Când postezi pe Facebook şi-n loc de like ai…
Acest articol a fost publicat în Miercurea fără cuvinte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.
-
Cele mai bune articole și pagini
Blogs I Follow (o parte din ele)
Aici e prietenul vostru, Ștef, de la Verde cu Ștef.
Just a girl and their thoughts. Enjoy.
blog de tavernă
-un blog pentru toți iubitorii de cărți, cafea și filozofie
Frânturi de fraze, cioburi de cuvinte / În mintea mea se-nvălmăşesc, / Încerc să le înşir pe foaie, / Dar nu ştiu de-o să reuşesc...
împărăția
Dragostea pentru un barbat este asemena unei opera de arta netermintata, doar muza poate termina piesa.
blog cultural: diacritic & creativ
Cea mai teribilă sărăcie e singurătatea și sentimentul că nu ești iubit ...
Pas cu pas prin viață
talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”
"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde
De ce sa, NU, cind as putea sa, DA?
"Adevărul, pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde
Carpe diem
Idei, opinii, versuri, trăiri scrise
Copilă, tu crede poeții ce scriu, Căci lor li s-a dat o putere Întreagă a lumii durere. S-audă mai bine, să simtă mai viu *George Coşbuc
Verzi și uscate
-the funny side of stories-
cuvinte, poeme, poezii, scrieri
Lifestyle & blogging
Poteci de dor 
Nu chemaţi Protecţia Copilului, nimeni nu a fost rănit, chinuit sau mâncat în acest proces. Şi nu am pus pozele ca să râd de biata copilă, mai ales că ştiu prin ce-a trecut. Avea bunică-mea un monstru de cocoş, întruchiparea tuturor forţelor răului era cocoşul ăla. Ăla nu era cocoş, era o clonă făcută-n laborator, era ghiavol. Ciugulea liniştit, te lăsa să treci pe lângă el în drum spre… baia de lux pe care o are tot omul gospodar de la ţară. Ei, da’ ia să fi îndrăznit să te şi întorci. Se transforma ca-n filmele cu vârcolaci. Şi cam aşa mă întorceam eu de fiecare dată din grădină, de bietul bunicul, mă şi mir că n-a luat-o razna la câte sperieturi a tras că ţâpam de parcă atunci mă înghiţea. Aşa că nu râd de copchil.
Cred că părinţilor li s-a părut amuzantă feţişoara timorată şi au postat fotografia. Prima. Care a ajuns pe mâna internauţilor cu imaginaţie multă. Ce-a ieşit… aţi văzut.
ApreciazăApreciat de 8 persoane
Eu am pățit-o cu un gâscan. La mine s-a lăsat și cu vânătăi, nu doar cu urlături. 🙂 Uite-așa-ți căleai pe vremuri copilul, îl trimiteai în vacanțe la bunici, la țară. Am avut aventuri și cu un cal nărăvaș, atunci am aflat că pot să escaladez un gard în câteva fracțiuni de secunde. Să fi văzut adunătură de verișori urlând mai de frică, mai de mândrie de pe gardurile bunicilor…
ApreciazăApreciază
De cal am scăpat, Slavă Domnului! Dar aş fi vrut să te văd 😀 😀
ApreciazăApreciază
😀 Și eu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pare-se că n-ai citit la mine „Legenda marelui dragon alb zburător”. 😀
De joacă nu e, cocoşii au pinteni lungi şi ascuţiţi, pot provoca daune mari unei persoane neatente, mai ales unui copil. Joaca unora de după, cu pozele, e cu totul altceva. 🙂
ApreciazăApreciază
Da, măi. Ştiu ce spui. De aia am şi pus comentariu, să nu aruncaţi cu ouă-n mine că nu râd de sperietura copilului. Deşi, stau ca prostu’ şi mă întreb: ăla de-a pozat, n-avea altă treabă? Cum ar fi să ajute copila? Mă rog.
Cocoşul meu fioros sărea, dădea cu ciocul şi gata, se potolea. Şi dădea mai mult la picioare, ceea ce mă face să cred că în tinereţe a fost fotbalist.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Păi păunii sînt cuminţi, nu dau nici cu pintenii nici cu ciocul, aşa că pozarul n-avea de ce să se impacienteze şi să purceadă la operaţiunea de salvare. Pe de altă parte, asemenea instantanee sînt priceless şi acum şi peste ceva vreme cînd copchilu’ va creşte – n-ar fi fost păcat să le rateze? 😉
ApreciazăApreciază
Ai dreptate. Că bine zici. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
No, vezi ce bine e să ai sînge de şopîrlă? 😛 XD
ApreciazăApreciază
Ce ciudat sa-ti folosesti imaginatia in felul acesta!
