Curăţenia dinaintea furtunii

1Pentru mine, fiecare început de an şcolar însemna o perioadă în care acordam o atenţie deosebită detaliilor, „curăţeniei” didactice şi mai însemna poftă nestăvilită de învăţare. Voi sări peste anii în care primeam ghiozdan, penar şi coperţi noi pentru cărţi şi caiete, adică anii din clasele mici şi vorbesc doar de cei în care eram rebeli cu toţii şi penarul vintage, ăla care păstra încă urmele lucrării de fizică de anul trecut, era mult mai atractiv decât unul nou care, deşi strălucea, nu-ţi spunea nimic, nu avea personalitate. Nu tu o formulă, nu tu un citat care, la nevoie, mergea şi la o lucrare de istorie ca să ia ochii profului, nu tu un ILY… şi o literă, oricare, în funcţie de obiectul adulaţiei, nu tu nimic. Nu mergea. La capitolul „caiete”, în schimb, nu era de glumă. Şi groase şi subţiri, şi mate şi română, şi aşa şi aşa, să fie, să nu trebuiască. Şi conţinutul penarului trebuia pus la punct şi aia îmi lua destul de mult timp că pixul trebuia să fie la locul potrivit, la fel şi creionul şi stiloul. Dacă mi se părea că nu e bine cum stă creionul în partea de sus, apăi era absolut obligatoriu să fie mutat jos şi invers. Aveam un liniar care încăpea perfect în penar. Era negru şi zimţat pe o parte. Nu am înţeles exact la ce foloseau zimţii ăia, eu îi foloseam la orele de filosofie ca să fac „biscuiţi” cu creionul.

Spuneam de început de an. Când ajungeam acasă de la careu, îmi aşezam frumuşel toate caietele şi cărţile pe masă, luam fiecare caiet în parte, liniam până pe la jumătate, scriam pe prima pagină Limba şi litera-tura(aici de obicei se termina foaia, nu că acum s-a terminat tastatura) română. Nu-mi plăcea l-ul, nu era deloc estectic aşa că foaie ruptă şi de la capăt. Mai de la capăt ca să încapă de data asta Limba şi literatura română, cls. a-X-a G. Şi tot aşa până se terminau materiile. Rupeam multe foi ca să fie prima suficient de atractivă dar nu mai conta, unele cu prima şi rămâneau că ori le uitam acasă şi scriam pe foi, ori nu.
În prima săptămână rescriam fiecare lecţie-n parte. Dap. Acasă rupeam iar foile scrise-n clasă repede şi urât, acasă le rescriam. Titlul mare, cu roşu: Caracterizarea personajului principal din romanul Ion de Liviu Rebreanu. Şi rescriam toate cele 27 de pagini dictate la foc automat şi pe care se presupunea că le memorăm ca să ne dezvoltăm capacitatea de analiză şi să ne facem mari şi deştepţi. Calculând şi foile rupte până să-mi placă cum arată prima pagină, e uşor de dedus că după două săptămâni de şcoală era nevoie de caiet nou. Mă chinuiam să scriu frumos, să arate bine, să-mi fie drag să deschid caietul şi asta e valabil la absolut toate materiile, că procedam la fel cu toate. În prima săptămână. După perioada asta… răzbel. Copăcei, floricele, spânzurătoare, porcuşori, cuvinte pe care nu cred că le-ar putea descifra nici cel mai expert dintre experţii în grafologie-ce spun eu aici-în hieroglife, un „îmi dai şi mie tema la germană? Vezi că le face Rodica pe toate dar mergi la chioşc şi îi iei ceva că nu face gratis. Scheiße!”. Mă rog, amănunte.

