Dialog interior…

Publicat pe 05/05/2016 de Poteci de dor

1Zbor făr’ de aripi, tu când iubeşti
În braţe de vânt te-adăposteşti
Ş-elimini distanţe, opreşti secundare
Picuri seninul prin calendare

Dor făr de lacrimi, tu când te-alinţi
Te-adapi din izvoare de-aprinse dorinţi
Şi vindeci neşanse, aprinzi felinare
Să-acopere umbre de renunţare

Om făr de oameni, tu când te pierzi
Şi nu mai ştii drumul, calea n-o vezi
Cum să te cauţi şi ce să opreşti
Neşanse şi piedici, cum s-ocoleşti?

Şi fără de aripi cum să-nveţi zborul
Şi numai cu lacrimi cum să stingi dorul?
Ai vrea să-i dai zilei la vis dezlegare
Dar noaptea-ţi înnoadă iar paşii-n cărare

Şi rogi mângâiere la icoane cu sfinţi,
Şi chemi zâna bună a celor cuminţi,
Mai speri în seninul ce-aduce-ndurare
Mai ceri şi aştepţi o şoptită chemare…

Foto

Acest articol a fost publicat în Un fel de... Poezie și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

55 de răspunsuri la Dialog interior…

  1. Cristian Lisandru zice:
    05/05/2016 la 22:22

    Poem strigăt, poem chemare, poem cântat pe muzică de suflet. Dezlegarea la vis este o metaforă reuşită. ☺ Frumos. Mi-a plăcut. 👍

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. zapadalbastra zice:
    05/05/2016 la 22:51

    Minunat dialog… ca un cântec nostalgic sau ca o rugă!

    Apreciază

    Răspunde
    • Poteci de dor zice:
      06/05/2016 la 8:20

      Sau amândouă. Adică nu zic că ar putea fi şi una şi alta, zic că le-ar putea conţine. Nu am băut toată cafeaua dar înţelegi tu ce nu reuşesc eu să scriu 😀
      Îţi mulţumesc, draga mea!

      Apreciază

      Răspunde
  3. iosif, zice:
    06/05/2016 la 0:10

    Comunicând cu tine însuti în taina „odaitei” tale
    Se naste-un enigmatic gând,un mare semn de întrebare.
    Si te înrebi de ce existi,sperând,visând la nemurire,
    Bulgar de lut rational ce prinde forma din iubire ?

    Iubirea e,esenta vietii,n-are început si nici sfârsit.
    Ea este însasi existenta,se manifesta prin Cuvânt.
    Apoi,Cuvântul scris in gene,formeaza o noua faptura
    Cu o perceptie înalta urzit din alta tesatura.

    O tesatura rezistenta,ce se desprinde de pamânt,
    Ce rupe lanturile mortii zburând pe-al aripilor vânt.
    Precum un vierme de matase,ce este metamorfozat
    Si omul cel nascut din nou,ca într-un vis frumos,e înaltat.

    Apreciază

    Răspunde
  4. racoltapetru6 zice:
    06/05/2016 la 9:42

    Am prins și eu adierea transmisă de versuri, iar aripile-mi și-au luat avânt, încercând să stingă o parte din incandescența dorurilor. Că am multe și n-aș vrea să mă topească. 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  5. Ana zice:
    06/05/2016 la 10:03

    Io nu zic nik….ca prea e din suflet si nu as sti sa comentez…ma complac in nostalgie! 😚

    Apreciază

    Răspunde
  6. Jurnal de zi zice:
    06/05/2016 la 10:36

    Foarte frumos!
    Naiv și sincer, înduioșător.

    Apreciază

    Răspunde
  7. Oana zice:
    06/05/2016 la 11:53

    Mi-era dor de versul tau…
    Gand bun, de drag!

    Apreciază

    Răspunde
  8. doar verde zice:
    06/05/2016 la 13:25

    Si rogi,si chemi si astepti …

    Apreciază

    Răspunde
  10. anna c. ronescu zice:
    06/05/2016 la 15:19

    „Şi rogi mângâiere la icoane cu sfinţi,
    Şi chemi zâna bună a celor cuminţi”
    Am citit poemul tău ca pe o nostalgie a copilăriei, dorință de ocrotire și mângâiere, un dor de a ne striga dezamăgirile în gura mare, fără teama că n-am putea fi înțeleși. Foarte frumos! : )

    Apreciază

    Răspunde
  11. 1lauralaly zice:
    06/05/2016 la 16:00

    Potecuta cea blanda, visatoare si buna. Sunt muuulte de spus si de bine dar sincer mi-e ca murdaresc frumusetea. Dar promit ca iti voi spune constant ca astept cartea de versuri balsam.

    Apreciază

    Răspunde
  12. Fabiola Ion zice:
    06/05/2016 la 21:55

    Dorurile nicicând nestinse dau naștere la vise! 😊 Ie-te că făcui și rimă. Aduc undița să te scot din butoi? 😊

    Apreciază

    Răspunde
  13. sweet & salty zice:
    07/05/2016 la 3:55

    Ce frumos le zici tu…. iubesc versurile tale. Mă surprinzi de fiecare dată.😊

    Apreciază

    Răspunde
  14. vosipetar zice:
    07/05/2016 la 10:17

    Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înşine, pentru că până la urmă gânditul este un dialog interior. Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat. Şi de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ. Aşa cum ghinda devine stejar, cuvântul şi gândul devin faptă, comportament, obicei şi împreună, ele sunt chiar viaţa noastră. Tu ce recoltă vrei să strângi?

    Apreciază

    Răspunde
  15. Raluca Bădița zice:
    07/05/2016 la 18:34

    Nici daca as încerca sa te copiez cuvant cu cuvant nu as reusi sa pătrund asa in sufletul oamenilor. Potecuta, după cum vezi mi-a venit iar dor 😙😙😙

    Apreciază

    Răspunde

  16. Pingback: Jurnal cu dar | Poteci de dor

  17. Pingback: Dacă doar seamănă nu înseamnă nimic? | Poteci de dor

  18. Erika Marginean zice:
    30/11/2016 la 14:17

    „numai cu lacrimi cum să stingi dorul?” This is the question!
    Misterioasa potecuţă! Nu vrei să striveşti „corola de minuni a lumii”…”si tot ce-i ne’nţeles
    se schimbă-n ne’ntelesuri şi mai mari” în versurile tale!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns către 1lauralaly Anulează răspunsul