Dar gusturile evident nu se discuta!
Happy WW!
ApreciazăApreciază
Evident!
Seară frumoasă, Suzana!
ApreciazăApreciază
Nimic nu propulsează mai bine decât frica. Te obligă la curaj şi determinare.
ApreciazăApreciază
Da, se pot găsi resurse nebănuite. Suntem capabili de multe când instinctul primar iese la suprafaţă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar aşa.
ApreciazăApreciază
Privind aceste poze trucate ,m-am gândit câta eroare,falsitate,minciuni si distorsionare a adevarului,poate fi lansata prin mijloacele mass media,pentru a induce în eroare o lume din ce în ce mai grabita spre niciunde,dependenta în totalitate de aceasta tehnologie a (dez)informaticii mondiale…
Aceasta (aparent) binefacatoare tehnologie,a distrus aproape în totalitate valorile autentice ,naturale ale existentei originare,edenice,alimentându-ne perceptiile cu surogate ale autenticitatii,transformându-ne într-o noua specie,careia eu i-as spune ‘ciber-om,mutant genetic info-teleghidat de catre o mâna de oameni „intelepti ca serpii si tot atât de …blânzi”…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta era doar o joacă. Oricine le vede, se prinde că-s trucate, asta e şi ideea.
Pericolul real e altul şi e în altă parte.
ApreciazăApreciază
Si de ce ne e frica sa-l demascam (pericolul) ? De ce ne e frica de moarte,când moartea nu exista,ci doar ‘trecerea” la un nivel Superior al perceptiei existentei eterne ? Daca suntem cu adevarat credinciosi,de ce ne tinem cu dintii de aceasta viatza efemera,relativa si imprevizibila ?Daca-L cunoastem pe Dumnezeu,si credem în jertfa Fiului Sau,de ce nu ne ‘desprindem’ cu placere de pamânt,aceasta materie greoaie si pretentioasa ? De ce nu dorim sa zburam,abandonând pamântul,rupând radacinile si lanturile puternice ale materialismului mort,luptând din rasputeri sa iesim din starea de ‘larva”,metamorfozati asemeni fluturelui,zburând prin credinta spre Cel Ce Este Viu si Etern,nascuti din „apa si Duh” (abandonând pamântul) aceste doua elemente care vor alcatui noul OM…EVOLUAT…?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ne e frică pentru că, oricât am fi de credincioși (și încrezători) – deși asta e ceva tot mai greu de simțit de tot mai mulți – nu suntem siguri că mai e ceva după. Și atunci, cu gândul la beznă și nimic, ne ținem cu dinții de ce avem. Nu suntem sfinți, credința, dacă o avem cât de cât, ne e tot timpul pusă la încercare și astfel frica e și ea parte din toate.
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Frumos răspunsul tău, Mirela!
ApreciazăApreciază
„Voi sa va sfintiti si sa fiti sfinti,caci Eu sunt Domnul,Dumnezeul vostru.”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iosif,
1. Nu înţeleg legătura dintre ce spui tu şi ce am postat eu dar nu-i asta problema. În primul rând, pentru că… a fost o vreme când trollam de zor pe un blog şi a fost atât de frumos încât mi-e drag trollatul şi acum. Şi pentru că nu există reguli aici, nu-s dintre cei care interzic alte discuţii în afara subiectului.
2. Nu înţeleg ce spui. Nu ştiu dacă peste tot e aşa, dar sigur în religia mea sinuciderea e un păcat mare. Aşa că renunţarea de bună voie la viaţa asta „de larve”, cade pentru că e în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu e sinucidere dar e accident, vreau să-l văd pe omul obişnuit, creştinul ăla care merge şi la biserică dar mai intră şi-n crâşmă la o bere, că e nerăbdător să intre în stop cardiac şi să meargă să cunoască Viaţa adevărată. Nu! Se luptă să trăiască şi ar da orice să fie salvat. Despre Sfinţii Părinţi, nu e cazul să vorbim că eu nu-s şi asta e clar, şi ceva îmi spune că nici tu nu te încadrezi. Şi nu o spun cu răutate, nu o lua ca pe o jignire. Faptul că la ora asta foloseşti internetul mă face să cred că nu eşti în peşteră în post şi rugăciune.
3. Când pierzi pe cineva drag, numai la faptul că el e fericit lângă Tatăl nu te poţi gândi. Deşi asta consolează. Dar doare. Şi doare tare. Şi mie mi-e frică de moartea celor dragi de fac pe mine de frică, mă înţelegi? De a mea, mai puţin dar asta nu înseamnă că-s gata să plec din lumea asta.