Obiceiul ăsta s-a păstrat inclusiv în anii de facultate când am înfruntat toate reacţiile ciudate şi privirile pline de compătimire (adică alea pe care poate le-aţi văzut zilele astea prin parcuri sau pieţe, purtate de bravii candidaţi în timp ce mângâiau cu sfială bunicuţe pe cap sau ciupeau ştrengăreşte copiii de obrajii bucălaţi) ale colegilor. Numai că ei, colegii, chiar simţeau milă. Nu îmi păsa, eu o ţineam pe-a mea şi anume pe aia potrivit căreia cursurile cereau rescriere, trebuia subliniat ce era important, scris şi cu roşu şi cu verde şi cu o cariocă şi trecut cu marker peste pasaje şi de toate. Cursurile din prima săptămână arătau numai bune de expus la orice galerie de artă abstractă.
După această perioadă de graţie… nu chiar răzbel. Era mai degrabă un fel de linişte care putea concura cu liniştea aia de-l făcea pe Blaga să audă raze de lună cioc-cioc în geam. Adică numele cursului, data, titlul şi printre iepuraşi cu capul spart(ăsta e desenul care-mi reuşeşte cel mai bine), aveam numărul camerei de cămin al unei colege care avea pile la studenţi mai mari de la care a făcut rost de cursurile întregului an şi orarul de la fata cu Xerox.
Ce n-am reuşit niciodată, a fost treaba cu făcutul temei de azi pentru săptămâna viitoare. La cele care-mi permiteau să-mi folosesc şi imaginaţia mă refer. Română, engleză etc şi la proiectele din facultate. Mă apucam de ele, lăsam continuarea pentru a doua zi când rupeam foaia şi o luam de la capăt, scriam mare parte din ce era de scris şi seara, înainte de ziua când trebuia predată tema, ajungeam la concluzia că are nevoie de revizie generală. Asta în liceu. Acolo nu era mare problemă, o temă se putea rescrie uşor. Dar în facultate, după vreo 4-5 experimente cu nervii din dotare. Mai bine las pe ultimele zile sau pe ultima noapte de dinaintea zilei x că e mai sănătos.

Treaba asta e prezentă şi acum în privinţa blogului şi chiar aş vrea să ştiu cum e pe la voi. Să-mi divulgaţi secretul din ciornele voastre 😀 . Eu, recunosc, scriu azi pentru azi. Am avut câteva ciorne pe care le-am şters. La una n-am mai putut continua că nu mai era inspiraţia cum fusese cu câteva zile înainte când am început, alta mi-a dat de înţeles că trebuie puţin revăzută şi de la atâta revedere a ajuns la coş, alta a ajuns acolo fără revedere că ştiam ce scrie şi n-am mai avut curaj. Asta înseamnă că nu pot ţine ciorne că nu rezistă.
Voi vă plănuiţi din timp articolele? Sau scrieţi acum şi lăsaţi aşa, la dospit pentru un „cândva”? Şi în cazul postărilor fără o temă actuală, când şi cum decideţi că e momentul să fie publicată? Ce mecanism se declanşează şi vă spune că o poezie sau un articol despre orice, trebuie publicat acum? Sunt zile în care inspiraţia vă ajută să scrieţi mai multe articole pe mai multe teme şi atunci scrieţi şi pentru zilele mai puţin inspirate sau e vorba doar de timp? Dacă aveţi timp mai mult într-o zi, faceţi stocuri de scris pentru mai mult timp? Nu e obligatoriu să răspundeţi şi dacă credeţi că sunt indiscretă, vă rog să mă iertaţi. Sunt doar curioasă cum „funcţionaţi” voi. Nu trebuie să răspundeţi punctual. Aşa, în mare, aş vrea să ştiu cum e la voi cu inspiraţia şi ciornele.
Şi ia spuneţi, că tot s-au prescris faptele 😛 pe ultimele pagini ale caietelor cam ce aveţi scris? 😀

Foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Din viaţă... și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

87 de răspunsuri la Curăţenia dinaintea furtunii

  1. Potecuta, mie cand imi vin idei le notez si daca pot sa dezvolt scriu sau le las la dospit, au fost momente cand s-au potrivit de minune ca timp, altele doar ca sentiment trait sau o gura de aer proaspat… Daca nu notez uit totul si se alege praful, conteaza si ce poze am; la mine nu e vorba de inspiratie cat de liniste. Una e sa invat in galagia altora si alta e sa scriu povesti sub presiune, mai bine aman, scriu mai rar si aia e. 🙂
    Seara linistita!

