O pastilă de frică de mişcare, vă rog!

1M-a apucat şi pe mine dorul de ducă şi… nu-i bine, rectific. Am pus şi eu în practică, după mai mult timp, unul dintre dorurile de ducă. Aşa-i mai bine. Că dor de ducă tot am, nu m-am pricopsit numai acum cu el. De voie, de plăcere, de nevoie, de… de. Nu voi insista pe motiv că nu-i dintre cele mai dorite. Ca de obicei, mă hărnicesc să fac rezervare cu o zi înainte. La sediul firmei care deţine autocarul ce urma să mă transporte, îmi răspunde, după îndelungi insistenţe, o voce de domnişoară enervată. Sau o voce enervată de domnişoară, nu am înţeles exact care cum. Cum primele secunde sunt vitale, adică alea dictează comportamentul meu în ceea ce priveşte persoana din faţa mea sau, după caz, din urechea mea, m-am blocat. Ăăăă, ăăăă, alo? (deşteaptă eşti, potecuţă, asta ai mai spus, dă dovadă că poţi mai mult). Ăăăă, bună ziua. Vocea s-a enervat şi mai mult, de data asta cu motiv, aş spune. Asta mă face să fiu mai înţelegătoare, măcar acum ştiu ce are cu mine.

Bolboresc că „dacă se poate, v-aş ruga să-mi spuneţi ora la care pleacă mâine autocarul. Aş vrea unul mai spre seară, vă rog”(potecuţă, ai mai rugat şi la început, laşate mi calmare şi no te empancientare) şi am primit un răspuns din familia lexicală a lui broghlkdfeuophjn şi mai e unul bgikhzuslgvjth. Am îmbulinat-o, mă gândeam în timp ce simţeam că începe să-mi tremure barba. Vă mai pot ajuta cu ceva?, mă întreabă vocea şi mai stridentă. Da, să-mi transferarţi apelul spre cineva care nu are o urgenţă fiziologică, cum cred că aveţi dvs, am vrut să zic da’-n loc de asta mi-a ieşit numai un… aş vrea să fac şi eu o rezervare, se poate?(potecuţă, ai uitat să o rogi)  La care?, aud deşi n-aş fi vrut să aud asta. Ăăăăă, la ăla de seară, că mi-a fost frică să mai întreb o dată ora. Dacă mai sunt locuri. Şi pauzăDupă vreo 10 secunde: nu mai sunt locuri nici la ăla, nici la celălalt, de fapt nu mai sunt locuri la niciunul mâine. La revedere, mulţumesc, la revedere, o zi frumoasă, mulţumesc, ne pare rău, nu v-aş sfătui să mergeţi fără rezervare să nu cumva să rămâneţi pe dinafară, nu ştiu ce să vă spun, puteţi încerca dar e risc… mai aveam puţin şi stabileam să ne petrecem concediul împreună, aşa tare s-a încălzit atmosfera pe final. Dacă era aşa de la început, cred că găseam şi autocar gol dar asta e, poate data viitoare.

Mă apuc de cercetări, găsesc un microbuz care pleca din acelaşi loc, la o oră convenabilă, totul ok. Sun la numărul de pe site, aflu că musai cu rezervare, altfel nu mă cară pe motiv de gabarit depăşit. Sunt vreo două-trei locuri deci da, pot face rezervare. Mă prezint în autogară, vine microbuzul, urc, cumpăr bilet, mă bucur că locul din spatele şoferului e liber. Pe ăla îl aleg de câte ori pot dintr-un motiv extrem de poetic şi anume mai am un singur dor la marginea şoselei, să mă lăsaţi să cobor că altfel mor… de rău.
Odată aşezată, constat că biletul meu e şifonat de parcă a fost spălat la o maşină cu multe turaţii pe secundă şi data scrisă pe el e una în care eu nici nu mă gândeam că voi fi pe drum la ora aia. Ştiu, nu-s cel mai responsabil cetăţean al ţării aşa că nu mă revolt că şoferul fură firma şi-şi bagă banii-n buzunar, vânzând de mai multe ori acelaşi bilet. Atunci mi-am dat seama de ce, când am întrebat la numărul de pe site cât costă biletul, mi s-a răspuns cu nu ştiu, vorbiţi cu şoferul. Nu mă leg eu de o problemă atât de neimportantă şi aveam să constat că întradevăr, problema care mă privea în mod direct avea să fie alta şi dacă-aş fi avut motive de revoltă, ele nu aveau legătură cu biletul vândut de mai multe ori în câteva zile. Se urcă şi călătorii care erau la ţigară, văd că şi aici se respectă regula nescrisă a şoferilor de microbuze şi anume aia conform căreia studentele neînsoţite stau lângă şofer. Aşa că, după o inspecţie rapidă a călătorilor, le face semn şi fetili, două la număr, se mobilizează repede şi se urcă pe locurile din faţă, chiar lângă el. Foarte bine, de aia-s tinere şi frumoase, să nu stea-n spate, să se chinuie.