4. Nu pretind că-L cunosc pe Dumnezeu. Nu ştiu ce înseamnă asta. Cred? Da! Mă rog? Da. Dar nu pretind că-L cunosc. Şi nu-s habotnică. Nu cred că ăia de pupă toate icoanele din cale sunt cu ceva mai buni sau sunt „mai” creştini decât unul care se roagă în linişte, fără mers pe coate şi făcut mătănii cu gândul la fasolea care se dă moca după slujbă.
Şi ţi-am mai spus o dată şi de data te rog mult să-mi respecţi rugămintea: relaţia individului cu Dumnezeu ar trebui să fie una intimă, adică ţinută-n suflet. Nu afişată ostentaiv. Nu tratată la o ţigară şi-o cafea şi după aia vorbim cu cine a fost Maricica de la 3, noaptea trecută. Dacă nu vreau să vorbesc pe acest blog şi nici pe altele despre Dumnezeu, nu înseamnă că nu cred. Sau înseamnă. Dar asta e treaba mea. Când vreau să vorbesc despre asta, am unde să o fac.
Aşa că te rog respectuos să înţelegi că ăsta e ultimul comentariu în genul ăsta. Tu poţi, oricând, să vii aici, să scrii ce vrei tu. Mi-ar face plăcere să discutăm ca de la om la om, aşa cum fac toţi cei care vin şi aşa cum fac eu pe alte bloguri. Nu e musai la subiectul postării. Dar cred că eşti om, nu cred că deja au pus mai marii lumii roboţii în funcţiune să răspândească adevăruri pe bloguri. Ai şi tu o zi în care te doare capul, ai şi tu amintiri, ai fost şi tu copil.
Nu voi şterge comentariile tale dar la alte comentarii legate de asta, cu tot respectul spun că nu voi mai răspunde. La celelalte, cu drag.
Mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Potecuț, cred că domnul Iosif a vrut doar să spună să nu ne mai cramponăm atâta de viața atunci când sunt semne că ea e pe ducă. Nu e rău ce spune, teoretic, dar practic, nimeni nu se dă… dus până nu încearcă tot ce poate ca să amâne clipa…. ca să nu mai spun de ce din jur, care se panichează maxim și se reped să îl țină pe cel ”vizat” cât mai mult pe lume, făcând tot ce se poate face. E multă filozofie aici, dar poate se mai ivește altă dată ocazia să o dezbatem, dacă ajută. Că tot legați de lume rămânem, oricât ar fi ea de rea și ciudată (și chiar e, din ce în ce). Apoi, cândva oricum o să aflăm cu toții ce și cum, fie că vrem, fie că nu 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bunicul meu avea o vorbă: „bă, trăbă că-i tare bine pe lumea ailaltă dacă până acum nu s-o-ntors nime de acolo ca să să plângă”. 😉
Nu ştim ce e. Nu ştie nimeni ce e dincolo. Ne spune teoria dar şi pe aia, dacă nu eşti avizat, o poţi interpreta în funcţie de mulţi factori: educaţie, experienţă, credinţă.
Teoria ne spune şi că viaţa asta pe care o primim în dar este de fapt o pregătire pentru Viaţa Veşnică. Şi că aşa cum o trăim pe asta, o vom simţi pe cealaltă. Şi că trebuie să conştientizăm că un păcat de acum poate fi o durere veşnică acolo.
Ne putem duce zilele numai în funcţie de asta? Ca animale sociale… nu prea. Că puţini sunt cei care se nasc cu Har iar oamenilor obişnuiţi le e uneori inaccesibilă şi teoria, de practică nu mai vorbim.
Unii cred în reîncarnare, alţii în teoria vieţii de după viaţă, adică tot o viaţă pe pământ, tot ca om, până îndeplineşti o misiune despre care nimeni nu ştie de unde vine şi care e aia.
Este un subiect interesant, este mult şi complex şi da, poate fi dezbătută mult şi cu folos.
Eu cu domnul Iosif nu am absolut nimic. Doar că aş fi apreciat dacă mi-ar fi respectat o rugăminte mai veche, anume aceea de a nu-L aduce în discuţie pe Dumnezeu indiferent de subiect. Sau, dacă Îl aduce, să o facă prin cuvintele lui, să putem avea o discuţie normală. Ori dacă eu postez despre cum am tremurat într-un microbuz din cauza unui şofer inconştient şi el îmi lasă un verset din Biblie, m-a închis. Că n-am ce să răspund. Şi mie îmi place să vorbesc cu fiecare în parte, să dialogăm, să râdem, să ne simţim bine. Nu-mi place să las oamenii la uşă şi să nu îi bag în seamă. Şi l-am rugat să înţeleagă că eu consider că despre Dumnezeu, deşi El e în tot şi toate, chiar nu poţi vorbi aşa… oriunde, oricum. Că mă simt aiurea să mă „hăhăiesc” în 20 de comentarii şi între hăhăieli şi glume sau replici colorate, să devin brusc serioasă că Iosif îmi spune despre Viaţa Veşnică. Nu sunt prima şi nici singura care l-a rugat asta.