    Apreciază

    • Mi-aş dori să pot face şi eu la fel. Să las la dospit. Dar dacă fac asta, ajung inevitabil să nu mai public sau să modic atât de mult, încât să-i pierd sensul de tot şi cu tot.
      Da, aşa e… ar trebui să fie vorba de linişte, de liniştire. Asta cu presiunea e unul dintre motivele pentru care nu voi putea participa la concursurile cu teme fixe şi cu dată limită. Nu pot şi gata.
      Mulţumesc, Mihaela! O zi frumoasă!

      Apreciază

  2. 9 zice:

    Potecuţa perfecţionistă! 🙂 🙂
    Sunt mai leneşă la scris. De aceea articolele mele arată mai mult a telegrame. 🙂 Nu planific nimic, Spun atunci şi gata. Uneori nici nu mai recitesc ce-am scris. Nu şterg, nu-mi fac ciorne,
    La şcoală doar prima pagină ,,rezista,, artistic, apoi…gata. La facultate scriam pe foi şi aveam dosare pentru fiecare materie, asta pentr cazul în care lipseam . Sunt o ordonată,,,dezordonată, cum s-ar spune.

    Apreciat de 1 persoană

    • Perfecţionistă-n prima săptămână de şcoală. După perioada asta de graţie… potop 😀
      Dosare-n facultate aveam şi eu dar unele erau aproape goale că … na, cin’ să le umple? 😳

      Apreciază

  3. lucillette zice:

    … Şi mai spun unii şi alţii că elevul român nu este implicat în procesul educaţional…
    …Acum înţeleg şi de ce măicuţa ei de logică era să-ţi dea peste cap logica.
    Cât despre blog, scriu conform cu gândul de moment în cele mai multe cazuri. Nu tratez teme actuale acolo, nici dezbateri de vreun fel, aşa încât sunt liberă să bat câmpii. Ceea ce şi fac dealtfel. În fine, când gândesc prea mult pe o scriere rezultă, aproape invariabil, o ciornă.apoi gunoi, din motive diverse…

    Apreciază

    • Deh, gura lumii… 😀
      E clar, m-am liniştit, nu-s defectă. Gândul de moment e cel mai bun. La un loc cu starea, desigur. Vezi cum faci şi nu lăsa prea multe gânduri la gunoi că e chiar păcat! 😉

      Apreciază

  4. Drugwash zice:

    Mie îmi vin (uneori) idei numai după ce mă bag în pat la nani. Evident le uit pînă la trezire. Se şi vede cît de mult şi des scriu, din cauza asta…

    Totuşi, pînă să cad în neagra depresie nepăsare am fost (aproape) mereu spontan – planificarea nu mă coafează, deşi au fost cîteva – foarte puţine – articole planificate, în perioada clubului psi cînd erau anumite termene de respectat şi tot foarte puţine cînd mi s-a părut mai cuşer să „public” la 7-8 dimineaţa în loc de 2-3 noaptea. Dar astea-s amănunte. Ah şi mai e un amănunt: inspiraţia venea aproape exclusiv din butelca cu cifră octanică ridicată, care îmi lipseşte de mult prea mult timp…

    Apreciază

    • Trimitem butelcuţe să-ţi revină inspiraţia? 😀
      Ah, da. La astea nu m-am gândit. La postări cu teme fixe cum sunt cele de care spuneai. Sau în cazul celor care participă la SB. Mda, acolo cred că e chiar indicat să te apuci din timp. Cred.

      Apreciat de 1 persoană

      • Drugwash zice:

        De-o reveni inspiraţia la comandă, nu ştiu, dar nu m-ar deranja să încerce cineva stimularea ei. 😛 XD

        Nici temele fixe nu sînt pe placul meu, dar la vremea respecitvă era ceva inedit şi curiozitatea mi-a dat ghes să încerc. Măcar ca să pot spune „am făcut-o şi pe-asta!” 😉 Despre SB aş prefera să nu mai aud în veci, însă.