Se ocupă toate locurile, mai urcă o doamnă şi apoi un domn. În picioare, sprijiniţi de spătarul celor două scaune cu studente. Muzică, aer condiţionat, e de bine. La radio încep ştirile: „revenim cu informaţii de la locul în care, în urmă cu 5 ore, a avut loc accidentul în care a fost implicat un microbuz plin cu elevi care se îndreptau spre….” şi n-am mai auzit informaţiile că şoferul a izbucnit, ajutat de cei doi oameni din picioare: ce nasol, vă daţi seama ce tragedie pe copiii ăia? Şi părinţii. Da’ câţi au murit, patru? Toţi copii? A, numa’ unul era copil. Ceilalţi doi erau profesorii? Aha, şi şoferul. Aiurea. Da’ până la urmă cum a fost? 24 de locuri şi 30 de copii? Aici s-a întrerupt discuţia că şoferul a oprit să mai urce un domn şi apoi au reluat: da, dar au zis şi că erau 50 de locuri, nu există microbuz cu 50 de locuri, e abureală. Da, erau mulţi înghesuiţi, normal că astea nu-s făcute să fie prea aglomerate că nu se mai pot controla aşa de bine. În momentul ăla am îngheţat. Ce-a zis??? Buuun. Să respirăm.  Doamna din picioare a schimbat vorba cu: numai accidente peste tot, nu ştiu ce se întâmplă, şi ăla de pe calea ferată de acum, aproape în faţa noastră a fost, noroc că aţi accelerat…. da, intervine şoferul, m-am strecurat printre maşini că altfel şi acum eram acolo, aşa că am dat viteză să nu se facă coloană. Apoi a început să dea detalii tehnice despre cum funcţionează microbuzele şi cât de urât fac ele când sunt supraaglomerate.

Îmi venea să intervin, să întreb ce înseamnă asta şi câte persoane ai voie să iei în picioare, peste numărul admis dar am tăcut pentru că, aşa cum spuneam, nu sunt tocmai modelul de cetăţean responsabil. De dat jos, nu-i dădea, oricum. Poate doar pe mine. Că nici măcar bilet nu aveam, nu? Circulam cu un bilet emis în urmă cu câteva zile aşa că eram blatistă. Dovedeşte, potecuţă, că tu nu ai găsit biletul aruncat sub scaun. Mno, mucles! Bine, nici în condiţii normale nu sunt eu cea care se ia la ceartă cu oamenii care nu respectă nişte reguli elementare, fie ele de bun simţ, fie ele de altă natură. Dar atunci, adică vineri, a fost prima dată când m-am temut pentru siguranţa mea, aflată într-un astfel de mijloc de transport.
De obicei, nu ştiu de ce, mă simt mult mai în siguranţă în maşini mari aşa că până acum nu m-am gândit deloc la acest aspect. Recunosc, era şi proaspătă imaginea cu microbuzul de la Perşani şi poate de aia. Când am ajuns, vorba aia, parcă simţeam nevoia să pup pământul. M-am întors cu autocar. Fără oameni în picioare.
Data viitoare când mai plec la drum, pe lângă Emetix şi Emetostop, cer la farmacie şi pastile de frică de mişcare. Pentru orice eventualitate.

Voi aveţi experienţe din astea? Cum procedaţi când vă simţiţi în pericol chiar dacă nu cunoaşteţi şoferul? Îi spuneţi, faceţi gaşcă cu ceilalţi călători, ce faceţi?

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

66 de răspunsuri la O pastilă de frică de mişcare, vă rog!

  1. Eu am dreptul la 4 călătorii gratuite, dar nu am curajul! Recunosc!
    Azi m-am împodobit cu mărgelele de la tine. Ce ciudat, cutiuța aceea păstrează încă mirosul din ziua în care am deschis-o!

    Apreciază

  2. Bine că nu ai pățit nimic, dar măcar ai văzut cum pe la noi îți pui viața în mâinile unor șoferi adesea iresponsabili. Am avut și eu astfel de experiențe, dar au trecu decenii de când nu mai merg cu mijloace de transport în comun. Nici măcar cu trenul, deși mi-e dor.