Recent, am fost la un eveniment. Nu dintre cele mai plăcute dar nici dintre cele mai triste dacă e să ţin cont de ce a spus Iosif. Deşi… na, consolarea a venit şi cu timpul. În Biserică, preotul a fost preot. Desigur că un preot e preot tot timpul. Dar după, când am stat la masă, înainte de toate a fost om. Şi am râs şi am vorbit despre nepoţii lui şi năzbâtiile lor, despre legumele din grădina lui care unele s-au uscat, altora le merge din plin, despre poezii şi cărţi, despre muzică şi vreme. Nici un cuvânt, nicio paralelă cu Cuvântul, niciun apropo. Ar fi putut să ne dea un verset din Biblie când a vorbit despre ploile care-au stricat nu ştiu ce la el în ogradă? Da. Dar n-a făcut-o.
Şi uite cum tu m-ai făcut să scriu cât o postare şi te rog să mă ierţi. Cred că mai mult mi-am răspuns mie. Dar vezi, când vii cu o discuţie normală, de la un om normal la un om normal, mă pornesc. Dacă mi-ai fi dat un citat sau un verset, aş fi fost mută pentru că nu ştiu ce poţi răspunde la asta. Contrazici? N-ai cum. Şi nici cunoştinţe multe în domeniu nu am ca să combat.
Mno, mă ierţi c-am scris atât?
Asta ca o pedeapsă că m-ai ispitit aseară cu ciorba aia 😛 😛
Te pup, Mirela!
ApreciazăApreciat de 6 persoane
Scuze ‘Potecuta’ ! Com. meu off topic,se referea la „pericolul real” din raspunsul postat de tine.:)
ApreciazăApreciază
Ok
ApreciazăApreciază
Aveți dreptate, dar din perspectiva religioasă viața ne e dată ca să ne mântuim, de-aia venim aici și ne ducem fiecare crucea, atât cât trăim. Și trebuie să facem asta cu bucurie, e ca o șansă unică, deci în niciun caz nu avem voie să decidem noi când să punem punct. Acuma, faptul că lumea devine un loc tot mai greu de suportat e clar ”meritul” oamenilor. Dăm vina și pe Dumnezeu pentru multe, ne supărăm pe El, dar la final tot la noi ajungem și la slăbiciunile noastre. Așa că ne ducem viețile în condițiile pe care ni le facem singuri, iar la final ne metamorfozăm după cum va fi să fie, dar până atunci ne agățăm de ce e palpabil și știm clar, indiferent că e bun sau rău. Oameni și slabi suntem, dar Dumnezeu știe asta și nu are de la noi pretenția să fim ce nu putem fi , mai rău e însă că mulți nu facem nici efortul de a fi atât de buni pe cât am putea fi – iar asta sigur îl supără, zic eu.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bietul plod 🙂 Oare cand va fi mare ii va arata cineva ce-a urmat dupa fuga lui disperata catre un loc sigur ? 😀 Mi-e greu sa cred ca il vor incanta distractiile altora – in photoshop – pe seama lui 🙂
ApreciazăApreciază
Creşte cu photoshopul în braţe, cred că ştie 😉
ApreciazăApreciază
Foarte tare montajul. Mai ales poza a doua, e într-un mare fel, ca idee. Dar copilei ar trebui să-i spună cineva că, de fapt, când păunul se înfoaie el vrea să te impresioneze și să te cucerească, nu să te atace, la el nu e ca la curcani, gâscani sau, cum ziceai, la cocoși. Păunul, săracu, e mai mult demonstrativ, dar poate fetița era pățită deja de la altă… orătanie :D.
Dar ia spune, măcar din cocoșul acela a ieșit un borș bun, când i-a venit vremea ? 🙄 Cu leuștean și pâine de casă, știi tu le ce mă refer… :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu au dus lipsă de idei, e drept. Şi unele sunt chiar reuşite, mai ales dacă ne putem rupe de context. Şi cred că putem, că nu e în pericol şi nu e o nenorocire de care se face haz.
Săraca, da… dacă ştia, nu avea expresia asta de-adreptul terorizată… 😕
O fi ieşit, a fost demult, Mirela! Sigur l-au tăiat doar că sărea, altfel şi acum ar fi trăit monstru’ din el. Că avea el ani la cât de balaur era 😀
Hai că-mi pouă-n gura cu ciorba ta! De unde fac eu rost acum de-o înaripată? Spune tu! 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)) eram sigură că o să ai imediat imaginea farfuriei aburinde. Ce buuun… 😀
ApreciazăApreciază
Şi-ncă cum… 😀
ApreciazăApreciază
Nu ai cum sa nu râzi.