        Apreciază

  5. si, si , si. la mine o imagine sau un citat ma inspira…in special fotografia. ca t despre inspiratie, nu vine des, dar si cand apare parca ma frig palmele si imi creste entuziasmul …ca azi dimindeata!( tocmai am scris un gand pe blog).
    am si schite. unele zac acolo, parca nu mai au farmec. altele sunt reluate, preschimbate(chinuite) daca revin obsesiv in mintea mea…nu pot scapa de ele.

    Apreciază

    • În cazul ăsta, cel mai bine e publici atunci când termini de scris. Poate e valabilă şi aici treaba cu primul impuls e cel mai bun. Că dacă nu, aşa cum ai scris şi aşa cum se întâmplă în multe cazuri, ajungem să tăiem, să adăugăm, să rescriem, să ciuntim până nu mai rămâne nimic din ceea ce se dorea a fi.
      Eu îţi doresc cât mai multă inspiraţie, să te frigă palmele cât mai des! 😉

      Apreciat de 1 persoană

  6. scriu sa-mi placa, sa ma simt bine, sa imi leiberez entuziasmul si sa il impartasesc cu altii chiar daca sunt doar un amator…:)

    Apreciază

  7. Eu uit că trebuie să mai și scriu, dar de citit citesc tot ce scrieți voi. Scriu doar atunci când mi se întâmplă ceva, sau ceva îmi sțârnește vreo amintire. Și nici nu recitesc ce-am scris, mai fac greșeli dar le corectez când sunt atenționată. :)))

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult că sunt printre cei pe care-i citeşti!
      Totuşi, mi-aş dori să fie mai dese momentele în care ceva îţi aminteşte de altceva şi asta te face să postezi. Pentru că tare mult îmi place cum scrii!
      O zi frumoasă să ai!

      Apreciază

  8. La mine depinde de vreme și de vremuri, de dispoziție și predispoziție, de inspirație sau capacitatea de transpirație din acea zi… Deci nu am reguli stricte și nici nu-s bun de dat ca exemplu. Dar tot nu mă las! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  9. Monik zice:

    Eu am o întrebare: ce e ILY? ☺️
    Scriu dupa stare. Si ce ma inspira. Ciorne multe am in cap. Dar nu sunt ordonata. Mai pierd din ele.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Fabiola Ion zice:

    La mine e problema de timp. În primul rând timp. Nu fac ciorne. Ca și tine scriu azi, pentru azi. Sau cel mai târziu mâine. Acum am ideea, acum mă hlizesc sau acum sunt botoasă. Mâine habar n-am cum o să fiu. De multe ori scriu în cap și până ajung efectiv s-o fac, am uitat ideile. Cam așa funcționez eu.

    Apreciază

  11. Eu nu plănuiesc nimic în ceea ce priveşte blogul. Sau aproape nimic, ţinând cont de faptul că postez cam la două zile – încerc să respect un „program”, dacă se poate spune aşa. Dar scriu multe texte, mai lungi sau mai scurte, poeme (cu sau fără rimă etc), diferite alte articole. Pur şi simplu încerc să fac loc pe blog unora dintre ele – fiindcă nu toate ajung acolo. Unele vor sta doar între coperte.
    Contează şi starea. Contează şi ceea ce se întâmplă în realitatea de zi cu zi.
    Ciorne mai deloc, trebuie să recunosc.

    Apreciat de 1 persoană

    • Pe de-o parte, mă bucură să citesc că nu se prea practică ciornele, credeam că asta ţine de o anume disciplină care mie-mi lipseşte cu desăvârşire. Poate depinde şi de „profilul” blogului. Cei care scriu mai mult în funcţie de stare, scriu după cum le dictează „momentul”. Aşa… ca noi, cei mai mulţi!
      La cât mai multe texte-ntre coperte! 😉

      Apreciat de 1 persoană

      • Important este ca textele noastre să fie citite cu plăcere de vizitatori. Această interactiune continuă nu poate fi decât benefică pentru toate părțile implicate. Fără a mai vorbi despre discuțiile constructive care decurg de aici. Îmi plac oamenii care îşi pun gândurile pe hârtie şi, cu atât mai mult, cei care au o grijă permanentă pentru o haină literară croită corespunzător. ☺ Spor la scris!