    Apreciază

  3. Daca te-a răbdat inima si vocea si sufletul sa nu o înjuri pe aia esti o smechera😃 Pot sa o injur eu pentru ca a vb asa si pentru ca nu a avut locuri libere? O fi avut…dar nu a avut chef.
    Despre sofer, eu le-am atrage atentia, oricum atrag mereu atentia soferului meu desi eu nu am permis😃
    Te pup tare

    Apreciază

    • Nu, Raluca, nu pot. De obicei mă pierd când se ridică tonul, mai ales aşa, la telefon, din prima. Mă enervez, da. Dar nu înjur şi nu vorbesc urât. Dacă ar fi avut chef să-mi dea un loc, acum n-aş mai fi scris. Aşa că… a fost bine 😀 😀 😀
      Bravooo! Chiar aş vrea şi eu să pot. Dar nu pot 😦 Fă şi pentru mine asta 😀
      Te pup şi eu!!

      Apreciat de 1 persoană

  4. Merg foarte rar cu microbuzul sau autocarul – atunci când s-a întâmplat a fost ok -, prefer trenul (chiar dacă şinele patriei sunt aşa cum sunt) sau, dacă este cazul, avionul. Pe de altă parte, în destule situaţii am un şofer 🙂 care mă duce acolo unde am nevoie, chiar şi în concediu. 🙂 Peste ceva vreme mi-am propus să mă deplasez cu propriile mijloace, un bob zăbavă. 🙂

    Apreciază

    • Aleg autocarul pe distanţe care nu necesită avion. Că, aşa cum îi spuneam lui Petru, de tren mi-e frică pentru că pe ruta pe care merg eu de obicei, e pustiu. Când e vorba de distanţe mai mari, cu lume multă, da, trenul e de preferat. Mai ales că eu am probleme la drum lung cu maşina.
      Să fie cu baftă! 😉

      Apreciat de 1 persoană

  5. Adriana zice:

    ..greu raspuns. Si totuși, accidentul nu a fost cu microbuz ci cu un autocaras-autobuz, dar discutia la care ai participat imi aduce aminte de un prieten pilot care are mania de a se uita la filme cu catastrofe …aeriene. Doar ca pilotul meu e erou și a scapat oamenii de la dezastru, acum vreo doua luni. Stire pe bune.

    Asa ca nu ma simt in siguranta nicaieri, nici cu sofer personal, nici daca ma apuca pe mine condusul, nici cu autocar, nici cu…nimic. Doar cu trenul, iar in acela am urcat de 2 ori in ultimii 18 ani. Cat despre chineza de la telefon in momentul in care mi se raspunde pentru o informatie, am jurat sa iau lectii. Am uitat de fiecare data. Poate ne inscriem amandoua. Sa-mi dai semn daca gasesti vreunul. Doar asa ne-am putea relaxa.

    Asa ca, grav, eu n-am dor de duca. Doar pe picioare, la plimbare cu cateii. Suficient.

    Apreciat de 1 persoană

    • În momentul ăla, informaţiile erau neclare, la cald şi contradictorii. Era prea puţin important ce era de fapt. Pe mine mă contraria stupoarea şoferului. Vorbea grav despre un accident în condiţiile în care, din primele date, el îndeplinea toate „datele” alea. Brrr.
      Hmm. Şi eu mă uit la documentarelele alea 😳 dar eu nu-s erou (apropo, mă înclin!) şi nici nu merg cu avionul. Aşa că… mă pot tot uita.
      Aşa rămâne, luăm amândouă lecţii intensiv. Cine ştie, poate găsim cheia 😉
      Te îmbrăţişez!

      Apreciază

  6. iosif, zice:

    Indiferent de mijlocul de transport sau de conducatorul acestuia,viata îmi este asigurata de Cel ce a décis existenta mea,iar daca El decide sfârsitul ‘calatoriei’ (misiunii), am certitudinea ca de ce-i asa o stie El. Faca-se voia Sa. Oricum,viata biofizica este atât de efemera si relativa … 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Iosif, cumva îţi dau dreptate. Dar dacă eu acum mă arunc de la etajul 10 al unei clădiri şi mor, nu aş spune că El a decis să se întâmple asta, că aşa a fost să fie. Da, cumva tind să cred că avem cu toţii undeva scris cursul vieţii dar asta nu înseamnă că trebuie să testăm limite. Vieţile celor care urcă în autocare, microbuze, maşini, avioane, stau în mâinile Lui dar stau şi în mâinile şoferilor, respectiv a piloţilor. Şi parcă n-aş urca în maşina unui vitezoman băut că doar… dacă vrea Dumnezeu să mor, mor, dacă nu, nu. Ştii, şoferul ăla era responsabil de călătorii lui. Şi dacă ne răsturnam şi o mierleam, nu cred că ar fi fost „mâna” Lui acolo. Înţelegi ce vreau să spun?