ApreciazăApreciază
Oameni suntem, ne pufneşte râsu’ ….
Mulţumesc, Călin! Seară frumoasă!
ApreciazăApreciază
Probabil asa as fi reactionat si eu, cand eram mica imi era teama de curcani, nici gansacii nu ma lasau in pace. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi tuuu? Ce copilării palpitante am avut 😀 😀 😀
ApreciazăApreciază
Unde-i Fuga din serai?! :))) Ne ,,copilarim” in poze si ne distram mai bine chiar si decat copiii insisi. :)))
ApreciazăApreciază
Erau unele horror, cu dinozauri în loc de păun. Dar mi-era milă de copilă să le pun. Cred că pe acolo e şi aia cu Seraiul 😀 😀
Ohoo… când se copilăresc adulţii, ce joacă!! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
saracutul de paun… ce jumulit a ajuns el… invatare de minte…
ApreciazăApreciază
Aia era poza revanşă 😀
ApreciazăApreciază
Unele sunt foarte reusite, altele, doar munca-n zadar.
Prima e dulce
A doua e foarte inspirata
A opta e de groaza
Penultima e cea mai neinspirata
Iar restul sunt degeaba 😆
ApreciazăApreciază
Prima e originalul.
Nu ţi se pare că mi-am bătut joc de copil, nu? Doar întreb, n-am zis că-ai fi zis. 😀
ApreciazăApreciază
Nici nu mi-a trecut prin minte asa ceva. Daca insa stau sa ma gindesc, as zice ca nu. Spun asta fiind convins ca daca cineva ar fi facut acelasi lucru cu o poza de-a mea sau de-a lui fi-meu, as fi luat-o in gluma sau ca pe o gluma. Evident ca in photoshop o poti face in asa fel incit sa ataci sau sa jignesti persoana respectiva, dar nu consider ca e cazul de fata. Evident, altii pot avea alte pareri si nu m-ar mira. 😉
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult!
Respect orice punct de vedere, orice părere. De cele mai multe ori, ţin la a mea şi o păstrez.
Însă la copii şi la bătrâni sunt mai sensibilă şi când nu-s sigură dacă-am sărit calul sau nu, mai bine întreb, cer şi alte păreri. Că-s om şi io şi mai greşesc.
ApreciazăApreciază
Nu îmi plac. Nu m-am putut concentra la poze. Mi-a fost milă de copil. 😦
Mi s-au lipit ochii de groaza întipărită pe față și mă întrebam ce a pățit.
ApreciazăApreciază
N-a păţt nimic, sweety. Îi era frică de păun, atât.
ApreciazăApreciază
Deci aia era reală… 😀
ApreciazăApreciază
Daa 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ai amintit de băiețelul meu. Pe la vreo trei ani a fost și el prima oară la țară. L-a urmărit un gânsac și l-a ciupit de fund. A venit revoltat și mi-a zis: ”Mama, ăla m-a mușcat!” Cu toată mutrița lui supărată și îndurerată, n-am putut să nu ne stricăm de râs. Acum râde și el când îi reamintesc.
ApreciazăApreciază
Dragul de el… 🙂 Cred că a fost delicios!
Vă mulţumesc mult! Şi pentru vizită şi pentru că, cumva, m-aţi întors din drum, ca să spun aşa. Mă gândeam că poate într-un moment de proastă inspiraţie când am găsit pozele, am făcut o prostie şi nu se cade să ne amuzăm pe seama unui copil speriat.
Dar povestea dumneavoastră mi-a reamintit ce-am simţit aseară când le-am pus. Nicidecum răutate gratuită faţă de situaţie, cât comicul situaţiei în sine. Contextul arată clar că fetiţa aia nu-i în pericol real.
Mulţumesc încă o dată! O zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici nu cred că s-a gândit cineva la răutate gratuită, este evident că nu e vorba de asta. ☺
Cu simpatie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
‘Te-o Mnezou de tehnica naibii , cum fce ea nefacutele… 😃😃😃😃
ApreciazăApreciază
Cred că era mai bine dacă puneam faţa mea acolo. Cum fac eu când alerg după troleu. Şi atunci puneam şi pozele horror fără pic de reţinere. Şi pe alea cu dinozauri şi pe alea cu zombi.