        Apreciat de 1 persoană

  12. opantazi zice:

    Ciorne nu prea am, mai notez uneori idei de titluri, dar trebuie sa recunosc ca ma bantuie permanent una-alta. Asa cum zicea si Drugwash, de cele mai multe ori ideile bune le uit peste noapte. Cand ma pun pe scris, scriu, insa asta presupune cateva zile de dospire a subiectului. Recunosc, nu pot sa scriu in fiecare zi, nu am timp si nici nu sunt chiar atat de prolifica, pentru mine asta ar fi mai mult o obligatie. Si daca nu scriu din placere…

    Apreciază

  13. Oana zice:

    Nu-mi fac ciorne. Scriu ce-mi vine. Dacă-mi vine. Pe vremuri, la Conviețuire, îmi venea mai des, și mult, și-n avalanșă: gânduri, emoții, dorința de a(-i) scrie, povesti, împărtăși. Acum, nu mai vine aproape nimic. Habar n-am de ce. Sau de fapt știu și mă străduiesc să diger bine motivul…
    Câteodată am câte un gând, când privesc o floare, un om sau o baltă. Dar nu-l țin minte mereu și când ajung la computer, s-a dus… vine altul. Sau nu.
    Cu drag te-mbrățișez, Potecuț!

    Apreciază

    • Poate vine mai rar decât atunci când aveai Convieţuirea, asta tu o ştii, o simţi. Eu simt o mare încărcătură sufletească în textele tale, unele mai scurte, altele mai lungi. Nu spun că aşa e, nu am de unde să ştiu. Dar aşa le percep eu, aşa se simte de la mine. Te citesc mereu cu drag!
      O zi cu toate bune, Oana!

      Apreciază

  14. papagigli zice:

    Penar intr-a X-a? Cu asta mi-ai cam dereglat mandibula. Nu spun ce faceam noi intr-a X-a, dar la penar nu m-as fi gindit nici daca-mi spunea-i primele patru litere. 😆 Penar! Chiar?
    In privinta scrisului e cam asa. Eu scriu cind imi vine si daca intrerup, intrerupt ramine intrucit next time cind imi mai vine, nu-mi mai vine ce-mi venise 😉

    Apreciază

  15. Alex zice:

    Interesant subiectul. Pe la începutul meu prin blogosferă, aveam mai multe foldere unde tot adunam materiale, îmi planificam teme și aveam multe ciorne. Le mai păstrez și acum. Acum mă limitez la inspirația de moment și doar pentru anumite idei mai aparte mai notez câte ceva. Cel mai mult îmi place să „prind” idei cu camera foto sau cu telefonul. Îmi place să observ trecerea timpului în natura din jur. Repet aceleași aspecte, an de an și de fiecare dată este altfel și altfel… E și asta un fel de obsesie. Natura veșnic proaspătă, iar timpul își lasă urmele peste noi…. Multe idei aș avea, dar timpul pune multe limite…
    Mi-ai adus aminte de penare, de caiete. Mi-a plăcut mereu să fiu ordonat și meticulos. Caietele nu aveau nimic mâzgălit pe ultima pagină și nici pe paginile scrise. Ciudat, nu? 🙂 Penare mai am și acum câteva. Unul e la Sara, ține toate culorile în el.
    Numai bine, dragă Potecuță! O duminică frumoasă! 🙂

    Apreciază

    • Reuşeşti de fiecare dată să ne aduci câte o bucăţică de natură prin fotografiile frumoase expuse. Să nu mai vorbesc de cele în care ne zâmbeşte Sara…
      Mulţumesc, Alex! Seară frumoasă!