      Apreciază

      • iosif, zice:

        Suntem entitati rational-sentimentale ! Avem capacitatea si liberul arbitru de a alege „Potecuta” vietii .Exista doar doua variante ,iar aceasta alegere nu e complicata . Calea larga si cea îngusta sunt cele doua optiuni dintre care doar cea îngusta duce în „sus” spre dimensiunea transcendentei materiei,,spiritual-sentimentala,a constiintei pure,absolute eterne…

        Apreciază

  7. Ivy zice:

    La fel de curajoasa si responsabila sunt. Tac chitic, ma fac mai mica decat sunt si pana ajung la destinatie mi-a trecut si cheful de duca. :)))

    Apreciază

    • 😀 😀 Curaj din ăsta…. să tot avem. Nu pot, Ivy. Nu pot şi gata. Aş vrea să fiu războinică, să mă ridic în picioare, să-l iau pe şofer de guler şi să-i spun că nu mi-am făcut planuri de împrăştiat pe şosea şi dacă el vrea s-o termine, s-o facă singur, nu să tragă alţi 30-35 după el. Dar nu pot. Şi fac ca tine: mică-mică şi nici musca nu se-aude.

      Apreciat de 1 persoană

  8. Ana zice:

    Potecuta cea curajoasa! 😁👏
    Din legende …asa…stiu ca sa calatoresti cu microbusul ai nevoie de sanje- n instalatie. Astea-s legendele. Acum , ce sazic? Eu am calatorit destul de mult cu microbusul , dat fiind faptul ca din oras si pana acasa aveam autobus din ora in ora si intre ore circulau microbusurile. Se mergea claie peste gramada si nu o data am tinut in brate si doua oersoane care , chipurile , se sprijineau stand in picioare sau ramanea rasturnate pe mine dupa vreo frana brusca. Distanta nu era mare , insa suficienta sa traiesc viata la cote si adrenalina maxima , mai ales in curbe si intersectii. Soferi ” adevarati” pe microbuse , Potecuto! Cu scoala soselelor….mnah! 😁😁😁😁😉😉😉😉
    O singura data am circulat pe distanta mare cu un microbus , de la Bucuresti la Constanta si mi-am vazut viata intreaga de doua ori , prin fara ochilor. Vorba ta : la destinatie imi venea sa pup asfaltul. Ce mai: soferi adevarati! 😅😅😅
    Data urmatoare ia chefereu’ , e olecuta mai sigur…😉

    Apreciază

    • Ana zice:

      Scuze de greseli….sunt la ora aia , cand ma..o lene! 😁

      Apreciază

      • Aşa de bine te-nţeleg…. 😀
        Hai, România!
        Săracii ăştia cu festivalul, pe cuvânt că mi-e milă. Au avut vreme de toată jelania. Şi acum cred că se pregăteşte o vijelie de nu mai e nevoie de artificii că vor fi naturale. Nu ştiu ce-i cu Festivalul ăsta, zău. Ploi în fiecare an…
        Cred că nenea Chiriac a supărat tare pe cineva, altfel nu-mi explic 😀

        Apreciat de 1 persoană

        • Ana zice:

          Si aici ploua inca de aseara , cu artificii naturale , in reprize….e cumplit!
          Si aici a fost un festival , in apropiere de Timisoara…d-ala gen Untold…nu stiu ce au facut aia acolo….ca e si putin izolat…

          Apreciat de 1 persoană

          • Am scăpat aseară. Deşi părea că vine tornada, s-a luminat şi a fost în regulă. Din păcate, văd că în ţară e prăpăd. Nu vreau să mă gândesc prin ce trec bieţii oameni aşa că eu nu mă voi mai plânge de ploaie. Că mie, în cel mai rău caz, îmi udă hainele. Chiar un bloc nu poate lua aşa că tac.