Serios că era mai bine. 😀 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa sti tu…Las’ ca data viitoare asa faci! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cristiiii! Mă, Cristi, mă! Unde-i Cristi ăla când ai nevoie de el?! 🙂
ApreciazăApreciază
Hahahaaaaa, am şi uitat de asta!! 😀 😀
Vaaii!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tot cam așa m-am speriat eu când un vițel a venit, prin spatele meu, la bucata de pâine ce-o țineam în mână. Nu-ți spun ce urlet am tras. Dar apoi m-am drăgălit cu bietul vițeluș, căci era tare drăgălaș. Cred că aveam vreo zece anișori pe vremea aceea. Nu mă temeam de astfel de „fiare”, căci avusesem și noi în ogradă, însă am fost luat pe nepregătite.
Faine imaginile! 🙂
ApreciazăApreciază
Îmi dai voie să râd imaginându-mi scena? 😕
Ioii, îmi imaginez cum şi viţăluşul s-a speriat de ţipătul tău şi… mă pufneşte râsul.
Uite, de vacă n-am avut parte la bunici. Au avut la un moment dat un cal. Calul prea tânăr, ei deja prea puţin în puteri, calul nărăvaş… of, a fost o perioadă cu mari emoţii. Ei nu voiau să renunţe la el, noi nu stăteam liniştiţi că ştiam că-i chinuie. De cal îmi era tare frică. Îmi plăcea, dar de la distanţă.
Dar un viţeluş tare mi-aş fi dorit, cred că ne-am fi înţeles bine 😀
ApreciazăApreciază
Normal că-ți dau voie să râzi, mai ales că și eu, la vremea aceea m-am amuzat. Și ai dreptate, și vițelușul s-a speriat de strigătul meu, dar i-a trecut repede sperietura.
Cu caii trebuie să fii mai atent și… să nu te duci la el niciodată prin spate. Dar asta am învățat abia în armată, căci am făcut ceea ce se numea „armată cu cai, ciorapi pe dos și basca pe-o parte”, adică la vânători de munte. Alte povești acolo, dar poate le va veni și lor rândul.
ApreciazăApreciază
Sper să le vină rândul, am o presimţire că ar fi păcat să le laşi… nespuse 😉
Zi frumoasă, Mugur!
ApreciazăApreciază
Poate că nu e de râs, dar atunci… de ce râd?! 🙂
Având în vedere că păunul nu-i periculos, ca alte orătănii, cred că internauţii s-au amuzat şi pe tema… ignoranţei. Pe mine mă amuză trucajele – dacă asta mă face „om rău” aşa să fie. 🙂
🙂 🙂 🙂 Ce-ar mai fi ca părinţii copilului să ceară „drepturi de autor” pentru că i-au folosit folosit imaginea!?
ApreciazăApreciază
Şi eu am râs din instinct când le-am văzut şi am crezut ca tine. Că nu e un pericol real, nu e ca şi cum ai râde de un copil aflat într-o situaţie limită. Şi speram că am dreptate. De dimineaţă însă a început să mă roadă conştiinţa. Doamna Zina, aşa cum i-am şi scris, m-a „întors din drum”.
Şi mie mi-au plăcut, mi se par inspirate. Ştii cum sunt şi cele cu oameni care adorm la muncă şi poza lor e pusă în diverse montaje, inclusiv în secvenţa din Frumoasa şi Bestia sau Frumoasa din Pădurea Adormită? Asta s-a întâmplat şi acum.
Da, ai dreptate! Cum ar fi? Mie să nu-mi ceară că n-am drepturi 😀
Mulţumesc, Diana! Zi frumoasă!
ApreciazăApreciază
La-nceput nu știam ce se-ntâmplă. Era așa un…deja- vu 🙂
Nu zic nimic. Nici de copil, nici de trucaje 😀 Că un cocoș m-a ciugulit și pe mine la țară când eram mică-mică 🙂
ApreciazăApreciază
Şi Oana-mică a păţit-o? Uof!
Zic să facem un club în genul „Actual adult, fost copil abuzat de o înaripată declar…” 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți vine să crezi ori nu și-acum am un semn mic-mititel pe picior. De la cucoșu ăla… Cred că îi era tare foame ori doar avea nervi pe mine că prea îl alergam prin curte 😀
ApreciazăApreciază
Auch! Înseamnă că a fost serioasă treaba 😯
Ahaaa, deci avea el oarecare motiv, n-a fost numa aşa de-al naibii cucoş ce era el 😀
Lasă, tot pe el dăm vina că acum nu se mai poate apăra.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Normal, săracu…n-am mai fost prin zona aceea de cca 25 de ani, el cred că nici atât.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Haioase imaginile şi ştiu că le-ai postat pentru distracţia noastră. Eu mă feresc şi acum de câte un curcan înfoiat, gânsac sâsâitor, sau cocoş ciupitor, dar un copil… 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, mă bucur dacă te-ai amuzat!