      Apreciază

  16. Mã regãsesc perfect.Așa procedam și eu în copilãrie,apoi și în liceu etc.Cât despre blog,unele articole le las la dospit ,dacã nu sunt realizate și profunde așa cum mi-aș dori sau dacã nu sunt atât de inspirate.😁😁Iar în privința celorlalte când inspirația face cãutãri mai ceva ca FBI-ul,imediat le dau avânt pe blog.Dar sunt si zile în care am atât de multe ganduri,trãiri și emoții în care mã blocheazã de-a dreptul.E un moment mai puțin prielnic,dar peste care trec ușor.Inspirația îmi vine din orice,și mã bucur cã mã pot inspira din orice.O zi frumoasã îți doreac .☺☺

    Apreciază

  17. Oana Radu zice:

    Draga mea eu scriu ce imi vine, cum imi vine si cand imi vine 🙂 , cateodata idea imi vine pe strada sau la munca si cand am vreme deschid blogul si scriu -ce mi-a venit cand mi-a venit , cum mi-a venit :)) te pup, perfectionista mea draga si vreau sa iti declar ca nu e nevoie sa revizuiesti asa mult ce postezi fiindca esti oricum perfecta si minunata, si asa, nerevizuind f tare, te vei simti mai libera-parerea mea 🙂
    , te pup :*

    Apreciază

  18. Eu am și ciorne la care revin, dar am și momente „zvâc” când mitraliez în cinci minute și public. În școală eram mult la fel ca tine, și în facultate (ai terminat Litere?). Iar în caiete desenam. Nu iepurași cu capul spart ci fete și toalete sau peisaje cu munți o apă și o casă. Habar nu am de ce. Toate caietele la sfârșit erau cu desene.

    Apreciază

    • Şi ce bine se simte zvâcul ăla la tine…! 😉
      Eu nu mă pricepeam deloc la desen. Nu, nu am terminat Litere. Am dat admitere şi la Litere, am intrat dar mi-am retras dosarul. Deh… zăpăceală de moment.
      Dacă mă apucam de desenat case şi pomi, inevitabil florile erau mai mari decât casa, pomii mai mari decât foaia şi nu încăpeau în contur şi casa arăta de parcă ar fi înfruntat cel puţin un tsunami 😳

      Apreciat de 1 persoană

      • Las că eu am terminat Litere și am venit în Ca, unde ghici ce mă pot juca cu ele? 😀
        Ce ai terminat? Sunt curioasă. Poți să îmi spui pe fb sau e-mail, dacă nu vrei să faci publică info?
        Eu iubesc desenul și am vrut să dau la Arte, am luptat între cele două, dar… long story. :)) Ideea e că am păstrat pasiunea, nu am dezvoltat-o, dar dacă am o pensulă în mână se oprește timpul. Pictez ulei și acrilic, uneori acuarelă, mă apucase într-o vreme ceramică și am făcut chestii haioase pe căni, cu desene și mesaje. Dar… timpul. De când ne-am mutat nu am mai pus mâna pe pensulă, decât la Paști unde m-am prostit cu oăle. 😀

        Apreciază

        • Aşa… 😀
          Te joci frumos orinde ai ocazia. Se vede pe blog, în rest nu ştiu.
          Ei, vezi? Unde e talent… e. Chiar dacă nu se aprofundează teoria, ce-i al tău, al tău rămâne. Chiar şi nedezvoltat, talentul rămâne. Poate vei reuşi să mai pictezi ceva, tare aş vrea să văd ceva făcut de tine. Că ouăle mi-au stârnit curiozitatea 😀
          Şi când o fi să ne vedem, vin cu o cană albă la mine să-mi laşi un… autograf 😉

          Apreciat de 1 persoană

  19. fosile zice:

    Dacă nu scriu cînd îmi vine, nu mai e la fel.
    Baiu e că de o vreme nu-mi mai vine la fel de bine şi ies , mai mult, un fel de rezumate.De aceea pun mai des poze.
    Clasa a zecea?
    „Liceu, cimitir al tinereţii mele…”
    Cum zicea şi Papagigli, muzică, dans, chefuri plus nenumărate ieşiri pe munte.
    Chiar mă ( mai) întreb cum aveam atîta timp pentru toate .