            Apreciat de 1 persoană

    • Am fost curajoasă că altfel rămâneam pe jos. 😀
      Bine, nu ştiam la urcare că vor fi oameni în picioare şi aş fi urcat oricum. Sunt iresponsabilă, am mai spus. Problema, până la urmă, nici măcar nu a fost asta, că nu eram chiar claie peste grămadă, cum ai descris tu că ai păţit. Dar oamenii ăia erau şocaţi şi cumva aruncau toată vina pe şofer că de ce a luat copii peste numărul de locuri. Şi ei erau în picioare. Ca să nu mai vorbim de lucruri din astea horror, au făcut cam cum fac unii dintre semenii noştri, adică „învaţă să scri proast-o”. Mno, cam aşa. 😉
      Nuuu, data viitoate mă duc cu autocarul pe care-l ştiu şi pe care-l iau de câte ori am nevoie. Deşi mi-e dor de tren dar….

      Apreciat de 2 persoane

      • Ana zice:

        Nu i-as zice iresponsabilitate , ce necesitate! Daca trebuie sa faci ceva , pai faci…e clar , asa fac si eu.
        Chestia asta cu sa nu vezi barna din ochii tai, dar sa vezi paiul din ochiul celuilalt ,cred ca exista in genetica umana….deci aici e poveste fara de sfarsit si sa ma revolt , desi o fac si eu , e ca si cand as cere unuei persoane de culoare sa nu mai fie de culoare…cam asa.
        Apropos de ce ai scris , ca data urmatoare mergi numai cu autocarul cunoscut : Marius are viziuni de astea , de ce nu o iau pe aici sau pe acolo , ca asa e mai bine sau mai scurt. Ii raspund intotdeauna : drumul cel mai scurt este drumul pe care il cunosti cel mai bine! 😀

        Apreciază

  9. Drugwash zice:

    La cît de mult valorează viaţa mea mi se rupe royal de ce s-ar putea (sau nu) întîmpla. Sau cu alte cuvinte: ce-am avut şi ce-am pierdut. 🙂
    Da’ numa’ să nu mi se pună pata, că-i de rău!

    Apreciază

  10. Dulce ești! M-am distrat de povestea ta, trecând peste seriozitatea aspectului. Îmi pare rău că ai avut emoții, dar ești delicioasă cum povestești.

    Apreciază

  11. 9 zice:

    Nimic nu mai e sigur in ziua de azi, aşa ca ma las in voia….Providenţei.

    Apreciază

  12. lucillette zice:

    De-am putea merge peste tot cu pasul eu aş fi tare încântată. Merg cu microbuzul. Nu sunt foarte înspăimântată, dar situaţii ca cea descrisă sunt frecvente. Şi dorinţa de a reacţiona similar există. Şi piedica de a o face…Adică te gândeşti…dar ce, sunt eu mai cu moţ decât restul?! Şi realizezi cumva că s-ar putea să-ţi iei ceva dojană şi de la şofer, şi, bizar, mai ales de pe la călători… Aşa că…taci. Deşi vedem clar că lipsa atitudinii este păguboasă rău. Uneori, din păcate, mortală.

    Apreciază

    • Daaa, bate palma! Şi eu sunt adepta mersului pe jos şi merg oricât, fără să mă plâng. Mă apucă destul de des să spun că merg numai până la piaţă şi să ajung în altă parte a oraşului. Chiar îmi place să mă plimb deşi am obiceiul prost de a merge cam repede. Fără să vreau, respect sfatul medicului care spune că trebuie să mergi la pas mai alert ca să fie bine 😀
      De obicei, singurul meu gând, când plec la drum, e ăla să nu-mi fie rău. Dar de data asta, ţinând cont de impactul pe care l-au avut imaginile de la Braşov şi condiţiile de la faţa locului, am avut şi alte gânduri.
      E clar, se pare că suntem la fel când vine vorba de a riposta. Mă înţelegi, deci 😉
      Mulţumesc, lucillette!

      Apreciat de 1 persoană

  13. Fata Verde zice:

    Cu microbuzul e loterie curată. Așa merg zilnic la serviciu. Aglomerație, aer irespirabil, întrecere între mașini, înjurături. Din fericire, mai am doar câteva zile, din toamnă am scăpat de chin, voi merge la pas, să respir aer curat 🙂 . Singurul mijloc de transpor acceptabil acum, pe timp de vară, îmi pare trenul, cu tot mersul lui de melc, în condițiile în care eu nu am mașină, mi-e frică de nu pot descrie să conduc și nici de șofer nu m-am dovedit demnă să fac rost până acum.
    Și nu, deși mi-e teamă sau nu sunt mulțumită de cele mai multe ori de prestația șoferului, nu spun nimic (nu vorbesc numai de șoferii mijloacelor de transport în comun, majoritatea conduc într-un așa fel automobilul, în ultima vreme, alternează frâna cu accelerația într-un mod atât de elegant, încât după nici cinci minute simți cum conținutul stomacului vrea să ia puțin aer curat, așa că se cere ajutat) . Cred că sunt prea politicoasă (ca să nu spun timidă) până și să-mi apăr interesele 😦 . Prefer să mă țin bine de scaun și să jur în gând că, de voi scăpa teafără, în mașina aceea nu voi mai urca niciodată 😆 .