Suntem mai mulţi, deja plănuim să facem club 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Facem, cum să nu… Știi că nu refuz genul acesta de oferte. 🙂
ApreciazăApreciază
Eşti înscrisă 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sincer, eu m-am amuzat, la unele chiar am ras… Sa vezi insa ce fotoshop se face la reviste (eu am ocazia sa le vad inainte si dupa), nici mamele lor nu le mai recunosc. 😀 Chestia nasoala e ca tie se induce tie, om de rand, ca trebuie sa arati asa… Sa ne mai miram ca au aparut in jurul nostru tot felul de monstruozitati cu buzele cat farfuria? 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur că-mi spui asta, Oana! Mulţumesc!
E îngrijorător ce se întâmplă din punctul ăsta de vedere…. tare trist.
Am avut ocazia, printre altele, să văd şi eu nişte fotografii din astea, before and after, cu „vedete” de pe la noi. Contextul era altul, se vorbea despre altceva. Dar un domn care ne vorbea ne-a arătat „pe şustache” o parte din albumul pe care-l avea şi care, în mare parte, îi aparţinea. Şi da… photoshopul transformă un om în ceva „glitter” şi atât.
Nu ştiu unde se va ajunge. Dar mă îngrozesc când aud fetiţe că vor să fie ca x sau y, cum spuneai şi tu…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De ce ii e groaza cand il are pe Leonardo langa ea?
Nu ma pot inscrie in clubul ciupitilor, pentru ca niciodata n-am patit-o. Nu pentru ca nu as fi fost la tara (toata vacanta de vara, in fiecare an), ci mai degraba pentru ca nu mi-a fost frica, cred.
ApreciazăApreciază
De faptul că va rata încă un Oscar, cred 😀 😀
Nuuu se egzistă, cum să ratezi experienţa asta-n viaţă? N-ai fost ciupită de cocoş, n-ai simţit adrenalină… 😀
Vrei să vezi cum e? Haai, spune da! Te vrem în club!
ApreciazăApreciază
E criminal copchilu’ asta! 😀 😀
ApreciazăApreciază
A fost o muză răbdătoare
😀 😀
Zi frumoasă, Alina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
N-am știut cum să răspund mai sus, că e invizibil butonul de reply, dar cum să mă fi supărat când ai povestit așa frumos ? Plus că eu sunt în vizită la tine acasă aici, are fi culmea să reproșez ceva, dacă ar fi ce. Am înțeles, cred că și Iosif la fel. Ce vroiam să mai spun e că preoții, dacă ai răbdare și dorință să îi asculți în afara ”jobului” lor, povestesc tot felul de lucruri interesante, sunt oameni citiți și au acces la documente la care alții nu ajung. Mie îmi place și, cum spuneai și tu, niciodată niciunul nu încercă să te ”educe” sau să facă prozeliți în afara cerinței celui care ar dori și ar cere așa ceva. Păcat că cei care nu știu nu ezită totuși să răspândească idei neadevărate și mai ales într-un fel cam… agitat. De fapt cu cât știu mai puțin despre biserică, cu atât mai vehemenți sunt (în special online, desigur 🙂 ) cu tendința de a pune ștampile urâte pe tot și toate, fără alegere. Și poate de aceea Iosif sau alții încearcă să echilibreze balanța, cumva, numai că într-adevăr asta e o chestiune personală a fiecăruia și prea puțin contează ce cred sau ce fac alții, dacă tu ai pacea ta interioară. Fiecare se salvează pe el, prin el, până la urmă.
Și gata cu asta, ne ”simtem” bine că vine week-endul și vedem ce o mai fi 🙂
ApreciazăApreciază
Asta cu reply-ul trebuie să o „reviziuiesc”. Nu ştiu câte cifre să bifez acolo la setări ca să fie bine. Că mi-e teamă că dacă pun mai multe, la un moment dat va apărea un comentariu forte „subţiat”, nu ştiu dacă mă înţelegi. Am văzut la un moment pe un blog, la o discuţie cu mai multe replici la acelaşi comentariu că unul apărea sub forma:
„a fost odată
ca nicio-
dată
că
de
n-ar
fi
nu
s-
a
r
p
o
..”
Înţelegi? Şi parcă n-aş vrea asta. Cred ce depinde de setări. Dar aş vrea şi eu să găsesc forma optimă că şi pe mine mă încurcă. Că de multe ori şi eu, ca să fiu sigură că răspund unde trebuie, dau reply din notificări. Că direct de pe blog nu găsesc unde trebuie. Mno, dacă vede cineva comentariul şi ştie, îl rog să mă lămurească.
