daca il desenezi cat mai schematic este simbolul infinitului, daca asociezi caracteristicile sale( mediul umed, alunecos) poate fi interpretat ca o cautare a protectiei intrauterine, cu alte cuvinte, te rasfatai in vis rememorand momente placute si sigur nici afoana nu erai cand cantai,,toamna, iarna, primavara, vara prinde pesteee…”ai prins somnul de mustati! :))))

    Apreciază

  6. GEGELUTZ zice:

    Chiar că-i bună de hit! Mi-ai înveselit ziulica! Și chiar nu vrei să împărtășești cu noi înregistrarea aia nocturnă? 🙂 Zi bogdaproste că visezi de astea și nu altele nasoale. Eu acu vreo două zile mă gândii să dorm olecuț când am venit de la serviciu ș-am visat că eram într-o curte cu pui( erau mai degrabă niște ciori la început dar hai să le zicem pui de găină că se mai albiră pe final) și unu mai nătâng s-a înecat, prostanu, și mă apucai să-i ard la palme după cap până m-am trezit cu teroare-n suflet că mi-a murit puiu. Ăsta, probabil, a fost un semn, că să nu mai dorm ziua, că-mi mor păsările din colivie. Și a mai fost un vis cu un șoricel pe care-l ciocăneau pe rând o vrabie și o cioară( băi, ce-o fi cu ciorile astea prin capul meu?) și pe care m-am simțit obligată să-l salvez numai că l-am pierdut prin casă dar ăsta a fost mai ușurel, deși nu sunt fan rozătoare/târâtoare sau alte vietăți de astea prin casă.

    Apreciază

    • Mă bucur tare că te-am înveselit! Şi tocmai de aia, las-o aşa, e mai bine. Că înregistrarea aia e bună la înţărcat viţeluşii şi la stârpit buruienile de prin ogradă. Trust me! 😀
      😀 😀 😀 Nu mai poot de râs. Ăsta-i semn că dacă vezi pe cineva într-o situaţie mai delicată, să stai departe şi să suni la 112. Că nu vreau să ştiu ce-a simţit puiul ăla cu palme după cap….
      Eşti o dulce. De aia mi-e mie ciudă tare că nu ne scrii tu mai des… ufff

      Apreciat de 1 persoană

    • GEGELUTZ zice:

      Dacă mă gândesc bine, nici eu nu aș vrea să simt ce a simțit sărmanul și nici să mă apuc să despic firu-n paișpe ca să aflu de la ce i s-a tras în realitate moartea, de la asfixiere sau de la scatoalcele mele. 🙂 Eu, când te salvez, apăi te salvez de-ți zboară fulgii, nu mă joc…Vrea cineva salvat? 😀

      Apreciat de 1 persoană

      • Eu, eu, eu!! Pick me! Eu vreau să mă salvezi. Încă nu ştiu de ce sau de cine dar găsim noi, numa’ hai!
        Dar fără scatoalce după cap, binie? 😀

        Apreciază

        • GEGELUTZ zice:

          Hai, măi, nu fi fricoasă! Nu cred că mori de-atâta lucru. Dacă nu vrei my way, trebuie să mă mai aștepți, să iau mai întâi niște lecții de cum să ai scatoalca catifelată. 😀

          Apreciat de 1 persoană

          • Să fie aşa… cum să mă exprim? Ca-n reclamele alea stupide la creme de corp… atingere ca o ploaie caldă de vară. Să ştii pe ce să te axezi când iei lecţiile alea 😀
            Şi… nu mi-e frică, nu mi-e frică de bau-bau. Am învăţat şi-un cântecel de când mă chinui să găsesc sursa peştelui din visul meu. Să-ţi cânt. Fii atentă, ţine ritmul:

            „Cucu-bau la stânga, cucu-bau la dreapta,
            Cucu-bau pe vârfuri, cucu-bau guguţ,
            Cucu-bau, cucu-bau, vreau să plec, vreau şi să stau
            Împrejur noi ne-nvârtim ş-apoi, vezi, noi ne oprim”.

            Am şi coregrafie, e treabă serioasă. Dacă accept your way, după scatoalcă faci paşii cu mine? 😕

            Apreciat de 1 persoană

            • GEGELUTZ zice:

              Am înțeles, ploaie caldă(exclus ploaie cu gheață? trece reumatismul, maică, treba ta, nu vrei, nu vrei, să nu mă rogi după aia).Fac și pașii numai să-mi faci o schemă pentru cucu-bau guguț ăla că m-ai pierdut acolo.

              Apreciază

            • Aia a fost cu dilemă şi pentru mine până am văzut filmuleţ. Că e cu filmuleţ, nu te joci. La guguţ, tătă lumea se pune cicii-micii. Nu se scrie cu doi i în mod normal dar am scris aşa ca să nu zici mici, un mic, doi mici. Adică pe vine. Îi clar? Repetăm?
              Şi trece reumatismul de parcă nici nu s-a inventat.