    Apreciază

  20. fosile zice:

    Uite Potecuţă, https://fosile.wordpress.com/2013/01/27/aveam-timp/
    Acum doar visez la vremurile acelea şi mi-e dor de ele.

    Apreciat de 1 persoană

  21. Ana zice:

    In primul rand nu am avut rabdare , acum, sa citesc toate comentariile. Mna , mea culpa!
    Si , in al doilea rand , eu nu am reusit niciodata sa fiu asa ordinata ca tine. Imi plcea sa scriu frumos , iar daca copiam lectia de la vreun coleg , scriam caligrafic. Insa nu mai rescriam lectiile acasa. Si aveam un scris….ca uneori nici eu nu mai stiam ce scrisesem. Cu muuulte prescurtari , cu jumatati de cuvinte…..era cumplit sa citesc de pe caiet.
    In ceea ce priveste blogul , eu scriu la moment. Nu am subiecte pe ciorne si nu premeditez ce sa scriu. Pur si simplu , cand am ceva de scris , scriu sau pun o poza. Singurele ciorne pe care le fac sunt la postarile in episoade , cand scriu „seriale” povestind o intamplare sau excursie. Daca as scrie tot o data , nici eu nu as avea rabdare sa recitesc , dar-mi-te cineva sa citeasca tot? Dar ciornele le fac draft scriind totul o data , nu scriu ciornele ori de cate ori postez.
    Uneori scriu pentru a da informatii….scriu despre locurile pe unde ajung , poate, vreodata , cineva va utiliza informatiile mele si ii vor fi de ajutor. Scriu daca sunt nervoasa sau suparata , scriu povestind din intamplarile mele….cam asa.
    Deci nu fac ciorne pe care sa le cosmetizez dupa o vreme…sau ca sa fie. O singura data am incercat , am pus in draft , am uitat si cand am regasit postarea ciorna , subiectul nu mai era de actualitate.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ana, eram ordonată la început de an şcolar. Adică primele pagini arătau bine că erau rescrise dar după aia rămâneam cu ce scriam în clasă şi era ca la tine, multe rânduri indescifrabile. Că cine să mai stea să rescrie? Era prea mult.
      Aha. Deci şi tu te laşi ghidată de impulsul de moment, de inspiraţia de atunci. Da, sigur, în cazul acelor postări, cum a fost excursia aia a ta, se impune o oarecare împărţire şi o oarecare „premeditare”, acolo cred că nici nu se poate altfel. 😉
      Seară frumoasă să ai!

      Apreciat de 1 persoană

  22. centrefold zice:

    ce aveam scris pe ultimele pagini ale caietelor in scoala si liceu ?
    hmm, pai …
    La chimie, mate si fizica nu scriam nimic pe ultima pagina. Niciodata.
    Dar..
    La romana, engleza si franceza ecuatii,
    La geografie si istorie grafice,
    La muzica si desen calcule,
    Iar la economie, filozofie, religie, logica si educatie fizica aveam integrale si matrici.
    🙂

    da.. stiu… la educatie fizica nu aveam caiet.. Dar daca as fi avut, asta era pe ultima pagina 😀

    Apreciază

  23. centrefold zice:

    Pai era fie ecuatii pe ultima pagina la romana, fie romane de dragoste pe intreg caietul de mate. In functie de interese si pasiuni 🙂 Pe mine nu m-au pasionat romanele de dragoste. 🙂

    Apreciază

  24. Pe cel de azi il incepusem cu ceva timp in urma si se pare ca si azi ma simt la fel ca atunci, asa ca l-am contiunat. Dar in general scriu noaptea si daca reusesc sa il public in aceiasi zi bine, daca nu a doua zi. Dar eu sunt mai inceata si am observat ca m-am puturosit si scriu din ce in ce mai rar. 😦

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s