În rest… total de acord. Prea frumos şi clar ai spus ca să mai adaug eu ceva 😉 Dar să ştii că accept şi reproşuri. Desigur, atât timp cât sunt făcute cu o limită. Iar de voi nu mă îndoiesc, nu e cazul să vorbim de asta, voi ştiţi să o faceţi fără jigniri sau injurii.
Să ai un weekend aşa cum îţi doreşti, Mirela! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ştiu eu cîte ceva dar e vorba de cîteva teste pe care trebuie să le efectuezi singură, iar dacă ştii deja unde trebuie să modifici „cifra” atunci nu ai de făcut decît să creşti cu unu, salvezi setările, dai refresh la o pagină cu multe comentarii cascadate şi vezi cum apare. Depinde de fiecare temă în parte; unele permit o cascadare pe mai multe niveluri, altele doar pe două-trei-patru, iar temele „fluide” sau flexibile îşi modifică aspectul în funcţie de rezoluţia monitorului fiecărui utilizator aşa că acolo e mai greu să ştii dacă ce vezi tu văd şi ceilalţi. 🙂
Alternativ sau în completare, pentru comentatorii care merg şi pe alte bloguri unde proprietarii nu ştiu, nu pot sau din varii motive nu vor să modifice setările de cascadare am un progrămel creat special pentru asta. Însă nu funcţionează decît sub Windows (de la 98 pînă la 7, poate şi pe 8/8.1 sau 10 dar n-am confirmări), numai pentru blogurile bazate pe softul WordPress şi se bazează pe o anume funcţionalitate a temei de blog care la unele teme lipseşte.
Programul se numeşte ReplyEx şi se află în depozitul meu online aici. Detalii la mine pe blog aici.
Sper ca informaţiile de mai sus să vă fie de folos şi scuze pentru off-topic. Baftă! 🙂
ApreciazăApreciază
Pfuu! Mulţumesc mult! Voi încerca. Dar dacă spui că depinde de rezoluţia monitorului… n-am prea făcut mare lucru. Oricum, nu chiar arde că nu e ca şi cum nu se poate comenta. Dar am mai vrut o dată să fac asta când am văzut că la un moment dat dispare reply-ul şi nu mai ştie omu’ ce şi cum.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doar la unele teme contează rezoluţia, iar acelea cred că se găsesc mai mult pe sistemul privat, că de obicei sînt pe bani. Aşa că nu-ţi face probleme, totul ar trebui să fie relativ OK, iar cu ajutorul ReplyEx nici nu mai contează setările din panoul de control. 😉 Dar cîţi vor şti de el şi cîţi îl vor folosi? Mnoh, eu l-am făcut – restul depinde de fiecare. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulţam fain! Deocamdată am pus 6 în loc de 5. Vedem dacă va fi nevoie de mai mult deşi nu cred. Rar ne întindem chiar aşa mult la poveşti la un singur comentariu 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu se ştie niciodată. 😉
Eu – ca şi tine – răspund de multe ori din notificări, fie ele din toolbar-ul WP sau din mail (de obicei mă abonez atît la articole cît şi la comentarii, astfel încît din mail pot citi întreaga conversaţie de pe un blog fără să intru acolo, ceea ce mi-e de foarte mare ajutor atunci cînd articolul sau blogul – în widget-uri – conţine foarte multe elemente foto/video care mi-ar încetini computerul şi mi-ar consuma cota lunară de Internet). Pentru cei care nu fac asta însă, un nivel de cascadare cît mai mare ar fi util. Eu nu mai ştiu cît am la mine, parcă şapte sau nouă – am uitat. Dar eu am altă temă (Comet).
Cel mai important e să avem la dispoziţie opţiuni diverse pentru a executa un acelaşi lucru. 😉
P.S. You’re welcome! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știu ce spui, așa este. Dar găsim noi o cale, de fapt deja văd că ai primit ajutor prețios.
Week-end plăcut și la tine să fie, asta însemnând și un strop de ploaie (eu tare simt nevoia, ne-am prelins pe aici, în baia de aburi care ține de ceva timp :(( )
ApreciazăApreciază
Da, aşa e. 😉
Am modificat deja cu unu deocamdată. Mai văd dacă va fi nevoie.
Să ai parte de ploaie dacă îţi doreşti, ştiu că e nevoie!
Zi cu răcoare! 😉
ApreciazăApreciază
Ha, ha! Ce idei au unii. Foarte interesante foto-fabricate. Acum m-am prins cum fac și politicienii, mai ales în campania electorală. De zici că sunt super-eroi ai națiunii! 😀
Numai bine, dragă Potecuță!
ApreciazăApreciază
😀 😀 Cred că ei ştiu nişte trucuri mai speciale decât photoshopul, totuşi.
Mă bucur că ţi-au plăcut!
Zi frumoasă, Alex!
ApreciazăApreciat de 1 persoană