              Apreciat de 1 persoană

  7. opantazi zice:

    Offff, Potecut, nici nu stii cat as vrea sa te ajut. Din pacate, nu stiu cat de credibila e o persoana care s-a visat caine. Si nu orice fel de caine… Cei care au o varsta isi amintesc cu siguranta de desenele animate cu Mihaela si Azorel. Zece minute durau, dar faceau deliciul pustimii pe vremea aia. Ei bine, eu m-am visat desen animat, si nu, nu eram Mihaela, ci Azorel.
    P.S. Psihologia nu mi-a folosit la nimic ulterior, inca mai latru pe la usi cand suna cineva. 😀

    Apreciat de 1 persoană

  8. Cristian Stefan zice:

    Visele pot să aibă o mulțime de interpretări, dacă citești pe internet, într-un loc ți se va spune ceva, în alt loc altceva. Eu cred că doar tu poți să îți interpretezi visul și nimeni altcineva. 😀

    Apreciază

  9. Cineva a stat prea mult în soare :)) Și nu, nu cred că peștele. Totuși … în La minor, da? :))

    Apreciat de 1 persoană

  10. Ana zice:

    Ai visat-o pe Mitzi ! :))))))))
    Nu i-am dat peste si nici de pasari nu-i interesata, dar …poti sa sti unde bate visul? 😕
    Nu recunosc melodia…iar Luana nu e interesata sa ma lamureasca…😎

    Apreciază

  11. papagigli zice:

    Nu stiu cum o fi la femei, dar la mine, nu zic la barbati ca nu-mi place sa generalizez, visul cu pesti e un vis erotic din care ma trezesc leoarca, poate si pentru ca in general ma visez balacindu-ma cu ei. De ce erotic? Pentru ca in general dau la sucker si citeodata la rapitori, care sunt de-a dreptul rapitoare. 😆 😆 😆

    Apreciază

  12. Să zici merci că ţi-a apărut în vis un pisoi, nu Victor Ponta, ca la mine. Atunci să fi văzut palpitaţii şi frică de întuneric! :))

    Apreciază

  13. Eu cred că practică checi end fri ăla, vorba lu’ Ainştain, altfel nu se explică insistența. Totuşi, ce vis! ☺ Uite-aşa iese de-o păstrăvărie, deşi „peşte” poate însemna orice.

    Apreciază

  14. mopana zice:

    Cred ca nea ala de-o prins atata peste e acum miliardar. Mare noroc o avut. Sa prinzi peste in toate anotimpurili :))

    Apreciază

  15. Drugwash zice:

    O saramură nu m-ar deranja (ba chiar m-ar aranja!), numa’ să nu fie de… pisică (fie ea cu fes de Moş ori ba)! XD

    Nu te mai văita de vise de-astea „curate”, eu acu’ căteva nopţi am visat că venise Copilu’ acasă plin de sînge şi cu ochii scoşi – m-am trezit cu inima-n gît, uitîndu-mă în jur să nu cumva să fie real. Ptiu, ducă-se pe pustii visele-astea! 🙂

    Apreciază

  16. Încă râd. Aș da orice să te văd cântând melodia cu pricina. 😀
    (am dat follow-up din nou blogului tău, că nu-ș de ce nu mi-a apărut postarea asta. Așa ceva!!!)

    Apreciază

    • Cu prima ocazie mă voi da-n spectacol 😀
      Şi eu am mai păţit-o cu câteva bloguri. Nu ştiu de ce…

      Apreciat de 1 persoană

      • Abia aștept spectacolul. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        De ceva vreme, notificările de articole noi îmi vin în mail la ore sau zile după ce primesc notificări de… comentarii la respectivele articole. Nu de la toate blogurile (că n-am multe, oricum, pe care le urmăresc) ci doar de la unele pe care, probabil, „cineva” le consideră mai demne de „analizat” decît celelalte.
        La fel ca şi cu mail-urile, care ajung după cîteva ore sau nu mai ajung deloc – că oi fi eu tîmpit, nebun ş.a.m.d. dar nu-mi ştergeam degeaba contul de gmail doar ca să enervez cîţiva comentatori care acum mă înjură de nu mă mai opresc din sughiţ.
        Dacă adăugăm „upgrade-ul” protocolului Y!M, campania agresivă, ilegală şi imorală a Microsoft pentru „upgrade” la Win10 şi multe alte modificări mai mici sau mai mari în diverse alte zone software/hardware/virtual/real (inclusiv Britain Exit şi ce va urma) o punem de-o teoria conspiraţiei demnă de un scenariu hollywoodian. Şi cine ştie, poate că cei dintre noi care vor rămîne în viaţă vor afla, peste ani, că pe generic scria undeva cu litere mici „acţiunea este bazată pe fapte reale”. Dar cui îi va mai păsa atunci…

        Apreciază

  17. Eu ii cant lui Luca o gramada de cantecele, dar pe asta clar nu il stiu 😀 deci e capodopera noctura… sa ne anunti totusi cine prinde pestele 😉

    Apreciat de 1 persoană

  18. Adriana zice:

    Mai ții minte cum cantai tu acum ceva vreme „Ileană, Ileană”? Si mă socasem ca si eu faceam asta? Clar ne cantase cineva amândurora; dar asta cu pestele e de necrezut. Iar vis cu pisicuti cu sapcalie de Mos Craciun și randunici atacate? Cred ca ti se traduce ca esti bine cu starea ta copilaroasa. Cat despre capodopere in vis, am scris o suta, niciuna verificata, a doua zi. Te pup, am ras cat pentru o saptamana..

    Apreciază

  19. Citisem ”Saramură DE pisici” 😀 și mă speriasem maxim, dar acum m-am liniștitt ❤ !!!

    Apreciază

Lasă un comentariu