    Apreciază

    • De aer curat nu mă pot plânge, a fost bine din punctul ăsta de vedere, mergea aerul condiţionat, nu a fost excesiv de cald, a fost în regulă.
      S-a rezolvat cu mutarea??? Mă bucur mult pentru tine, bravo ţie! 😉
      Şi eu tot ca tine. Din n motive, nu spun nimic deşi poate ar trebui. Dar ce să fac dacă aşa-s eu? Şi văd că mai sunt ca mine…
      Eu fără pastile nu urc în maşină la drum lung că mă ştiu cu probleme. Dar da, depinde mult de felul în care se conduce. Că am văzut că se poate şi fără rău. Dar cum experienţa aia faină tare nu cred că se va mai repeta, mai bine previn şi când e musai să plec, mă droghez cu emetix 😀

      Apreciat de 1 persoană

  14. psi zice:

    noi plecăm curând în vacanță. cu mașina personală. ea e ajutorul nostru de nădejde, cu autobuz sau microbuz chiar nu merg… nu am încredere. 😦

    Apreciază

  15. papagigli zice:

    Cu autobuze n-am mai mers din clasa a cincea … de facultate. 😆 Ba nu, mint. Am mai mers pe aici, inainte sa luam prima masina, deci cam de vreo 25 de ani. In general calatoresc fara sofer ca la avioane le spune altfel si p-aia nu prea-i vad. Dar cind nu ma dau cu avionul, soferul sunt eu si nu m-am gindit niciodata sa ma tin de vorba ca sa nu-mi induc impresia ca m-am sandilit 😆

    Apreciază

  16. Fabiola Ion zice:

    DA, greu tare cu transportul peste capacitate. De-aia mulțumesc Cerului că am mașină personală și nu trebuie să mă bazez pe experiența altui șofer. M-am amuzat cum ai povestit.

    Apreciază

  17. arakelian zice:

    eu nu am masina, asa ca apelai nu o data la microbuze si autocare. Soferii sunt oameni si oameni: unii varza.
    mai nou merg cu tren sau avion, ca am rau de masina. in curand ma asteapta nordul tarii in masina asa ca …adun vreo 2 pungi 😀

    Apreciază

  18. O fata zice:

    Eu calatoresc cu trenul si doar cu trenul. asa am decis sa ma revolt impotriva microbuzrlor,

    Apreciază

  19. Eu cu trenul nu am mai mers de câââând aveam …. 5 ani? :))) Omg, chiar așa e :)) Mult de atunci. Iar cu microbuze, eu le zic maxi taxi (nu știu dacă e tot aia sau nu, dar așa le zic, – oricum au aceeși întrebuințare) am o experiență mare. În liceu făceam naveta zilnic și aveam norocul că la dus eram prima stație, deci aveam loc. La întors însă imaginează-ți o mașină cu 25 de locuri (sau cam așa ceva) și vreo 50 de pasageri. Ca să coboare unu la prima stație, trebuia să coborâm juma de mașină :)). La facultate însă a fost un maxi mai gol spre ruta mea, dar niciodată – absolut niciodată nu a mers și mașina aia cum trebuie, Ba pană, ba nu i se închidea ușa glisantă și cineva trebuia să țină de ea, ba huruia, ba nu-i mergea frâna. Degeaba am făcut reclamații, că răspunsul era același: nu avem bani pentru mașini noi. Deci … pricepi ce noroc am că sunt în viață? :)) Îmi aduc aminte că în 2010 a luat foc ceva pe la motor (dacă nu chiar el) și noroc că a oprit imediat cum a văzut că iese fum și a aruncat cu zăpadă – că nici stingător nu avea măcar. Dacă nu era zăpadă …

    Apreciază

  20. succesulpe zice:

    Faptele descrise palesc in fata stilului. M-am amuzat copios, te rog iarta-ma 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s